Nu am sa inteleg niciodata de ce ne complicam singuri vietile. Pardon. Sa vorbesc la persoana intai. EU, eu imi complic singurica viata si culmea, am prostul obicei sa fac asta EXACT cand pare ca imi este mai bine.
Sa va spun despre un vis. O prietena a visat cu ochii deschisi - ziua in amiaza mare - ca avea in fata un bolovan foarte mare, legat cu o sfoara. Se vedea pe sine tragand de el din toate partile, se muta de o parte si de alta si tot tragea, dar nu reusea sa il urneasca din loc. Si la un moment dat, in clipa revelatoare, si-a dat seama ca nu e bine ce face: De ce trag de acest bolovan, totusi?! si-a spus. As putea sa desfac sfoara, ca de fapt de ea am nevoie...
Dupa care s-a trezit din reverie.
Raspunsul pe care l-a primit de la psihoterapeutul ei a venit printr-o alta istorie, un caz real de aceasta data: o femeie care isi urma chemarea spirituala intr-un templu tibetan, a fost rugata de Maestrul ei sa tina pe termen nelimitat o piatra in mana, fara sa ii dea drumul niciodata. Numai el, Maestrul, avea dreptul de a decide cand femeia putea renunta la piatra cu pricina. In tot acest timp, ea trebuia sa isi duca viata tinand aceasta piatra mereu intr-o mana, aceeasi mana, incercand sa se descurce in absolut orice fel de lucru facea fara a lasa obiectul deoparte. Ceea ce a si facut, trecand cu inversunare peste toate chinurile. Dupa 3 luni, cand Maestrul a incuviintat ca ii poate da drumul, femeii i-a fost cumplit de greu fara piatra. Puterea obisnuintei adusese un paradoxal sentiment de dependenta, de afectiune fata de exact mobilul tuturor chinurilor, piatra.
Mi-a prins bine povestea ei. M-am gandit la mine, la ce nu pot depasi, la lucrurile de care as da mult sa nu mai depind si care toate, invariabil, tin de mine. Mi-e ciuda ca nu sunt mai prietena cu mine insami, ca nu ma iubesc mai mult, ca nu ma ascult cu adevarat si ca nu imi urmez sfatul launtric. Sunt o viciata. Iubesc bolovani periculosi, ii tin strans in mana uneori si imi complic singura viata.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
10 Comenteaza:
Are un schepsis articolul, pacat ca fac alergie la morala. Morala e clara, fie raul cat de rau, pana la urma tot te obisnuiesti, ba chiar nu mai poti trai fara el. De aia imi plac mie povestile fara morala, doar de dragul povestii.
Cu totii ne complicam/ supraaglomeram/ stresam/ vietile si in final ajungem dependenti de un stil de viata autodistructiv, stil ce nu corespunde asteptarilor noastre de la viata. Ideea este ca timpul trece si s-ar putea sa vina un moment in care sa vrei dar sa fie prea tarziu pentru a te imprieteni cu tine insati, pentru a te iubi mai mult, ca sa iti asculti sfatul launtric si sa-l urmezi.
“Sic transit gloria mundi” scria sub fotografia unei femei a carei fatza aducea cu incretiturile unui mar uitat pe grinda de deasupra cuptorului. Eram copil si nu am patruns sensul frazei insa asociatia ei cu poza batrinei mi-a ramas incrustata in memoria puerila ca un simbure in carnea piersicii.
In fiecare zi Dumnezeu ne da - o data cu soarele - o clipa in care ar fi cu putinta sa schimbam tot ce ne face nefericiti. In fiecare zi incercam sa ne prefacem ca nu intrevedem momentul acesta, ca el nu exista, ca ziua de azi este la fel cu cea de ieri si va fi la fel cu cea de maine. Dar cine isi examineaza cu atentie ziua descopera si momentul magic. Acesta poate fi ascuns la ceasul in care virim cheia in usa, dimineata, in clipa de tacere de dupa masa de pranz, intr-unul din cele o mie si unul de lucruri care ni se par aidoma. Acest moment exista - un moment in care toata puterea stelelor trece prin noi si ne ingaduie sa facem minuni.
Fericirea e uneori o binecuvantare - dar de obicei e o cucerire. Momentul magic dintr-o zi ne ajuta sa ne schimbam, ne face sa plecam in cautarea viselor noastre. Avem sa suferim, avem sa cunoastem momente dificile, avem sa infruntam multe deziluzii - totul este insa trecator si nu lasa urme. Iar in viitor vom putea privi inapoi cu mandrie si credinta.
Vai de cine se teme sa-si asume riscurile. Acesta poate ca nu va avea niciodata parte de deceptii, nu va avea deziluzii si nici nu va suferi precum aceia care au un vis de urmarit. dar cand va privi in urma - pentru ca intotdeauna privim in urma - isi va auzi inima spunandu-i: "Ce ai facut cu minunile pe care Dumnezeu le-a semanat in zilele tale? Ce ai facut cu talantii pe care ti i-a incredintat Stapanul tau? I-ai ingropat adanc intr-o pivnita pentru ca ti-a fost frica sa nu-i pierzi. Atunci asta ti-e mostenirea: certitudinea ca ti-ai irosit viata."
Vai de cel caruia ii e dat sa auda vorbele astea. Caci atunci va crede in minuni, dar momentele magice din viata lui vor fi trecut de mult.
Paulo Coelho - Alchimistul
echilibrul anuleaza ideea de "bolovan"
Black, imi esti dator cu o crema antirid. Chiar acum mi-o imaginam pe Andreea facand echilibristica pe o franghie subtirica, cu bolovani agatati de ambele capete ale "surcelei" ajutatoare. Crezi ca o sa ajunga la capatul franghiei astazi? Daca da sper sa vina apoi si pe aici, o asteptam :)
Fara legatura cu subiectul, dat fiind ca maine este o zi speciala: Un "Happy Valentine Day" tuturor si sa aveti de la "companionii vostri de drumetie" pe cararea dragostei, atentia care vi se cuvine.
dodu >> Am nevoie de morala ca sa sumarizez povestea. Si cu sumarul asta sa raman, ca restul... stii cum fuge?.. ca timpul!
tudor >> imi tot dai teme de casa :o) Pietrele din mana sunt acolo pentur ca eu le vreau, la fel de bine cum numai eu decid daca si cand le dau drumul. Lucrez si eu, ca orice muritor ordinar, sa mai scap de cate una, doua, din timp in timp :o)
Lion >> optimismul tau e priceless!!!!
Cat despre mine in echilibristica pe surcele firave, cu bolovani stanga dreapta, uf... sunt acolo. Recunosc. Nu deschid ochii ca s-ar putea sa cad! :o)))
Am ras cu pofta! Multumesc! :o)
anonim >> si da si ba
si da si ba, si sus si jos, si rau si bine, si inainte si inapoi, dar si dar, poate si poate, dar oare cum, ba da, ba nu, bolovani, bolovani
chill..
anonim>> cum? sa zic:
- gata. me chilled.
breath in... breath out.. breath in... out... in.. out... jiiiz mai dureaza mult????? :o))
sunt dintr-o schema anume. chill e un cuvant pe care caut sa mi-l insusesc. credeam ca se vede. :o)
chill nu este opusul lui "la maxim", dig deeper
Trimiteți un comentariu