Girls, let's go public!

Stiati ca cercetatorii britanici (sic!) fac studii si cu privire la rezolutiile pe care ni le propunem de Anul Nou? Nu ma intrebati cum m-am impiedicat de un astfel de studiu, ca nu e relevant. Habar nu am cati oameni stau sa caute pe Google indicatori de masurare a perfomantei in ceea ce priveste propriile rezolutii. Eu am facut-o si, surprise, surprise... tocmai m-am delectat citind ca:

- in 2007 au fost intervievate cam 3000 persoane, care mai de care cu planuri mai ambitioase (dieta, fumat, codependenta de partener sau cariera, etc etc)
- la inceputul studiului, 52% dintre participanti s-au declarat foarte increzatori in reusita implementarii rezolutiilor. Dupa un an... doar 12% reusisera sa si duca la bun final cele propuse.
- la interventia cu sfaturi si recomandari din partea cercetatorilor, respondentii au raspuns diferit, dar cea mai interesanta diferentiere s-a produs intre sexe:

- barbatii au raspuns pozitiv la definirea mai clara a obiectivelor si la concentrarea pe beneficii (de exemplu: ‘sa slabesc un kilogram pe saptamana’ versus ‘sa slabesc’). Ca rezultat, cu 22% mai multi dintre ei si-au putut indeplini rezolutiile.
- femeile au dat rezultate in clipa in care si-au impartasit sperantele si obiectivele prietenilor si familiei, sau cand au fost sustinute sa nu renunte la ce si-au propus doar pentru ca au dat chix revenind la vechile obiceiuri. Interventia le-a ajutat pe 10% dintre ele sa revina pe linia de plutire...

Iata si o serie de sfaturi oferite in urma studiului.

- concentrati-va pe o singura rezolutie
- acordati timp planificarii, nu construiti totul intr-o singura zi
- evitati rezolutii anterioare care s-au dovedit a fi dezamagiri
- fiti specifici

Stimati domni, daca inca va mai aflati in faza de construire a listei, poate nu ar strica sa va concentrati pe definirea unor obiective SMART (acesta este un acronim pentru fiecare dintre atributele pe care le are un obiectiv bine stabilit: Specific, Masurabil, ce poate fi executat - Achievable, Realist, definit in Timp. Tot pentru sexul tare, se pare ca functioneaza minunat legea recompensei: in loc sa va ganditi la ce trebuie sa renuntati, luati in seama mai ales castigul. Might work better!

Iar noi, doamnele... we have to go public. Ca sa ne ajutam (pe noi insine si reciproc), avem nevoie de sustinere. Si de consecventa, desigur. Printre prietenele mele, deja suntem cateva care am urmat in mod firesc chemarea ‘naturii’: ne-am impartasit rezolutiile, le-am discutat si le-am analizat, am definit indicatori de performanta si ... si... chiar modalitati de a urmari indeplinirea lor. Sunt posesoarea unui minunat tabel minutios creat in excel de o prietena, pe care l-am adoptat si care sper sa ma ajute. E colorat, organizat, cere consecventa si determinare. Si eu am nevoie mai ales de ultimele doua.

Bonus... o parte din rezolutiile mele. In curand o sa si prioritizez :-))

Are stofa de leader...

...la o luna si jumatate, nu credeti?! Doarme, viseaza, papa si ofteaza. Hm... cam asa mi-am inceput eu dimineata de azi, cu acest sufletel care ne-a vizitat sa ne lumineze dinmineata. Asa fascinatie ne-a cuprins in fata formelor sale minuscule... incat toata lumea a uitat pentru cateva clipe unde si de ce suntem. Nu-i asa ca da bine cu decorul? Hihi...



O sa fac un mic comentariu si cu privire la pisicuta de pe ecran, care sper sa vina in curand in viata mea. De sambata sper sa fiu fericita posesoare a unui bulgaras mic, alb, cu ochi albastri. Dar despre asta... saptamana viitoare :o)

In cautarea feminitatii pierdute

In special doamnelor singure, detinatoare de cariera, SAU care nu se pot obisnui cu ideea ca trebuie sa traiasca singure, SAU care s-au obisnuit sa se descurce fara sprijin, ajutor si un foarte necesar echilibru masculin in viata lor, SAU care tanjesc dupa o dragoste si un parteneriat intim care nu mai vine conform cu astptarile, SAU care cresc singure copii, SAU care striga in mod declarativ ca nu au nevoie de barbati in viata lor DAR CARE in realitate ar da mult pentru a-si echilibra viata cu gasirea unui partener: va recomand acest articol.



As avea multe de spus si eu pe aceasta tema... numai ca astazi prefer sa (ma) observ. Chiar si din perspectiva acestui articol si – interesant – a comentariilor pe care va recomand sa nu le ratati.

Muncesc ca sa plec in vacanta

Tz, tz, tz. Doar v-am rugat sa fiti cuminti cat sunt plecata... Asa priveliste de toamna dezolanta si rece nu ma asteptam sa gasesc. Parca ati uitat sa puneti niste apa in ‘glastra’ unde am lasat toti copacii verzi si frumosi, le-au cazut toate frunzele, s-a instalat frigul... Cum spuneam, nu ati fost cuminti :o)!

In Barcelona a fost cald. Cald de tricou si ochelari de soare, cald chiar de un bronz finut care s-a asezat pe fruntea mea de turista cu pielea alba de birou batut de neoane si aer conditionat. Turista care s-a preumblat pe strazi, tarand dupa sine, fara mila, de dimineata spre arsita zilei si chiar pana la miez de noapte, un genunchi betegit si taaare incapatanat. Dovada sunt basicile din talpi si, mai ales, inflamatia de la genunchi. Cred ca s-a dus pe apa Mediteranei toata fizioterapia facuta dar, Doamne, tare a mai meritat!

Ca sa nu va faceti iluzii, acest mesaj nu e despre Barcelona. Voi scrie unul separat pentru asta.


M-am gandit sa scriu despre cat e de important sa ne amintim sa mai luam si o pauza. Nu ca nu ati sti (sic!), dar ma gandesc eu asa ca poate nu intamplator ati ajuns sa cititi aceste randuri in care cineva va spune: opreste-te putin, ia o pauza, ingaduie-ti un stop, planifica-ti fie si o doar o zi de relaxare, inchide telefonul, uita de e-mailuri, de credite, de guvern si politica, de griji, de mama, de tata, de frate-tau care cine stie cu ce te-a mai enervat. Opreste motorasele mintii si ofera-i o recompensa ca tare o merita! Ofera-i orice din galeata cu vise pe care ai tot umplut-o de cate ori ai tanjit dupa o clipa de liniste si relaxare.

Vorbeam deunezi cu un prieten care imi spunea ca nu il deranjeaza ca nu a avut concediu anul acesta. Se simte in forta, e plin de energie, cu motivatia sta mai prost dar asta nu are de-a face cu vacanta, ci mai degraba cu contextul, businessul, criza. Cunosc multi oameni care nu au plecat intr-un concediu de ani buni, altii care muncesc cat e anul de lung in continuu, chiar si in 'vacanta'. Am colegi care raspund la e-mailuri de pe plaja si am vazut cazuri in care deconectarea devine absolut imposibila tocmai pentru ca oamenii s-au obisnuit sa depinda de o activitate anume. Pur si simplu uneori devine imposibil sa rupi firul care te tine legat de ceea ce faci zilnic.

Nu vi se pare periculos? Mie da. E pur si simplu cea mai sigura cale catre stress, surmenaj si nevroza. In timp, imbatranim. Oricum imbatranim, e clar... dar nu cred sa existe ceva mai trist decat un chip care, pe langa riduri, mai poarta si marca distincta a regretelor si frustrarii ca nu a trait cum si-ar fi dorit la vremea tineretii.

O prietena bine mi-a zis candva, intorcandu-se de pe sezlongul unde zacea la soare, motaind a vacanta si gustand plenitudinea clipei de odihna: Vezi, Andreea, noi (mai ales noi astia care nu avem copii... – ca discutasem inainte de limitarile vietii de parinte) pentru asta traim, pentru vacante. Muncim tot anul, ne dam cu capul de pereti, dar vine si clipa in care mergem in vacanta! Si parca clipa asta merita tot efortul din lume, numai sa fie savurata asa cum se cuvine.

Consider ca are dreptate. In totalitate. Si din punctul asta de vedere, scurta iesire la Barcelona a contat mult pentru mine. Remarc ca pe masura ce trece timpul (si daaaa... imbatraneeeesc...) ma bucur mai profund de micile placeri pe care le intampin. Nu stiu daca de fapt e un fel de oboseala cronica care isi cere remediul, sau pur si simplu ma imbogatesc cu intelepciune in materie de cum se prepara reteta timpului liber. In orice caz, acestia sunt niste ani in care muncesc sa imi platesc creditele si sa plec in vacante. Altceva (de exemplu cariera, ha!) nu mi se mai pare atat de important ca inainte.

Reloaded, fireste

Ce sa ma fac cu puzderia de idei noi pe care le am cu privire la bloguletul meu? Unde sa le indes, cum sa le clasez, cu ce sa incep si unde sa termin? Ca de cand am lipsit, cateva luni bune, mi s-au intamplat prea multe. Atat de multe incat nu are rost sa incep cu trecutul :o).

Evident, nu voi pierde timp sa va spun de ce nu am mai scris lunile astea. Adevarul gol golut este ca m-a parasit Muza, iar verisoara ei, Consecventa, s-a decis sa o urmeze. M-au lasat cu ochii goi in fata unei pagini Word in care singurul lucru viu era... cursorul. Blink, blink, blink... Nu aveam nicio idee.

Cred ca totul s-a rezolvat in clipa in care Tzontzonel (va amintiti de pseudonime, da?) a trecut pe la mine si mi-a adus o tava de baclava. Cam... 2 kilograme asa. Milioane de calorii. Sa fi suferit vreun shoc glicemic de m-a apucat iar pofta de scris?! :o) Nu, glumesc, desigur. Cu toata sustinerea pe care am avut-o mereu din partea lui, de data asta nu a indraznit sa ma mai intrebe: ce faci, Tzi, cu blogul ala? Candva faceam planuri marete pentru tine... acum nici vorba de vreun cuvintel scris de la tine... :o). Nu m-a intrebat, nu am dezavuat.

In realitate, am mai demult in intentie sa imi reiau activitatea blogeristica. Ba mai mult, ma chinuie ideile, cum spuneam mai sus. Ma gandesc sa va aduc inapoi pe voi, cei valorosi care mi-ati umplut zilele vizitandu-ma. Poate voi reusi.

E cert ca de azi eu sunt aici. Si am rabdare. :o)

Un altfel de Minulescu

Sunt un pacatos, Parinte!
Ion Minulescu


La parintele Vintila
Vine-Arvinte, cam sfios
Si se roaga: - Fie-ti mila
De un suflet pacatos!

Chiar in saptamina mare
Cind tot omul e smerit
Si posteste cu-ndurare,
Uite, am pacatuit!

-Ai furat ? intreaba popa
-Nu prea sfinte! Fara vrere
M-am dat raului si hopa
In gradina c'o muiere!

-Vai de mine, vai de mine...
Greu pacat ai savirsit...
Insa daca-mi spui cu cine,
Poate vei fi mantuit.

-Nu pot, a raspuns Arvinte
Sa-mi fac chinul si mai greu
Nu pot s-o divulg Parinte
Ca ma bate Dumnezeu!

......Era'nalta si frumoasa,
Parul blond si ochi de jar,
Gura dulce,voluptoasa,
Dintii de margaritar...


-Nu cumva ai fost cu Tantzi
Din Smirdan, de peste drum ?
-Nu pot s-o divulg ca Domnul
Ma trazneste chiar acum!


.....Si-avea flori la cingatoare,
Trup de crin imbobocit,
Mijlocel de fata mare,
Numai buna de iubit...

-Poate-ai fost cu Mitza Creatza
Cea usoara ca un fulg ?
-Cere-mi tot, ba chiar si viata,
Insa nu pot s-o divulg!

......Durdulie, 'mbujorata,
Numai cintec, numai joc,
Cind te-a strins in brate-odata,
Ai simtit in vine foc!

-Mai Arvinte-ai fost cu Leana
Care sade pe Neptun ?
-Oh! Degeaba-mi zgindari rana,
Fiindca tot nu pot sa spun!

O comoara tainuita,
Fruct in dragoste scaldat,
Toata plina de ispita,
Toata plina de pacat!

- Bine,du-te ,mediteaza,
Si vii miine mai dispus,
Domnul sa te aibe-n paza!
-Sarut dreapta ! Si s-a dus.

Ajungind in colt, ca vintu'
S-a-ntilnit cu Calistrat
Care ntreaba: -Ei, Prea Sfintul
De pacat te-a dezlegat?

-Inca nu ! raspunse Arvinte
Foarte vesel si vioi,
Dar aflai de la Parinte
Inca trei adrese noi!

Cercetatori din toata lumea... potoliti-va!

Cu greu imi pot abtine rasul in timp ce scriu aceste randuri. Asta pentru ca sunt sub impactul lecturii volumului 'In capatul laboratorului, pe stanga', de Edouard Launet (Editura Art, 2008).

Penibilul poate fi o sursa nesfarsita de hohote. Ce ma uimeste si mai mult este ca tocmai oameni cu diplome, doctori in ale stiintei - bine cunoscutii 'cercetatori' (americani... si nu numai!) - pot duce penibilul pana la culmea ilaritatii. Ei bine... asta ma face sa rad cu lacrimi. Si sa va recomand aceasta carte, ca o metoda de relaxare prin ironie la adresa... oamenilor de stiinta.

Autorul volumului a facut cu siguranta o super cercetare (la randul lui!) tocmai cu scopul de a gasi cam cu ce fel de preocupari isi pierd vremea o parte din oamenii de stiinta. In prefata volumului, el spune:

'...este mult mai usor sa gasesti un articol spumos decat o comunicare fundamentala, care are nevoie de ani buni pentru a i se descoperi importanta. Ne inselam mai des in legatura cu vinurile bordeaux decat cu sampania, perioada de sedere in pivnita e mai scurta, iar betia e mai rapida. Ca sa nu mai spunem ca material avem din plin. Stiinta spumoasa da pe dinafara cu aproape 20 articole pe saptamana, dupa calculele noastre; si tineti cont ca nu urmarim decat o fractiune din cele 200.000 de reviste stiintifice de pe planeta - atat din lipsa de timp, cat si din lipsa de mijloace.'

La Editura Art, am gasit o prezentare succinta, dar inspirata a cartii: "Stiati ca un porumbel poate face diferenta intre un Monet si un Picasso? Stiati de sistemul prin care breteaua sutienului nu mai cade? Stiati ca stângacii traiesc mai putin decât dreptacii? Dar ca pestii plâng? Sau ca si martienii trag pârturi? Ati auzit de iepurele fluorescent? Dar de fasolea fara fâs? Cum, somajul e contagios? E vata de zahar la supermarket? Insa nimic nu se compara cu acele curse de alergare pentru elefanti..."

Cam despre asta veti citi rasfoind 'In capatul laboratorului, pe stanga'. Asta, desigur, daca vreti, ca si mine, sa faceti o mica schimbare de ton, ritm si culoare in zona lecturilor curente. Ma uitam aseara ca mica lucrare a lui Launet a devenit brusc preferata de pe noptiera. Am desigur multe restante, stau toate acolo, in vrafuri. Pe noptiera mea zac acum, mai toate incepute: 'Unul' (Richard Bach), 'Iubita locotententului francez' (John Fowles), Sinuciderea fecioarelor' (Jeffrey Eugenides) si o minunata carte imprumutata recent de la prietena mea - A History of Spain. Asa se cheama cartea, nu prietena! :o) Evident, nici cu Marile Religii (Editura Acvila) nu am terminat, dar avand in vedere ca vorbim despre o lectura de cultura generala, imi ingadui micile escapade beletristice; la religie si educatie revin dupa pofta inimii. Pentru o vreme, ma dau cu rasetele prin lumea oamenilor de stiinta, o lume aberant de penibila si de haioasa uneori, o lume pe care v-o recomand si voua!


- - Extras din carte - -

Cascati acum, daca sunteti cu mine!

Omenirea poate fi impartita in doua categorii, una mai importanta ca alta. Pe de o parte, cei care incep sa caste cum vad pe cineva cascand. Bine-cunoscutul fenomen de contagiune: un cascat sanatos se ia si la altii, spune intelepciunea populara. Pe de alta parte, cei care nu dau atentie celor cu gurile pana la urechi (caci cascatul este cea mai frecventa cauza pentru luxarea maxilarului).

Dar ne face sa apartinem unei categorii sau alteia? O echipa condusa de psihologul Steven Platek, de la Universitatea Drexel din Philadelphia, crede care are raspunsul. Rezumand: oamenii sociabili sunt mai supusi acesti contagiuni. Cu cat te poti pune mai usor in pielea celuilalt, simtindu-i starea de spirit, cu atat ai mai multe sanse sa-l urmezi in spasmul sau. Pe scurt, totul sta in capacitatea noastra de empatie. In revista ‘Cognitive Brain Research’ (vol. 7, pp 223-227), echipa explica in ce fel i-a pus pe cobai sa vada filmulete cu oameni care casca non stop. De aici si alcatuirea celor doua grupe, in functie de reactiile observate la experiment. Au urmat testele psihologice pentru fiecare membru al taberei. Si, in fine, concluzia: daca ramai indiferent inseamna ca nu esti foarte priceput la relatiile sociale. Daca stam bine sa ne gandim, nu cumva persoanele schizoide (deci nu prea inclinate spre empatie), nu casca decat foarte rar?

Acest studiu urmareste deja sa elibereze o reteta pentru alegerea prietenilor: cascati acum, daca sunteti cu mine! Trebuie folosita cu precautie. Mai intai, poti da peste niste prefacuti. Apoi, e necesara o interpretare a rezultatelor in functie de context. Locul de munca nu e ideal sa faci un asemenea test. Ce-i drept, activitatile monotone favorizeaza aparitia cascatului repetat, asa cum au aratat studiile in cazul celor care lucreaza in schimburi. Deci, atentie la ‘falsele rezultate pozitive’!

Noptile de betie nu sunt nici ele prea grozave pentru asta. Cel mai bine ar fi dimineata, cand te dai jos din pat. Trezirea pare sa fie momentul privilegiat al asocierii cascat/intins, aflam din diverse studii americane. Din pacate, intre tine si persoana pe care vrei sa o evaluezi nu exista intotdeauna o relatie atat de stransa incat sa te trezesti alaturi de ea. Si, daca e sa se intample pana la urma, e cam tarziu pentru a evalua situatia in termeni de empatie.

In orice caz, nu e necesar sa te uiti fix in ochii subiectului pe care vrei sa il contaminezi. In 1989, psihologul Robert Provine, de la Universitatea din Maryland, a ajuns la concluzia ca fenomenul de contagiere poate avea loc indiferent de unghiul existent intre privirea celui care casca si privirea cobaiului (“Fata ca declansator al cascatului contagios”, articol aparut in Bulletion of the Psychonomic Society, vol. 27, pp. 211-214).

Evident, mai ramane o ipostaza: partenerul tau casca pentru ca il plictisesti de moarte. Asa ca ori schimbi subiectul de discutie, ori partenerul.

Mesaj pentru Croitza

Astazi, in mod exceptional, adresez un mesaj catre prietenul meu, al carui nume de cod bine ales de-a lui sotie, este... Croitza. Cine il cunoaste, stie despre ce vorbesc. Asa ca zic:

Draga Croitza, nu stiu daca cineva a scris pana acum despre tine. Ca da, ca nu... e mai putin important. Tu trebuie sa stii ca noi, fetele, suntem absolut incantate sa te avem alaturi. Nu glumesc. Mie rar mi-a fost dat sa vad un barbat ca tine si cred eu asa... ca ai pus un fel de standard in randul prietenelor care inca isi asteapta sortitul. Sus tare l-ai inaltat!

Nu mi-am propus sa transform mesajul asta intr-o linguseala ieftina. Nici sa scriu despre cat esti tu de binevoitor, nici cum ne uimesti pe toate cu amabilitatea, deschiderea si vorba ta buna. Ah, nu voi vorbi nici despre cum niciodata nu te plangi de nimic, nu deranjezi pe nimeni, dar nici despre cum de fiecare data cand este nevoie te dovedesti atat de responsabil, un adevarat barbat. Iti dai seama... ar sari in sus marea majoritate a celorlalti barbati daca le-as spune (dar nu o sa le spun): Croitza e genul de barbat langa care orice femeie se simte protejata. Pentru ca e bun, bland si cald, dar in acelasi timp puternic, hotarat si res-pon-sa-bil. Si stie ce vrea. Si are o familie model si are prieteni pe care ii respecta atat de tare incat... sentimentul asta se intoarce inzecit cu altele, mult mai calde si mai profunde decat mesajul meu de-acum. Nici nu ar intelege cei din jur cum de pot eu sa scriu asa despre tine, om insurat cu o mandrete de fata, fara sa am nicio problema. Nu, nu o sa scriu despre asta, pentru ca s-ar putea crede ca m-am decis sa sterg niste scame de pe umarul tau si uite, in disperare de cauza, o fac public aici, pe blog.

In realitate totul a pornit de la o reteta de budinca de orez. M-am gandit instant la tine, la Dana si la dimineata din Spania cand ne-am pus toti trei pe creat lapte cu gris. Adica voi, ca eu mai mult spectator, nu ma innebunesc asa tare tocmai dupa grisulet.

Bine. Am lungit mult vorba, pentru ca am vrut sa spun ca sunt o norocoasa sa te am prieten. Mai departe... un mic cadou pentru papila ta innebunita dupa dulciuri si budinci, pentru bucataria dotata cu atatea lucrursoare de care ai grija cu migala, pentru meticulozitatea si placerea cu care gatesti si pentru bucuria cu care... in general... tu si Ioana Musetzel ne primiti in caminul vostru, rasfatandu-ne cu bunatati si bunatate!

Gata. Sa gatim, ca la asta ne pricpem de minune!



Budinca de orez cu ciocolata si fructe pentru Croitza

325 g orez pentru risotto
l lapte
1 pahar vin alb
100 g unt
100 g ciocolata alba, rasa
100 g ciocolata amaruie, bucati
menta proaspata
fructe: capsuni, zmeura... ce ai la indemana :o)
cateva migdale, fistic pentru ploaia de la final
vanilie
zahar
un varf de cutit de sare


Intr-o cratita de marime potrivita, cu peretii inalti si fundul gros, topeste la foc mic 2/3 din unt si si vanilie, timp de 1 minut. Adauga orez si cateva linguri de zahar tos, dupa gust. Adauga vinul, amesteca pana acesta se evapora. Apoi adauga treptate laptele. Orezul trebuie sa fiarba la foc mic, constant, 16-17 minute, amestecandu-l cat mai des. Astfel amidonul va iesi din boabe, iar orezul va ave aun aspect cremos si matasos, foarte asemenator cu un risotto italian clasic. La sfarsit, orezul trebuie sa fie moale, dar cu boabele intregi. Se ia cratita de pe foc, se adauga ciocolata alba rasa si restul de unt, se amesteca, se pune capacul si se lasa cateva minute.

Se pune in farfurii, se infig cateva bucatele de ciocolata amaruie in fiecare gramajoara de orez, apoi se pun felii de capsuni sau zmeura sau ce ai la indemana si.. niste frunzulite mici de menta. Nu uita de ploaia de samburi presati. 2,3 migdale, 2 fire de fistic...

Pana te asezi la masa, ciocolata amaruie trebuie sa se fi topit deja. O adevarata desfatare, nu-i asa prietene?! :o))


Salutari si miss you!

Cele 10 minute

Despre Andressa stiu demult. In clipa in care eu i-am descoperit blogul, era mare valva in sat pe tema acestuia. Nu sunt printre cei mai impatimiti fani, poate ca nu am fost eu pe aceeasi lungime de unda cu textele, dupa care nici ea nu a mai fost la fel de prezenta. Ma rog, poate ca a ramas ceva de descoperit 'acolo' si poate ca ziua asta a venit. Astazi am descoperit cele10minute si chiar imi place! Hope you do too.

Intentii bune pe drumul catre infern

In lumina ultimelor zile, dupa ce am avut sansa sa particip la un extraordinar workshop de meditatie ZaZen, ma duc sa ma asez si... sa stau. Asta a facut si Buddha. S-a asezat si a stat. Se zice ca a stat sub copacul Bodhi, intr-o singura postura, absolut neclintit... vreme de o saptamana. Sau, spun alte mituri, a stat atat de mult, incat in mainile sale si-au facut cuib pasarele, iar la ochi au testut panza niste paienjeni. Cand a vrut prima oara sa se miste, a vazut cuibul din maini si faptul ca ouale nu au eclozat... asa ca a ales sa cada din nou in transa. Mai tarziu, nemiscand pleoapele pentru a nu rupe panza paienjenilor, i-a urmarit pe puii neajutorati, cazand apoi din nou in transa. S-a miscat abia dupa ce a obtinut extazul eliberarii, dar intre timp pasarelele si paienjenii plecasera in lumea lor... Hm... destul de creepy imaginea, nu ma vad facand gaura in podea in spatiul pe care mi l-am amenajat special pentru astfel de momente. Totusi, judecand sau nu cu infinita creativitate a miturilor, omul a devenit un cineva. Atatea milioane de adepti sustin ca drumul oferit de Buddha spre iluminare este de fapt suprema cale catre adevarata fericire. Eu, din spatiul meu modest, caut odihna si relaxare.

Imi veti ierta asadar absenta din acest spatiu. Nu fac nimic interesant de care sa nu povestesc, imi rasfat doar putin spiritul, imbarbatandu-l cu meditatie prin nemiscare. Ca sa raspund unei prietene... da... iti amortesc rau picioarele cand nu te misti deloc timp de jumatate de ora sau chiar o ora. Dar again: cine are nevoie de picioare atunci cand sta?! :o)

Am aflat o groaza de lucruri interesante la workshopul asta. Marea majoritate sunt chestiuni care te pun pe ganduri si iti releva o cu totul si cu totul altfel de viziune asupra vietii. Nu ca mi-ar fi fost straina viziunea... dar ce bine stam cu teoria, hehe... ! M-a frapat cand insusi Maestrul Dokusho a replicat unui elev curios sa stie daca intentia conteaza in 'salvarea' spiritului. 'Tinere, nu stiu ce sa iti spun. Mai bine il citez pe Alighieri... El spunea ca drumul spre infern e pavat cu intentii bune'.

Aha. Si eu, Maestre, ma pot lauda cu o meeeega salba de bune intentii. Am gandit bine, am vrut sa fac bine si uneori mi-au iesit lucrurile fix cum nu m-am asteptat. Cred ca Domnia Ta bine zici. Daca nu ma pun pe fapte... tot pe aceeasi poteca spre infern circul. Iaca solutie: ma pun pe stat, ca dovada a intentiilor mele ce se pot transforma in fapte de sine statatoare. Si meditez.

Ca o picanterie in povestea asta cu meditatia, m-am convins de faptul ca pozitia lotus, specifica asiaticilor budisti, cea cu picioarele impreunate langa corp... este absolut ingrozitoare cand vine vorba de confortul unui amator. Ma refer la adevarata pozitie, nu cea pe care o adoptam cand ne asezam la taclale, tolanindu-ne pe o perna sau pe jos. Aia e un mic fleac, nu e pozitia budista. E o ramasita a ceea ce se vrea a fi lotusul. Daca nu ma credeti, incercati sa stati in aceasta pozitie, pe o perna inalta, indoind genunchii, lipindu-i de podea si, mai ales, sprijinind calcaiele pe coapsele interioare, in zona inghinala. Intai stangul, apoi dreptul. Cam asa-i pozitia lotus. Dau o bere cui rezista 5 minute in asa echilibru, fara sa miste nicio pleoapa, din prima incercare. Eu am clacat dupa primele 30 secunde. Asa ca astazi practic jumatate de sfert de lotus. Jumatate de sfert, cat e asta? O optime?!

Adevarul este ca de cand l-am auzit pe Maestru vorbind despre intentii care nu au finalitate in fapte, sunt sub impactul vorbelor sale. Vrem sa facem lucruri, ne straduim sa construim lumi, ipostaze, contexte si intamplari, toate manate de intentii si dorinte, dupa care ne izbim de zidul dur al realitatii neputintei noastre. Credem ca lupta si straduinta sunt suficiente pentru a gasi implinirea, in orice ipostaza e potrivita pentru noi. In realitate insa, nefacand ce ne propunem, traim intr-o mare iluzie, aceea construita de cel mai puternic personaj din vietile noastre: gandul. Parsiv personaj acest gand si lumea lui mentala. De-a lungul vietii, perceptia noastra cu privire la implinire personala si fericire se schimba. Si intentiile odata cu ea. Un anumit lucru ne face fericiti cand suntem copii, altfel de nazuinte avem in adolescenta, altceva vrem la 20 ani, la 30 ani, la 50 ani... Spre fine, evident, ne coplesesc altfel de asteptari. Si toate sunt manate de cautarea fericirii. Vrem fericirea, acesta e motorul existentei noastre. Ca, din pacate, atunci cand fapta ne este la indemana, sa diluam puterea obiectivului initial schimband cursul, gasind scuze, schimband directia. Dupa care, intr-un final apoteotic, ajungem sa ne intrebam de ce nu ne-a iesit ecuatia initiala. Pai... zic si eu: de la lotus complet la jumatate de sfert... e lung drum, nu? E vorba de multe, multe, multe alte sferturi lipsa. Si fara multe, multe, multe exercitii cu sine, tot lipsa vor fi aceste sferturi, tot stirbit va fi rezultatul final. Intentia nu imi lipseste, Maestre. Cu sferturile lipsa din poveste stau mai greu.

Cu chestiunile pe care nu le-am dus la bun sfarsit, asa cum mi-am propus sa fac. Asa ca... ma duc sa ma asez si sa stau. Poate in cateva luni, practicand cu consecventa pozitii si pozitii, compun macar... un sfert complet de lotus. Ca taaare mi-l doresc! Ba chiar... sunt convinsa ca in cateva luni o sa il reusesc si atunci... hihi... mare va fi bucuria eliberarii!

Dumping la Tarom

Impreuna cu prietena mea, Ioana Musetzel, am decis ca vom profita de criza, schimband ruta si mijlocul de transport de la si catre birou. Circulam cu avionul!

MargaritaVille

M-am gandit sa va ofer o gura de buna dispozitie si, cand sa o postez, vad ca ea consemneaza postul cu numarul 300 pe blog. Frumos! Iaca si buna dispozitie cu Jimmy Buffet! Va salut din MargaritaVille! Cheers pentru 300!

Nibblin on sponge cake
Watchin the sun bake
All of those tourists covered with oil
Strummin my six-string
On my front porch swing
Smell those shrimp theyre beginnin to boil

Chorus:
Wastin away again in margaritaville
Searching for my lost shaker of salt
Some people claim that theres a woman to blame
But I know its nobodys fault

I dont know the reason
I stayed here all season
Nothin to show but this brand new tattoo
But its a real beauty
A mexican cutie
How it got here I havent a clue

Chorus:
Wastin away again in margaritaville
Searchin for my lost shaker of salt
Some people claim that theres a woman to blame
Now I think
Hell, it could be my fault

I blew out my flip-flop
Stepped on a pop-top
Cut my heel had to cruise on back home
But theres booze in the blender
And soon it will render
That frozen concoction that helps me hang on

Wastin away again in margaritaville
Searching for my lost shaker of salt
Some people claim that theres a woman to blame
But I know its my own damn fault
Yes and some people claim that theres a woman to blame
And I know its my own damn fault..

Ce oportunitati ai pierdut in viata si... cum le aduci inapoi?

A Thousand Words from Ted Chung on Vimeo.

Boacane de primavara

A venit primavara... numai fluturasi in capsorul meu. Nu glumesc. Sunt atat de aeriana, incat ieri am plecat din casa cu cizme de culori diferite in picioare. Am 2 perechi similare, una e maro inchis, cealalta e lacuita, neagra. Si ieri dimineata, cu ochii carpiti de somn si grabita, m-am incaltat ca Sholea. Si mai interesant e ca am umblat toata ziua asa, fara sa imi dau seama. Abia pe la 4, in vestiar la sport, cand ma schimbam, am vazut oroarea. Si dintr-o data ziua nu a mai fost la fel. Am aflat eu, toata lumea stie. Toata lumea stie ca azi m-am incaltat cu o cizma neagra si una maro. Tiiiii... ce-or fi zis cei ce m-au vazut pana acum? :-)

Ei bine, m-am amuzat de mama focului. Nici vorba de stanjeneala, nici vorba sa imi pese cat de un crampei. De fapt, intamplarea mi-a adus aminte de copilarie, de boacanele pe care le faceam... Toti avem amintiri de genul asta cred. Ce... voi ati stiut sa va incheiati la sireturi din prima? Voi nu v-ati incheiat camasa gresind ordinea nasture-butoniera macar cu un pas? Voi nu ati purtat niciodata maieul sau chiloteii pe dos? Nici nu vi s-a desfacut fermoarul la pantaloni? Nici nu ati purtat sosete cu aerisire, prin care sa iasa cartofii?!? Eeee... iac-asa: eu la 32 m-am incaltat cu cizme de 2 culori diferite. Maaaare branza! :o)

A venit primavara,
Numai fluturasi in capsorul meu...
Hihi, haha, hihi...
Ce te uiti la piciorul meu...?
Ma incalt cum vreau eu..!
Sic!

Clubul de joi, in care facem ce vrem noi!

Nu stiu daca din intamplare sau nu (nu cred o iota ca ar exista coincidente).. am ratacit caietul de istoria religiilor. Cred ca atat m-am atasat de idee si de lecturile astea, incat cineva de acolo de sus a zis, dupa ce am postat prima lectie pe blog... mai fato, poate ca tie ti-o placea sa petreci timp cu stramosii, dar de ce sa ii ostenesti si pe altii cu subiecte din astea?! Deh, una peste alta, pentru moment ati scapat. Am ratacit caietul. Evident, o sa il gasesc si o sa revin cu lectia 2. :-P

In rest... my life is 'brilliant'. Maine seara voi gazdui Clubul de Joi (in care facem ce vrem noi, sic!). E o initiativa despre care nu am scris inca pe blog... tocmai pentru ca am vrut sa fie ceva special, dar uite ca suntem deja la a 3a intalnire si nu se cade sa aman atat de mult o asa poveste frumoasa.

Impreuna cu alte 6 prietene, am pus la cale un club de lectura si... miscellaneous ca intre fete. Ne intalnim o data pe luna, a 3a joi din luna, mai exact, ca de aia ii spunem Clubul de Joi (CeDeJe), si discutam despre o carte pe care am agreat in prealabil sa o citim toate. Prima intalnire a fost de organizare, am setat niste directii, reguli si posibile teme de discutie si entertainment. La a 2a intalnire, Principessa ne-a fost din nou gazda si am discutat despre 'Citind Lolita in Teheran'. Acum e randul lui Elizabeth Gilbert si a senzationalului ei volum "Mananca, roaga-te, iubeste".

Pe langa carte, in cele cateva ore pe care le petrecem impreuna, planuim si facem o groaza de lucruri. Ioana Barosana ne-a vorbit despre islamism si lumea araba. Eu am recitat poezie si le-am invatat pe fete sa... impatureasca un tricou din cateva miscari (dupa cum vedeti, din lumea noastra misandrista, gasim o secunda si pentru ceva util gospodariei, de care pot beneficia partenerii; ca tare-i bine cand te trezesti dimineata, te duci la dulap si scoti un tricou proaspat calcat, frumos impaturit, ca scos din tipla... hehe!). Evident, pe langa toate cele, bem si mancam, cat mai natural cu putinta, sic!

Si joi e randul meu sa fiu gazda. Am de pregatit din nou o poezie (sau mai multe), am de pregatit ceva informatii despre marile religii ale lumii (sic! again!), si... ta-naaaam... vreau sa invat cum se face nodul la cravata. Nu ma amagesc ca asta va fi usor! Dar diseara si maine o sa repet chestia asta, ca sa fiu in stare sa predau lectia fetelor. Poate cer ajutor si de pe la colegi, who knows... Tiii.. ce-o sa ne mai distram!

Seara va fi impanata cu sfaturile Mirunei, care este specialist consultant Feng Shui, cu lectia despre ceaiuri pe care o pregateste Ioana Barosana si de tendintele modei in acest sezon, evident de la Principessa.

Cu siguranta intalnirea de maine va fi savuroasa, cel putin la fel de savuroasa ca si cartea in discutie. Fetelor (mai ales!) si baietilor (recomand!) ati citit 'Mananca, roaga-te, iubeste'? Cine a pus mana pe ea, stie la ce ma refer... Cine nu, you'd better, soon! E numai de castigat pe acolo.

Mda. Nu sunt happy cu aceasta prima prezentare a CeDeJe (sau, cum ii mai spunem noi... Clubul Amasoanelor), dar pana la urma asta este. Trebuia sa introduc subiectul in propozitie, nu de alta dar am promis fetelor ca o voi face. Si acum, ca introducerea a fost facuta, ar trebui sa ma tin de treaba si sa revin cu povestile 'post CeDeJe'.

PS: In primul brainstorming s-a nascut o idee care mie imi place foarte tare. A fost vorba ca nu ar strica sa invitam, la un CeDeJe, 2 sau 3 barbati, prieteni care sa accepte provocarea de a face fata tiradei noastre de intrebari despre... orice. Ma amuza tare gandul asta. Ii si vad, pe unii dintre prietenii mei, asezati in 'scaunul electric'. Relu, Thorn... sunteti printre cei vizati :o)! Don't run, please! :o)

Al 6lea simt in viziunea MIT

M-am decis ce vreau sa primesc cadou la anul, de ziua mea. Stiu. Aviz prietenilor: nu va mai chinuiti, stiu deja, puneti mana de la mana, luati legatura cu geniile de la Massachusetts Insitute of Technology (MIT) si aduceti va rog un asemenea device in viata mea. Bag sama ca nici nu costa mult :o).

Serios vorbind, am ramas ca la dentist urmarind aceste imagini. Inca stau pe ganduri. Anyway, se tot vorbeste in perioada asta de cria criza criza si evident inovatie inovatie inovatie ca masura de iesire din galeata in care s-a intrat. Ei bine, iata viitorul. Sau, ma rog, un crampei din el.

Pattie Maes & Pranav Mistry: Unveiling the "Sixth Sense," game-changing wearable tech

Ce fuge lumea.... ce fuge....

Tema pentru weekend

Fluturii cu miile... zboara pe campie!

Am aflat ca sunt sanatoasa. Tun. Tun de sanatoasa.

Am sunat la cabinet, cu nod cu tot, cu vocea franta, sa o intreb pe asistenta Luminita daca mi-au sosit analizele. Si cica da. Aia negativa, aia negativa, aia negativa. Tiii... numai de bine. Cand ma gandesc la cat de tare am ignorat de atatea ori variate aspecte ale sanatatii mele, aproape ca nu imi vine sa cred ca asta e rezultatul pe o anumita bucata din al meu trupusor. Vorba doctorului, care de cate ori ma vedea protapita in cabinet ma lua tare:

- Iar ai venit. De ce esti aici?
- Pai vreau sa vad daca sunt OK.
- Pai doar de aia? Nu ai nimic, niciun simptom, nicio problema, si ai venit sa te verifici?
- Pai stiti, trebuie. Nu am facut-o niciodata ca la carte. Si simt eu ca nu e ok. Ignor de prea multa vreme aspectul asta si nu cred ca e bine.
- Hm... domnisoara... nu cred ca te pot satisface. Dumneata ai venit cu sacul de griji, s-ar putea sa fii mai sanatoasa decat te astepti. Sacul asta e problema. Poate nu cauti unde trebuie. Dar o sa vedem, facem analize initiale si mai vedem.

Si iata ca se confirma ce mi-a spus omul. Vestea buna e ca sunt sanatoasa. Vestea mai putin buna e ca mai am de investigat niste chestiuni. Ca de exemplu ce sa fac cu sacul ala de griji :o). Dar, again, vestea buna e ca o fac deja!

Pentru asa o veste, sunt tare fericita. Din clipa in care am inchis telefonul am inceput sa fredonez o melodie si cateva versuri ratacite in memoria mea. Fluturii cu miile... zboara pe campie...

I-am intrigat pe colegi:
- Ce e domne' cu veselia asta pe tine?
- Ehe, sunt sanatoasa da?! SUNT!
- Si cu melodia asta ce e?
- Nush sa-ti spun de unde am scos-o, asa mi-a venit... Dar nu mi-o amintesc pe toata... Stiu doar atat: Fluturii cu miile... zboara pe campie!!

Noroc cu Google. Am gasit poezia, stiu melodia, cantecul e la indemana. Poata va amintiti si voi...

"Infloresc gradinile"

Infloresc gradinile
Ceru-i ca oglinda
Prin livezi albinele
Si-au pornit colinda.

Canta ciocarliile
Imn de veselie
Fluturii cu miile
Zboara pe campie.

Joaca fete si baieti
Hora-n batatura
Ah! De ce n-am zece vieti
Sa te cant natura!

Bal mascat, durere de cap

Sunt in cautare de costum pentru bal mascat. Si am nevoie de voi.

Asta facem anul asta la petrecerea de Craciun, ne deghizam care te miri in ce, bem dansam si chiuim ca am tras la greu in ultimele 12 luni din viata. Tiii, asta chiar e motiv de veselie :o).

Nu vreau sa ma imbrac in orice imi pica in mana. Sunt o gramada de site-uri de unde se pot inchiria sau cumpara costume. M-am uitat ieri pe cateva din ele - http://www.carnavalfiesta.com/, http://www.costumatii.ro/, http://www.costume-de-carnaval.ro/. E o adevarata nebunie din punct de vedere al ofertei. Nici nu iti trebuie imaginatie, costumele starnesc si pe cel mai insipid personaj....

DAR, un lucru e sigur. Nu tot ce vezi iti spune ceva. Cred ca e important ca un costum de carnaval sa te reprezinte. Sa ai ceva in comun cu personajul pe care il intruchipezi, sa potentezi vreo trasatura fizica, sa poti reprezenta un personaj care iti aminteste de ceva, catre care aspiri sau, din contra, pe care il detesti. Numai sa-l detesti intr-un mod amuzant, si umorul asta sa te prinda. In plus, o costumatie potrivita e si lejera, iti permite sa te misti natural. La toate astea se adauga factorul costuri. Sunt dispusa sa cumpar un costum, dar macar sa fie ceva ce voi mai putea purta la ocazii similare. Si asta implica... sa fie practic. Usor de pus si de dat jos, lesne de modificat eventual... Hehe, ce de criterii...

In jurul meu, colegii debordeaza de inspiratie. Unul se doreste a fi Gogu’ de la gaze pentru ca are o masca speciala acasa si o va folosi macar acum; altul vrea un machiaj special ca sa fie luat drept un betiv care tocmai a iesit dintr-o altercatie la bloc; altul cauta cu inversunare pistol sa mearga cu palaria de cowboy pe care o are acasa; se mai discuta de uniforma de politist pentru a-l juca pe Cioaca; si de ochelarii celor din Matrix; si de doctori, piloti, Boney M, Bill Gates... De cate si mai cate!

La femei, evident, e mai dificil. Cine, doamnelor, nu s-a visat in rochie cu crinolina, macar o data in viata? Pardon cherie, crinolina nu-ti permite nicio miscare, nicio asezare, niciun gest necuvenit. Frumoasa ideea, dar nu prea fezabila decat daca vrei sa ii tii la distanta pe toti, in timp ce – evident – iti indrepti coloana stand in picioare. Se vorbeste de rochii vaporoase, din matasuri si volane, de salvari si naframe arabesti, de rochite de cabaret... de asistente sexoase si menajere cu fustita cat de-o palma... Brrrr, mie mi-e deja cam frig. E decembrie, sunt in rochita de matase si mi-e frig.

Apropos de asta, la polul opus vin mascotele. Unul zice ca s-ar imbraca in pasaroi, altul in ren, altuia ii pace ideea de Mos Craciun, altul ar veni in urs... Ma gandesc amuzata la taximetristul care va avea onoarea de a-l aduce pe urs la petrecere. Cum ar fi sa iti apara la masina un biped ce umbla pe strazi in blana carpatina, rugandu-te sa il transporti pana la un restaurant :o)?! Si ma mai gandesc si la ursul in sine... la ventilatia costumului dupa cateva dansante cu domnitele in crinloina...

Va fi funny. Sunt convinsa. Asta nu ma impiedica sa am o mare dilema: eu cu ce ma imbrac?

Idei proaste... cu nemiluita. Si la fiecare ma lovesc de bariere. Ba mi-e cald, ba mi-e frig, ba e prea sexoasa rochia pentru asa ocaziune, ba nu imi sade bine, ba nu am nimic din personajul X, ba nu gasesc ce trebuie... Pana acum, stiu doar atat: mi-ar placea teribil sa fiu bruneta. Simply Black. Si as avea nevoie sa plec de la punctul asta pentru a-mi crea costumatia. Si daca voi aveti idei cand ma priviti in poza de mai jos, as prelua cu placere pe cele mai interesante. Masca nu e un must, e in fotografie ca... asa s-a nimerit. :o)

Cu plecaciune, a voastra Simply Black (Out of Ideas) :o).

Din seria povesti de dragoste...

... va propun sa ne intoarcem la gura sobei. Sa va spun o frumoasa poveste adevarata.

Am o prietena care are niste prieteni care au aparut impreuna la petrecerea de 10 ani de la terminarea liceului. Mai exact casatoriti si 'insarcinati' in 7 luni. Socul a fost mare, toti colegii ii stiau deja cu familie, dar... cu alta familie, fiecare.

Se pare ca acum un an si ceva, el a sunat-o pe ea sa o felicite de ziua de nastere si, din vorba in vorba, afla ca ea a divortat. – Ce intamplare.. si eu am divortat, acum cateva luni. – Cand? – Pai, pe 2 decembrie. – Ah, ce chestie, si eu tot pe 2 decembrie...

Evident, subiectul a cerut o intalnire. Locul ales a fost in parc, unde amandoi au venit insotiti de copiii ramasi in custodia fiecaruia in urma divorturilor. El doua fetite, ea una. Tot din vorba in vorba, ajung sa se vada in fiecare zi, simpatia din liceu se transforma in reala placere, de aici pana la flama si iubire... un singur pas.

La reuniunea de 10 ani de la terminarea liceului, povestea era deja ‘mare’, cu certificat de casatorie gata semnat. Cei doi asteapta un copil si, pentru ca e tot fetita, au inaintat actele pentru a infia un baietel. Familia va numara in curand 5 copii si pe ei doi, indragostitii din liceu.

Happy ending. Pardon, beginning. :o)