Girls, let's go public!

Stiati ca cercetatorii britanici (sic!) fac studii si cu privire la rezolutiile pe care ni le propunem de Anul Nou? Nu ma intrebati cum m-am impiedicat de un astfel de studiu, ca nu e relevant. Habar nu am cati oameni stau sa caute pe Google indicatori de masurare a perfomantei in ceea ce priveste propriile rezolutii. Eu am facut-o si, surprise, surprise... tocmai m-am delectat citind ca:

- in 2007 au fost intervievate cam 3000 persoane, care mai de care cu planuri mai ambitioase (dieta, fumat, codependenta de partener sau cariera, etc etc)
- la inceputul studiului, 52% dintre participanti s-au declarat foarte increzatori in reusita implementarii rezolutiilor. Dupa un an... doar 12% reusisera sa si duca la bun final cele propuse.
- la interventia cu sfaturi si recomandari din partea cercetatorilor, respondentii au raspuns diferit, dar cea mai interesanta diferentiere s-a produs intre sexe:

- barbatii au raspuns pozitiv la definirea mai clara a obiectivelor si la concentrarea pe beneficii (de exemplu: ‘sa slabesc un kilogram pe saptamana’ versus ‘sa slabesc’). Ca rezultat, cu 22% mai multi dintre ei si-au putut indeplini rezolutiile.
- femeile au dat rezultate in clipa in care si-au impartasit sperantele si obiectivele prietenilor si familiei, sau cand au fost sustinute sa nu renunte la ce si-au propus doar pentru ca au dat chix revenind la vechile obiceiuri. Interventia le-a ajutat pe 10% dintre ele sa revina pe linia de plutire...

Iata si o serie de sfaturi oferite in urma studiului.

- concentrati-va pe o singura rezolutie
- acordati timp planificarii, nu construiti totul intr-o singura zi
- evitati rezolutii anterioare care s-au dovedit a fi dezamagiri
- fiti specifici

Stimati domni, daca inca va mai aflati in faza de construire a listei, poate nu ar strica sa va concentrati pe definirea unor obiective SMART (acesta este un acronim pentru fiecare dintre atributele pe care le are un obiectiv bine stabilit: Specific, Masurabil, ce poate fi executat - Achievable, Realist, definit in Timp. Tot pentru sexul tare, se pare ca functioneaza minunat legea recompensei: in loc sa va ganditi la ce trebuie sa renuntati, luati in seama mai ales castigul. Might work better!

Iar noi, doamnele... we have to go public. Ca sa ne ajutam (pe noi insine si reciproc), avem nevoie de sustinere. Si de consecventa, desigur. Printre prietenele mele, deja suntem cateva care am urmat in mod firesc chemarea ‘naturii’: ne-am impartasit rezolutiile, le-am discutat si le-am analizat, am definit indicatori de performanta si ... si... chiar modalitati de a urmari indeplinirea lor. Sunt posesoarea unui minunat tabel minutios creat in excel de o prietena, pe care l-am adoptat si care sper sa ma ajute. E colorat, organizat, cere consecventa si determinare. Si eu am nevoie mai ales de ultimele doua.

Bonus... o parte din rezolutiile mele. In curand o sa si prioritizez :-))

In cautarea feminitatii pierdute (2)

Dupa ce am lecturat articolul catre care v-am trimis si pe voi, revin pe tema relatii femei-barbati (sau invers, you decide!), poate chiar din cauza faptului ca ma preocupa sa imi domolesc tendinta exacerbata de control, sa ofer lovituri de gratie orgoliului meu, tratandu-l cu detasare si facand pace cu mine. Cu femeia barbat din mine.

Mi-am evaluat cazul, trecutul si deciziile. Un rezultat al acestora ar fi (printre altele) ca am devenit o femeie care poate fi lesne perceputa drept independenta, descurcareata, puternica, impunatoare. In mod evident, o supravietuitoare. Sunt femeia amazoana, ha. The manly woman. Nici nu ma mira ca, avand un asa arsenal de atribute in viata mea, sunt adesea singura, lipsita de afectiunea si ajutorul unui barbat.

Stiu, din imediata realitate, ca nu sunt singura in aceasta situatie. E suficient sa intorc capul catre birourile din dreapta sau din stanga, sau sa ma uit in agenda telefonica citind in loc de nume doar statutul social: necasatorita, divortata, divortata, singura, parasita, intr-o relatie patetica... etc etc etc. Am o groaza de prietene a caror viata solitara este extrem de dezechilibrata, dar si prietene care au relatii de cuplu ce schiopateaza sau se destrama de la o zi la alta. Prea putine sunt cazurile in care se simte armonia si iubirea staruind.

Cum se face ca nu reusim sa ne echilibram existenta, fetelor? De ce relatiile in care suntem nu ne implinesc asa cum ne-am dori ? Unde au disparut barbatii potriviti noua? Daca ei sunt departe, de fapt cine a plecat?

Mi-a placut – si o dau mereu exemplu – metafora degetului aratator si a gestului prin care aratam spre cineva pentru a-l acuza. Tu esti de vina! – si degetul aratator se burzuluieste amenintator catre figura din fata noastra. Ei bine, de cate ori v-ati gandit ca in timp ce facem asta, celelalte trei degete (cel mic, inelarul si degetul mijlociu) arata spre noi insine? Mda... cam asa e. Ori de cate ori cautam tapi ispasitori, e clar ca fugim de oglinda.

Privind problema din perspectiva celor 3 degete indreptate catre noi, cred ca prea des ii tratam de la un nivel superior si arogant pe barbatii pe care ii iubim si de la care asteptam neincetat dovezi de iubire. Stiu ca unele dintre voi se vor revolta la auzul acestui mesaj. Daca nu va identificati cu ce spun, puteti considera ca acest mesaj se refera numai la mine. Eu am probleme cu a intelege cum vine treaba cu mandria barbatului, atat de usor lezabila si atat de firava in ciuda esentei ei masculine.

Totusi, voi face o incercare. Ce a-ti zice daca v-as spune ca, in relatie cu barbatii pe care ii iubim:

• le criticam prea des slabiciunile
• ne suparam prea tare cand nu isi indeplinesc treburile din aria lor de responsabilitate
• consideram ca ideile noastre sunt mai bune si ca suntem atotstiutoare
• le dam sfaturi cand nu ni le solicita
• ne trezim ca stim mai bine ce le trebuie din punct de vedere profesional, sau atunci cand au probleme la serviciu
• le amintim atat de des ca ‘nu avem bani sa facem aia, sau aia, sau aia’
• revenim obsesiv la ideea ‘daca nu erau mama si tata sa ne ajute, eram vai de capul nostru’; mai grav, le spunem si altora asta, in prezenta partenerului nostru.
• admiram alti barbati, in timp ce pe ai nostri ii reducem la tacere
• le sugeram sa cheme un instalator sau un electrician fix cand ei insisi incearca sa rezolve problema
• nu le dam atentie cand ne povestesc despre lucruri de care sunt mandri ca le-au facut
• uitam sa le spunem cat de mult ii apreciem atunci cand fac ceva bine
• le amintim ca au facut riduri, ca le cade parul, ca au albit
• ne oferim ca exemple demne de urmat, de catre ei in mod special
• le amintim ca avem o educatie superioara: noi citim mai mult, noi avem o cultura generala mai mare, noi suntem mai conectate la lumea artei, etc. etc. etc.
• ne dam peste cap sa ii intrecem chiar in domeniile lor de referinta: atletism, golf, inot, etc. etc.
• stam la serviciu pana noaptea tarziu, desi stim ca ei si-ar dori mult sa le fim alaturi, acasa
• ne plangem altora de problemele din relatie si astfel ii denigram
• dezvaluim prietenelor, cu nonsalanta, slabiciunile si defectele lor
• ii transformam in principalii vinovati pentru propriile noastre slabiciuni
• avem migrene peste migrene
• ne merge gura atat de mult si de tare, avem milioane de explicatii si argumente, cunoastem totul, avem justificari la orice
• intr-un fel sau altul le cerem neincetat sa se schimbe, sa se schimbe, sa se schimbe asa cum noi am vrea ca ei sa fie

Traiesc intr-o lume deliranta, care evolueaza intr-un ritm ametitor si eu odata cu el, ma duc pe val. Pana acum, am tot invatat sa ma descurc, experientele prin care am trecut m-au facut o femeie mare. Am invatat sa fiu independeta, nefiind constienta de pretioasele lucruri pe care le-am pierdut odata cu castigarea acestui statut. Un pret destul de scump, luand in considerare cat de greu imi este acum sa o retrezesc inlauntrul meu pe ‘Elena din Troia’, arhetipul frumusetii, al senzualitatii, al virtutilor feminine, pentru care armate intregi de barbati – ei insisi arhetipuri masculine, intruchipari ale puterii si curajului - s-au luptat zeci de ani, la zidurile Troiei.

Si imi este dor de mine, cea minunat de feminina. Mi-e dor sa-i pot oferi aprecierea mea, sa-l pot ierta mai usor, sa-l pot intelege si sustine. Chiar imi este dor sa-i fiu supusa, da, supusa. Ceva imi spune ca tocmai o astfel de atitudine l-ar ajuta sa se exprime intr-un mod plin de dragoste si iubire.

Vorbeam deunezi cu o colega despre aceste lucruri si care imi spunea ca deseori e constienta de astfel de lucruri si ca se simte chiar obosita in acest ‘razboi’ al sexelor. Mi-a adresat insa o intrebare interesanta: “Nu crezi ca e prea tarziu sa ne mai schimbam, Andreea? Oare ne mai putem schimba si noi, si ei?” Eu as vrea din toata inima sa cred ca orice comportament are un invat, dar si un dezvat. Imi ramane speranta, capacitatea de a constientiza si exercitiul cu mine insami.

Stiati ca, daca pentru femei cel mai important lucru intr-o relatie este sa fie iubite, pentru barbati cel mai important aspect este acela de a se simti apreciati, admirati si considerati ‘de incredere’? Conteaza mai putin sa ii spui ca il iubesti. Important este sa stie cat de mult il admiri pe el, Barbatul. De altfel, mi s-a demonstrat: femeia care stie sa admire puterea barbatului ei este cea care ii castiga inima. Pentru el, ea este un inger. Sper sa aveti si voi astfel de exemple in jurul vostru, pentru ca tare avem nevoie, uneori, sa tragem cu ochiul la femei care au ramas femei.

PS: Partenerului tau ii zambeste chipul? Cand merge, ce postura are? Tine capul sus, e ferm, emana putere? Daca da... felicitari. Daca nu, ajuta-l cu un strop de admiratie. Doar un strop cred ca poate face minuni. Vorba ceea, in spatele oricarui barbat de succes sta o femeie. Si o poveste de dragoste.

Ce mai indes prin bagaje this time?

Mai e putin si plec. Asta e bine. Ma duc sa vad lumea, nu? Numar la secundel.. un, doi trei.. Ehe, numa ca pana atunci, am niste chestiuni prioritare, in gand si in fapta.

In mod evident, preocuparea personala numarul 1 o reprezinta bagajele. Singapore Airlines, una dintre cele mai laudate linii aeriene din lume, are o seama de super reglementari pe tema asta. Tot procesul de achizitie a biletelor a fost un intreg du-te / intoarce-te cu ei, printre termene, penalitati si conditii usturatoare. Take or leave it, daca vrei 40 locuri intr-un singur avion.

Evident ca si cand vine vorba de spatiul din cala, sunt la fel de nazurosi. Ne-au dat dimensiuni maxime pe care trebuie sa le aiba bagajele – exprimate in cm, si super super costuri pentru extra-kilograme - exprimate si astea in Euro. Spuneam de pretul exorbitant care depaseste 96 euro/kg la excendent. Adica... pardon me! Deschid paranteza amara: anul trecut, in Portugalia, am avut excedent la bagaje aproape 10 kg si m-ar fi costat cam 200 euro – dar ca o persoana inteleapta ce ma aflu, am renuntat la colectia de vinuri de Porto. Le-am lasat langa zidul aeroportului. C-asa-i in tenis! Prin urmare, inchid paranteza amara: Bali va insemna orice, numai shopping nu. Asta mi-e evident.

Sa revenim la bagaje. Haine, cosmetice, pantofi, genti... tot tacamul. Garantez ca nu trebuie sa fac niciun efort, nici cel mai mic, pentru a umple o valiza mare. Problema mea este alta: pe langa lucrurile personale, am de pus in bagaje variate produse necesare unui... organizator.

Plec la munca, nu la relaxare. Am in grija un grup de 40 persoane, care trebuie informate, rasfatate, plimbate, indrumate, hranite, hidratate, odihnite, relaxate, expuse, protejate. Mai ales protejate. Zona in care mergem prezinta niste riscuri de sanatate moderate in ceea ce priveste tetanosul, febra tifoida, hepatite de diverse litere, malarie...

Tantarul e mare rege pe acolo, si sunt convinsa ca – in ciuda tuturor semnalelor de alarma - marea majoritate a invitatilor au ales sa nu se atinga de medicamentele ce se prescriu pentru profilaxia malariei. Au atat de multe efecte secundare incat ieri, cand ma pregateam sa inghit prima pastila, m-am trezit in fata unei decizii de viata si de... sanatate: sa scap de malarie cu ajutorul unor pastile devastatoare, sau sa ma feresc singura de tantarii malaricosi?

Prospectul medicamentului este un mare cearceaf. L-am gasit si pe Internet, avea 19 pagini intr-un PDF simpatic, curatel si alineat la milimetru. Pardon me: 19 pagini despre halucinatii, depresii, frustrari, vedenii, posibil suicid si toate astea posibil sa fie resimtite pe o perioada de 2 ani dupa luarea celor 5 pastilute anti-malarie. La polul opus... tantarul. Evident, eu nu le-am luat. Ma inarmez cu Autan si that’s it. Autan pentru mine si pentru toti invitatii nostri. Si nu numai asta. Conform statisticilor si a impresiilor de pe forumurile pe care le-am tot consultat, nu malaria este cea care face ravagii acolo. Mai degraba dizenteria. Adica un procent foarte mare din turisti se pricopsesc cu stomacele fluturand dupa primele 2 zile de sejur. In fine, ca o concluzie, in bagaje va trebui sa indes o lista de medicamente. Care la ora actuala, dupa consultarea unui medic, se prezinta asa:

Autan - 50 buc
Ciprofloxacin - antibiotic - 10 cutii
Plicuri cu seruri hidratante
Smecta - 10 cutii
Nurofen durere - 6 cutii
Nurofen raceala si gripa - 6 cutii
No Spa - 10 cutii
Plasturi - 5 cutii
Dezinfectant - 4 buc
Bioxiteracor - 3 buc
Aspirina tamponata - 3 cutii
Mezym Forte sau Rennie sau Triferment sau Colebil - 6-8 cutii
Solutii dezinfectante (pentru spalat pe maini) - 20 buc

OK. See my idea? Am multe de carat. Pe langa sifonier, baie si pantofar, o sa ma car si cu farmacia si biblioteca dupa mine. Pentru ca la cele de mai sus se adauga materialele informative, plicuri, mape, documente pentru lectura si cultura generala, ghizi, badge-uri, carduri cu programul evenimentului, vouchere, bilete si alte mici nimicuri care ocupa s-p-a-t-i-u in valiza mea. Care s-au facut cred deja 2. Si cred ca le mai dau si colegilor cate ceva sa care, altminteri crapa cantarul la aeroport. Risc sa ma aresteze prietenii la vama pentru trafic de... mediamente pentru stomacele deranjate.

Un Anonim scria la penultimul post ca probabil grija mea sunt grijile. My worry is to worry. Mi-ai ridicat mingea la fileu, multumesc. Sunt experta la detalii. Unele din ele provoaca griji. Unele griji sunt intemeiate. Construiesc, te previn de rele, minimizeaza riscuri. Grijile alea ma preocupa in aceste zile. ;o)

Gata, ma duc sa indes niste medicamente printre haine. Ups... ce haine iau?! :o)

Bonus pentru un mic zambetel pe care sper sa vi-l pot fura:


Este preferata mea incepand de azi dimineata. Am decretat ca e fetita si ca exact asa ma simt eu, cum se vede in aceasta imagine. Imi lipseste doar cada si spuma. Si da, semanam: e roscata ca si mine :o).

Sifonierul si baia din valiza mea

M-am saturat sa plec cu tot sifonierul dupa mine cand am cate o delegatie. Si fac asta pentru ca deseori am asa dileme, nu ma pot decide ce sa iau, ce sa las.. Si sfarsesc prin a le inghesui pe toate intr-o valiza in mod evident prea mica pentru pretentiile mele. Le iau pe toate cu mine 'sa fie'! Cel mai greu si mai imposibil moment in fata valizei deschise e legat de alegerea hainelor. Stil, gama cromatica, pantofi, genti, bijuterii, curele. Toate judecate in functie de dress code-ul general al evenimentului, dar si al momentelor separate din agenda lui.

Si mai mereu e vorba de un eveniment cu momente distincte. Adica imi trebuie o tinuta pentru drum. La conferinta - alta tinuta. La cina, fireste, alta tinuta. A doua zi, workshopuri, teambuilding, seminarii... normal ca trebuie sa te imbraci altfel. Vine si a doua cina. Andreea cu cornite imi sopteste mieros: girl, e scris in stele! Nu te poti imbraca la fel ca in seara trecuta! La intoarcere, pe drum, nu poti sa porti aceleasi haine ca la venire ca vorba aia... cu deodorant sau fara... nu vrei sa te confunde colegii cu un sconcs rimelat...

Alta situatie: imi place un anumit pantalon. Dar bluza potrivita cu pantalonul nu e recomandata momentului. Sau are maneci lungi, deci risc sa ma coc de cald. Daca schimb bluza, schimb si cerceii mei preferati. Fireste ca e musai sa imi iau si fardurile potrivite. Si daca totusi e racoare? Ce pulovar sa aleg... sa mearga si cu pantoful, si cu pantalonul, si cu bluza, si cu cerceii? Nu am pulover... OK. Schimb pantalonul... dar stai, nu mai merg pantofii astia... Si, e-v-i-d-e-n-t, o iau de la capat. A doua zi? La conferinta? Hai cu pantalonul negru. Pai asta schimba cu totul datele povestii. Alte incaltari, alte bijuterii, alte cosmeticale... Si, stai: la tinuta asta merge si cureaua aia cu o minunata catarama mare, mare, mare cat o zi de post. Nu pot sa plec fara ea. Ah, si la teambuilding.. tinuta sport. Adidasi sau tenisi? Ce pantalon, ce tricou, ce bluza? Cand ajung la momentul cinelor - ca in cazul de fata sunt doua - deja sunt ametita. O iau de la capat cu obstinenta unui mic idiot - trebuie sa gasesc ce imi trebuie!!! Ca tot omul, la un moment dat, ajung si la desuuri. Pai stai, la tinuta aia merge nu stiu ce breteluta, ciorapii si ei musai dupa pantof, dupa moment, dupa Celsius... Invariabil blugii sunt in bagaje. Un pulover se cere si el. Pijamaua e in bagaje. Prosopul e in bagaje. Ah, am ajuns la acest punct...

Trusa pentru ingrijire personala. Avand in vedere ca pana la acest punct deja m-am saturat, de obicei iau toata baia dupa mine. Pasta si periuta de dinti (am un set special pentru delegatii, nu le uit!). Sampon, balsam by default. Crema de zi, crema de noapte, demachiantul, bureteii aferenti, tampoane, lentile de contact de rezerva, recipientul si solutia speciale, betigase, solutie pentru lentile de contact. Sapun. Prosop - am zis. Pieptan. Elastice pentru par. Parfumuri. Spuma de par (ah... nu mai am!!! OK - musai sa cumpar maine dimineata!!!). Oja - cateva sticlute (functie de alegerile de mai sus), acetona... si ea musai... Trusa asta valoreaza clar cateva kilograme la randul ei.

Mai departe: ochelarii, cheile, telefonul, actele si banii. Basic survival kit. Sa ma opresc aici? Se poate?! Trusa de machiaj. Servetele umede, incarcator pentru telefon, Deja am intrat in geanta si nu e obiectul acestui post. Oricum, pierd si aici minute bune si acumulez kilograme la greu. Sa mai zic si de laptop, caietele de notite - ca am mai multe, fiecare cu scopul lui - agenda de birou (fara ea nu pot, cine stie ce apare), cateva pixuri...

E zisa treaba: cand ma apuc de bagaje, ma apuc de lista. Am in fata programul evenimentului si in functie de el incep sa compun tinute, permutari, ecuatii. Imi ia ore! O-r-e! Si fac asta din cateva ratiuni foarte simple: 1. ma streseaza cumplit sa uit cate ceva util; 2. nu suport sa dau ca nuca in perete dpdv dress code; 3. mai ales cand vine vorba de company event!; 4. sunt femeie, ma respect, trebuie sa am la mine de toate, pentru orice situatie, inclusiv pentru cele imprevizbile... pe care fireste incerc sa le prevad in functie de experienta anterioara.

La final, ma urc pe valiza ca sa o pot inchide. Asta e alt amanunt: in ciuda pornirilor mele evident masochiste, nu am in dotare o valiza pe masura pretentiilor ce ma inconjoara. Am in schimb 3 trollere, toate de aceeasi dimensiune, ideale pentru o plecare de una, doua zile. Plecarea unui om normal la cap. Si mai am si genti. Cu nemiluita. Toate insa... la fel de normale, nicidecum cu extra capacitati pentru incredibilele mele necesitati previzibile sau imprevizibile...

Intr-o concluzie preliminara: ar trebui sa imi cumpar o geanta mare. Numai ca ma gandesc: daca imi cumpar o geanta mare, incotro se va duce lista mea de bagaje cand plec in delegatie??!!!

Ma mai bate un gand de final... Ce ma voi face cand voi avea un bebe?! Ii dau dreptate unui coleg pentru care, cand si-a luat masina, primul criteriu pe lista de selectie a fost capacitatea portbagajului. Dragule... te inteleg! Cat de bine te inteleg....

PS: Intr-o zi voi scrie despre ce port in geanta, dupa mine. Intr-o zi, ma voi supara cu adevarat si pe consoarta mea, g-e-a-n-t-a!

PPS: Va e clar ca in mod invariabil uit cate ceva, de fiecare data, nu?! Am plecat, fie ce-o fi!

Ce sa mai intrebam si noi...?

Faptul ca am introdus pe site chestionarul m-a facut sa ma gandesc din nou la intrebari care dau ca pusca in perete. Franturi de conversatie banala, genul de intrebari care dupa ce ca iti sunt adresate, mai sunt formulate si intr-un fel anume, de te lasa masca sau te enerveaza.

Ador momentele astea! Ce-mi place cand vine matusa-mea si imi ia pulsul din timp in timp: si... cat mai castigi? Cat iti mai dau astia unde lucrezi tu acum?

Mi s-a intamplat tot mie ca intr-o discutie cu o fatuca sa ma aud interogata brusc: auzi, asta e parul tau n-a-t-u-r-a-l? Ma mai intreaba lumea despre asta, dar la ea am simtit asa o insinuare, mirare si soc in intrebare... de parca oriunde in lume dar nu pe capul meu s-ar cuveni asa dotare. Si intrebarea urmata de o reactie de genul... "A, da? E natural?" si o grimasa a fetei cu umbre de dezamagire... ce sa zic: ecuatia perfecta pentru iritatie.

Ma rog, mai sunt si altele. “Ai nevoie de ajutor, dragule?” Asta e mare greseala. Barbatii nu au niciodata nevoie de ajutor de la alti barbati. Daramite cand intrebarea vine de la o femeie... Oh, oh, big mistake. Doar stim bine ca in 99% din cazuri raspunsul este NU. In directa legatura cu procentul de orgoliu, sexul si situatia, as pozitiona urmatoarea intrebare: “Nu ar trebui sa oprim si sa intrebam pe unde sa o luam ? E evident ca ne-am ratacit...” Hm... Normal ca NU oprim, NU avem nevoie de indrumari, ne descurcam si singuri, ca de aia sunt eu barbat aici, la volan... Hehe... ce ma amuza faza asta...

Apropos de orientare. Tot in categoria penibil as include situatia in care nici bine nu ai cunoscut pe cineva ca te trezesti intrebat: “Da’ tu unde stai in Bucuresti?”... Aha, cartierul si nota. Rangul, puterea de cumparare, averea, autoritatea. Am intalnit si cazuri de persoane absolut normale si bine intentionate in interogarea lor. Dar am vazut si pe altii... ah, ah, snobismul in floare.

Last, but not least... m-a intrebat cineva nu demult, dupa ce a aflat ca detin un blog... “Auzi, da’ tu esti scriitoare de-adevaratelea??!!”.. Errmmm... Conteaza?! :o) Mai bine intorc eu intrebarea: "You stupid, man? Or what?!"

PS: Pe primul loc ramane categoric aia cu “si... cand te mariti?”

Trivia tehnica

Aseara am participat (de partea echipei de organizare) la o conferinta tehnica. Multi ingineri, termeni tehnici cu nemiluita, controverse si dispute fondate dar... totalmente neelucidate de al meu IQ. Mai rau, intr-o zbatere continua pentru ratiune si logica, mintea mea alerga stanga dreapta prin sala, ca la ping-pong. Daca nu as fi fost acolo pentru ca asta mi-e datoria si pentru ca imi respect colegii din segment, cred ca as fi dat bir cu fugitii de la reuniune dupa primele 30 secunde. Ups, sorry: am gresit sala! Sigur aici nu e de mine!

In timp ce ma uitam siderata la imaginea poiectata pe ecran si ascultam un domn ce vorbea pasional despre emulsii bituminoase, m-am gandit sa va redau si voua un coltisor din aceasta lume ‘tehnico-stiintifico-fantastica’. Si m-am pus pe scris tot ce nu intelegeam, termeni cu anumite rezonante, dar care plasati in respectivul context si in frazeologii bine alese, nu mai aveau nici un sens.

M-am gandit asa: eu va redau termenii de mai jos, notati cu sarguinta pe parcursul conferintei. Intrebarea este: poate cineva sa isi dea seama care a fost tematica acestei conferinte? Sa fie asa.. ca un fel de trivia, cu multe multe hinturi :o). Come on, nu e greu si se lasa cu premii :o)

• dozaje si emulsii bituminoase
  pat de drum
• proces lucrativ
• material frezat
• mixturi asfaltice
• bitum invechit
• uleiuri regenratoare
• stabilizare in situ
• lianti organici
• bitum spumat
• materiale de aport
• motor Grader
• strat portant
• compactare finala
• adancime de interventie
• masini KRC: WR 2400, WLB 10, WR 2500, WR 4200 – pentru cine nu stie, va rog, aceasta ultima masina exista in doar doua exemplare, unul in Romania si unul in Italia. Sic!
• alte masini de care ar trebui sa stim: RACO 350 si WM 1000
• suspensie de bitum filerizat (SUBIF)
• tren de reciclare
• suprafata lisa
• binder de criblura
• geocompozit

Question: by any chance, any of the smallest, poate cineva sa intuiasca despre ce produse au discutat colegii nostri ingineri? :o)

Ofer o bere la o terasa pe malul Herastraului primului inspirat :o).

Prin restaurante

A doua vraja of all (dupa planurile de vacanta), facuta de si cu ai mei prieteni dragi, este ca anul asta ne-am propus sa facem – si facem asta deja – turul restaurantelor cu specific national (de alta natie decat romana) din Bucuresti. Gasca s-a prezentat cu o luna in urma la un restaurant coreean si au avut parte de un super ospat, in prezenta bucatarului, coreean si el... Am lipsit si tare rau imi pare, judecand dupa cele povestite. Prin urmare, m-am conformat in ocaziile ulterioare, asa ca sunt fericita posesoare a unor experiente in:

Casa Argentina – un loc de multe stele. Restaurantul este foarte stilat, are incaperi mari, vopsite in rosu sangeriu si perdele de voal in aceeasi nuanta; chelnerii sunt si ei in ton cu numele, pantalonii verzi stramti si o camasa rebel descheiata fix cat sa vezi pieptul... All in all, locul mi-a dat impresia de aristocratie de Buenos Aires – desi, ce-i drept, nu am pus niciodata piciorul pe continentul sud-american. Cum era de asteptat, e tare piperat pe coloana de preturi, dar interesant pentru experiente culinare specifice. Imi amintesc ca am rasfoit meniul si am vazut empanadas - placinte umplute cu carne de vita frageda, cu ceapa, pasta de porumb, placinta de cartofi, rulada cu muschi de vita si spanac, crema de ficat, limba de vita... supe delicioase – un meniu variat si rafinat totodata. Am mancat un muschi de vita ‘adus prin avion, direct din Argentina’ – asa scria in meniu, ceea ce ne-a starnit amuzamentul. Sa spun doar ‘excelent’ ar fi putin, doar gandul la gustul si fragezimea acelui gratar imi provoaca pofte incredibile. De altfel... cand vine vorba de carne de vita argentiniana... cred ca si cea mai nepriceputa bucatareasa poate face mari minuni. (Este cu totul diferita de vita noastra neaosa, mult mai frageda, mult mai usor de gatit... un vis! Si se gaseste, pentru doritori, in raioanele de carne de la Metro cel putin.. si e fooooarrrte scumpa. Dar merita, din cand in cand, chiar si pentru our own self esteem).
Util (sper): Str. Thomas Masaryk nr. 7, rezervari la 021/6190735.

Saint George – un restaurant cu specific unguresc, foarte dragut, cu un sef de sala amabil si saritor. La preturi absolut decente, farfuriile sunt neincapatoare, primesti mancare pentru cateva zile intr-o singura portie si totul... e incredibil de apetisant. Nu am vrut sa cad in pacat asa ca mi-am luat niste peste – eu, care mananc peste de doua ori pe an si atunci pentru ca mi-e prea foame si nu gasesc altceva. M-am ars la nota de plata, salaul meu era cotat la 100 gr si eu primisem o bucata de vreo 300 gr, din care bineinteles ca am mancat jumatate. Nu-i bai. Mai era probabil nevoie o data in plus sa ma conving de incompatibilitatea mea cu pestele :o)
Util: Str. Franceza 44, rezervari la 317 1087 si 0747 111 000

Thang Long – restaurant cu specific vietnamez. Nu m-a impresionat ca look, dar einteresant din punct de vedere al varietatii meniului. Plus ca au denumiri foarte poetice: "O mie de flori de lotus pe lac" se numea o anumita reteta cu pui. Si inca ceva special - pentru bucataria vietnameza pare un firesc absolut sa mananci pui si peste in acelasi fel de mancare. Ciupercile sunt la ordinea zilei, spghetele de orez, fructele in caramel... Cred ca nu am mai stat demult atat de tare pe ganduri cu privire la ce sa imi comand. Si pana la urma am ales o reteta cu pui (gust si look similar cu snitelul) si o salata de legume de sezon in care 80% din ingrediente erau de fapt.. castravete. Again: eu si castravetele... baba si mitraliera. Totusi, mi-a placut, poate si pentru ca pusesera suficient de mult usturoi in salata cat sa atenueze orice fel de gust neprietenos mie. Ma declar satisfacuta.
Util: Str. Iancu Capitanu 31, rezervari la 021-642.56.83 sau 021-642 62 52

O chestiune simpatica: cautand datele de contact ale restaurantului ca sa fac rezervarea, am vazut in prezentare o nota de final: 'Nu uitati sa cereti bautura traditionala vietnameza. Daca va da mana sa o incercati bineinteles.' Ajunsi la fata locului, am intrebat, fireste, despre faimoasa bautura. Si chelnerita ne-a explicat cu amabilitate:

- Este o bautura facute din cobre.
- Ce cobre???!!!
- Cobre, serpi adica, c-o-b-r-e.
Soc total. Tacere de mormant la masa.
- Da, se pun cobrele la macerat in alcool si...

Sincer... nu am mai urmarit ce spunea. Nu a comandat nimeni de la masa nicio bautura traditionala vietnameza... Intelegeti? Se face din serpi. Noi avem corcoduse si prune... ei au serpi. No further comment, decat ca mi-ar placea sa vizitez si tara asta intr-o buna zi! Pana nu vad, nu cred! Wish me luck! :o)

Pana una alta, noi vom continua periplul, iar eu voi reveni cu descrieri. O sa iau chiar notite mai exacte legate de experienta din aceste restaurante.

Obiceiuri stupide

Seful meu vine dimineata sa stam putin de vorba despre un proiect si din una in alta ajunge el la concluzia ca trebuie sa imi arate ceva pe internet. Deschide Internet Explorer, la mine homepage este Google. Si il vad cum se duce in casuta pentru adresa si bate constiincios: w punct w punct w punct... y... si sta o clipa ... where is your A? De pe tasta mea de A s-a cam sters vopseaua... nu vedea litera :o). Si ii arat unde este si el continua: a h o o punct f r. www.yahoo.fr. Si de acolo intra direct in casuta de search, tasteaza ce il interesa si continuam discutia despre hoteluri prin Franta.

Nu inainte sa ma sesizez eu si sa il intreb: de ce nu ai folosit Google pentru search? Doar era homepage.. Si imi zice ca nu poate. Nu poate si gata. El foloseste yahoo de cand lumea, niciodata Google.

Dupa ce a plecat, m-am gandit la puterea obisnuintei. La cum s-a demonstrat stiintific ca in 10 cazuri din 10, cand ne incaltam, intotdeauna punem acelasi picior in pantof prima oara. Intai dreptul apoi stangul, sau invers, intotdeauna insa in aceeasi ordine.

Si ma gandeam ca am o lista lunga de obiceiuri stupide, care daca sunt scoase din firescul lor 'andreesc' devin... iritante. Pentru ca:

- pun alarma sa sune cu 1 ora inainte de necesar
- numar scarile pe care le urc
- hartia igienica trebuie sa se deruleze de sus in jos intotdeauna
- lumina trebuie sa fie stinsa cand ma uit la televizor
- ciorba fara ardei iute e un chin
- asez vasele in spalator intr-o ordine absolut personala. Cele mici dedesubt, cele mari deasupra, cu fata in jos. Tacamurile intotdeauna separat.
- spal vase in timpul cinei - dupa felul 1, dupa felul 2.. etc. Asta in zilele de good mood. :o)
- cand cumpar fructe de la piata, le aleg una cate una, le resping pe cele care 'nu imi fac mie cu ochiul'
- ritualul de la baie este acelasi mereu: intai sampon, apoi balsam pe care il las in par pana ma spal pe corp
- 90% din cazuri nu ma spal si pe fata cand fac dus
- nu ma spal pe dinti cu apa rece
- nu ma spal pe fata cu apa calda
- cand mananc, salata sta mai mereu in dreapta
- nu suport sa imi ating dintii cu furculita
- cand imi fac lista de to do, fiecare nou task este introdus de o sageata. Intr-o vreme foloseam '#'
- cum mananc oul prajit: intai albusul, de jur imprejur. La sfarsit, ca o ofranda bine meritata... galbenusul. Ce savoare deosebita! Si asa fac mereu cand vine vorba de mancare. Save the best for last.
- imi place simetria
- nu suport sa nu stiu unde e telecomanda de la TV
- nu ma spal cu ceasul la mana
- nu dorm cu sosete nici la -20 grade
- cand fac curat in dulap incep prin a le scoate pe toate din dulap si a le arunca in mijlocul casei, morman
- timpul optim de incalzire la microunde este mereu 2 minute
- cand inchid cartea pe care o citesc, incerc sa memorez pagina la care am ramas repetand-o de 3, 4 ori in gand
- dau din picior cand sunt nervoasa
- nu pot sa fac dus daca perdeaua nu e trasa din cap in cap
- nu suport sa am activata optiunea ’auto-hide the taskbar’ pe desktop
- nu suport sunetul standard de la yahoo messenger, cand se primeste un nou mesaj
- nu ma simt bine daca masina nu e parcata la linia bordurii
- cand imi place o melodie, o ascult pana invat versurile. Cand nu inteleg, inventez rime.
- nu arunc cojile de ceapa la gunoi fara sa le invelesc intr-o hartie sau sa le pun intai intr-o punga
- nu las vasele in chiuveta fara sa pun apa peste ele
- intotdeauna cand imi deschid un nou pachet de tigari, intorc tigara din prima linie, mijloc (stiu povestea cu 'iubitul', nu de asta o fac, ci ca sa imi deosebesc pachetul de al altora care fumeaza tot Marlboro). Tigara pe care o fumez intai este intotdeauna prima din dreapta. Invariabil. :o)

Ma gandesc... cate or mai fi oare de care nu imi dau seama? Gesturi, ticuri, obiceiuri absolut personale care ma deosebesc de altii. Si cum imbatranesc aceste obiceiuri odata cu mine, cum devin eu din ce in ce mai hachitoasa... Nimicuri. Si totusi, nimicuri importante pentru confortul nostru, care ii irita eventual pe cei din jur si le adancesc increderea ca ale lor nimicuri sunt mai potrivite contextului. Hehe... ce vicios e cercul...

Oare sunt singura cu astfel de obiceiuri? Spuneti-mi ca nu... pls :o)

Snapshots of this day

• Pe Magheru se circula si cu 100 km la ora.
• Astazi am ajuns la birou in 15 minute cu tot cu stop la covrigarie
• Cucoana de la covrigarie mi-a confirmat ca nu are covrigi calzi pentru ca ‘nu este cerere’.
• Foarte multa lume se plange de stare de oboseala, desi nu pierdem noptile. Aud din ce in ce mai multe persoane care spun ca.. ‘e din cauza radiatiilor si antenelor’ ocazionate de venire sumitzilor’. Hm...
• Macedonia face figuri la Summit si se cearta cu Grecia si ameninta ca se retrage de la reuniune.
• Matusa-mea a venit la noi. Ea si mama se uita la televizor, ca la Olimpiada, cocotate in varful canapelei si rontaind la seminte. Seara, cand ajung acasa imi ofera informatii picante: Bush a venit cu 1000 de oameni dupa el. Avioanele cu presedintii au aterizat ca la parada. Au aparut anarhistii pe la Timpuri noi...
• Mama mea asteapta sa se intample ceva. Orice. In special cu Bush. I-am spus sa dea dovada de maturitate si sa stea linistita, sa caute in alta parte senzationalul. :o)
• Un coleg crede ca ce se intampla in oras este dovada vie ca bucurestenii percuteaza din plin la ce se anunta in mass media. Se vede dupa cati stau acasa sau au dat bir cu fugitii in provincie. Noi, necredinciosii, respiram ‘radiatii’ zilele astea. :o)
• Aseara am mancat la un restaurant pe Calea Victoriei. Nu aveau voie sa vanda bauturi alcoolice. So what? Oricum conduceam si oricum mai dadeau cate o bere pe ici pe colo, la clientii mai importanti.
• O plimbare pe Calea Victoriei in varianta pustie te poate arunca in doua extreme: ori te apuca groaza, ori nostalgia.
• Nu exista in toata capitala interesectie fara politisti. Deci se poate!

Leapsa cu mesaje muzicale

M-am trezit dimineata si mi-am sorbit cafeluta intr-o superba duminica de primavara preluand amuzata, din proprie initiativa, o leapsa de la Irina, femeia simpla, al carei blog il citesc cu regularitate. Si de la amuzament am ajuns din nou la concluzia ca nu exista coincidente in viata. Prea multe mesaje ingramadite pentru cele 19 intrebari de mai jos.

Jocul a fost urmatorul:
1. Put your music player on shuffle.
2. Press forward for each question.
3. Use the song title as the answer to the question even if it doesnt make sense. NO CHEATING!
4. Tag 5 people
5. Bold the questions and with the answers, give your own comments on how it relates to the questions.

Si iata rezultatele

1. How are you feeling today?
Depeche Mode - The love thieves
Eh... ce comentariu sa pun aici?! Iubiri, martiri, sacrificii... Sa mai comentez?! :o)

2. Will you get far in life?
Mika - My Interpretation
Aici am inceput sa zambesc...

3. How do your friends see you?
Florin Chilian - Chiar daca...
Confirm, cel putin unul din ei asa ma vede :o). Totusi, cam trista viziunea. Mai prieteni... ce-i cu voi?! :o)

4. Will you get married?
Curtis Singer - You're all that matters to me
Sa concluzionam ca da. Nu?! :o)


5. What’s your best friend’s theme?
The Fray - Without reason
Principessa – you’re the one to judge :o)

6. What is the story of your life?
Phil Collins - Do you remember
Ah, fir-ar sa fie de ancore din trecut... Sunt pe situatie, ma gandesc foarte mult la acum, vizualizez un viitor frumos, o sa fie bine. The story of my life is nice.

7. What was high school like?
Morcheeba - Washed away
Even if we don't succeed / No worries for you and me / Even if we don't agree / No worries for you and me...
Viata de liceu, ce-i mai frumos decat asta, ca grijile erau atunci drame existentiale si astazi sunt doar un motiv de zambet in coltul gurii?! :o)


8. How can you get ahead in life?
Morcheeba (feat. Bradley) - Run Honey Run
Pai uite cum pot sa merg mai departe: So run honey run, and hide in the wind / And never stop to look inside your mind. Mi se pare incredibila 'coincidenta'.


9. What is the best thing about your friends?
The Platters - Unchained Melody
Cat m-am bucurat de rezultatul asta! Deja cred in intamplarile din dimineata asta. Imi iubesc prietenii. Scot din conctext ideea de 'lust'. Pur si simplu tin la oamenii din jurul meu si ii apreciez pentru ceea ce sunt, cu bune si cu rele. Am nevoie de ei. I need your love / I need your love / God speed your love to me.

10. What is in store for this weekend?
Frankie Goes to Hollywood - The power of Love
Hmmm... No comment. :o)

11. What song describes you?
Kaiser Chiefs - Ruby
Aaaa... interesant. Cel putin interesant.


12. To describe your grandparents?
Ravin - Wish you were here
Incredibil, rezultatul asta mi s-a parut incredibil. Gandul la bunica mea...
Like waves to the shore heart of the ocean / The star high up all, part of the sky, / Now I dream to you, / I dream of a river, / A water so blue, / Wish I could live there, / Wish you were here…/ Wish u were here… / Like the air that I breathe, You’ll always be there, / The wings that I need, / And I wanna fly.

13. How is your life going?
Duran Duran - Ordinary Life
:o)))) Corect! :o)))

14. What song will they play at your funeral?
Chicago - You're the inspiration
Ei da, daca ai mei copii si urmasi asta vor crede, inseamna ca nu voi trai degeaba. Hai sa trecem repejor la urmatorul context...

15. How does the world see you?
Beverly Craven - Promise me
Sunt o Varsatoare visatoare, dependenta de de oameni si de afectiune. Daca pot spune ceva cu tarie este ca in general imi pasa de cei din jurul meu. Asta cred ca se vede. Pot fi reliable. Foarte motivationala melodia, in acest context. Mai ales ca in ultima vreme ma gandesc la ce ar insemna sa renunt la tot ce am si sa ma inscriu intr-un program de voluntariat pentru sprijinul femeilor din Africa, Asia... ma rog. E doar un gand, cineva mi-a propus asta si a aprins niste beculete in mintea mea ratacitoare prin ale lumii cotloane.

16. Will you have a happy life?
The Platters - Twilight Time
Ei... alta surpriza placuta. Will i have a happy life? I already do! :o) Si cu asa melodie... Deep in the dark your kiss will thrill me like days of old / Lighting the spark of love that fills me with dreams untold / Each day I pray for evening just to be with you / Together at last at twilight time / Together at last at twilight time.

17. Do people secretly lust after you?
Metallica - Nothing Else Matters
Hihi. Pls don't keep that a secret anymore. :o)

18. How can I make myself happy?
Skillet - The older I get
Din nou, incredibila 'coincidenta'. Mai explicit decat atat... nici ca se putea.

19. What should you do with your life?
Wilson Philips - You Won't See Me Cry
Chiar din titlu e evident, nu? :o)

Preluati ideea stafetei daca vreti. Incercati. Sunt convinsa ca cel putin cateva intamplari va vor da de gandit. Muzica pe care o ascultam este cea cu care rezonam, ne reprezinta. Iar in viata nu exista coincidente, tot ce ni se intampla apare cu un scop si totul depinde atat de mult de cat de inspirati suntem in a intelege mesajele ce ni se desfasoara sub privire, zi de zi. Astazi am vanat mesaje. Nu stiu cat de relevante sunt sau nu, eu cred in marea majoritate din lista de mai sus. Chiar sunt usor amuzata de cat de la indemana sunt unele dintre ele. My life is brilliant, my love is pure.. :o))

Elvetia – Transportul public (2)

De nota 10. Si asta inca de la aeroport. Pardon, din avion. Am plecat cu o blagoslovita de amigdalita, in avion mi-a fost parca mai rau, aveam frisoane si am cerut cel putin 4, 5 ceaiuri calde. Stewardul a fost extrem de dragut, no extra charge for tea, chiar mi-a oferit o perna si o patura. Am reusit sa dorm o buna bucata de vreme, astfel ca la aterizare ma simteam chiar mai bine decat m-as fi asteptat.

O alta supriza: bagajele au ajuns inaintea noastra pe banda. Iar noi, romanii, am ajuns ultimii la banda. Marea majoritate erau deja pe drumul spre iesire cand noi – aparent grabiti – ne asezam la ridicare de valize.

Tot la aeroport constatam ca nu exista doar un simplu centru de informare cu privire la Elvetia. Acolo este de fapt un stand imens din care iti poti lua carti despre Elvetia, toate gratuite: Orasele Elvetiei, Bucataria elvetiana, Vacanta cu familia in Elvetia... Carti. Nu pliante, nu fluturasi, nu revistute. Carti oferite gratuit, la libera alegere a turistului. Nici nu vreau sa imi imaginez cat costa sa le produci. Las’ ca au si paduri nesfarsite, nu le lipseste materia prima pentru hartie, dar impresia inca de la inceput a fost de nota 10.

Tot din aeroport: absolut toate bordurile, treptele, trotuarele sunt impecabile si au spatii speciale pentru traversat cu trollere. Imi caram valijoara si ma gandeam la supliciul din Portugalia, surata noastra latina, cand mergeam pe trotuare pavate cu piatra cubica carand dupa mine un geamantan pe roti ce cantarea bine catre 40 kilograme, in timp ce in spate aveam o alta geanta, un rucsac si ‘poseta’ burdusita cu tot felul de nimicuri cumparate din mall-urile lusitane, Colombo si Vasco da Gama. Ha! Pe langa experienta de atunci... Elvetia = parfum!

Cand ne intrebam mai tare cu ce si cum ajungem la hotel, vine solutia: statii speciale pentru hotel bus-uri. Marile hoteluri trimiteau cu alte cuvinte shuttle bus-uri la fiecare jumatate de ora pentru a-si ridica clientii inca din aeroport. Intr-un curent si un vant ingrozitor, am asteptat cuminti, cu amigdala in vant, sa ne vina autbozul. In statie, toate informatiile de care aveam nevoie: ce scrie pe autobuz, la ce ora vine, numere de telefon, tot. Din pacate au venit 3 de la alte hoteluri, al nostru nu. Cand intr-un final am vazut unul, nu a oprit sa ne ridice. A disparut dupa colt in ciuda semnelor noastre disperate. Am ramas in curent cu un gust amar si mai tarziu l-am ‘turnat’ pe sofer la receptie, spre socul absolut al doamnei care a si inregistrat vorbele noastre. - Thank you, I will report that to our management. - Thank you too! i-am spus, cu gatul prastie.

Cand ne-am urcat in taxi pentru a parasi totusi aeroportul mi-a dat prin cap sa verific ce scria in ghidul cumparat de Ioana din Romania. ‘In Elvetia, taxiurile sunt scumpe. Un drum de la aeroport in centrul orasului va costa intre 40-50 CHF.’ Am stat cu ochii fix pe aparat. La final, am platit 48.- (asa marcheaza ei francii elvetieni, nu am aflat inca de ce). Plus 2.- tips... a fost exact ca in ghid. Bun ghid!

Mai tarziu, cand am platit 3.9.- CHF pentru un drum cu autobuzul in Zurich, am inteles de ce spuneau ca taxiurile sunt scumpe. Pretul amigdalitei mele s-a cerut platit insa :o).

In peregrinarile ulterioare, am constatat ca in fiecare statie de autobuz exista un aparat automat, harta orasului, traseele, orele la care ajunge autobuzul in statie... totul. Si daca nu te descurci, exista intotdeauna elvetienii. Pe noi ne-au ajutat din capul locului, pentru ca nu aveam monede. Ca o ciudatenie pentru aceasta tara, automatul de bilete nu functioneaza decat cu monede. Daca banii sunt la rang de mare putere, pentru ca totul este scump in Elvetia, fara maruntis nu faci nimic! Aveau ei insa si nu ne-a fost greu sa schimbam bancnote pe monede ori de cate ori am avut nevoie. Ei aveau maruntisul, noi aveam tupeul... asa ca ne-a iesit de minune!

In nenumaratele noastre interpelari, am mai ajuns la o concluzie: oamenii astia nu isi cunosc orasele. Intrebam de strazi pe care le descopeream ulterior si le vedeam drept mari, principale, iar ei dadeau din cap nestiutori. Unde este Heinrichstrasse? Cine? H...strasse... Nu cunosc. Hotelul Crowne Plaza? Hm... Nu cunosc... In 3 cazuri din 5, oamenii nu stiau ce sa raspunda. Noroc ca am dat si de cine se pricepea, intotdeauna.

Legat de transport, cred ca in capul listei se afla infrastructra de cale ferata. Trenuri rapide, prompte la secunda, mereu disponibile din orice loc pentru orice destinatie te pot duce unde nici nu gandesti cu gandul. Merg repede, nu fac zgomot si mai ales, sunt libere si c-u-r-a-t-e. Totul este civilizat in gari, oamenii linistiti in trenuri, nu se fumeaza, toaletele sunt impecabile, orele respectate cu sfintenie. In Elvetia, o secunda te poate costa mult, dar nu foarte mult. Daca ai ratat trenul acum, sansele ca peste jumatate de ora sa plece altul din aceeasi gara sunt foarte mari.

Intr-o tara pe care o parcurgi din nord spre sud si din est spre vest in maximum 3 ore, trenurile formeaza o retea incredibil de bine pusa la punct. Se merge cu trenul la serviciu, se merge cu trenul la munte, din capitala la tara, de la tara la... si mai la tara, peste tot.

Toata organizarea asta costa insa. Cea mai lunga calatorie pe care am facut-o a fost Lucerna-Berna-Zurich si ne-a costat 51.- CHF, adica 45 EUR, adica aproximativ 170 RON. Cred ca in Romania, cu banii astia, ajungi... in Budapesta :o). One way ticket, ce-i drept.

Partea buna ramane totusi eficienta sistemului si disponibilitatea informatiilor din orice punct te-ai afla. Iti poti cumpara bilete din orice gara, pentru oricate destinatii doresti, pentru 24 ore, saptamanale, exista abonamente, carduri cu reducere pentru cei ce stau mai mult de o luna in tara. Orice este la indemana daca esti curios sa afli. Si cand spun la indemana.. ma gandesc la display-urile cu informatii aflate la tot pasul: in hoteluri, in gari, la centre de informatii, in mall-uri, peste tot.

Ca o dovada ca niciodata nu este suficient de aglomerat cat sa stai in picioare, biletele nu se dau niciodata cu locuri. Poti opta pentru clasa 1 sau a 2a, dar nu e nevoie de mai mult. Ma gandeam la ororile din personalurile noastre. Ma gandeam la ce inseamna sa bati un drum pana la Dorohoi. Of... of!

Ca sa finalizez cu transportul, ar trebui sa mai adaug cateva lucruri despre masini si... biciclete.

Masini... nu am vazut cine stie ce. Nu ca m-as pricepe foarte tare, pentru ca nu ma pricep, dar nu am vazut. Vorba Ioanei: ‘cred ca am vazut un jeep la un moment dat’. Au parut un popor care nu pune mare pret pe luxul pe 4 roti. Conduc foarte linistit si organizat, se acorda prioritate trecatorilor inainte ca acestia sa puna piciorul pe trecerea de pietoni. Am trait acest sentiment cand masinile din stanga mea s-au oprit pana sa ajung la marginea trotuarului, m-am simtit de parca mi s-ar fi facut o mare, mare favoare. Ce-i drept... nu am vazut multi pietoni sa treaca pe rosu, chiar daca nu erau masini pe strada. Firesc: respectul este o chestiune reciproca, always and forever.

Elvetienii sunt biciclisti. Exista locuri de parcat bicicletele speciale, la tot pasul :o). Si sunt acolo biciclete cu sutele. Din nou – o tara cu dimensiuni liliputane. Isi permit probabil sa parcurga multi kilometri pe bicicleta. Si asta e foarte bine pentru ei (si pentru ochiul nostru, ca prea multi frumosi si atletici sunt acolo ca sa nu te incante cate o ocheada ;o)).

Finalul acestui capitol va fi exact ca si finalul calatoriei, o poveste din avion, de la intoarcere. Intre puii de somn si snack-ul gustat cu pofta, am remarcat ca pe harta afisata pe ecranele din avion nu exista Bucurestiul. Am vazut marcate marile capitale eruopene, cand zburam deasupra Europei de Est am vazut Budapesta, Sofia, pana si Pristina, Kabul, mai la est... Bucurestiul insa nu. ‘Destinatia noastra finala’ lipsea cu desavarsire, dintr-o omisiune cel putin ciudata si cred eu, deloc intamplatoare. Eram intrigata. In timp, am inceput sa ma enervez. Traseul avionului nostru era marcat si pluteam cu sute de kilometri la ora peste culturi si civilizatii europene ca sa ne indreptam... spre nicaieri. Chiar suntem nicaieri? Cand am inceput sa mai si vorbim despre asta, m-am enervat si mai tare. Am auzit pe cineva din spate, un tip zgomotos, spunand acelasi lucru: ce ma irita ca nu au pus si Bucurestiul pe harta Europei! Atunci m-am decis ca la coborare ii voi spune despre asta pilotului. Ceea ce am si facut.

Stiti cum e in avion. In general, pilotul sta in usa cabinei si da cu binetea la urcare, iar la final iti ofera un zambet, un multumesc si un bye bye politicos... la faza cu 'bye-bye' l-am prins. M-am oprit o clipa, si i-am cerut un minut. Soc total, ca se astepta sa imi vad de drum ca toti ceilalti, sa multumesc si sa plec in lumea mea.
- Excuse me, do you have a minute?
- Yes, please.
- Have you noticed that on the map you are showing us in the plain, Bucharest is not marked?
- Yesss.. (un ‘da’ usor mascat a uimire... stia, m-am prins. Chiar m-a durut sa ii vad zambetul din coltul gurii.)
- Don’t you think somebody should be aware enough to change that and make it right?
- Yesss.. (si din nou ironia din zambet...)
- So... right! I think so too. Thank you for a nice flight.

Si a tacut, ca si cand nu i-ar fi pasat. Dar l-am atins un pic. Doar un pic. S-a vazut ca nu i-a convenit. Ii inghetase ironia pe buze.
Si am pasit din avionul lui si am intrat in tara mea.

Voi reveni cu povesti din orasele in care am fost. Soon.

Elvetia - Oamenii (1)

Deci, sa reincepem din nou iar si again cu niscaiva literatura :o). Ziceam ca o sa fie ceva literatura de prin Elvetia. Pai...

Nu am scris un jurnal in timpul vizitei in Elvetia. Mi-am zis ca ma voi baza pe amintiri. Si asta voi incerca sa fac... o lista cu amintiri. Am ajuns acolo pentru a patra oara acum, dar a fost prima data cand si cheful si meseria mi-au cerut sa deschid ochiul critic. Si zic ca l-am deschis. Cu Ioana Barosana si Sebi alaturi, i-am intors pe elvetieni pe toate partile, i-am analizat, i-am admirat, i-am certat, ne-am minunat de una, de alta. Mie mi-a placut. Mi-a placut mult tara, mi-au placut oamenii, politetea lor, ritmul calm in care isi traiesc viata, modestia, in ciuda banilor ce sigur zac in conturi. Mi-a placut tara asta.

Nu am poze acum, nu am fost 'in charge' cu aparatul foto, iar partenerii mei de calatorie mi-au promis abia pe luni ‘bunatatile’. Cred ca sunt superbe... mai ales cele din Lucerna. Eu sunt dispusa sa mai astept putin. Cred ca merita!

So, de prin ‘lista’ de calatorie, primul episod: oamenii.

O sa incep cu cea mai placuta parte. Mai frivola, ce-i drept, dar placuta... :o)
Cred ca Elvetia este – din ce am vazut eu pana acum - tara cu cei mai multi barbati ‘beton’ pe metru patrat. Incotro intorci capul, exemplare atletice, cochete si finute iti incanta privirea. Sunt mai toti inalti, bine facuti, cu ochi frumosi si cu scalpul aranjat. :o) Au si un aer intelectual, ceea ce... of course.. mareste gradul de placere pentru o simpla turista observatoare. Tinerii ca tinerii, dar cei mai grizonati sunt chiar speciali! Younger and older, deopotriva, arata bine bine bine. :o)

La polul opus sunt, desigur, femeile. O singura data am intors capul dupa o tipa, in Zara, in Berna. Si sunt tentata sa va descriu cum arata, ca nu degeaba am intors capul, dar ar fi nedrept sa creez o asemenea imagine. Si asta pentru ca pur si simplu femeile tinere din Elvetia mi-au lasat un gust amar. Si de mandrie nationala :o), ca ale noastre chiar sunt mai frumoase in comparatie cu ce am vazut. Prost imbracate, cheep, cu parul neglijent si neingrijit, nu mi-au atras decat priviri analitice, ridicari de spranceana si concluzii indoielnice. In nenumarate cazuri am vazut cupluri si intrebarea numarul 1 a fost... oare de ce sunt impreuna?! Ce a vazut la ea? Evident, nu sunt in masura sa raspund. In savoarea momentului mi-am permis sa zambesc usor in coltul gurii. Ah, ce rea sun! I know, I know. Da' suntem la analiza, da?! Si unde ati mai vazut voi femei dragute cand vine vorba de alte femei, ha?! :o)

La alt pol opus, doamnele mai in varsta. Tare cochete, elegante, rafinate. Incredibil cum femeile din paragraful de mai sus se pot maturiza atat de frumos, pastrand un aer natural si, in ciuda varstelor inaintate, o prospetime vizibila in aerul lor degajat. Arata a femei fara griji. M-am gandit la un moment dat: cred ca trebuie sa existe un prag brusc de constientizare la ele... daca tot nu am facut nimic pentru mine pana acum... ce ar fi sa incerc acum, la batranete?! Si iaca asa ni s-a infatisat privirilor: cele tinere si neglijente, cele batranele si cochetele.

Ca sa daram ce am scris mai sus, va spun ca in ciuda frumusetii lor si a constitutiilor mai mult sau mai putin atletice, elvetienii nu se dezmint ca descendenti din neamuri germanice. Daca este ceva ce am remarcat cu siguranta peste tot atunci acest lucru se traduce intr-o incredibila severitate a atitudinii, o raceala de marmura, priviri serioase si prea multa strictete. Discutam intre noi, in grup: parca nu stiu sa traiasca, sa se bucure de viata, sa mai si zambeasca din cand in cand. Probabil ca o fac, dar niciodata pe strada. Sau in restaurante. Niciodata cat sa ii vedem si noi, turistii. De unde si o imagine generala cam... de gheata.

Nu m-a mirat sa aflu ca rata divorturilor in Elvetia depaseste 50%.

Apropos de restaurante: tot Elvetia este tara in care am vazut cei mai multi oameni petrecand timp in restaurante si cafenele singuri. I-am urmarit: stateau singuri cu orele, nestingheriti, intr-o obisnuinta ce dainuieste cu siguranta in tara asta de ani de zile, de cand lumea. Este mai mult decat firesc sa iei cina de unul singur in restaurant. In cel mai nepotrivit caz, daca tot esti trecut de 50, 60 ani, te zgaiesti la turistele latine, zgomotoase si vesele. Which is bad for the image. Bad bad bad. Si totul e construit pe ideea asta: mesele in restaurantele elvetiene sunt pentru 2 persoane. La noi, masa standard nu are niciodata mai putin de 4 scaune.

Ca urmare, in clipa in care intalnesti o persoana extrem de amabila si zambareata, primul gand care ar trebui sa iti treaca prin minte ar trebui sa fie: de unde o fi imigrat aici? Adevaratii simpatici intalniti pe drum veneau din tari latine (Cuba, Italia, Franta). Si apropos de nationalitati, sunt foarte multi turci, albanezi si sarbi in Elvetia. Chinezii si japonezii sunt luati in ras mereu. Un prieten care ne astepta la gara mi-a spus: "folow the Japonese"!". Si ne-am gasit unde trebuia :o).

Apropos de imagine, m-a izbit curatenia generala, exemplara, perfecta. Intr-un singur loc am vazut gunoaie, in ultima zi, intr-un pasaj pietonal foarte circulat. Am gasit insa si o scuza: era foarte de dimineata, tocmai trecusera puhoaie in drum spre birou si spre scoli asa ca le-am gasit circumstante atenuante. Si stiu sigur ca pana la 9, 10... totul urma sa fie ‘aspirat’ in mod neasteptat.

La fel de neasteptat cum sunt de exemplu tonele de materiale informative pe care le ai la dispozitie in aceasta tara aproape integral automatizata. M-am gandit: cineva se ocupa sa creeze toate materialele astea. Si se vede asta, pentru ca au o imagine unitara, parca exista un national guideline, aceeasi paleta de culori, font size-uri, font face-uri... Totul este alineat, bibilit, gandit la detaliu. De regula: daca ai nevoie de ceva in Elvetia, nu e cazul sa iti faci probleme. Cel putin alti cativa inaintea ta s-au gandit la nevoile tale si au creat un material informativ, un afisaj sau o masinarie automata care sa te ajute exact cand ai nevoie.

Iti poti potrivi ceasul dupa mersul trenurilor, al tramvaiului, al autobuzelor. Au ceasuri p-e-s-t-e-t-o-t! Si toate ceasurile publice sunt marca Mondaine – un excelent mijloc de publicitate si promovare in masa.

Fiindca tot am fost cu treaba acolo, am urmarit foarte indeaproape cum este organizat sistemul turistic. Si am tras cateva concluzii, dar cred ca cea mai socanata e legata de patina si uzura pretutindeni remarcata in hoteluri. Am stat in 3 hoteluri, toate cu afisaj de 4 stele. Nu exista nici un fel de posibila comparatie cu Romania! Din cele 4 stele din hotelurile lor, cel putin 2 s-au pierdut cu siguranta undeva, pe lungul drum parcurs de la inaugurare si pana azi... Desi, am auzit o receptionera laudandu-se ca hotelul in care stateam abia fusese dat in folosinta cu un an in urma. Si holurile erau imbracate in gresie de 30 RON/mp pe Valea cascadelor, si patul unei camere single era pus fix in usa de la intrare, si pe holuri mirosea ca la Spitalul Municipal – sectia de neurochirurgie (cine a fost... stie de ce spun asta). Cand voi primi pozele va veti convinge cum si de ce. De retinut insa: un hotel de 4 stele in Elvetia echivaleaza cu unul de 2, maximum 3 in Romania. Si nu glumesc deloc cu privire la asta.

Ce mi-a placut: lcd-urile din camere :o). Si cum am primit noi un welcome message personalizat, direct de pe ecran, cand am intrat in camera. Welcome Mrs. XX - asta scria cu litere de-o schioapa pe ecran. Si nu am sa uit cum am avut noi posibilitatea de a ne uita la filme celebre selectand asta in meniul televizorului. Si cum am adormit dupa 5 minute, fericite ca am dat de ‘Escape from Alcatraz’ prin somn :o).

Si mi-au mai placut: baia cu usa de geam sablat de la Crowne Plaza. Nu exista nici un strop de intimitate acolo, dar era cocheta camaruta, ce-i drept. Tot acolo, micul dejun. Si painea cu seminte. Incredibil de buna!

Sa revin: exista o imagine generala usor ‘prafuita’. Cel putin asa apare ea in ochii unui est-european pus pe analiza si carcoteala. In realitate insa... nu cred ca sunt deloc preocupati de partea ‘glamour’ a ceea ce inseamna viata lor. Nici in vitrine, nici in magazine, nici pe strazi, nici in haine, pantofi, genti, nici in case – cel putin din cum arata la exterior. E la purtare casa veche, mobila veche, tocita, patinata. Cred ca in materie de ceasuri sunt foarte la moda. Si la bucatarie. se mananca bine in Elvetia, rafinat. Dar despre asta voi vorbi intr-un alt episod.

Am apreciat serviciile si in general comportamentul elvetianului. De la cel de rand, la cel cu functie publica. Politetea e la mare rang, si spun asta cu o mare admiratie, pentru ca mi-a facut placere sa discut cu functionarii din garile lor, dar si cu oamenii de pe strada extrem de rabdatori in a ne arata sau chiar a ne conduce pana la locurile pe care le cautam. Cum va spuneam, din loc in loc am dat si de simtul umorului.

Ajungem in Crowne Plaza. De sete si oboseala, decidem sa bem o cafea inainte sa iesim in oras. In bar, dam de un chelner foarte, foarte tinerel. Il vad ca sta bine cu privirea, e foarte ager, ne scaneaza de sus pana jos:
- Buna ziua.. .buna ziua.. bla bla
- Se poate comanda o cafea aici si sa o bem in lobby?
- Da...
- Acolo putem fuma, nu?
- Da...
- Ok.
- Ce fel de cafea vreti?
- Espresso.
- Scurt sau dublu?
- Lung.
- Lung?
- Da, lung. Cel mai lung pe care il aveti.
- Cel mai lung pe care il am?
- Da. The longest espresso.

Se chicoteste, sa zambeste. Peste 3 minute apare cu tava.

- Se intampla sa aveti cumva si un croissant?
La care omul nostru bulbuca ochii cat cepele si cu o voce aproape necontrolata intreaba in cel mai intrigat mod cu putinta:
- Croissanttttt?????!!!!!!!!!! La ora asta???!!!!!!!!

Pentru o clipa, noi amutim.
- Da, stiti, mi-e foame si mi-e pofta.

La fel de intrigat, da din cap si zice ca se duce sa caute. Revine cu o farfurioara si ne zice victorios:

-Ultimele doua pe care le-am gasit!
- Ah, wow, ce bine!

In timpul asta noi admiram un super, super mare si frumos ciobanesc german ce se plimba tantos cu stapanul, spre lift. El:
- Aha, a German Shepherd.
- Yes, very big. He’s huge. (chiar era u-r-i-a-s)
- But no, this is the normal size for us.
- Oh yes? You sure??
- Positive.
- Well, good to hear. We already know a lot about Switzerland from the first Swiss person we talk to.
- I am not Swiss. I am German.

Si s-a indepartat foarte tafnos, usor iritat si distrat de remarca noastra. Cum de nu ne-am dat seama ca NU este elvetian??! Pfui! Greseala mare! :o)

La final, pe nota de plata, ne-a pus doua inimioare de ciocolata. I-am lasat bacsis si pe moneda i-am returnat o inimioara. Ma intreb daca s-o fi prins de mesaj cu inima lui uriasa de german. :o))

Cam atat pentru un prim episod. Revin, poate chiar cu poze :o). Ioana si Sebi, you owe me that! :o)

Ovo-pasco-lacto-vegetarian

Astazi am invatat cateva cuvinte noi. Primul e un 'compozit' incredibil:

ovo-pasco-lacto-vegetarian, in care:
ovo = ou
pasco = peste
lacto = branzeturi

Exista, fireste, si variante:
ovo-vegetarian
lacto-vegetarian
pasco-vegetarian
ovo-lacto-vegetarian
ovo-pasco-vegetarian
pasco-lacto-vegetarian
etc etc etc

Din acelasi repertoriu, consemnam:

vegan = vegetarianul care consuma numai, citez, 'ierburi' (legume).

fresh-vegan = vegetarianul absolut, care consuma numai legume in stare naturala, din categoria 'bio de bio' - nimic fiert, prajit, gatit.

Am ametit. Mi-e foame si as manca - in ciuda orei inaintate - un piept de pui la gratar cu o salata verde, cu lamaie si ulei. Si seminte decojite si marar. Si pentru ca asta consum de cateva luni, care va sa zica... I might be kind of a chicken fresh vegan. Sau... ce?! :o)

Nu am inventat ce nu cunosteati din insiruirea de mai sus. Mi le-a spus mie astazi un Food & Beverage Manager dintr-un hotel de renume. Omul intalnise de toate, vorbea cu o usurinta incredibila, pentru el chestiunile astea sunt pe lista de to do-uri, clar la ordinea zilei. Care-cui-ce-i-dam sa manance.

Imi si imaginez cum ajung la bucatar solicitarile astea si ce se aude mai departe, prin bucatarie: nu puneti va rog compot de ananas la salata de fructe de la masa X, este pentru un fresh vegan. Sau: avem un ovo-vegetarian la masa 2, doreste o portie de 'Pollo della Casa'... fara pollo. Sau: da, tartinele 'Tonno i Frutti' pe care le doriti sunt cu ton, fructe de mare si legume. Ah, sunteti ovo-lacto-vegetarian?! Bine, scoatem tonul. Si fructele? Sunt proaspete, da, da... :o)))

Printre ore...

M-am nascut undeva foarte de dimineata, imi zice mama. Si-mi pare ca totul e influentat de treaba asta. Ma comport ca un robotel, zile intregi. Urmez un pattern anume, de la prima ora a diminetii, pana seara tarziu, cine are ochi sa vada prin jurul meu stie ca:

Dimineata

- Ma trezesc cu noaptea in cap. 5:30, 6:00 e o ora OK pentru mine. Cu toate astea, tot dorm 10, 20 minute in fata sifonierului, ganditoare. Dilema zilei, fireste: eu cu ce sa ma imbrac azi?!
- Plec la drum. Parcare out, stradute out, trafic... in. Ma incanta masinuta, cant, dansez din scaun, depasesc, fac pe viteaza de atata energie. (Paranteza: sa nu faceti asta, ca nici eu nu mai fac, promit.. Ieri era sa dau peste un tanar domn pe trecerea de pietoni... Noroc cu ABS-ul, altminteri, m-am gandit cat de putin iti trebuie ca viata sa ti se schimbe... cu totul :o(
- Ajung la birou. De obicei gasesc locuri libere in parcare. Ma salut cu gardianul care pazeste locatiile strategice de vis-a-vis de cladirea noastra de birouri. Nu imi dau seama niciodata daca l-am mai vazut sau nu, daca e acelasi de ieri, de saptamana trecuta. Toti arata la fel, pe bune! Dar pentru ca parchez fix in fata lui, il vad ca se uita, il salut, ma saluta. E fair. Cui ii pasa cine e?!
- Pana pe la ora 9:00-10:00, sunt voioasa, entuziasta, vorbareata, plina de energie
- Iubesc cafeluta cu ai mei colegi, nimicurile din discutie. Ce ai mai facut? (de aseara pana azi adica)? Aaaa... bine. Si tu? Si eu, tot bine. Si... ce mai zici? Ce sa zic.. toate bune. Tu? Bine si eu... and so on and on and on and on. Priceless aceste discutii, cu toata aparenta lor banalitate.
- Dupa discutiile de la cafeluta, imi fac to do list. Obligatoriu.
- Si ma pun pe treaba.
- Cafeluta o termin pe la 11. Pardon, prima cafeluta o termin pe la 11. Next step: make another cafeluta, a doua. in timpul asta incepe clar nebunia ‘din piata’.

In concluzie:
- main quality – good social animal in the morning
- main flaw – desi ma trezesc foarte devreme, nu ma adun in timp util ca sa ajung la sala! Bad girl!

Pranz
De fapt, chiar dinainte, pe la 11:00, devin deja ingandurata pentru ca in mod sigur ma ocup de tot felul de lucuri aparute din neant, nicidecum cele planificate de mine. Mereu il pomenesc pe trainerul ala care ne-a zis noua, odata, la un curs de time management: puneti deoparte 30% din timp pentru taskuri neprevazute. Ce 30%, prietene??!! Ce 30??!!!

- De obicei pe la ora asta, daca e o zi ‘din aia’, apar vestile proaste. Good news is ca le fac fata, caut solutii. Imi pastrez calmul. Inca.

- Dupa 12:30-13:00... mi se cam face foame. Cum nu mananc niciodata dimineata, pranzul e masa principala a zilei. Astazi, de exemplu, am mancat pe laptop, literalmente. daca ma vedea IT Managerul nostru.. hehe... jar mancam! (Pls keep the secret!) Deseori insa, ma rup de birou si ma duc sa ma ospatez ca oamenii, la o masa cu 4 picioare si un scaun decent. Si inca mai am chef de glume. Una... alta... pofta buna, multumim, multumim... Asta la noi e antologica. Daca trec 20 persoane pe langa tine, toti iti spun pofta buna. Cum sa nu ii raspunzi omului? Printre ‘multumesc-uri’ mai si inghitim cate una, alta...

- Revin. Siesta in timpul unui review rapid. Cat timp mananc ma mai bate un gand legat de ce ma asteapta jos, pe birou. Asa ca revin cu energie: gata, le dobor. Ei ashi! Ma termina ele pe mine. Ma fura peisajul in jumatate de ora si iar ma apuc de diverse. Am castile pe urechi – asta e semn ca sunt o-c-u-p-a-t-a. Din cand in cand – functie de zile si de cat este Mercur de retrograd sau de fazele lunii :o) – ma apuca un avant deosebit si nu ma mai uit nici stanga, nici dreapta. Imi iese treaba.

In concluzie
Main quality: imi pastrez calmul.
Main flaw: nu stiu sa spun NU suficient de des. Imi scot castile din urechi prea usor. Stau prost cu time managementul.

Dupa-amiaza
Ingrijorarea mea legata de ce am de facut incepe sa dea roade. Culmea! Cele mai eficiente lucruri imi ies exact inainte si dupa ce se termina programul de lucru. Se face liniste in birou si pe mine ma apuca To do list-ul real. Acela planuit dis-de-dimineata. De regula imi termin treaba. Dar cu ce pret?! Pretul timpului in slujba slujbei...

Daca lucrurile se complica prin te miri ce cotlon de business, ma aricesc. Deja nu mai tine povestea cu relaxarea. Asta e momentul la care, recunosc, nu mai sunt deloc in apele mele si ai zice ca sintagma de social animal nu s-a inventat pentru mine.

Starea mea de spirit se modifica in directa legatura cu perspectivele si programul pe care mi l-am pregatit pentru seara. Daca am treaba, ma mentin fresh. Iesirile in oras ma invioreaza. Plecarile spre casa ma darama – asta si pentru ca, dupa cum bine stiti in Bucuresti, intre 6 si 8, traficul e cel mai bun 'confident'. Adica te obliga sa faci si... mama review-urilor, cat stai 2 ore in masina, pana acasa. Ma deprim.

Ca sa evit asadar depresiile inutile, functie de program, decid daca astept ore mai ingaduitoare pentru a ajunge acasa. Asa se face ca uneori plec si la 8 de la birou. Si la 9. Caut sa nu pierd timpul. Lucrez, citesc, scriu – totul e in functie de dispozitie. Oricum, obosesc. Obosesc rau.

In concluzie:
Main quality: reusesc sa ma adun si salvez situatia in 80-90% din cazuri
Main flaw: nu cunosc stradute si rute ocolitoare ca sa ajung mai repede din punctul A in punctul B. Cunostintele mele in materie de Bucuresti... bad! Bad! Bad! Bad!


Seara
Acasa ajung vlaguita. Ma gandesc la o baie, la somn de voie, tihnit, cu vise, cu floricele si ghirlandute. Guess what: bioritmul meu e enervant. La fix 20 minute dupa ce ma bag in pat constat ca nu pot sa dorm, ma ridic, o iau de la capat. Scriu, citesc, dezgrop amintiri din trecut sau planuiesc cincinale marete.

Daca ies in oras, ma intalnesc cu prietenii. Mi s-ar parea firesc sa ii las pe ei sa spuna ce fac. Ei bine, nu prea. Cred ca vorbesc mult. Si mult. Si mult. :o) Din cand in cand mai si ascult. Lucrez la asta, sa stiti. Tot de la un curs mi se trage: 'fetito, ia cauta tu sa iti imbunatatesti abilitatile de ascultare activa.' OK. Caut. :o)

Toate drumurile duc oricum acasa. De cand cu renovarea mea cu bucluc, imi iubesc locusorul. Vin cu drag, de oriunde as veni. Daca sunt trista - tac, scriu, citesc. Daca nu... o ascult pe mama. Are si ea un program al ei... stiti. Somebody needs to listen :o).

Zilele mele se inchid de regula pe la miezul noptii sau chiar mai tarziu. Si again: o iau de la capat, ca intr-un sir neintrerupt de secvente similare. Ma trezesc cu noaptea in cap. 5:30 e o ora OK pentru mine...

Main quality: sunt tonica.
Main flaw: nu imi vad de viata personala.

----------------------------------------------------

Acum ca le-am scris pe toate acestea, ma cuprinde o bruma de tristete. Is this all??!! Nu vreau sa inchei asa seara, intr-o tonalitate trista. Dar mi-ar prinde tare bine niste timp sa ies in oras, sa hoinaresc prin magazine, sa cumpar tot felul de nebunii, pe care pe urma sa le fac cadou oamenilor din jurul meu pe care ii iubesc. Si as da mult daca as mai avea niste vlaga pentru o baie cu spuma si lumanari parfumate, pentru o carte frumoasa, pentru ca sa pot gati in timp ce sorb un pahar de vin rosu, pentru o imbratisare, pentru un pupic furat in timp ce mestec in tigaia cu te-miri-ce... Si daca as avea dispozitie sa rasfoiesc prin albumul cu fotografii de cand era o copila naiva, si daca m-ar cuprinde mai rar tristea in drum spre casa. M-as bucura sa am ragazul sa ma bucur putin de primavara de afara. Au aparut zambilele, ati vazut? Si narcisele.. The daffodils.. Alaturi de margarete, sunt florile mele preferate. Si - via Principessa - care mi le-a trimis in seara asta pe messenger, ma bucur de primavara din poze. Stiu ca la birou urmeaza o perioada foarte incarcata si ii voi face fata, negresit. Dar in zilele ce urmeaza voi incerca sa fac cate putin din toate cele de mai sus.

Dau regatul meu pentru o imbratisare si un pupic furat pe langa tigaia cu... te-miri-ce!

Ce nu se stie....

...despre mine,

...e ca imi pun foarte multa pasta de dinti pe periuta, dimineata, intr-o incercare disperata de a ma pacali ca asa o sa scap de dentist.

Imi plac biscuitii cu glazura de ciocolata si castraveciorii la borcan de la Ikea.

Nu pot sa dorm mult. Dar de dormit... dorm foarte adanc.

Visez putin si nu imi amintesc de visele pe care le am din cand in cand.

Cochetez cu astrologia, cu reiki, cu a intelege semnificatii ascunse simturilor primare. Ma preocupa ideea de campuri energetice, chakre, karma, destin.

Mi s-a spus ca in alta viata am fost judecator pe vremea Revolutiei Franceze. Va suna vreun clopotel? Mie da.

Nu cred ca exista coincidente. Orice ni se intampla are o semnificatie mai mica sau mai mare. Cred in ideea de 'cauza-efect' in tot ceea ce se intampla. Orice fenomen este guvernat de acest lucru.

Am discutii cu instinctul meu in ultima vreme. Cand se trezeste il intreb:
-Ce-i?
Si el raspunde:
-Nush’ ce-i. Da’... e ceva!

Am degete si glezne frumoase.

Imi place sa fluier, dar nu pot sa o fac decat in mod clasic, tuguind buzele. Nimeni nu a reusit sa ma invete sa fluier ca baietii. Candva mi-am dorit mult.

Ma uit la Eurovision de ani de zile. Inainte ma uitam si la Festivalul de la San Remo.

Imi place sa joc carti. Nu stiu sa joc Bridge, dar imi doresc demult sa invat.

Imi intind parul pentru ca ma satur de bucle si viceversa, imi port coroana la maximum de volum cand ma satur de parul intins. Stiu ca sunt o norocoasa, stiu.

As da orice sa fiu pentru o zi bruneta. O bruneta perfecta. Cu ten ciocolatiu si cu ochi albastri.

Am o adevarata pasiune pentru margele, gablonzuri, zanganele si nebunii. Acasa le tin organizate pe un umeras.

Port lentile de contact. Fara ochelari si lentile nu imi vad varful unghiilor daca tin mana intinsa. Am o miopie frumusica foc, dar nu vreau sa ma operez pentru ca am auzit ca un om la un milion de cazuri poate orbi si eu nu vreau sa orbesc.

Oamenii duplicitari ma scot din sarite. Pot sa fac urat cand imi ies din fire. daca sunt lasata in pace, ma potolesc repede, nu port ranchiuna, port indiferenta.

Imi place sa ma plimb prin ploaie si sa calc nepasatoare in toate baltile din drum.

Ma indragostesc repede si bine. Am ramas prietena cu aproape toti barbatii pe care i-am iubit.

Pot fi dezamagita foarte usor daca esti o persoana neserioasa.

Imi plac lumanarile.

Nu imi place sa ma duc la cosmetica. O fac doar pentru 'the feeling after'. Urasc trauma la care ma supune cosmeticiana si ii urasc pe ginecologi pentru ca in fata lor sunt fara aparare.

Imi place sa stau in pijamale cat se poate de mult. Daca se poate, nu ma schimb deloc.

Am probleme in a deslusi nuantele culorilor.

Am un porcusor de plastic de cand eram mica, albastru cu rosu, care si astazi sta langa usa de la sufragerie, ca proptea pentru cand am nevoie.

Imi doresc un inel de logodna clasic, cu piatra mare, simplu, stralucitor.

Imi place sa adorm pe jos, pe covor.

Deseori mi-o ia gura pe dinainte si spun lucruri pe care ulterior le regret. Sunt impulsiva dar ma tratez.

Mestec guma si fac baloane multe si rapide, pe care le sparg zgomotos. Cand eram in liceu am reusit sa bat recordul clasei, 13 balonase mici dintr-o singura incercare. Acum, ma abtin cu mari eforturi.

Nu cred ca imi voi mai gasi un suflet pereche. L-am pierdut deja.

Ciocolata ma lasa rece in 95% din cazuri.

Imi place fotbalul. Tin cu Steaua. Habar nu am din cine e compusa echipa Stelei. Tin cu Steaua by default.

Imi fac des autocritica. Prea des cred.

Ma gadil foarte tare. Urasc din toata inima sa fiu gadilata.

Imi plac sandvisurile din paine prajita cu branza sarata, gem de caise sau miere si musai, la final, iaurt on top.

Nu am niciodata rabdare suficienta.

Nu ma tem de moarte. Ma tem de suferinta.

Ma impiedic, alunec, sunt neatenta cand merg pe strada.

Fotografia de pe blog nu este a mea. Am gasit-o acum multi ani intr-un PowerPoint oarecare si am pastrat-o in ideea ca... mi-as dori sa am si eu asa o fetita intr-o zi.

Sper ca voi fi o mama buna. Mi-as dori mult sa am si fetita si baiat - pentru echilibru si pentru experienta.

Cea mai mare teama a mea este sa nu fiu dorita.

Cea mai mare dorinta a mea este sa imi inteleg menirea.

Gata pentru acum.

Voi? Ce nu se stie despre voi?

Eu, naivitatile mele si EL

La postul despre povestea de dragoste dintre Georgica si Marieta, Tudor ne-a intins mingea la fileu. Zicea asa:

Povestea este superba si cu siguranta ascunde un secret. Secretul de a intelege ce vor femeile. Poate pentru unii pare un lucru deja stiut (spuneti-mi si mie), poate altii nu stiu, nu vor sa stie si nu vor afla niciodata, dar pentru mine aceasta este o "enigma" care m-as bucura daca ar fi partial descifrata. Asa ca intrebarea mea este in primul rand pentru doamnele/domnisoarele ce vor sa-si destainuie putin din misterul ce le va inconjura mereu: CE VOR FEMEILE (DE LA BARBATI) ? Si nu ma intereseaza "femeile" toate (ca un grup) ci specific, ce vreti d-voastra Andreea, Ana? Veronica? Diana? Astept ca oricine vrea sa arunce un chibrit aprins in aceasta bezna, ce nu-mi permite sa descifrez natura voastra angelica, sa o faca.

Draga Tudor... ai adresat cred cea mai grea intrebare pe care ai fi putut sa o pui. Mie cel putin. M-am gandit de multe ori la acest lucru. Ce-si doresc femeile??!! Ca o gluma, filmul omonim cu Mel Gibson este unul din preferatele mele. Adevarul adevarat este ca deseori nici eu nu stiu ce vreau. Ma amuz de chestia asta. Daca eu nu stiu, cum ar putea sa stie el??!! Cred ca noi, femeile, ne dovedim deseori atat de idealiste si visatoare... incat refuzam cu indrajire realitatea care spune ca nu exista perfectiune, nici cavaleri pe cal alb, nici castele, nici povesti nemuritoare in viata de zi cu zi... ca nu poti avea totul, etc etc etc. Ma rog, chiar nu vreau sa discut acum despre asta.

Mai bine iti raspund revenind cu un tablou dupa care inima tanjeste si pe care ratiunea il priveste ironica, amuzata. Am scris mai demult despre barbatul perfect pentru mine. Am revenit astazi asupra acelor randuri si in efervescenta gandurilor (naive si multe, multe) s-a re/conturat urmatorul profil de barbat ideal pentru mine. As zice despre el asa:

• E bine educat.
• Ma provoaca.
• Este sensibil si bland, dar puternic si masculin in acelasi timp.
• Stie sa isi asume responsabilitatea.
• Ma adora, se gandeste la mine, nu isi arata dragostea doar prin cuvinte, ci si prin ce face.
• Vom fi prieteni. Imi va face o mare placere compania lui.
• Vom rade des impreuna.
• Langa el ma simt protejata.
• Avem o conexiune speciala, ne intelegem din priviri.
• Imi place cum povesteste.
• Este optimist, simpatic / glumet / ironic (fara sa raneasca).
• Are propria cariera si ambitii profesionale, stie ce vrea, dar pune familia pe primul loc.
• Isi da seama ca familia “noastra” e mai importanta decat familia fiecaruia dintre noi.
• Nu este baiatul mamei!!
• Nu tipa. Stie sa se certe corect.
• Nu ma jigneste, nu ma face sa imi fie frica.
• Nu vrea niciodata sa ne petrecem weekendurile si vacantele separat.
• Nu bea peste masura. Niciodata.
• Ma cauta fara nici un motiv, pur si simplu pentru ca vrea sa fie cu mine.
• Nu este orgolios, nu este arogant.
• Are apetit sexual (dar nu atat de mult cat sa ma insele) :o)
• Este comunicativ si sincer.
• Stie sa imi spuna frumos lucruri pe care nu vreau sa le aud.
• Nu se codeste sa faca ceva dificil.
• Trebuie sa stiu ca ma adora, ca sunt femeia lui si ca va face tot ce ii sta in putere pentru a ma face fericita.
• Stie cand sa ma sune si stie sa fie romantic.
• Nu ma face sa ma simt neincrezatoare, iar daca sunt, stie cum sa ma ajute sa trec peste asta.
• Nu ar trebui sa fiu geloasa niciodata, pentru ca ar trebui sa simt in adancul inimii mele ca el nu va face niciodata nimic care sa ne distruga.
• Chiar si cand ne certam, va face un efort in plus sa imi inteleaga ‘drama’.
• Vom fi intotdeauna o echipa.
• Vine sa ma ia cand avem intalnire, face rezervari, face planuri, are idei.
• Ii plac filmele, ii place sa gateasca.
• Ii place sa joace carti, rummy, jocuri de societate si stie sa piarda.
• Ii place sa avem musafiri.
• Are parinti de treaba.
• Nu ma judeca, nu ma vorbeste de rau nu ma critica pentru a ma face sa sufar.
• Citeste mult. Discutam despre carti, despre lucruri noi, despre lume, istorie, idei si evolutii spectaculoase.
• Isi doreste copii si este un tata extraordinar, un exemplu in viata lor.
• E inteligent si nu se teme sa schimbe ceva daca asta vrea.
• Este matur, ma invata multe lucruri.
• Stie sa repare un robinet care curge, o siguranta sarita sau sa rezolve o pana de cauciuc in mijlocul campului.
• Daca nu se pricepe... macar se ocupa imediat sa aduca instalatorul, mecanicul, etc.
• Are propriile hobby-uri si le respecta cu sfintenie, dar nu ma paraseste pentru ele.
• Imi respecta familia si prietenii, are la randu-i prieteni la care tine si stie sa se faca simpatic.
• Ma va invata tot felul de lucruri si va aduce ceva in plus in relatie.
• Este creativ, energic, un luptator, dedicat mie si familiei pe care o vom forma impreuna.

Cred ca asta as vrea.

SAU, ca sa daram toata aceasta constructie apoteotica, detaliata si incredibil de naiva... spun asa:

Cred ca as vrea sa ma indragostesc definitiv de un barbat care sa ma iubeasca atat de mult incat sa reprezint unica si ultima iubire necesara pentru el.

De aici incolo... mai toate vin de la sine. :o)

Olimpiada Relaxarii

Am ajuns acasa, da. Si am o mare problema. Sunt intr-un loc in care nu as vrea sa fiu. Nu mai vreau acasa la mine, la biroul meu, in orasul meu... As da orice sa ma intorc in Muntii Vrancei, in the middle of nowhere, acolo unde se aud stropii curgand din turturii de pe casa, cainii latrand a pustiu si ecoul vantului prin brazi... Si unde puiul are gust de pui, si ardeiul iute se ratoieste la tine de nu te vezi, si prajiturica de pe masa e... de casa. Si gogoneaua.. .gogonea, castraveciorul murat este per-fect si gogosarul... delicios. Unde aerul miroase a brad si singura legatuira cu civilizatia este televizorul. La care nici nu m-am uitat de fapt. A, si unde toti nu aveam nimic altceva de facut decat... sa ne intrebam: noi acum ce mai jucam? Ce mai facem ca sa ne relaxam??!!!

Am revenit, intr-adevar. Cu regrete enorme. Voi daca v-ati intoarce de la Olimpiada Relaxarii nu ati avea regrete? Va spun eu, sunt in depresie de cand m-am intors. Pana maine pe la pranz imi revin, ca ma apuc de treaba, dar nu pot sa nu fiu nostalgica.

Olimpiada Relaxarii... Adica nu doar ca stai cat vrei, cineva mai are si grija sa iti dea de toate, la indemana, numai ca sa te relaxezi. C-asa-i in teambuilding: unii au grija sa iti ofere tot ce iti trebuie ca tu si colegul sa creati un... bond special, legaturi care sa te tina cel putin un an, pana la urmatorul teambuilding :o).

Asa de rau imi pare ca s-a terminat incat numai cand ma gandesc ca maine incep serviciul ma apuca depresia. Si mai rau. Dupa o saptamana in care am pictat pe sticla, am invatat sa facem origami, am impletit cu andrelele si am gatit prajituri contra-cronometru... dupa ce am jucat mima in fiecare seara pana la 2, 3 dimineata... Cui sa ii mai arda de munca?

Nici nu mai am chef de scris. Nu imi place sa lenevesc, dar acum sunt trista. Vreau inapoi la Olimpiada. Vreau inapoi! :o(

Am o datorie insa. Am promis celor prezenti ca voi pune aici o parte din cuvintele pe care le-am mimat. Deci lista asta nu este completa... Stiu sigur ca am uitat de o multime de alte cuvinte geniale, pentru care ne-am dat de ceasul mortii sa ii intelegem pe cei din fata noastra, sau pentru care am ras pana la lacrimi. Iaca:

antagonic
ipohondru
octogenar
amant
gainat
schisma
clisma
inchegat
hrana
corcodus
elixir
barometru
paradigma
cosmgonie
boare
craiasa
nimfa
vid
efemer
afinitate
periferie
buimac
coruptie
birocratie
dobanda
procedeu
masochist
epava
erata
ambrozie
embargo
boicot
epilog
simbrie
angoasa
nailon
codobatura
ornitorinc
potarniche
filantrop
cneaz
chezasie
concret
chirilic
cinic
chic
fistichiu
fraternitate
plauzibil
fundament
valoare
principiu
pigment
garantat
surogat
embolie
boroboata
cash (stramb)
fixat
versat
absolut
abstinent
vajnic
speologie
augmentativ
pamflet
promiscuitate
auster
hidraulic
capacitate
spontan
precaut
catod
vivace
specimen
freamat
meleag
erudit
fluctuatie
purificare
mima


PS: Asta e postul in care am corectat cele mai multe greseli de scriere. Mi-am iesit din mana rau de tot dupa atat relaxare. Casc... As mai juca o mima. As sta pana la 5 dimineata sa joc mima, as dormi strictul necesar si as lua-o de la capat. Asta si pentru ca mi-au venit la idei noi de cuvinte... hehe...

Maine poate vin si cu poze.... Maine poate imi revin....

Duminica recensamantului din dulapuri

Fortata de imprejurari si de nevoi, m-am apucat de:

1. curatenie, ordine, sortare haine din dulap. Incredibil pe cate lucruri aiurea arunc uneori banii. Incredibil!!! Asa de tare m-am enervat tot verificand si impaturind fiecare boarfa incat la final m-am pus pe numarat. Si 'la final' inseamna dupa ce am scos din dulap t o t ce am decis sa dau. Pai 'recensamantul' hainelor spune la ora asta (si sigur, sigur nu e complet) ca am:

- 1o perechi pantaloni de stofa
- 6 fuste de iarna din reiat (s a s e din cam acelasi material!!!)
- 6 fuste de toamna - casual&business
- 5 camasi cu maneca scurta (din care nu am ce alege mare lucru... habar nu am de ce le mai tin)
- 6 camasi cu maneca lunmga (doar 2 par ok)
- 2 bluze mai elegante...
- 2 costume (gri si maro)
- 5 rochii negre
- 2 rochii maro
- 2 rochii colorate
- 7 (sapteee) perechi de pantaloni tip pescaresc - din care 4 sunt bej (unde mi-e capul???)
- 9 bluze mai grosute
- 21 tricouri / maieuri / bluze cu maneca scurta
- 13 bluze cu maneca lunga
- 4 pulovere groase
- 4 pardesie de toamna
- 1 palton
- 3 sau 4 hainute groase
- 2 hainute de toamna....
- saluri, genti, pantofi (aici e dezastru... desi cand ii cumpar imi zic ca sunt ce trebuie... :o(
- bijuterii - cat de cat o situatie mai buna...

Nu stiu de ce pastrez multe dintre ele. Deja am dat o gramada deoparte... ma tem ca daca o sa arunc ce NU imi place, nu raman cu mare lucru. Totusi, daca faceam recensamantul asta acum 3, 4 ani... rezultatul ar fi fost si mai dezastruos, asa ca tot e bine. (Principessa, nu am uitat sfaturile tale, dar reconstructia garderobei cere mai mult timp decat imi imaginam... Ca sa nu mai zic ce inseamna sa faci curat intr-un astfel de dulap... Jiiiiz!)

Concluzia e ca nu ma mai duc la cumparaturi o vreme. Promit. Si asa daca ar fi sa fac recensamantul finantelor nu as ajunge tare departe, si mi-ar lua mult mai putin timp.

Next task today:

2. in clipele astea (finally!) m-am mutat in birou, la biblioteca si in sertarele unde mi se ascunde copilaria, adolescenta... Ar trebui sa fac acelasi lucru - verificare, sortare, cos de gunoi, dar nu imi da mana sa arunc.. Nu pot sa renunt la ele - lucrari de control, comentarii, teste pentru admitere, fishe de citate (hehe...), carnete, legitimatii, diplome, jurnalele mele si scrisorile iubitilor din liceu, tot felul de alte nimicuri... dar si: jurnalul tatalui meu, toate hartiutele scrise de el, caietele cu note de cultura generala... nu stiu cum voi face dar va trebui sa le gasesc loc in noul decor. Ca sa ne fie clar: incerc sa inghesui tot ce am avut in 2 biblioteci.. intr-una singura. Am truly worried :o(. Si e deja ora 2 din cea mai lunga zi din an si mai am o groaza de treaba!

Si m-a cuprins o nostalgie de zile mari :o(. Mi-e dor de clasa a VII-a D si de tata....

Listele sunt bune

Acum 2 ani si ceva m-am apucat de renovat apartamentul in care locuiesc. Habar nu aveam eu ce ma astepta! Oricum, inainte de orice mistrie la lucru am cumparat cutii, am impachetat toata casa si am trimis-o departe – pe unde am putut. Prin toata casa inteleg efectiv... toata casa. De la periuta de dinti pana la carti, haine, ustensile de bucatarie, bibelouri, mileuri (aveam si din astea..), tablouri... tot, tot. Functie de continut si de provenienta, am scris pe fiecare cutie ce era relevant (pentur mine!). Pentru ca erau multe informatii de trecut si pentru ca plecau in locuri diferite pentru a fi pastrate sau lasate definitiv (din fericire !), pe capacele cutiilor au rasarit adevarate povesti. Un exemplu :

Continut : carti
Pleaca de la Coca (adica mama) – Bibl. sufr, corp dr., raft 1, fereastra
Depozitare la Doina (adica matusa-mea) – Garaj sau apartamanet (dupa caz)
sau
Pleaca la tara DEFINITIV
sau
Donatie
sau
Ploiesti (adica la fratele meu)
Retur: Coca, sufrag., colt dreapta, fereastra.. etc

Oamenii care m-au ajutat cu transferul cutiilor zambeau pe sub mustata de toate insemnarile astea. Le-am facut un mic instructaj astfel incat toata casa sa fie organizat incarcata si apoi, pe rand, fiecare cutie descarcata in camera buna. Nu mai zic de retur – era foarte important sa nu ma trezesc inapoi cu unele cutii de care chiar vroiam sa scap (stiti cum e la curatenie... arunci tot ce iti vine in mana, spre disperarea parintilor!). Unii nu s-au putut abtine sa nu ma ironizeze dar la final am avut de castigat ENORM. Mi-am simplificat viata cu chestia asta si daca ar fi sa o iau de la capat as face acelasi lucru! (Stiu ca exista companii de specialitate care se ocupa de chestiile astea. Ei bine... eu nu sunt o companie de specialitate :o) si nici oamenii pe care i-am platit nu erau. Pare simplu, dar nu e, garantez! )

Povestea asta o scriu pentru ca ieri, dupa ce mi-am anuntat apropiatii ca mi-am deschis acest blog, colegele mele (nume de cod: Eva si Veronica!!!) s-au amuzat pe tema primului articol. “Tipic pentru Andreea. Cu ce altceva putea incepe decat cu o lista??!!”

Da, trebuie sa recunosc ca imi plac listele. Ma ajuta sa ma organizez, sa am ordine in ganduri si, mai ales, in ceea ce trebuie sa fac next. Pentru ca am tendinta sa uit si sa aman (recunosc, da – sunt o aeriana.. vorbim noi si de asta candva...) am gasit acest antidot si am ajuns uneori sa fac.... liste la liste. Adica am momente in care pe lista de to do a zilei scriu “de facut lista pentru momentul x”. :o)

Candva, la un curs, am intalnit pe cineva mai freaked-out decat mine. Ne-a demonstrat cum pe baza unui tabel in Excel, fiecare isi poate planifica viata pe urmatorii ani. La alegere – 5, 10... cam cati vroiai :o). Era o chestie foarte interesanta, lua in calcul setare de obiective, factori de impact, puncte (personale) tari, elemente care te-ar fi ajutat sa ajungi unde iti doresti... La polul opus, si factori de risc – tot ce ar fi putut sa iti influenteze viata si sa te impiedice sa ajungi unde ti-ai propus (de la inflatie pana la posibile accidente, tot, tot ce puteai anticipa). Odata compus, tabelul iti infatisa viata in anii urmatori... sub forma unor liste. Bineinteles... ramanea deschis subiectul inevitabilului, procentul ala de hazard care nu tine de tine, dar ti se intampla. Point is – daca lucrurile decurgeau conform cu planul intr-o proportie seminficativa, cu lista puteai merge inainte frumusel fara prea multe batai de cap sau idei de genul – ‘eu ce fac de acum incolo’. Nu, frumos: casa, masina, barbat, copil 1, copil 2, finish rate banca, a doua casa... etc etc.

Pe undeva, regret ca nu mai am tabelul facut atunci, in timpul cursului, ca exericitu. As fi vrut sa ii testez eficienta. M-a atras ideea, dar nu am fost suficient de consecventa. Am facut insa altceva – de 3 ani imi fac lista la final de an cu rezolutiile pentru anul urmator. Port hartia in portofel si din 3 in 3 luni fac un scurt review. Incredibil... dar da rezultate. Va recomand!

Organizarea e buna. Listele sunt bune. Nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi viata mea daca nu as sti din timp cam care e urmatorul pas in ceea ce priveste ziua de azi sau saptamana viitoare. Macar asa, ca idee. Sa nu plutesc in deriva totala :o).

Gata pentru azi – am ‘9 to-do notes not done’ pe telefon, plus alea serioasele de pe birou! :o) Zi frumoasa!