Mea culpa aricioza

Azi e Mihail si Gavril. Unii se petrec prin jur (incredibil cat de multi!!!!), iar eu trec printr-o perioada in care ma irita la culme aproape oricine si orice. Nu stiu cum se face ca reusesc asta, dar chiar sunt foarte nervoasa, iritata, pe toane. Cativa – mai apropiati si mai curajosi asa - mi-au si spus: ce ai? esti incredibil de virulenta, agitata, pusa pe hartza...

Da, oameni buni, asa sunt mai nou. Ce sa fac? Nu am ce sa fac decat ca uite, scriu, poate mai gandesc si eu in timp ce scriu si... recunosc ca am o problema... mai trece din naduf. Fereasca Dumnezeu de un kalasnikov prin preajma zilele astea (just kidding – ok? Pls relax...). :o)

Chiar si fara pusca, am reactii de... ‘unde dai si unde crapa’. Imi dau seama ca ar trebui sa disociez problemele adevarate de activitatile curente, cu adaos de stres in cote normale. Dar nu pot. Sunt ca un vulcan care sta sa erupa si te miri pe cine cashuna. Serios vorbind, ca sa ii feresc pe cei din jur de toanele mele, as prefera sa ma izolez intr-un loc ascuns... pana imi trece. Sa fac si eu ca strutul care isi baga capul in nisip cum nu ii convine ceva. Nu pot nici asta.

Mai bine inspir, expir, si iar inspir si iar expir si stau asa in respiratii controlate pana vine weekendul. Asta ar putea fi o solutie ca sa nu gafez mai mult decat o fac si sa va crut si pe unii din voi de replici acide si cel putin surprinzatoare.

Intr-ul fel, acest post este o incercare de a-mi cere scuze. Stiu ca unii pe care deja i-am calcat pe nervi citesc de regula ce debitez aici si ma gandesc ca... poate o problema recunoscuta e pe jumatate iertata. Ce ziceti ca atunci cand sar la harta sa va imaginati ca sunt.... un mic arici tepos pe care mai bine il ocolesti decat sa il starnesti? Va rog... Evitati-mi acreala zilele astea... si iertati-mi toana. E aproape incontrolabila....