Cand aveam 4, 5 anisori, ne duceam des in vizita la ei. Locuiau intr-o casuta cocheta, curtea spatioasa, cu un spatiu terasat in spatele garajului - era luxul pe care, in anii aceia, parintii mei il savurau din cand in cand, in defavoarea apartamentului stramt de la bloc.
Unchiul Nicu era de departe cel mai incantat de aceste vizite. Un spirit mereu vesel, o privire jucausa, blajina, mie imi parea gazda perfecta. Il iubeam, saream cu nerabdare sa plecam mai repede spre el si nu dormeam in noaptea de dinainte pentru ca abia asteptam sa il vad. Stiam cu urmeaza joaca si ca unchiul Nicu era numai al meu. Era si tanti Anisoara, cu aparatul de pregatit nuci din aluat, umplute cu crema de cacao si imbracate bogat in zahar pudra, nuci de care si astazi imi aduc aminte cu gura mustind de pofta... Era si verisoara mea Emi, mai mare decat mine, foarte serioasa, silitoare, retrasa mereu pentru studiu, exemplul din familie in materie de disciplina si rezultate ideale la carte... Dar acolo era unchiul Nicu. Iar eu, pe unchiul Nicu il vroiam pentru ca el se juca cu mine de-a v-ati ascunselea.
De-a v-ati ascunselea era o cerinta absoluta in programul vizitei. El numara incet, amuzat, numai bine cat sa imi dea tot timpul din lume sa imi gasesc ascunzatoarea ideala:
- Unu, doi, trei... sapte... zece... Gata???!!!
- Nu e gataaaa... ii raspundeam alergand incolo si incoace, tipand de bucurie, sub privirile amuzate ale celor din jur, care imi intrau in voie si ma ‘ajutau’ sa il pacalesc pe unchiul Nicu... Ascunde-te aici, imi sopteau, aici nu te vede! - Cin'spe, sai’spe, sapti’spe... douazeeeeeci! Gata????
- Nu e gataaaa...
Tremuram de emotie. Cautam solutii, ascultam uimita pe cate unul binevoitor care sarea sa ma ajute... Nu mai vorbi, ca te aude, nu mai tipa, hai, incet, hai sa vedem unde ne ascundem. SI intr-o complicitate desavarsita, mergeam tiptil tiptil catre locurile misterioase si ascunse, unde unchiul Nicu nu avea sa ma gaseasca, nu fara sa ma caute mult, indelungat, spre amuzamentul meu total. Si ramaneam singurica acolo, pret de secunde, secunde cat o vesnicie, cu sufletul explodand de nerabdare si asteptam sa termine numaratoarea si sa ma intrebe....
- Gataaaaa????!!!
Ma trezeam ca tip cu toata puterea, sa ma auda toti, dar mai ales unchiul Nicu, ma temeam nu cumva sa ma lase acolo, nu cumva chiar sa ma pierd in singuratatea de dupa usa, pentru totdeauna parca, nu cumva sa nu ma mai gaseasca...:
- Daaaaa.... Gataaaaa... Sunt aiiiici!!!! Dupa usaaaaa!!!!
De joi, unchiul Nicu nu mai este. Iar eu, de dupa usa, pe undeva aceeasi copila bucalata, iubindu-l ca si atunci, pastrandu-l in amintire drept cel mai drag partener de joaca, astept ca el sa ma intrebe...
- Gataaaa???!!!
- Gata, unchiule... Gata... :o(((
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 Comenteaza:
Trimiteți un comentariu