31 dec. 2007

Rezolutiile lui 2008 (2)


Tot vorbesc in ultima vreme de rezolutii. Dar nu numai aici, in diverse situatii, cu persoane diverse, vine vorba ca se termina anul si toti cu propriile ganduri, fiecare cum isi traieste finalul de an – si atunci zic si eu ca trebuie sa-mi trec obiectivele pe hartie. Si am remarcat ca patru din cinci persoane ridica ochii si ma privesc pe sub spranceana. Circumspecti asa.
- Cum adica.. pe hartie?
- Da domne, scriu cu liniuta de la capat – 1, 2, 3 si la fiecare punct imi pun acolo cate un lucru pe care trebuie sa il fac.
- Si trebuie sa le scrii pe hartie? Nu poti sa le tii in minte?
- Pot sa incerc sa tin minte, dar sigur uit ceva. Si asta e cea mai buna scuza dintre toate. Am uitat. Cine sa imi mai faca ceva, cum sa nu ma iert eu pe mine?! Am uitat cat mi-am propus sa slabesc; am uitat ca era vorba sa imi schimb niste obieciuri proaste anul asta; am uitat ca la finalul anului trecut mi-am propus sa ajut pe cineva batran periodic, eventual lunar; am uitat ca trebuie sa ii fac cadou mamei o vacanta. Cea mai buna scuza ca sa NU fac lucruri: am uitat.
- E uiti.. cum sa uiti?
- Ba uiti, sau te faci ca uiti, te faci ca ploua - ca toti fugim din fata oglinzii cand vine vorba sa facem schimbari cu noi insine. Pe mine nota cu rezolutii ma obliga. Si am nevoie sa plasmuiesc o 'autoritate' - un eu responsabil la final de an - care sa ma tina aproape de mine si de ce vreau sa fiu pe parcursul anului.
- Si te ajuta o hartie...
- DA. Pentru ca nu e doar o oarecare hartie. Este eu acum cateva luni, cand ma uitam in urma si cand mi-as fi dorit sa fi facut ceva diferit. Hartia asta e dovada ca am vrut sa schimb ceva - este dorinta mea ascunsa, ambitia, speranta, indarjirea mea, momentul meu de 'ce n-as da sa fac si asta!". E plina de puteri prietene... puterile mele! Daca nu o scriu, inseamna ca nu imi pasa de ce vreau eu. Cui ar trebui sa ii pese de mine mai mult daca nu mie......?!

In fine, revenind la reactii – ca asta ma nedumireste pe mine – am senzatia ca unora chiar li se pare ca sunt sarita, sau ca am prea mult timp sau ca sunt prea frustrata sau fixista sau fac pe interesanta sau mai stiu eu ce vad ei in ceea ce fac eu cu rezolutiile de final de an... Si ma cam enerveaza chestia asta, pur si simplu pentru ca nu vad nimic rau in a scrie ceva de genul asta pe hartie – nu mi se pare un capat de lume. Nici a avea un blog nu mi se pare un capat de lume. Despre unele reactii la blog nu va spun ca asta ar putea face obiectul unor altfel de discutii.

Despre asta cu rezolutiile... ce sa zic?! Daca voi tineti minte tot si nu fugiti de nimic din ceea ce aveti de facut, atunci felicitari. Nu am decat a scoate palaria daca e adevarat ca nu sariti peste nimic in frenezia cu care ne trece viata pe sub ochi. Eu sunt mai vazduhista, imprastiata – am nevoie sa imi aduc permanent aminte ca trebuie sa trec prin anumite puncte in toata stafeta asta de la un an la altul.

Am primit un mesaj frumos anul asta – ‘va doresc ca Anul cel Nou sa fie alcatuit din 365 de pasi catre mai bine’. Si m-am gandit ca, da, toti ne traim viata cu mici momente – unii le spun pasi, altii rezolutii, altii obiective, nevoi, dorinte... cum or fi, tot aia sunt. Incercari de a gasi mai repede binele si implinirea, fiecare in felul propriu.

Nu pot sa am 365 de rezolutii ca nu pot, asta e, am si eu limitele mele, si nu sunt mici :o). Dar 5, 6 sperante daca imi agat in suflet si in minte si ma tin de ele e bine. Ca sa ajung sa le fac pe astea intai de toate eu simt nevoia sa le scriu. Fitzuica aia care zace in portofel un an intreg nu e degeaba acolo. Este un reminder pentru mine ca nu pot sa stau pe loc, nici sa ma culc pe o ureche cu scuzele cele mai ieftine.

Si va mai spun ceva: am cateva rezolutii pe care le tot preiau de pe o foaie pe alta, de la un an la altul – semn al slabiciunilor mele cele mai adanci. Ei bine, unele le-am dibuit, chiar daca tarziu – si chiar daca gustul victoriei a fost mai putin dulce, nu inseamna ca nu a fost o victorie pentru mine. Din contra, mi-am dat seama ca am putut cu unele, si daca am putut cu ele, atunci trag speranta ca voi putea si cu celelalte restante. Le voi relua, le voi rescrie pana cand – i-n c-e-l m-a-i r-a-u c-a-z - o sa ma prind ca poate nici nu au fost bine setate, realist si potrivit mie. Pacatul meu, timpul meu pierdut, mintea mea ce de pe urma – dar macar voi intelege lucruri ce ma privesc intr-un fel personal si propriu.

Ca sa inteleg asta, ca sa reusesc, ca sa nu uit, ca sa ma tin de treaba, scriu: ce vreau, de ce vreau, cat vreau, pana cand vreau, cum vreau. Daca imi si iese, cu atat mai bine. Statistic vorbind.. cam 70-80% au inceput sa imi iasa in ultimii ani. Asa ca... cu sprancene ridicate sau fara... fiztuica mea ramane in picioare.

28 dec. 2007

File din vacanta


Dintr-o pornire absolut naturala – am luat o pauza din tot ce faceam pana la vacanta. Inclusiv din scris. Ideea ar fi ca nu am mustrari, ma simt excelent, iar daca in vacanta vreunul dintre prietenii care stiu ca intra de obicei sa imi citeasca gandurile a mai intrat pe aici (ceea ce ma cam indoiesc, ca o-ti avea si voi vacanta:o)... pai atunci nu imi ramane decat sa fac o plecaciune si sa spun cu cea mai mare sinceritate... imi pare rau! Am luat o pauza. Las ca sigur nu v-am dezamagit asa de tare, cine nu ati intelege nevoia omului de a face o pauza? :o)

Mi-e tare bine in pauza asta. Ma odihnesc, imi fac recensamantul la carti, mai arunc cate un gand si un ochi pe lista de rezolutii (inca goala, pagina alba, blanc total), anyway fac l-u-c-r-u-r-i ba-na-le de care cam uitasem. Lecturi in bai prelungite, spuma abundenta, lumanarele, reprize de somn la discretie, desene animate la discretie, eventual cate o discutie la telefon absolut necesara..., cand si cand mai intru pe messenger... dar mi se pare asa departe lumea de acolo... Dupa ce am tras pana si in ziua de Craciun prin casa, am renuntat la treburile gospodaresti. Inca imi mai spal farfuria in care mananc, dar si asta mi se cam pare o corvoada. Fac doar ce vreau si imi este extrem de bine. Numai bine pica 7 ianuarie, ca sigur o sa ma satur pana atunci de atata leneavala - simt ca imi va ajunge vacanta asta.

Am avut parte de un super Craciun, cu secret Santa & stuff, cu oameni frumosi si draguti si destepti si speciali, cu mancaruri de vis pregatite de prietenele mele, cu emotii cu impartitul cadourilor – toti a trebuit sa cumparam cadouri pentru toti, asa ca toti am primit cate o duzina de surprize. Sa va spun ca sunt tare incantata, am primit (in ordinea aducerii aminte – daca ma triseaza memoria si uit ceva... asta e, sunt in vacanta :o):

- un set de carti de tarot de lux, care au si carticica cu reguli si explicatii, pe care deja am frunzarit-o. Am un feeling aruncat deep, deep down in sufletel ca voi invata incet.. incet sa deslusesc cate ceva in secretele ‘jocului’.
- o pereche de manusi mov, din piele intoarsa
- carti: ‘Cum sa organizezi o petrecere’ (ha!) sau ‘Madrid - ghidul calatorului’ (ca tot ne pregatim de 3 saptamani in Spania, la anul...)
- o rama foto de vis, romantica, maro cu ghirlande aurii
- un colier sexy din perlute maro; alt colier din margelute (maro de asemenea) foarte foarte fin... - o esarfa superba – asortata pentru toate hainele si accesoriile mele maro
- o curea si o agenda si portmoneu asortate – un bronz maroniu superb ( a se remarca – maro este culoarea de baza pentru mine si lumea incepe sa vada asta.... Era si firesc ca rugile Principesei sa renunt la negru sa devina realitate intr-o zi :o) - ri bine, e mai mult decat realitate, au vazut-o si altii!!!
- un tort de caramel cu puisori Calimero si soricei Mickey Mouse si un ursulet pe care mai tarziu o sa ii pun intr-un loc special. Tortul demential, checked and liked! :o)
- o lumanare absolut dementiala – o galeata cu struguri de iti vine sa ii mananci
- un spargator de nuci simpatic foc, din lemn, cu incrustatii, arta germana (asta vine taman de la Mos Nicolae :o)
- un carnet de note absolut special, pe care il declar jurnalul meu in 2008. Notite si observatii personale, ganduri care apar si dispar, idei pe care sper sa le pot pune si pe blog – poate si altcineva se va mai ocupa intr-un fel cu ele. O s aincep cu rezolutiile in el.
- un parfum - L'instant de Gurelain - super, like it, needed it! :o)
- un deshabillé verde care a venit cu mesajul "nu stiu cand o sa il porti .. dar cand o faci... ai grija!'. Si m-am amuzat tare de mesajul asta, mi s-a parut haios si i-am si replicat intr-un fel anume (de nu va pot reda aici...) dar a fost inspirat, zice-se dupa ora de rasete de dupa :o)
- last, but not least... bani, chiar am primit bani, adica mama mi-a dat voie sa imi iau ce vreau eu din banii de la ea, adica bani multi prieteni. Chiar multi, tot ce a strans ea anul asta, parca numai pentru finalul de an i-a strans. Atat de tare m-a impresionat ca mi-au dat lacrimile, atat de tare m-a rugat cu cerul si cu pamantul sa imi cumpar ceva cu ei incat, desi primul instinct a fost 'Mamicko... come ooon, tine banii astia acolo si lasa-ma pe mine..', va trebui sa imi cumpar ceva altminteri ii rup inima. A trebuit sa promit ca o voi face... deci o voi face.

Mos Craciune, anul asta ai fost atat de darnic, incat m-ai coplesit (de aia mi-o fi lipsit cu desavarsire varul dumitale, Mos Nicolae... ticluiati voi acolo ceva...). Si nu ma refer aici la lista asta de cadouri, ci la bucuria ca am fost alaturi de familia mea, de prieteni a-d-e-v-a-r-a-t-i, pentru ca simt asta. Oameni care imi umplu inima cu bucurie, oameni la care tin tare mult si pe care ii respect si pe care ii vreau alaturi de mine cat viata o tine.... Multumesc Moshule! Nu stiu ce am facut sa merit asta, dar tu esti un Mosh de milioane!

Mai am a va spune ca am mancat numai bunatati. Excese nu am facut decat astazi :o(. In curand voi pune aici, pe blog, cateva din retetele care au luat forma in boluri pe masa de Craciun. Am facut poze special pentru asta, voi reveni! Cat despre astazi... am dat nas in nas cu toate preparatele traditionale din p-o-r-c, sarmana de mine... vai... vai... Toate gatite de moldoveni, toate asezate pe platouri in fata noastra. Nu s-a putut. Nu mi-am dorit sa ma abtin, nu mai vreau sa ma gandesc nici la cat de bune sunt, nici la cat de hipercalorice sunt... ce mai conteaza? Mai conteaza? As vrea sa cred ca da, of, of, c-o-n-t-e-a-z-a, poate de aceea am evitat sa mai pun ceva in gura in seara asta.

Ba mint, beau acum al doilea paharel de vin rosu. Pe sticla scrie asa: Danzante – Sangiovese Delle Marche. Mi-e greu sa va descriu aroma, gustul, eleganta si savoarea... Este rubiniu... merge perfect cu starea de spirit si e numai bun inainte de un somn cu vise bune.

Nu stiu daca sa inchid sau nu acum jurnalul ultimelor zile de vacanta... Poate as mai spune ca in seara asta m-am plimbat prin Cismigiu , ceea ce nu am mai facut demult. Si mai zic ca a fost si romantic, iar daca asta va ridica o spranceana asta este, mai mult de la mine nu capatati, hehe... :o) Anyway, Cismigiul la fel de nostalgic si frumos, plin puzderie de oameni care se buluceau catre si pe pationar. Nu am simtit frigul, am sorbit pe indelete un ceai cald si am urmarit cum masinile de lustruit gheata pregateau patinoarul, in timp ce sute de oameni asteptau infrigurati sa guste perfectiunea si luciul ghetii cu lama patinelor...

Ce bine e in vacanta.. ce bine... Nu stiu cand mai revin pe blog, dar de bine mi-e bine. N-e-g-r-e-s-i-t! :o)

25 dec. 2007

In Ajun...


Prieteni de oriunde,

Mi-as fi dorit sa fiu Shakespeare :o), sa va pot incanta cu versuri care sa va atinga sufletul intr-un fel anume. Cum nu sunt.. imi ramane sa va doresc din inimioara sa aveti un Craciun cald, linistit si plin de iubire!

Cu drag,

Simply Red :o)

24 dec. 2007

Fericire la fiola


De 2 zile chiar stau in casa, asa cum mi-am propus. Vad la stiri nebunia din magazinele din Bucuresti si ma simt atat de fericita ca pot sta deoparte.. Cica psihologii au descoperit de ce sunt innebunite femeile (si barbatii, pardon!) dupa cumparaturi. Se pare ca toti am fi manati de un asa zis drog "al dorinţei", dat de o substanţă secretată de creier, care dă dependenţă. Substanta aceasta este un hormon, se numeste oxitocina si are ca efect imediat reducerea tensiunii si cresterea bunei dispozitii. Ceea ce, fireste, face din shopping o metoda de terapie.

M-am sesizat... gandindu-ma ca nu ar strica sa ma interesez un pic despre acest personaj care locuieste in creierasul meu si care se intruchipeaza uneori in Andreea cu cornite, indemnandu-ma sa fac ravagii si prin magazine si sa secatuiesc vistieria. Si... surpriza! Madam Oxitocina nu e atat de prostuta, ea se manifesta si in alte instante de viata si are variate roluri – toate direct legate de buna dispozitie si implinire. Pare-se ca personificarea in cauza este de fapt responsabila de mult mai multe lucruri care se petrec in viata noastra, iar nivelul ei este direct proportional cu starea de bine si de fericire pe care o experimentam. Pare-se ca nivelul de oxitocina al femeilor care au o relatie este mai mare decat al celor care sunt singure. La fel de trist si adevarat este ca – dupa cam 3, 4 ani de trai intr-o relatie – receptorii care raspund la stimulii oxitocinei se puturosesc si astfel efectul ei – si al dorintei implicit – se cam anuleaza. De aici, cupluri destramate, depresii, o noua cautare, etc., etc. Ghici la ce mai e buna oxitocina? La nastere. De fapt se pare ca pana nu demult doar aceasta latura a rolului sau era cunoscuta, doar recent un psiholog britanic a emis teoria cu drogul ‘dorintei’.

Unii se refera la Madam Oxitocina ca fiind direct legata de ‘chimia’ despre care tot batem saua sa priceapa iapa cand vine vorba despre dragoste si relatii interpersonale. Cu alte cuvinte: ai oxitocina la un nivel satisfacator.. bine, nu... pune-ti pofta in cui si cauta bine mersi pana nu mai poti cheia fericirii. E ca un cerc vicios care va sa zica: femeile singure au un nivel mai scazut de oxitocina DAR pentru a cunoaste pe cineva au nevoie de.. ghici! exact aceeasi substanta in cantitati industriale.

Nu stiam... chiar nu stiam. Which makes me wonder.. cate altele care mi se intampla – si pe care nu mi le explic – au de fapt explicatii independente de mine. A... si inca ceva... am citit ca exista Oxitocina sintetica, care se poate recomanda si administra p-r-i-n r-e-t-e-t-a, de la medic. Intelegeti!?! Exista fiole a 2ml si 1 ml de solutie injectabila – Oxitocina. Mai sa fie... Mi-e evident ca ceva nu inteleg eu... ca doar nu s-o fi inventat fericirea la fiola si nu aveam deloc habar de asta.

Post scriptum: Nivelul de oxitocina din creierul meu este in mod evident la un nivel crescut in aceste zile, intrucat ma aflu in vacanta si desi gospodaresc de dimineata pana noaptea ma simt ex-ce-lent. Astazi am finalizat o parte din impodobirea casei, sarmalutele si caltabosul. Eram chitita sa fac niste cozonac in noaptea asta, dar ma declar invinsa de oboseala. Revenind spre concluzionare insa... ma indrept spre somn cu un nivel ma-re de oxitocina pe umeri. Poate il cunosc pe Fat Frumos in vis si avem o super chimie.. hehe... Stai asa Visule... stai prietene ca vin acum... :o)))

22 dec. 2007

Antidot la sufocare


N-am mai iesit de luni de zile la cumparaturi. Am intuit bine in Portugalia ca o sa mi se taie de spart banii aiurea, dupa ce zile intregi le-am petrecut prin mallurile lor, Vasco da Gama si Collombo (apropos – am un jurnal de calatorie frumusel, o sa il public aici intr-o zi).

Luni seara, gandindu-ma ca e mai liber, am ajuns in Carrefour. Si ce haos!!!! Am tras de mine cu toata puterea sa imi duc misiunea la bun sfarsit. Am cumparat numai delicatese pe care nu le voi gasi in piata din cartier, pentru ca eu a 2-a oara nu mai ajung intr-un hypermarket anul asta. Refuz, refuz cu desavarsire. Am obosit pana peste poate de zgomotul, forfoteala, disperarea oamenilor din jur. Ce nebunie la rafturi! Ce debandada in fiecare raion. Alooo.. incotro? Habar nu am unde va duceti, dar refuz sa particip la goana asta in masa catre... casele de marcat.

Asta scriam luni noapte. Nu am apucat sa termin postul si iata-ma vineri, cam obosita si absolut terifiata de ce se intampla in oras. Nu m-am tinut de cuvant... am mai intrat in magazine, dar am facut-o miercuri dimineata si azi dimineata – pentru cadouri. Si intr-adevar, am vazut diferenta. In seara asta am tras o fuga pana in Plaza sa schimb ceva – s-a dovedit a-g-a-i-n ca sunt maestra in a cumpara lucruri nepotrivite. Nu mi-am putut crede ochilor cu ce am vazut acolo si sunt absolut convinsa ca asa este peste tot.

Ce trist! Am ajuns sa ies din casa pregatita ca voi trece prin doua stari (cel putin!) in orice fel de scop as avea prin Bucuresti:

1. resemnare – ca stam cu orele in trafic si nervii, supararea, stresul nu isi mai au rostul. Oricine isi da seama cat de in van ar fi sa ne revoltam pe tema asta. E i-n-u-t-i-l.

2. sufocare – teoretic, daca aleg sa ma duc intr-un loc public este tot pentru ca vreau sa ma deconectez. Inclusiv shopping-ul - - se tot para-mega discuta despre chestia asta de ani de zile. Shoppingul – o metoda terapeutica. Ce terapie oameni buni? Coate in spate, carucioare imbulzite si incurcate, rafturi praduite, cozi interminabile, timp pierdut intr-o incredibila goana dupa... indestulare. A, da, uiti de probleme pentru ca dai de altele.

Sunt dezgustata. Totul parca e un furnicar de termite. Am devenit termite... cu totii colcaim intr-un musuroi in care nu mai exista ordine, disciplina, civilizatie, omenie... Eu m-am decis: de maine raman in casa cat pot de mult. Am multe facut, curatenia o sa imi ia cel putin 2 zile, apoi vine Ajunul pentru care am strictul necesar, am pomul si podoabele, am colindele, am caldura casutei mele si o am pe mama.

Iar acum, pentru ca tot rasfoiesc poze vechi si fac review de 2007, mai bine ma las prada visarii... La ce sa visez ca sa ma linistesc oare? Hai sa ma intorc in Portugalia, in locul ala minunat, linistit, curat si aerisit unde am stat cateva zile... Iaca, ma asez pe sezlong, privesc la jucatorii de golf, aud fosnetul frunzelor de maslini si sorb din timp in timp din pahar o gura de Porto. Va salut prieteni! Enjoy!

PS: Am vrut sa incarc multe, multe poze facute in concediul de asta-vara, dar am o conexiune la Internet atat de slaba incat mi-ar lua o vesnicie. Nu merge.. .:o(( Sper ca vacanta asta sa pregatesc pentru publicare jurnalul de calatorie din Portugalia... Va fi gura de aer de care am nevoie...

20 dec. 2007

Incantare



Asta am gasit dimineata pe birou... Ma pierd in parfumul de frezie si ma socheaza contrastul - fir tzepos de brad - fir gingas de frezie... Ce frumos, ce frumos...


Maritata sau infiata?


Azi iar m-a cerut un coleg de nevasta, pentru a treia oara intr-un singur an. Prima oara a fost pe Podul Mincinosilor, la Sibiu. Asa, dintr-o data, glumet foc cum e el, s-a asezat in genunchi si m-a intrebat: “Andreea, vrei sa fii nevasta mea?!”. Eu cu ochii cat cepele: ‘Bahce, mama, ti-e rau, s-a intamplat ceva? Ai febra???’ L-am refuzat, doar eram pe Podul Mincinosilor :o).

Pe urma, m-am rugat de el luni intregi sa ma mai ceara. I-am zis ca imi pare rau de mor, ca as vrea sa o mai faca, as raspunde DA cu toata inima si gura larg deschisa.

- Am fost prostuta Bahce, hai mai cere-ma o data.. Te rog eu...

Nimic. De otel, de fier, neclintit, ranit, orgolios.

Intr-un final s-a indurat. Vineri seara, la petrecerea de Craciun, m-a cerut iar. Cu martori. Recunoaste si el ca era la a nu stiu cata sticla de vin si nu isi mai aduce aminte.

- Cum ma, te-am cerut iar vineri?
- Da ma, avem si martori.
- Si tu ce ai zis?
- Am zis DA.
- Si eu ce am zis ?
- Nu ai mai zis nimic, te-a naucit momentul.
- Mai sa fie.

Da telefon la martori sa verifice. Se oftica sa auda ca aia confirma.

- Cum ma, nu am zis nimic?
- Nimic.
- Cand o facem?
- Pai astept sa imi propui si o data acum, ca tot ai vrut in sfarsit si eu am acceptat.
- Hai acum.
- Hai!

Ne-am dus sa bem ceva, ca prietenii, cu gasca mare.

- Bai Bahce, eu vad ca tu tot eziti. Hai sa o facem maine.
- Auzi, da conteaza hartia aia asa mult pentru tine?
- E acum, conteaza nu conteaza, m-ai cerut, am zis DA, ia-ma frate! Hai sa ne inrudim cumva.
- Pai stai, ca de inrudit putem sa ne inrudim si altfel. De exemplu te infiez.
- Aoleu, asta implica sa imi faci zestre, prietene. De ce te complici cu din astea?
- Zestre ? Nu-i problema, iti dau zestre visinul din curtea unde am copilarit.

Sa mai zici ca nu e simpatic? Nu poti... realmente nu poti.

Pana la sfarsitul serii a cerut-o si pe Elena si a mai sunat la cateva fete de prin straini. Pe fatza, asa... Mai baiatule mai.. decide-te o data la una... Of ... of... dai tu de una care zice DA de tot si iti pune si lesa... Ei las’ ca vedem noi! :o))

Rezolutiile lui 2008 (1)


Trebuie sa imi fac lista de rezolutii. Si asta cere timp, concentrare si mai ales realism. Am fost candva la un training memorabil, in care exercitiul a fost urmatorul: esti antrenor de fotbal si ai fost numit recent conducatorul unei echipe foarte bune, care insa a pierdut toate meciurile disputate in ultima perioada. Mai sunt 10 meciuri de jucat pana la finalul etapei, victoriile sunt cruciale pentru a te pozitiona in primele locuri, conform cu asteptarile actionarilor. In calitate de antrenor nou, trebuie sa decizi care sunt obiectivele echipei pentru aceste meciuri. Si aveam de ales intre a comunica jucatorilor alternativele de victorie: sa castigam 10 meciuri din 10, 9 meciuri din 10 sau.. mai putin de atat. Nu stiu, 8, 7, 6... oricate, dar mai putine. Si atunci imi amintesc bine de tot ca am gresit foarte tare, am ales optiunea 1 – cu 10 meciuri din 10. La discutiile si analizele de dupa, am inteles de ce am gresit. Sa presupunem ca alegi 10 din 10. Ce te faci cu moralul oamenilor tai daca pierd primul meci din astea 10? De fapt, pierzandu-l, obiectivul este ratat din start. Atunci am luat o lectie buna despre cumpatare si realism in ‘drumul catre succes’. Si asa ma voi gandi si la rezolutiile mele. Nu de alta, dar voi fi principalul jucator, in meciul vietii mele din anul 2008. O sa imi aleg cateva obiective, nici prea-prea, nici foarte-foarte si o sa incerc sa setez un an realizabil. Nu mi-ar placea foarte tare ca la review-ul de la jumatatea anului sa ma darame neputinta. Sau sa ma trezesc ca mi-am ales lucruri banale, gata facute. Rezolutiile se scriu pentru un an, nu pentru cateva luni. Imi trebuie un orizont suficient de prietenos cat sa trag pana in decembrie. Deci, imi va lua timp de gandire cam toata vacanta. oricum, nu ma prinde Revelionul fara ele, promit. Nu stiu daca le voi scrie pe blog – depinde de ce va iesi. Nu din alte motive... dar imi mai las si eu o cale de scapare, da? Daca dau gres peste tot sau la anul ma lenevesc tare? Asta nu o voi trece in obiective, mai mult ca sigur :o).

19 dec. 2007

Masochisme


Intr-o zi, plimbandu-ma prin magazine, am ajuns la raioanele de cosmetica barbati. Nu, stai. Bucata asta trebuie sa inceapa altfel: de pe vremea cand eram cu ex-ul, m-am indragostit realmente de mirosul unui parfum barbatesc, al lui, desigur, ca daca ma indragosteam de alt parfum plecam din alte motive.

Anyway, sunt incredibila cand vine vorba de mirosul asta. In-cre-di-bi-la. Are asa un efect ametitor si senzual asupra mea, il asociez cu asa clipe frumoase si vechi, incat... in preajma acestui parfum nu ma pot abtine. Adica nu va imaginati ca as face cine stie ce tampenii. De fapt se intampla ca in mintea mea se petrec tot felul de deflagratii si flash-back-uri ciudate. (Odata, in lift, eu si un nene, un client cred, pe care NU il cunosteam. Eu simt mirosul asta si brusc, din neant si absolut firesc ii spun... v-ati dat cu x de la y, nu? Omul masca, nu vorbise niciodata in viata lui cu mine: Da... Eu, cu o privire complice... Aha... da, stiam, stiam... Dupa care liniste din aia de iti vine sa intri in pamant, fluieri, te uiti pe pereti, dispari de tot...)

DECI: zilele trecute ma pune cineva care are cornite sa ma opresc la raionul de cosmetice, taman in fata mostrei de parfum de care vorbim. Si nici una nici doua, ma dau pe incheietura mainii. Tzssss... Tzssss... Si gata linistea mea. Pai doua zile am mai scapat de flash-back-uri si de nostalgii? In masina, pe haine, la birou, acasa, p-e-s-t-e- -t-o-o-o-o-ot numai mirosul asta si numai trecutul frumos in fata ochilor mei. Totul... parfum!

Sa concluzionez:

  1. As putea sa joc cu succes, natural si sincer intr-o reclama la Axe. Ei au pozitionarea asta – a barbatului irezistibil pentru femei sensibile la efectul senzual, atractiv al darei de parfum
  2. Obiectul asta ramane oricum arma letala. Ma voi feri ca de foc de el... Este e-v-i-l. Un parfum e-v-i-l.
  3. Ce isi face omul cu mana lui, lucru manual se cheama. Cand am inceput sa ma gandesc ca mai bine imi cumpar o sticla intreaga din pricinatul parfum mi-am zis... gata Andreea, gata cu masochismele ca ajunge. Si m-am oprit. Si m-am spalat foooarte bine pe incheietura, ca stiam ca totul e o iluzie si de fapt pe mine exact acolo ma durea problema in prezent. Si am scapat :o).

LATER EDIT: Mirosul s-a impregnat in cureaua ceasului pe care il purtam in ziua aia. De ce, Moshule? De ce???? :o(((

Peste 100 lucruri care NU imi plac


  1. invidia
  2. sa cos (ciorapi, nasturi, rupturi – NU COS NIMIC!!!)
  3. muzica la volum prea tare
  4. trabucul
  5. cand oamenii nu isi asuma responsabilitatea pentru greseli
  6. lipsa de implicare
  7. pepenele galben
  8. ca imbatranesc
  9. ca unele lucruri trebuie facute pentru ca asa e ‘politically correct’
  10. ca nu am suficiente genti
  11. nesimtitii
  12. cand nu stiu sa primesc un compliment
  13. ca nu stiu sa spun mai des BRAVO cui merita asta
  14. ca sunt bolnava de ‘scenarita’
  15. ca n-am curaj sa spun tot ce cred, verde in fata
  16. ca exista consecinte la absolut orice facem
  17. ca visele sunt vise si fanteziile fantezii si nu au legatura cu realitatea cam... 99% of the time
  18. ca nu am inelul Arabelei
  19. ca am revenit asupra unor decizii cand ar fi trebuit sa ma tin de ideea initiala
  20. ca spun prea rar ‘imi pare rau’ cu voce tare
  21. sa fiu pisalogita
  22. ca ma vaicaresc prea mult
  23. mancarurile care contin: gutui, prune uscate, bame (bleac!)
  24. ca incerc sa fiu peste tot, prea mult, de toate. e imposibil si nu imi iese
  25. ca ajung prea des la discutii contradictorii
  26. ca stau prost cu stress managementul (ce finut am spus-o pe asta, hihi)
  27. sa fiu mintita pe fata
  28. prietenii cu fetze si fetze
  29. pestele
  30. independenta femeii singure
  31. amara tradare
  32. dulcea infidelitate
  33. lipsa de sinceritate, chiar si cand sinceritatea ustura
  34. amanarile inutile
  35. pe cei care nu pot lua decizii
  36. barbatii femei
  37. femeile pisicoase, mieroase si sensibile pana la Dumnezeu
  38. ca nu sunt consecventa cu dieta (initial aici a fost o afuriseala scrasnita printre dinti, am scos-o)
  39. ca noi, femeile, suntem atat de putin ancorate in practic si real si atat de naive in ceea ce ii priveste pe barbati
  40. urasc aroganta si obraznicia
  41. barfa (o practic si eu in limitele acceptate de lege, dar de urat, o urasc)
  42. vecinii mei de bloc
  43. ca nu am un loc al meu pentru parcarea masinii
  44. culoarea galben in exces
  45. moartea
  46. suferinta si durerea fizica de orice fel
  47. mahmureala
  48. sentimentul de dupa orice eveniment pe care il fac, cand in sfarsit am si eu chef de distracte si nu mai e nimeni la petrecere. Calu’ plecase, petrecerea se terminase.
  49. ca nu reusesc sa ma bucur de clipa fara analize si disectii
  50. spargerea firului in multe particele si extra-analiza inutila
  51. nedreptatea
  52. ca nu am simt estetic, gust si stil pe cat mi-as dori
  53. ca nu imi fac mai mult timp pentru mine
  54. ca nu sunt consecventa cu grija fata de mine
  55. excesul de zel fals si fortat
  56. sa ma urc pe scaune si mese ca sa ajung in varful dulapurilor ca sa sterg praful
  57. sa ii astept pe nepunctuali
  58. ca uneori trebuie sa mint ca sa refuz politicos
  59. ca sunt .. plinuta (hahaha – noroc ca exista cuvantul asta in dex, da??)
  60. ca sunt la moda numai femeile cu 90-60-90. ma roade invidia uneori, si asta e rau
  61. ca nu am mai trait o data pe vremea lui Rafael Sanzio sau – daca e sa fi trait – ca nu imi amintesc nimic, fir-ar sa fie
  62. sentimentul pe care il am cand se termina un film bun
  63. gandacii, serpii, soparlele, sobolanii, viermii si alta creaturi din aria asta
  64. bataturile si monturile
  65. Lotus Notes
  66. chinurile prin care trecem pentru epilarea totala
  67. chestia lunara...
  68. ca nu imi cunosc viitorul
  69. ca nu am avut sansa sa stau mai mult de vorba cu tatal meu
  70. ca teleportarea nu e contemporana cu mine
  71. sa imi raspunda robotul cand apelez pe cineva. ma pierd de tot si ma enerveaza ca trebuie sa las mesaj vorbind cu... nimeni
  72. infatuatii care cred ca nu mai exista nimic dupa ei si parerile lor
  73. bauturile digestive, amare si imposibile .. bleac
  74. ca nu ma pot abtine sa nu cheltuiesc bani pe muuulte balarii inutileeee
  75. soneriile stupide la telefonul mobil
  76. Andreea Marin
  77. Mihaela Radulescu
  78. cand cineva trece cu telecomanda de la un canal la altul in mai putin de 5 secunde, de nici nu iti dai seama despre ce e vorba in propozitie
  79. ca petrecem prea mult timp dormind
  80. ca nu am o insula a mea, unde sa ma retrag cand vreau si am nevoie
  81. ca nu o sa am niciodata sansa sa ii cunosc pe Al Pacino, Hugh Grant si Mel Gibson. Si Pierce Brosnan. Si pe nenea ala din Prison Break - Wentworth Miller... Ca nu se va putea niciodata sa citim impreuna harta aia si sa evadam pana departe :o)
  82. ca nu am o bucata de lac al meu si o barca a mea
  83. ca nu pot desface lucrurile deja facute
  84. ca nu m-am nascut intr-o tara scandinava
  85. ca nu ma ocup mai bine de lucrurile importante precum... sanatatea mea proprie si personala
  86. ca sunt mioapa
  87. ca barbatii misto sunt in mare parte insurati, iar aia care nu sunt insurati nu vor sa se ‘commit’
  88. nu ma pricep deloc la gestiunea sanatoasa a finantelor mele
  89. ca nu am spirit afacerist si nu am simtul ideii profitabile (ex... baiatul ala cu 1milliondollarpage.com ... cum a facut el milionul, bietul de el...)
  90. ca nu sunt mai egoista si mai nepasatoare fata de persoane si lucruri care asta ar merita
  91. ca sunt repezita, vorbeste uneori gura fara mine, critic prea mult si sar la concluzii pripite prea repedeeeee
  92. ca nu stiu alta limba straina in afara de engleza. As fi ales clasicele: franceza, germana si/sau spaniola
  93. ca nu putem sti ce este bine decat cunoscand raul
  94. ca sunt dezordonata
  95. ca nu am continuat sedintele de reiki cand ar fi trebuit sa o fac
  96. ca nu stiu inca sa raspund la intrebarea 'cine sunt eu' si 'de ce sunt aici'
  97. laptele
  98. insomnia
  99. ca unii barbati isi bat femeile si copiii cu pumni, cu picioare... cu putere :o(
  100. ca Gigi Becali a devenit un... national symbol
  101. manelele, Minunea, Ionita si toata gasca...
  102. ca eva s-a grabit sa manance marul si noi, femeile, am ramas cu stigmatul asta al greselii primare si al inferioritatii deasupra capului
  103. ca exista misogini adevarati pe lume si habar nu au cata putere se ascunde intr-o femeie
  104. ca exista razboaie
  105. ca viata e prea scurta si parsiva si noi o irosim cu ni-mi-curi!

Ar mai fi atatea... dar ajung sa ma intristez si nu are rost. Poate mai revin la lista asta... Cine stie...


Am in lucru deja si alte liste, despre:
  • barbatul perfect pentru mine
  • lecturile preferate din copilarie
  • ce am invatat despre gatit
  • ce am invatat de la bunica / mama / tata
  • 10 ( ???) motive pentru care m-am despartit de fostii iubiti
  • ce as face daca as fi barbat pentru o zi..
  • daca m-as intoarce in timp...
  • ce as fi... daca nu as fi eu :o)

18 dec. 2007

Eeeeeee..... comedie!


M-am trezit azi dimineata la 5, ca de obicei, dar terifiata de gandul ca va trebui sa merg cu metroul. Ninsoarea de ieri, faptul ca peste masinutza mea s-a asezat zapada iar strada pe care stau numai prietenoasa nu arata... m-au pus pe ganduri. In plus, masina mea era parcata la centimetru de mastodontul vecinului de la parter si... – am constat imediat - de 2 tomberoane pline cu gunoi aruncate in strada de femeia de serviciu de la blocul de vis-a-vis. Asa e la mine pe strada: stramt si cu peripetii. Daca nu vine vreun ratacit sa imi blocheze locul, se aseaza vreun vecin in locul meu sau pune femeia de serviciu tomberoanele in fata masinii. Anyway... E mai stresant ca ziua asta e prima adevarata de iarna pentru mine ca soferita... Emotii, emotii, emotii... cu noaptea in cap.

Deci, trezirea. 5 a.m., ochii carpiti de somn si eu terminata de teama... E gheata pe jos, dar si cu metroul.. nu mai vreau... nu mai vreau... Am de carat geanta mare si grea, e frig de mori, in metrou aglomeratie cu siguranta, mirosuri care mai de care, iar alternativa cu aroma de bradut din masina, caldura, trezirea mea la viata in liniste si cu Realitatea FM - cu mult mai atractive. Ma indrept spre geam. Ridic cateva bare din jaluzele si mi se dilata pupilele. Ce de zapada maiculita... Unde sa plec eu asa...? Hai calmarea... mai bine ma organizez si navalesc catre metrou, nu o fi moarte de om.

Dupa inerentele de la 5 dimineata, ma mai risc spre geam. Constiinta ma cheama sa mai studiez o data problema din strada... Cat e de gros stratul de zapada de pe masina? Cat de multa gheata e totusi pe jos? Cat de periculos poate fi..? Cand ridic jaluzelele, surpriza. Strada luminata de farurile a 3 masini, vecinii mei mai gospodari arunca stanga-dreapta zapada de pe masini si rascheteaza gheata de pe parbriz.

Si dintr-o data se trezeste in mine curajul, puterea, increderea si spiritul de amazoana. Stai asa... oare chiar nu pot? Cate ierni o sa stau pe bara temandu-ma de gheata si polei? Eeee... comedie. Si iau pozitie de atac. Manusile, caciula pana peste nas, fularul, geaca groasa de iarna si gata. Cobor pe la 6 fara 10, mandra si incurajandu-ma in gand. Matur zapada cu peria, constat ca nu imi gasesc ‘spaclul’ ala pentru indepartat gheata (ca doar mi-am cumparat de asta toamna, da?) asa ca imi amintesc de vremurile cand imi ajutam partenerul la treburile astea, folosind.. un card plastifiat. Deschid portofelul, dau de Raiffeisen direct si ma pun pe treaba. Raschetez cat raschetez (cu placere, garantez) si la final ma pregatesc sufleteste de plecare. Mai am o singura opreliste: tomberoanele de gunoi. M-am tot uitat dupa femeia asta ce le-a pus aici, nu se arata nicicum. Decat sa prind traficul nebun de la 7, mai bine le mut eu. Si imi indes bine manusile fine, de piele intoarsa, maro cu fundita bej, numai bine asortate cu haina. Pun mana pe primul si dau sa trag. Surpriza: merge mai usor decat m-am asteptat. Il mut tinandu-mi respiratia si rugandu-ma cu cerul si cu pamantul sa nu ma aleg cu cine stie ce pete soioase pe manusi. Termin cu primul, il trag si pe al doilea vis-a-vis, pe locul vecinului meu destoinic care, plecand, a eliberat deja locul. La final, scutur palmele, scot manusile si ma urc in masina.Bineinteles ca in secunda 2 apare nu doar femeia de serviciu, toate femeile de serviciu de la blocul din fata, ca e mare si au cate o femeie la fiecare scara. Ies din nou din masina.

- Pai de ce mi-ati mutat aici tomberoanele?
- Pai eu cum sa ies din parcare?
- Pai daca mi le mutati acolo nu mi le mai descarca baietii, cand vine masina de gunoi.
- Pai de cate luni va tot rog sa nu le mai dati jos de pe trotuar, ca eu oricum plec cu mult inainte sa vina masina!? Cred ca v-am spus asta de cateva ori pana acum si de fiecare data ma blocati. V-am incurcat eu vreodata? Nu prea cred...
- Pai acum de ce nu le-ati pus inapoi pe trotuar?
- Pai adica in loc sa mut 2 tomberoane de aici colo, mai bine sa trag de toate 6 ca sa le fac loc astora pe trotuar. Eu zic ca nu e treaba mea sa ma gandesc cum e mai bine cu tomberoanele astea... Dvs. ce ziceti?
- Eeee..
(adica stiu ce a vrut sa spuna... eeee... esti cucoana... hehe... )
- Pai eeee... sa va explic: de cate ori o sa le dati jos de pe trotuar si ma blocati in parcare, de atatea ori am sa le mut si eu pe partea cealalta. (Nu sunt cucoana.. sunt doar a naibii... Asa vreau eu in dimineata asta si asa e bine sa imi pazesc cu strasnicie locul asta amarat in parcare.)

A tacut. Si-a tras toate tomberoanele inapoi pe trotuar si a tacut. Maine e liniste, dar miercuri si vineri vin din nou gunoierii. Imi caut niste manusi mai jerpelite si stau pe pozitii. M-am saturat sa ma calce oricine in picioare. Las deoparte si pretentiile de cucoana... mai bine fac orice e nevoie numai sa imi vad masina parcata pe locul ei.

Dimineata am iesit de pe strada cu spatele, cu chiu cu vai, dar am iesit, da? De la colt am dat de alte masini, am mers incet, am semnalizat si am franat cu zeci de metri mai din timp, nu am dat nici de polei, nici de zapada, nici de gheata, doar de pietoni si soferi cu ochii la fel de carpiti, dar precauti, ca si mine.

Seara la fel, deci a trecut cu bine prima zi de iarna peste soferita din mine.

A, si oricum, nu uitati ca m-am mai ales cu ceva invataturi: dimineata intre 5 si 6 imi face o deosebita placere sa raschetez zapada de pe maisni si sa mut tomberoane de gunoi amplasate neinspirat... Si fac asta gratuit! Nu ezitati. Promotie speciala pana vineri, cand intru in vacanta si... devin disponibila numai dupa 10, la costuri record. :o)

PS: Moshule, o vezi si pe asta, da??!!

17 dec. 2007

Flori uitate


Comentariul lui Tudor de la Eu cu mine si cu bradul mi-a adus aminte de o chestie din copilarie – am uitat cu totul de asta si acum sunt nostalgica. Sa va spun de ce. Copila fiind, cu fetele de la bloc, rupeam flori din gradina si din petalele lor ne faceam unghii. Le lipeam cu saliva peste unghiutele noastre si ne dadeam mari cucoane. Nu cunosc denumirea florilor. Erau multicolore, ca niste margarete firave, strabunicele jerberelor, cu frunze ca de marar si petalele foarte fine, mai groase la baza si ascutite la varf – pe vremea aia nu se stia de french manicure, de mare staif era unghia ovala. Sa zicem ca azi ma duc la salon si rezolv problema unghiilor dar... unde sunt acele flori? Nu am mai vazut nici una de ani de zile... Nici macar una... si pe Google nu le gasesc... Oare mai stie cineva despre ce flori era vorba? Fetele... poate...

Draga Mosh Craciun


Nu aveam blog anul trecut pe vremea asta cand mi-am facut lista de rezolutii – un fel de scrisoare catre tine, Moshule – o ruga fierbinte ca tu sa ma ajuti sa prind curaj, ajutor si incredere in mine astfel incat sa reusesc in ceea ce mi-am propus. Tu stii ca eu la finalul anului imi fac realmente o lista de rezolutii – iau o coala alba de hartie si insir cu o caligrafie de exceptie cam ce mi-as dori sa fac in anul ce urmeaza. Frumos, cu alineat de la capat, cu un pix special si cu multa energie pozitiva... scriu pe rand ce mi-as dori sa realizez:

Rezolutia 1. ...........
KPI: (asta fiind key performance indicator – adica cum voi masura obiectivul pe care mi-l propun) ...........
Rezolutia 2. ...........
KPI:
Rezolutia 3. ...........
KPI:
etc etc (dar nu mai mult de 6, 7 obiective ca obosesc si nu e bine :o)

Si mai stii ca in josul paginii desenez un tabel: pe verticala scriu lunile in care voi face review (aprilie, iunie, septembrie si decembrie) iar pe orizontala reiau obiectivele. Si asa se face ca, teoretic, la fiecare 3 luni revin asupra listei mele si marchez cu un happy smiley sau un sad smiley statusul rezolutiilor mele.

Si stii bine, Mosh Craciune, ca exact asta fac, cu sarguinta si speranta. Ca pastrez lista in portofel si cum am putin timp liber o redeschid si imi reiterez dorintele. Ei bine, inainte de a ma apuca sa ma rog iar de tine, hai sa iti povestesc putin despre ce mi-am propus pentru 2007. Ca...

1. Mi-am propus sa imi iau masina. Pe 8 martie am ridicat-o de la furnizor si mi-a facut viata pana acum. Cocutza e de vis si e bine ca a aparut in viata mea. O iubesc de mor, si imi cer scuze fata de ea ca am lovit-o de 2 ori, din proprie neatentie si neindemanare, in parcare. Imi cer scuze si in numele lui nenea care a intrat in mine la semafor. Altadata sa fie mai atent... da??!! :o) Pe langa masina, au venit si trairile de soferitza stresata si atenta, precauta pana la exasperare. Nici azi nu mi-am scos, Moshule, lamaile din geam, dar nu pentru ca m-as mai teme atat de tare, ci pentru ca sunt o nostalgica. Mie lamaile acelea imi amintesc de cat de frica imi era la inceput, dar si de cat de mult curaj am avut cand am iesit prima oara singura in drum. Imi amintesc si de Liviu, care s-a trezit la 4 dimineata sa ma duca la birou ca si co-pilot, si de Ionut care m-a asistat sa ajung pana acasa, noaptea la 11, ca apoi sa strabata orasul cu un taxi spre casuta lui. Si de Irina si Radu, care au venit cu mine cand am luat-o. Si de CFN, care mi l-a daruit pe Crabi sa imi tina de companie in timp ce sofez. Si despre atatia colegi si prieteni care m-au sustinut cu sfaturi. Mie lamaile acelea imi amintesc cat sunt de rasfatata uneori. Rar, dar bine!

2. Tot anul trecut mi-am propus sa fac economii. Am facut, draga Moshule, volens nolens, am facut in fiecare luna... pentru ca am imprumuturi la banca si ratele se cer platite. Nu vreau sa te introduc in probleme legate de dobanzi, comisioane sau scadente. E pacat sa intram acum in detalii bancare despre care nu stiu mare lucru si care si pe mine ma streseaza. Cand o fi sa imi propun sa invat cate ceva.. mai vorbim. Pana atunci, mergem inainte cu imprumuturi si rate. Eu le zic, dragul meu Mosh... investitii si economii impuse.

3. Mi-am propus sa termin casa si sunt foarte aproape de acest vis. Am acum o anumita relaxare din punctul asta de vedere si trec dintr-o camera in alta cu amintiri despre cat de mult m-am chinuit sa ajung aici, dar cat sunt fericita ca am reusit. Te invit cand vrei tu sa bem o cafea in noul dining, te invit sa ne uitam relaxati la televizor in sufragerie sau sa citim langa biblioteca din birou. E? E? Vii? :o)

4. Am vrut sa imi fac ordine in viata sentimentala si am reusit. Am trait o primavara tumultuoasa, m-am despartit de cel pe care l-am iubit, dar am iesit intr-o relatie imposibila si astazi ma simt eliberata. Stiu din toata inima – si asta ma bucura – ca trecutul e trecut si greselile pe care le-am facut legate de o anumita persoana au fost greseli pe care niciodata nu le voi mai repeta. Astazi ma simt mult mai bine. Sunt linistita si cu incredere in viitor. Si stiu ca intr-o zi va aparea si calul alb. Sa dea Dumnezeu sa fie calarit si de cine trebuie. Altminteri... pastrez speranta :o). Si iti voi mai scrie Moshule despre asta, atat cat va fi nevoie. Iar cand ma vei ajuta sa intalnesc pe cine trebuie, iti promit, am sa iti multumesc si nu am sa iti insel asteptarile! Pana atunci, sa stii ca eu consider rezolutia implinita. Am cerut sa inteleg ce am de facut si am inteles. E bine. :o)

Tu stii, Moshule drag, ca nu ma feresc sa recunosc and gresesc. Sunt si lucruri pe care nu le-am reusit anul asta. Sau poate nu am facut tot ce trebuia ca sa pot nota ‘done’ in dreptul lor. Sa trecem si la bile negre, rezolutii neimplinite, sperante ce vor fi preluate in 2008. Nu renunt usor, sa stii.

6. Sa petrec mai mult timp cu familia – nu am reusit. Iar m-am lasat plutind in deriva pe valurile atat de fals ademenitoare ale proiectelor si ale carierei mele :o(. E atat de trist ca eu stau la birou cand, acasa, mama imbatraneste. Am avut momentele noastre anul asta, am ajuns la spital de cateva ori, ma tem Moshule... ma tem... Si chiar sper ca indiferent ce ne asteapta viitorul – momentele astea sa mai intarzie si sa nu fie dureroase... Nu e momentul sa vorbim acum, dar te rog sa ai grija si de maicuta mea, de fratele meu si de intreaga noastra familie!

7. Sa imbunatatesc modul in care reactionez in situatii de criza – uneori am esuat lamentabil, alteori m-am uimit si pe mine cu reactii foarte diplomate si chiar stapanire de sine. Oricum, simt eu, ar trebui sa trag mai tare si aici. M-a facut Dumnezeu prea iute si sunt deseori prea exigenta – dar nu crezi si tu ca e bine ca imi dau seama de asta??!!! Ramane deci pe 2008 sa preiau taskul asta si sa fiu mai consecventa. De promis, promit!

Cam asta a fost. Habar nu am cat de exigenta am fost cu mine cand mi-am propus toate astea, in 2006. Ce stiu e ca pentru mine 2007 a insemnat un an greu, cu multe lectii de toate partile, ca am iubit si am renuntat la ce nu credeam ca as putea renunta, cu adevarat. Ca imi iubesc mult familia mai presus de orice pe lumea asta. Ca am tras foarte tare la job, dar am obtinut rezultate si (sper ca si) apreciere. Ca am prieteni la care tin foarte tare si care ma ajuta, ca ma inteleg bine cu ai mei colegi si ca ma bucur ca lucrez alaturi de ei. Ca sunt bogata: de la toti capat cate ceva in fiecare zi.

Asa inchei eu anul 2006 (pardon... 2007... desi as fi dat orice sa fie... 199... oricat, ca tare tinerica si voioasa mai eram...) draga Moshule. Ar mai fi taaare multe de zis, dar asta am s-o fac si in zilele urmatoare. Imi imaginez ca esti si tu foarte ocupat si romanele de la Andreea nu sunt chiar in centrul atentiei tale. Foarte bine. Important este sa retii esentialul: am fost cuminte, am avut un an greu dar bun si sunt recunoscatoare pentru asta. Revin, Moshule... revin...

si voi reveni cu cereri Moshule... de acum si pana se termine anul.. numai cereri o sa auzi... hehe... am multe sperante de la tine :o)

Agonie de vis si extaz de realitate


Azi dimineata am visat chiar inainte sa ma trezesc ca aveam foarte multa treaba, eram absolut terifiata de detalii uitate, nu aveam oamenii de care aveam nevoie in jur si .. evenimentul meu batea la usa. Tic-tac-tic-tac... pana la ora inceperii. Ca intr-o inlantuire fatidica, vestile rele veneau din toate partile, eram doborata de neputinta cu fiecare noua persoana care imi mai spunea cate ceva si eram intr-o tensiune de nedescris. Stii cum e sa te simti neputincios? Ca de fapt neputinciosul din tine cumuleaza atatea alte lucruri pe care nu le-ai facut cand trebuia, regrete ca nu ai intrat la timp in scena (sau in proiect) cu o idee de actiune sau schimbare, vinovatie cumplita fata de oamenii care au niste asteptari de le tine, incapacitatea de a face treburile altora, care se misca in alt ritm... Asta inseamna neputinta. E de fapt trecutul cu manifestari clare in prezent si urmari inevitabile in viitor. Mi-e greu sa descriu cosmarul de dimineata, dar imi amintesc clar de dulcele sentiment de la trezire. M-am trezit in trepte.. agitatiile din vis s-au domolit incetul cu incetul si de la iminentul de atunci, chiar inainte de a deschide ochii, imi amintesc ca am vorbit cu mine, in somn: ‘Evenimentul... a, da trebuie sa ma trezesc, am lucruri multe de facut... Hai sa ma trezesc... Hai... hai... ‘ si la deschiderea ochilor, surpriza, nu mai eram intr-o camera de hotel, ci in camaruta mea proaspat renovata, intre lucruri familiare si calde si in siguranta. ‘Ah, sunt acasa, si evenimentul s-a terminat ieri...’ Si o inundatie fericita de bine... pentru ca m-am trezit sa imi amintesc cat de bine a iesit sus numitul eveniment. Adica petrecerea de Craciun din companie.

Cam lunga introducere mea, dar trebuia sa scriu despre cum m-am trezit dimineata pentru ca mi se intampla des in ultima vreme sa visez stresuri nebune de pe la birou. Visez tabele excel, e-mailuri disperate, tic-tac, tic-tac, ca nu vin furnizorii la timp, visez erori de montaj si de transmisii video, visez deadlineuri iminente si zadarnice - tic.. tac. Visez oameni care nu isi fac treaba, sunt prea inceti, prea neimplicati si lipsiti de responsabilitate pentru ce am eu nevoie. Si desigur... tic tac si nu mai apuc sa termin. Visez ca nu imi iese ce imi doresc si ca ma zbat aiurea pana la epuizare. Visez ca exagerez (aici nu cred ca se inseala nici visul... of of...).

Sunt extrem de implinita acum, sunt atat de fericita ca mi-a iesit bine acest ultim proiect mare de anul asta! Daca m-am distrat si eu la un eveniment pe care il organizez (ca nu mi s-a mai intamplat chestia asta de asa de multa vreme), inseamna ca a fost chiar bine! Distractie frate, distractie din aia fara griji si fara stresuri, oameni care dupa un an de munca se simt bine si sarbatoresc cu fetze fericite, dans de ramai cu bataturi in talpi, vorba, chiote, rasete si karaoke de te lasa cu toate coardele vocale surmenate, dulce mahmureala :o). Si cat de bine mi-a picat, mai ales ca de o luna si ceva altceva nu vad decat petrecerea de Craciun de la firma.... (si renovarea casei).

Asadar, ca sa nu uit un moment asa frumos din trairile mele personale si din momentele mele profesionale... mi-am propus ca de indata ce vin pozele de la petrecerea asta am sa ma duc la un centru special si am sa imi fac un album complet, cu toate momentele zilei de pregatire si ale serii de 14 decembrie. Poze vor fi, cu miile. Abia le astept!

Nu are rost sa intru in detalii de ce am facut la evenimentul asta, impreuna cu o echipa frumoasa, creativa si muncitoare. Doar ca a iesit bine mai conteaza... cu toate emotiile dinainte. Acum... le vad ca inerente. Asa e mereu cu evenimentele.

Acestea fiind spuse, de maine trec si eu la asalt de magazine. Caut cadouri pentru o lista lunga de persoane, dar inainte de orice vreau sa imi fac un cadou mie – lista de dorinte e lunga :o). Timp sa am si nervi sa trec peste aglomeratia din magazine. Acum, ca m-am linistit la serviciu, astept spiritul Craciunului sa ma viziteze: vreau sa ma apuc de gatit bunatati ca i-am promis mamei ca fac eu ce trebuie anul asta, vreau sa fac liste cu rezolutii pentru 2008 si sa concluzionez cu 2007, sa ma vad cu prietenii, sa imi ornez casa cu beculete si decoratiuni, sa scot bradul de la mezat si sa impodobesc ascultand colinde. Ma bucur ca revin la scris – o sa am timp si de asta si o sa redevin constiincioasa. Daca e sa fi avut impliniri neasteptate anul asta, atunci blogul e primul pe lista. Si de curand a implinit 4 luni, deci... to be continued... :o))

11 dec. 2007

Eu cu mine si cu bradul


Nici bine nu m-am dat lovita ca m-am intors. Dar cu ce scop nobil! In seara asta am trecut prin centru. Si nu mai era centrul pe care il stiam eu. Era wonderland!!! Mi-a placut muuult bulevardul cu luminite si 'stropi de ploaie' incandescenti! Fericireland. :o) Mi-a placut enorm, mi-a umplut sufletul, mi-a dat o stare de fericire maxima, o betie si o exaltare si un amalgam de sentimente de bine. Asa la maximum am trait acest moment! De la Romana spre Unirea, nici nu am bagat de seama cat am stat in trafic. Si undeva dupa KFC mi-am dat seama ca voi vedea b-r-a-d-u-l. Si am trait bucuria ca un copil. Vine bradul, vine bradul... in curand il voi vedea! Pe la Universitate mi-am dat seama ca imi trebuie o dorinta. Imi trebuie o dorinta.... acum... e prea fericit momentul asta ca sa nu imi doresc ceva pentru mine. Si nu aveam timp destul sa ma gandesc, sa aleg ceva pentru mine. Vorbeam si la telefon, mintea in mii de parti, printre conversatii si cuvinte si nebunia de dorinte care veneau, stateau o clipa si fugeau din gandul meu. Nu asta, e prea simpla, prea usor de indeplinit, prea banala. Imi trebuie ceva a-d-e-v-a-r-a-t pentru ca de data asta sigur se indeplineste!!! Ce sa imi aleg?! Ce sa imi aleg?! Cand mi-a aparut bradutul acela frumos in fata mi s-a taiat respiratia. Superb, superb, superb. Si mare, imens, cat dorintele mele de mare, cat toata fericirea pe care o traiam eu in acele clipe, cat toate speranta si toata bucuria pe care mi-o adusese in suflet feeria de lumini. Lumanari, stelute cazatoare, beculete milioane, ingerasi cu trompeta... Si eu, cu dorintele mele... fericita, increzatoare si emotionata...

Nu am apucat sa imi aleg una anume. Dar nu ma simt mai putin bine, din contra, acum ca ma gandesc inapoi ma bucur la fel de tare, inchid ochii si ma revad acolo. E parca o calatorie intr-o lume de bine, bine cu mine, bine in care m-am simtit mai usoara, fericita, multumita si plina de speranta – asa cum nu am mai fost demult.

Ce fericire, prieteni! Exista viata si dupa petrecerea de Craciun, si dupa renovare, si dupa Ikea, si dupa Mobexpert, si dupa epuizare fizica, stres, suparari, deceptie, dezamagire, suparare.

Ma bucur ca am retrait astfel de clipe, ca m-am intors spre mine cu atata usurinta. Eu, cea buna si cea senina si impacata cu sine, cea de care stiu ca exista acolo undeva, dar de care in tot amalgamul de probleme uit deseori. Ma bucur e-n-o-r-m!!!!!

PS: Asta nu inseamna ca admit ca as fi rea, innegurata sau certata cu mine insami, da?! Doar... obosita si satula uneori. That's it. :o)

Pauza cu munca


Daca nu imi intinde Dumnezeu o mana de ajutor saptamana asta... nu o sa mai am timp de blog. Declar sistata pentru o perioada aceasta activitate. Si wish me luck... Ma duc sa organizez Christmas Party pentru colegii mei pretentiosi, dar cuminti si dulci! :o)

Abia de sambata viitoare incolo vin sarbatorile si pentru mine... Ho ho ho! Mosulica! Te prind eu din urma cat ai clipi, dar dupa 15-16 incolo...

Ho ho hoooooo.... ho ho hoooooo ..... ho ho hooooooo..........

8 dec. 2007

Masuri de precautie


Astazi plec din nou in peripetii pe la Ikea. Mi-am invatat lectia si mi-am luat toate masurile de precautie:

- am dat telefon la magazin sa vad daca il au pe stoc pe simpaticul Billy, adica biblioteca ce imi trebuie mie :o). Au revenit cu raspuns ferm i-n-t-r- -u-n s-i-n-g-u-r- m-i-n-u-t, ceea ce, fireste, m-a surprins in mod placut!
- am dat telefon la prieteni si am aflat pe unul dulce si drag, dispus sa ma ajute sa o car pana la etajul 2
- am aflat ca imi trebuie o sfoara pentru situatia in care biblioteca nu imi incape perfect in masina si trebuie sa tin deschis portbagajul. Priceless!
- am facut rost de o bormasina cu rotopercutor (daca spun prostii iertare!!!) si posesor care sa imi gaureasca peretii din beton si sa imi fixeze biblioteca
- m-am asigurat ca am timp sa mesteresc dupa amiaza
- voi mesteri, hihi!

Wish me luck! Sunt curioasa sa vad ce se mai poate intampla! Murphy man, get some sleep, please please please!!!!!

7 dec. 2007

Murphy man.... i love you!


Am auzit una buna recent din categoria Murphy: cand formezi un numar gresit, nu suna niciodata ocupat.

Murphy, fir-ai tu sa fii de simpatic... iti mai dau si eu una buna: cand stai pana tarziu la birou si muncesti de iti sar capacele si si nu stii de unde sa le mai apuci.... iti pierzi cheia de la masina si nu ai cu ce pleca acasa. E? E?

Te iubesc, Murphy!

6 dec. 2007

Unde esti Mosule?


Nu am facut nimic special ca sa vina Mos Nicolae si la mine. Nici nu l-am asteptat sincera sa fiu, pana dimineata, cand m-am incaltat. Mi-am adus aminte de el. Macar si o nuia sa fi avut acolo, tot era ca nu a uitat de mine de tot. Din pacate asa s-a intamplat si acum, si in ultimii ani. Ma intristeaza chestia asta. E si o dovada a singuratatii.

Mosule – eu zic sa ii mai lasi deoparte macar o data pe copiii cuminti si sa mai vii si pe la mine. Daca m-ai vedea... hehe... nu mai am 5 ani dar mintea mea din cand in cand se intoarce acolo. Daca ai veni, m-as prosti sa te pacalesc ca am fost cuminte, m-ai crede pe cuvant, asa teatru de bun as juca. Try me! Macar o data. :o)

Ca sa fac eu o fapta buna, mamei i-am pus aseara o ciocolata buna buna buna in papucii de casa. Stiu sigur ca va zambi dimineata. Chiar si asa. Un zambet furat cu noaptea in cap... priceless... Si pisicutei i-am facut o bucurie, ca m-am jucat cu ea si cu pointerul Logitech pana noaptea tarziu. Eu cu pointerul, ea alergand dupa beculetul rosu. Avea nevoie de ceva miscare, maraia de veselie. si eu maraiam de cata veselie vedeam la ea. Si pentru Principessa o ciocolatica si niste ganduri – ce bine ca vine acasa, tare imi lipseste! La birou, am adus inimioare din turta dulce cu ciocolata.

Azi e ziua de nume a doi prieteni buni, prieteni din lista cu nume importante. Ar fi trei ei, dar unul 'a murit' pe drum – deci aici nu stiu daca se cad urari de bine, ci regrete eterne ca nu isi depaseste conditia. Ce bine ca nu e conditia mea! Pentru ceilalti doi, dragii de ei, o sa ma duc sa ii pup, le dau o inimioara de ciocolata si o privire galesa, sa stie ca eu sunt pe aici cand au nevoie de mine.

Si in rest... pentru oricine mai citeste ceva pe aici... imbratisari si un pupic de la baba Nicolae :o). Sarbatori fericite from now on and forever and ever and ever ever and ever ever and ever ever and ever ever and ever ever and ever ever and ever ever and ever ever and ever ever and ever ever and ever! :o)

5 dec. 2007

Tradare


Pisica nu a dormit langa mine azi noapte. Cred ca nu i-a placut mutra mea, o fi simtit ca sunt dog lover, poate din lumea ei intelegea ce scriam eu aseara pe blog in timp ce o priveam cum sta tolanita langa mine. Oricum, de dormit langa mine, la picioare, cum mi-a zis Principessa ca o sa faca, nu a dormit.

Si azi am avut o zi horror si gandul la Pitzi nu mi-a dat pace. Prea tanjea aseara dupa o mangaiere, mititica. Ea.. care de obicei nici nu ma baga in seama. Tre sa termin mai repede azi, imi zic, sa ma duc la ea, ca sta singura. Of saracuta... Se plictiseste acolo, groaznic. Iar eu sunt r-e-s-p-o-n-s-a-b-i-l-a de pisica zilele astea. M-am mai luat cu treaba, mai fugea gandul, apoi iar revenea. Ce o face Pitzi... ce o face ea...?? Are mancarica, are apa... dar e singura. O si vad. Mica si firava in casa mare si pustie. Bine, hai sa imi vad de treaba, plec mai devreme azi, ma duc la ea si ii dau pateul ala care ii face cu ochiul.

Mai trece ceva timp, lucrurile se precipita la birou. Azi a fost una din cele mai grele zile din toamna asta. E-mailuri, sms-uri, yahoo-uri, discutii, fisiere, tone de fisiere, descoperiri spectaculoase, replici usturatoare, taskuri uitate pe drum si ridicari naive din umeri – mai toate cam pe acelasi proiect. Si e vina mea, ca eu am absentat cu intrebarile si eu ar fi trebuit sa urmaresc ce se intampla. Ma rog, in 2 zile recuperez si pe urma o sa vad eu. Oricum ma tratez sa schimb stilul, tonul, reactia. Poate o sa imi iasa si mie intr-o zi.

Peste toata nebunia, gandul ca pisica e singura – stresant. Pe la pranz se mai adauga unul: am uitat sa imi platesc banca – si a trecut scadenta binisor de tot. Ma iau cu treaba, uit again si fireste, nu ma duc la banca in timp util. Dupa-amiaza, pisica din nou in prima linie. Si imi fac planul: ma duc acasaaaa, imi iau haineee pentru maine, apoi ma duc la pisica!! Continua nebunia la birou. Ajung sa ma enervez atat e tare incat a-b-i-a la 7 jumatate inchid taraba si plec enervata si cu treaba neterminata. Treaba care intre timp se imbogatise vizibil pentru ca unii si altii nu se descurca inca la capitolul organizare si disciplina.

Si plec. Si trafic. Si trafic. Dupa o ora in care mai mult am stat in zona Arcul de Triumf m-am calmat. Ce sanse sunt ca eu in seara asta sa ajung acasa, sa ma schimb, sa ma intorc la Pitzi pe nebunia asta??? Ploua, toti stam bara la bara, este inutil!

Acum sunt acasa la mine, ingrijorata ca pisica e acasa la ea. Teoretic, stiu ca nu are ce sa se intample. Practic... sunt o tradatoare. Pisica e singura si e din vina mea. Maine ma trezesc la 5 a.m. fix, plec devreme, ma duc sa ii dau buna dimineata si pe urma ma duc la birou. Si sper sa adorm repede... ca de obicei cand am mustrari de constiinta nu am nici somn.

4 dec. 2007

A-C-U-M


E 4 decembrie, ora 10 si 24 minute. Sunt intr-o excursie la munte, am venit aici cu trenul, cu rucsacul in spate. Bocanci, manusi, fular, caciula – tot tacamul. Sandvisuri frumos impachetate si marcate: ‘cascaval’, ‘sunca’, ‘branza’, ‘omleta’, etc. Pe care le-am pregatit dimineata la 5, inainte sa plec la gara.

Facand eu toate astea, asigurandu-ma eu de trasee si marcaje odata ce am ajuns la destinatie, acum urc pe munte, zapada de 1 metru in jur, poteca abia abia de recunoscut. Si eu cu ochii dupa marcaje, pe copaci. Inspir, expir aer rece de munte si de iarna si de zapada. Si cetini de brad incarcate si zapada sticlind in lumina zilei. Si liniste... ce de liniste... liniste fara limite. Si pasii mei pe poteca, cum ma uit eu in urma sa imi vad urmele si cum ma imaginez eu ca sunt o mohicanca ce pune piciorul pentru prima oara... where nobody has before.... Si cum intru cu totul in troienele de zapada de dincolo de poteca, nu imi pasa mie ca imi intra zapada in shoshoni, cum o simt rece ca imi aluneca pe langa ciorapei si tot nu imi pasa. Si cum vantul mai bate din cand in cand, si eu respir sacadat si cum suflul meu se pierde in aburi in aerul asta rece. Si cum mi-au cam inghetat un pic mainile si am cam obosit dar continuu sa merg, astept urmatorul marcaj, urmatorul copac si pasii mei... un, doi – inspir, un, doi – expir, un doi... un doi... Ma insoteste liniste si salbaticia din jur... Brazii sunt mai mari ca mine, imi tin companie pe drum si din loc in loc cate o buturuga imi apare in cale.. Si iar ma uit in spate ca imi place sa imi vad urmele si imi intorc privirea, atenta cand apar povarnisuri ce trebuie coborate, ma prind cu mainile de radacini batrane si de boscheti si de muschi sau ma leg de pietre cand urc. Ce de fericireeeeeee..... incepe sa ninga... si nu cade doar un fulg... doi. Ningeeeee intetit, ninge cu galeata, ninge peste tooooot.. .e atata zapada si muzica ninsorii care a rupt linistea asta si vantul care danseaza cu cracile brazilor si pasii mei care merg incet incet spre inainte.... Un, doi – inspir, un, doi – expir, un doi... un doi...


Timeout. Ma cheama datoria. Am un eveniment de pregatit :o))). Dar ah... ce bine mi-a prins visul asta cu ochii deschisi!!!!

Ma uit la unele feline...


... cum este pisicuta asta mica, vargata si ochioasa, care lancezeste acum pe canapea, langa mine. Are blanita tare fina si toarce. Din cand in cand da din coada, alene, de fapt a (mare) lene asa... O mangai cu grija, precauta – ca stiu ca fuge repede. Dar bag sama ca ii place, ca toarce mai intetit, ochii ii mijesc si dau sa se inchida... intinde capul iar boticul parca ii rade.

Pitzi e pisica prietenei mele. Pitzi e apelativul de alint. Are si nume de printesa: Aiko. Atentie, sa ne intelegem, e nume de printesa: citim ai-kó, nu á-iko.

Si eu am grija de Ai-ko o vreme, ca i-au plecat parintii in lume si au lasat odorul pe mana mea. Detin monopol pe afectiunea ei zilele astea. Sau... acum ca ma uit la ea ma gandesc: ma prinde in mrejele ei? Pe mine? A dog lover? Hrrrr.... mai sa fie!

A stat multe ore singura azi si, cand am intrat in casa, cine stie ce i-au spus simturile de ma iubeste asa brusc pe mine, o straina: apa, papa, mangaieri, companie, confort, siguranta... ‘all-cat-services-provider’. Si-a facut tot ritualul (cine are pisica... stie la ce ma refer). Am urmarit-o, a stiut ca o urmaresc - iar acum lancezeste langa mine. Este exact ce stie sa faca mai bine animalutzul asta mic si firav... Stie cum sa faca sa ii fie bine. O mica santajista... miauna dulce, te priveste cu ochisorii ei curiosi, se prelinge pe langa tine, toarce si... iti intra in inima. Esti pierdut.

Prieteni, asta e alta solutie pentru fericire. Mare treaba trebuie sa fie sa stii sa fii ‘pisicuta de apartament’. In lumea noastra, sa stii cum sa iti atragi atentia celuilalt: sa fii rasfatata, ingrijita, iubita, mangaiata.... Hrrrr... sa nu te zbati foarte tare pentru mai nimic, ca are sigur altcineva grija de ce e nevoie... hrrr... Sa te ingrijesti numai de tabieturile tale, sa vorbesti, sa mergi, sa privesti, sa reactionezi intocmai ca o felina. Sa astepti sa iti vina ‘stapanul’ si sa te lasi mangaiata doar cand/cat vrei. Sa stii cat sa fii de mieroasa ca sa obtii ce vrei si sa scoti gherutele exact cand e nevoie. Iti trebuie talent, frate! Dar e incredibil cate pisicute din astea nu sunt in jur! Cel putin 3 nume din cercul meu de cunostinte imi vin in cap instant.

Chiar azi dimineata am vazut una potentiala, imaginea perfecta a pisicii de... vila. O necunoscuta. Arata chiar ca o felina programata pentru asta, avea o privire semeata, ostentativa si conducea un super jipan. Noi, cativa, cu ochii pe ea. Un coleg zice:

‘Uite la pisica asta. Saraca... sigur se duce spre birou cu masina asta jerpelita, e si ea obosita, ca sigur s-a culcat tarziu si s-a trezit devreme, a pregatit totul pentru copii, i-a dus la scoala, acum alearga disperata la birou unde munceste de rupe ca sa puna mana pe un salariu ne-negociat de doi ani si mai scapa de-acolo la noapte, cand iar ajunge acasa si o ia de la capat si isi rupe unghiutele si isi termina manichiura spaland la vase si gatind ciorbica pentru familie...’

A-iu-rea. Asta e felina adevarata. Stie treaba cu mrejele, are ce-i trebuie sa primeasca ce vrea... Ce atata zbatere cand totul poate veni de la sine?

Hehe... Ai-ko... Cum am inceput eu ziua cu o ‘pisicuta’ si o termin cu alta... Bine macar ca tu esti adevarata adevarata. Ma uit la tine si am sentimente contradictorii: 1) mi-esti draga ca esti dulce si pufoasa si 2) te invidiez ca ai asa trai, printeso.

Dar: sa nu ni se urce la cap, da? Tu pisica, eu dog lover... Treaca, mearga, saptamana asta :o). Pe urma, mai vedem!

3 dec. 2007

Anul cu 13 luni


- Cat faci pana la serviciu?, ma intreaba un prieten.
- Pai, dimineata nu foarte mult, ca ma trezesc la 5, 5 jumate si ajung la birou cam pe la 7 jumate, 8.
- Cinci??? Jesus!
- Iti dai seama, cu cat mai tarziu plec, cu atat fac mai mult pe drum. Ca sa ies din cartier dupa 7 jumate imi ia o ora si ceva, 2 statii de autobuz intr-o ora si ceva. Prefer sa ma trezesc devreme.
- Si seara?
- Media - 2 ore. Se poate si mai mult. De obicei imi fac de treaba prin oras pana dupa 8, sau stau la birou si astept sa se aseze toti pe la casele lor. Tu?
- Eu c-i-n-c-i minute dimineata si cam 15-20 dupa amiaza.

El lucreaza la iesirea din Bucuresti, spre Pitesti....

- Da, si cand plec si cand ma intorc, e aglomerat pe sens invers, nu ma priveste pe mine.

Eu deja muta... ce sa mai zic??!!

- Si fii atenta ce am constat. Anul trecut, faceam naveta, Ploiesti-Bucuresti. Imi lua 3 ore pe zi. Si de cand stau in Bucuresti si tot aici muncesc, am mai castigat cate o luna pe an. Eu de fapt traiesc 13 luni pe an, nu 12. Ca daca inmultesti 3 ore / zi pe care eu le-am recastigat p-en-t-r-u m-i-n-e ori 250 zile lucratoare (nu le pun pe toate, da??!!) si imparti la 24h ziua... iti da fix 31.25 zile. Timp numai pentru mine – fac ce vreau cu el. Si, sa stii, asa trebuie facut calculul.

Aha, deci eu am doar 11 luni pe an, right? Si nu am nevoie de ecuatii dificile ca sa imi dau seama cat din ele de fapt e numai pentru mine, nu pentru firma. Super... ce sa mai zic... super...

2 dec. 2007

Ma tot duc


Vineri seara am primit un cadou super, o prietena m-a scos la teatru. Si piesa asta mi-a smuls lacrimi de ras, dar si de plans, ca vorba ceea, daca e sa fi fost vreodata campioana la ceva, atunci la ‘ma tot duc’ am fost. Ma rog, nu voi relua aici povestea, mai degraba mergeti sa o vedeti voi insiva. De principiu, daca vreodata ati iubit si din varii motive v-ati despartit si iar v-ati impacat si iar ati fugit si iar ati revenit... then this is your story too. Ma tot duc este o poveste pentru cupluri care din detalii mici si nesemnificative dau in drame existentiale si uita sa traiasca din pricina conflictului prin care trec: se termina, nu se termina, se termina, nu se termina.... As pleca, dar nu cumva sa ma lasi...

Cu Oana Pelea si Mihai Gruia Sandu seara este garantata. Nu am vazut decoruri, recuzita, lumini, efecte speciale. Doar emotie, emotie pura si prestatii absolut fenomenale. Am fost rapita timp de aproape 2 ore de povestea mea, jucata acolo, pe scena, pentru mine parca, probabil ca sa deschid bine ochii si sa vad bine. Sa vad bine, sa rad si sa plang de cat de pierduti suntem noi, oamenii, in nimicuri si detalii care ne mananca viata.

La final, dintre aplauze, m-am uitat la ochii Oanei Pelea... erau umflati de plans, dupa scene si momente intregi in care de emotie ii dadeau lacrimile. Si impartasea asta cu noi, oferindu-si inima, jucand teatru in adevaratul sens al cuvantului.

Am iesit de acolo cu gandul ca saptamana viitoare am sa cumpar niste bilete pentru persoane despre care stiu ca au trecut sau trec prin situatii asemanatoare, relatii care in loc sa traiasca pur si simplu sunt un... sfarsit nesfarsit. Un mic cadou de sarbatori, o oglinda postata in fata fiecaruia. Eu m-as mai uita de cateva ori, doar doar oi pricepe ceva de-a binelea, once and for all.

Piesa se joaca la Teatrul Foarte Mic.

30 nov. 2007

Sa traiesc cu numele!!!!!


Am un obicei. In fiecare an, cand e ziua mea, indiferent de ce e in jur si ce am si ce nu am... EU SUNT VESELA SI RECUNOSCATOARE CA SUNT ASA CUM SUNT SI TRAIESC CLIPAAAA. Ca sigur ziua asta nu se mai repeta never ever. Asa ca SA TRAIESC CU NUMELE si la fel toti cei ca mine, care astazi isi sarbatoresc ziua de nume!

Hihi... frumos... frumos!

Am in cap:
1. O melodie
2. Niste floricele preferate. Sau nu, o poza cu mine, Margarinta. Iaca ce frumusica sunt :o)

Ascult televizorul


Am gasit o metoda sa ma tin si eu la curent cu se mai intampla in lumea asta, ca deja bate la ochi de cat sunt de rupta de TV, presa, internet... Nu mai am timp si chef de nimic seara cand ajung acasa. Dupa 2 ore in trafic... orice incercare de resuscitare e inutila.

Solutia este Realitatea FM. Adica in masina, in alea multele ore pe care le petrec in masina, ascult... televizorul. Ca ei difuzeaza emisiuni si programe pe care le vede si mama, de acasa. Dimineata stiri, vreme, stiri, stiri, stiri. Seara talk show, invitati, barfe, dispute, argumente. Tot e ceva decat nimic.

De unde as fi stiut eu de Formularul E112 sau de ultimele noutati pe tema votului uninominal (NU voi scrie despre asta aici, no way)? Mai cu scarba, mai fara (la ce imi 'vad' urechile ca se vorbeste la TV...) imi ocup timpul in masina cu altceva. Asta cand nu vorbesc la telefon, desigur.

Asa. Deci pentru masina va recomand Realitatea FM – frecventa 90.20 FM.

In rest, toate bune!

28 nov. 2007

Margarinta - femeie fericita?


Cred ca intr-o alta viata am dus-o mult mai bine decat o duc acum. Adica... din punct de vedere mental. Ma refer la framantari, ganduri, probleme, fire de par despicate, supa de pui pentru suflet de femeie, din astea. Fleacuri multe si marunte, care fac de multe ori masa critica in putinii centimetri patrati din cutia mea craniana si... se revarsa. Cred ca pur si simplu intr-o alta viata trebuie ca mintea mea sa fi fost mai linistita, odihnita, neagitata si zilele mele trebuie ca se scurgeau mult mai simplu.

Cred ca intr-o zi normala ma trezeam dimineata si, in loc de manat cu masina prin traficul asta absolut enervant, de fapt imi punem ciubotele si ieseam sa mulg vaca si sa ranesc la grajd. Si dupa asta, in loc de to do list si cafeluta la espressor, treceam direct la treaba: taiam o gaina din ograda, aruncam niste ceapa tocata in tigaie, caleam impreuna cu alte cateva legume si faceam tocanita la droaia de copii din curte. Si spalam zeci de toale pe o magla, cu apa din fantana si cu sapun de rufe preparat in aceeasi ograda. Mai dadeam de mancare la curci si gaste si purcelusi si pe urma ieseam la poarta sa mai aud o barfa de prin imprejurimi. Si undeva, pe la amurg, odata cu cireada de vaci care se intorceau de la pasune il vedeam pe barbata-miu ca vine pe sapte carari taman de la munca, dar ca o femeie echilibrata de natura si cu scaun la cap ori imi vedeam mai departe de gospodarie, ori il boscorodeam de amutea si ii tranteam in fata o lingura de tocana inainte sa il trimit la culcare. Odata cu gainile. Si daca era sa am griji.. ma frasuiam ca vecinul de peste uluci a taiat o ratza si nu stiam daca e a lui sau de fapt a furat-o pe a mea, ca nu imi ies ratzele la numar. Sau daca la hora sambata viitoare Florica va mai dansa cu Vasile sau se intoarce la Marinica care o plange-ntr-una de o vara. Sau ca fiu-meu Costicuta a luat 4 la romana. La ceeee? Lasa soro, copilu’ tre sa fie potcovar, nu literat.

Cam atat cu grijile. In rest, liniste. Ce analize si zbateri interne, ce Andreea cu aura si Andreea cu cornite, ce figuri si fitze cand nu e cazul, ce atata drama, ce atatea scenarita, ce atatea complicatii??!! Pana si numele asta: ce Andreea frate? Sevastita. Frusina. Margarinta. Simplu, fara etimologii si fonetici si semantici. Ete na!

Imi zice Irina ca viata ‘mea’ la tara e idealizata.

Irina: ia imagineaza-ti cum e sa ai buda in curte
Irina: sa te speli iarna cu apa rece gheata
Irina: sa-ti puta in casa
Andreea: ei ashi
Andreea: cand ai mintea ca Margarinta
Andreea: nu ai miros fin...


Simplu ca ziua buna, asa e bine sa fii. Sarac cu duhul si ai fericirea asigurata. Sa fii dotat cu o minte calma, odihnita si necomplicata. Nu ca mine cea de acum, din viata asta, ca e 11 noaptea si dezbat probleme serioase intre mine si mine: unde sa fac mai intai ordine oare... in casa, in ganduri sau in viata?? As prefera fericirea asta eterna, armonia din ideile simple, necomplicate, nederivate, necreative. Ii iubesc pe oamenii astia – ca Margarinta de mai sus. Margarinta – femeia curata si simpla de la tara.

Nu e prima oara cand dezbatem tema asta – eu si Irina. In discutiile noastre lungi si analitice despre ce suntem si ce am vrea sa fim se strecoara si ideea asta: ce n-as da sa fi fost o tarancuta simpla si asezata, fara mari probleme existentiale. Fara drame majore ca nu ar avea de unde sa apara. Sau... ca de exemplu... din lecturile de prin scoala, ne-am duce putin - ca de relaxare asa - in oricare din romanele astea...

Andreea: viata la tara (de duiliu zamfirescu)
Andreea: ce mai era...?
Irina: niste tarani
Andreea: asa
Irina: morometii
Irina: ion
Andreea: rascoala
Irina: neamul soimarestilor
Irina: rascoala, da
Andreea: fefeleaga
Irina: Darie!
Andreea: mara
Irina: bai baga-mi-as
Andreea: amintiri din copilarie
Irina: parca suntem neam de tarani, nu exista intelectuali
Irina: ce mai era...?
Andreea: moara cu noroc
Irina: ma mai gandesc
Irina: hanu' ancutei
Andreea: da da
Irina: Miorita bai
Irina: mos ion roata, btw
Andreea: la vulturi!
Andreea: :))
Irina: :))
Irina: fii atenta, "comentariu literar"
Irina: taranul nu e stapanit de ideea de a avea pamant, ca sansa a fericirii sale
Irina: morometii-drama taranului intelectual?
Andreea: asta ma gandeam si eu
Andreea: ca de fapt tot ce am enumerat noi acolo
Andreea: nu sunt deloc povesti cu oameni cu minti odihnite
Andreea: on the contrary
Irina: asa e
Andreea: au si aia niste drame...
Irina: toti erau framantati
Andreea: da...


Asa e. Nici Margarinta sa fi fost in alta viata, nu m-ar fi ocolit nefericirea, fie ea si de o zi. Gaseam si eu un Ion materialist sau vreo droaie de iobagi sa imi faca zilele negre rascolindu-se...

Prieteni... noroc cu noaptea ca iar a venit. Noroc cu somnul... (poate o visez pe Margarinta). Aoleu... poate maine dimineata ma trezesc in cantat de cocos si izuri de grajd... Poate imi revin, t-o-t-u-s-i. Poate asa ma mai trezesc la realitate... Pfui... vreau inapoi la mine in secol, vreau in trafic, vreau sa fiu eu... Ma descurc cu restul... vreau doar inapoi... la mine acasa :o).. Pfui...!

25 nov. 2007

De la cui la barbat


Constat ca am un dar extraordinar sa fac lucruri care trebuie refacute. Dupa ce am schimbat biblioteca, dupa ce am schimbat canapeaua, dupa ce am schimbat vopselele de pereti de cate ori, ieri am cumparat prize care nu merg. Nu vor ele sa intre in dozele pe care le am. Asa ca trebuie sa ma intorc sa schimb prizele. Asa am o lehamite, daca nu era vorba de banuti seriosi.. le dadeam de pomana. Din toate cumparaturile de ieri, un singur lucru a fost bun: un bec. Ar trebui sa vad totusi partea plina a paharului: nu am prize, dar becul pentru spot e bun si mergeeeee. Yeeeee. S-a facut lumina in sat!

Si pe lumina asta, am o dilema: cand invata barbatii sa mestereasca? Cand? Cand au loc aceste lectii la care fetele absenteaza nemotivat???!! De ce tatii nostri nu ne arata si noua cum se bate un cui ca sa nu iti termini degetele, cum se manevreaza o bormasina, ce fire trebuie legate la ce parti din priza, cum se monteaza un spot, ce surubelnita iti trebuie la ce cui, cum se tine un cleste astfel incat chiar sa tai o sarma, cum se prepara putin material ca sa acoperi o gaura in perete...? De ce trebuie neaparat sa existe un barbat pentru toate astea? Va rog sa nu mentionati faptul ca in general la produse exista instructiuni de folosire. Asta este un mare bluf pentru o femeie. Ca sa stii cum sa montezi un spot iti trebuie lectia elementara care pleaca de la panoul de comanda si firele alea colorate pe care trebuie sa le imbini: rosu cu rosu, verde cu verde... sau galben cu albastru si mov cu roz? Hm! Chiar am lipsit la lectia asta, ceea ce face instructiunile de utilizare i-n-u-t-i-l-e pentru mine. Cand cu renovarea de speriat din 2005, printre altele am preparat si eu material de rosturi, mi-am ‘sigilat’ glafurile exterioare de la geamuri. Asta sub directa indrumare a zugravului, absolut fascinat ca sunt asa voluntara sa il ajut in munca lui. Deci de placut, imi place. Nu ma tem de o bormasina dar am constat ca pot sa fac ravagii cu ea (ieri am stricat cel putin 3 suruburi si era cat pe ce sa sparg un geam). Ma tem cu adevarat si nu pot sa ma bag la 2 lucruri: apa si curentul electric. Nici o teava nu e suficient de prietenoasa pentru mine, nici o priza niciodata suficient de sigura cat sa nu ma tem ca ma transform in cenusa instant. Fug de astea foarte tare asa ca am bagat o multime de bani in a schimba t-o-a-t-e tevile din casa, inclusiv pe cele comune (spre fericirea comitetului de pe scara). In ceea ce il priveste pe nenea curentul electric... stiu sa readuc la viata o siguranta sarita si... cam atat. Am 2 prize rupte de 2 ani, cateva prize compuse si nefinalizate cam de tot atat timp. Un spot mi-a cazut si am acoperit cu ceva gaura aia pentru ca nu am stiut sa il pun inapoi. A, iar plafoniera din bucatarie atarna de o sarma pentru ca... mi s-a spus... nu a fost prinsa cu ‘moliile’ care trebuie (molia pentru rigips e un device tip holsurub mai special asa, cu niste aripioare de plastic, care... aoleu, nu ma pun pe explicat ca e grav... oricum, daca le vad, le stiu! Am cultura generala, da???!!! :o))

Una peste alta, ascultandu-mi vaicarelile, nea Florin, zugravul, imi zice:
- Andreea, gata! Ma lasi??! Trebuie sa iti pui pirostriile. Ce mai astepti? Iti trebuie un barbat sa aiba grija de toate astea.
- O, wow... nu zau, nea Florine, excelenta idee! Ce zici ca am si o initiativa! Imi pun o pancarta de gat si ies in drum:


Loc vacant pentru functia de sot poli-calificat
Cerinte necesare: persoana fizica autorizata cu experienta anterioara in meseria de: instalator, electrician, zidar, mecanic/depanator auto, ospatar/bucatar, stilist/decorator, arhitect, economist, profesor SI alte multele pentru care nu s-a inventat o meserie oficiala, dar pe care le mentioneaza legile chimiei si atractiei dar si ofiterul starii civile cand spui DA (as putea sa uit de ele, oare??!!) :o)
Responsabilitati: m-u-l-t-i-p-l-e, care solicita fiecare din meseriile sus trecute
Conditii de munca: stresante, langa nevasta independenta, autoritara, agitata si vorbareata
Beneficii: se negociaza la interviu :o)

- Pai, ceri si tu cam multe..
- Pai... trebuie sa stiu pentru ce ma expun cu pancarta in strada, nu? Deja fac un compromis cu asta, nea Florine... Mare compromis! :o)


PS: Lista cu cerintele necesare este incompleta. Si pana o definesc complet, si pana gasesc candidat potrivit, pana la pirostriile lui nea Florin... mai bine las gluma si fac ceva util. Ma duc sa schimb prizele alea. Aleluia! Zi buna sa aveti!

22 nov. 2007

Reality show si i-n-u-t-i-l-i-t-a-t-i


Ce se intampla? De ce s-au pogorat acum asupra mea toate problemele? De ce toate odata? Adica si la birou, si acasa, parca totul a intrat pe ultima suta de metri. Nu suta, 10, 20 metri – din aia ca din vis. Colo finishul, dai sa alergi sa il prinzi, efort maxim, gafaiala cat cuprinde.. numai ca picioarele nu te asculta. Parca nu reusesc sa termin nimic, asa ma simt. Atat de multa treaba am avut (si inca mai am) incat nu am mai apucat sa scriu nimic aici. Si asta ma doare – ca nu mai vreau sa fiu neserioasa fata de mine insami, macar o data, macar cu un lucru care imi place atat de mult. Primul meu hobby. Hai Andreea, keep it up!

Mai am o problema – la sfarsit de zi de genul asta, sunt foarte, foarte obosita. Nu imi sta capul la conceptii literare. Asa ca.. despre ce sa scriu azi? Reality show cred eu ca e cel mai bine zilele astea – e in mine, il respir, ma tine vie, ma tine in alerta.

As putea sa continuu saga de mai jos. Sunt extrem de tentata sa va povestesc ce inseamna sa iti doresti vopsea speciala pe pereti. Pe 4 pereti. Si cum de la 4 pereti ajungi sa dau cu lavabila in toata casa. Si cum toate lucrurile, din dezordinea lor indiscutabila oricum, ajung sa fie un mare haos. Cum ajungi sa muti o camera in alta, cutii peste cutii, dulapuri peste usi, pervaze peste canapele, covoare rulate peste... scaune si... dintr-o data totul sa para ca dupa razboi. Aseara am avut nevoie de un nurofen – o pastila mica, alba, salvatoare, aflata intr-o cutie de medicamente. Cauta acul in carul cu fan. Eu, mama – ‘the quest for the Nurofen’. Nu am gasit. Am dat peste orice va puteti gandi, m-am enervat mutand iar de colo colo lucruri i-n-u-t-i-l-e, dar nu am gasit. Aici am ajuns – casa toata e vraiste, zugravii sunt pe domeniul lor preferat, folii de plastic inconjoara toata mobila, podelele sunt prafuite, mobila (inclusiv aia inca impachetata) claie peste gramada, dulapurile si sifonierele nu se mai deschid, miroase a lavabila proaspata dar nu am voie sa deschid geamul, mi-e cald de mor dar nu am voie sa las temperatura mai jos pentru ca – zice nea Florin – ‘pana maine tre’ musai sa se usuce’. Ma sufoc in caldura asta cu miros de aracet. Totul pentru ca am visat sa am doua amarate de camere intr-o altfel de nuanta decat restul casei. Si pentru ca ‘nea Florin’ e seful.

Va spun: as da orice sa mai fi avut o casuta. Doar una. Cea mai mica din lume – 1 camera, 1 chicineta, 1 buda. Sa stau acolo cat se intampla toate astea. Am deja-vu-uri cu renovarea 2005 cand vad nebunia asta din casa. Si ma anima un singur gand: la Craciun sigur nu va mai fi asa. Desigur ca probabil va fi si mai devreme, dar am invatat ca e bine sa nu iti faci iluzii cand te apuci de renovari (fie ele si finisaje finale), asa ca mi-am setat Craciunul ca punct de reper.

Sa vorbim putin si despre lucrurile care in proportie de 50% cred eu ca provoaca acest infern. I-n-u-t-i-l-i-t-a-t-i-l-e. Ele inca se afla in jurul meu pentru ca mama le pastreaza, le aduna, le adaposteste cu indarjire. Acum, ca intorc privirea in dreapta, vad:
- 2 mochete rulate. Aceste mochete nu mai sunt folosite de 2 ani si nu vor mai fi folosite niciodata in aceasta casa. E verdict.
- un sul textil protector impotriva curentului ‘care poate oricand sa patrunda pe sub pervazul geamului’. Am investit o gramada de bani in termopane. Sulul cu pricina si-a ispravit datoria demult. Nu inteleg de ce inca mai este printre noi.
- 4 ghivece din ceramica foarte vechi, goale, asezate unul peste altul. Deasupra lor, farfuriile speciale, in care se scurgea odinioara apa. Acestea sunt din sticla. Toate sunt fragile, le-am mutat de colo colo de cel putin 2, 3 ori. Avem flori, avem ghivece potrivite pentru ele, avem tot ce ne trebuie. Ghivecele vechi sunt apanajul afectiv al maica-mii. Nu stiu cand ne vom desparti de ele.
- o cutie plina ochi cu pantofi vechi. Nu am puterea sa o deschid sa verific ai cui sunt, sanse 9 din 10 ca nu sunt ai mei.
- sub cutii zaresc o alta cutie – protejata de o punga. E mai plata, punga o protejeaza de privirea mea ucigatoare. Nu stiu ce se ascunde acolo... as manca pe paine continutul daca as stii ca imi este folos cu.. orice. Am un feeling ca nu am ce manca.

Nu intorc privirea in stanga, pentru ca ne ducem la mii de caractere pe aceeasi tema.

Sunt absolut epuizata de lupta asta cu S.C. MamaPastreazaTot SRL. Si eu sunt atasata de lucruri pe care demult ar fi trebuit sa le arunc si sunt atat de constienta ca e greu sa te desparti de bucati din viata ta. Ca asta sunt obiectele astea – bucati din trecut. Dar lucrurile care ma incomodeaza sunt atat de vechi! Si atat de roase de vremea care a trecut peste ele! Si atat de din alta generatie! Si – cel mai grav - atat de i-n-u-t-i-l-e!!!! Incat nu ma pot abtine. Managementul stresului (meu) e la cote alarmant de joase. Si dupa cum stiu eu ca s-ar desfasura o noua discutie pe tema ‘hai sa aruncam/dam’ ce nu ne mai trebuie... presimt... e pe vine... un moment critic in relatia mea cu ‘societatea comerciala’ sus numita. Pe care o iubesc de mor, in care nici un sentiment investit nu e de prisos, dar care trebuie si ea sa se uite putin in jur, sa faca o reevaluare a obiectelor din imobil. Apelativul de SC e doar o forma de iubire, asa imi place mie sa ii spun astazi. Nu ridiculizez, nu ironizez.. e o metafora de clipa. O iubesc pe mama pana la capatul pamantului si inapoi, pana la cer si inapoi si totul multiplicat la infinit. Dar o iubesc pe mama – nu si dependentele din trecut, mochetele, pachetele, plasticurile, pungile si cele mai incredibile... lucruri.

Si ma intreb cum as putea sa fac despartirea ei de ele mai usoara. Si sunt blocata, ca de cel putin cativa ani incerc si tot nu reusesc sa o conving. Si cred ca solutia e tot la mine, si tine de resemnare. Adica nu pot sa trec pana la capat peste ce ii place ei, doar ca sa imi fac eu naravul. Of of...


PS: Ar mai fi un gand ascuns... nu vreau sa mint prin omisiune... De unele vechituri as putea scapa subtil, in timp... discret... Parca vad cum o sa ma intrebe: ‘Unde e cutare chestie... “ Si eu, cu aer preocupat de orice altceva: “-Pai... nu stiu Cocolino.... habar nu am eu, ce ma intrebi pe mine?!” :o)

20 nov. 2007

Sunt foarte tare!


Sunt incantata. Sunt geniala. Sunt independenta. Sunt mandra de mine. Sunt descurcareata. Sunt puternica. Sunt fericita. Sunt organizata. Sunt indemanatica. Sunt harnica. Sunt discromata. Sunt risipitoare. Sunt extenuata. DAR sunt foarte tareee!

Nu mi-au murit laudatorii, dar la ora asta asa ma simt. Am avut cel mai prolific weekend de multa vreme incoace. Si sunt teribil de fericita ca in sfarsit, dupa ore intregi de alergatura, sunt fericita posesoare a unor bucati de lemn, adica viitoarea mea mobila: una bucata mega dormitor (care e pe drum) si una bucata mega biblioteca (care e in casa).

Daca cineva are impresia ca asta este un lucru putin, check on my tot do list – si aminte luati – mai toate sunt CHECKED!!!!!

Acum o luna si ceva:
  • prima vizita la Ikea
  • prima vizita la Mobexpert
  • prima vizita la centrele de mobila din Ghencea
  • primele masuratori in casa
  • primele cautari pe net
  • deschis un nou carnetel, intitulat Renovare 2007
  • primele notite/schite/bugete in carnetel
  • prima vizita la banca. De fapt, m-a vizitat pe mine banca si m-a aburit foarte repede.
  • primele discutii, primii nervi, primele certuri cu... S.C. MamaStieTot SRL

Acum o luna:

  • scos boarfe/documente/carti/vechituri/vechituri/vechituri din dulapuri
  • demontat mobila veche. Participat activ.
    Daca nu stiti cat de greu e un sifonier de lemn masiv de 2,3 m lungime si cam 1.80 inaltime, care sta inclinat si tu esti sub el, pe post de cric... va spun eu.
  • carat mobila veche pe scari, jos
  • zbatut si discutat cu toti vecinii direct implicati in actiunea ‘cum bagi un camion de 3,5 tone pe o strada unde Fiesta mea abia se strecoara’. Task indeplinit de asemenea.
  • ajutat la incarcat mobila veche in camion imens
  • spus la revedere la camion, cu tot cu mobila din copilarie si milioane de nervi ca nu am putut sa scap pana acum de ea.
  • marcat moment nostalgic, dar fericit

In ultimele 2 saptamani

  • vizite multiple, intetite, consecvente la furnizorii de mobila
  • invatat procedura de achizite mobila de la ikea aproape pe de rost
  • consemnat incapacitate maxima de luat decizii cand vine vorba de: culori, nuante, texturi, materiale.
  • semnat actele cu banca, devenit foarte bogata peste noapte.
  • ratat ziua potrivita pentru scos bani si plecat din Bucuresti = pierdut o saptamana aiurea
  • comandat fotolii, masa, consola care intarzie sa se livreze din vina furnizorului
  • consemnat pierderea unui obiect din mobila comandata – consola
  • primit discount la mobila, pierdut dreptul de transport gratuit

Ieri

  • gasit cu mare bucurie una bucata canapea extensibila de 2 locuri, dar maxim 150 cm.
    Pentru necunoscatori sau pentru cine vreodata va avea nevoie de un astfel de obiect... e bine de stiut: o canapea clasica, mica mica, de 2 locuri, DAR extensibila - este una dintre cele mai pretioase si greu de gasit piese de mobilier pentru casa.
  • plecat cu entuziasm in ikea pentru achizitionare 1 bucata biblioteca de 3,30 m lungime si 2,30 m inaltime; incarcat in carucior, renuntat la usi de geam din motive de volum, greutate, manuire imposibile.
  • primit cu bucurie ajutor de la prieteni, adus acasa biblioteca, urcat la etajul 2,
  • sarbatorit momentul cu varf si indesat - prin somn!

Astazi

  • 9:00 antamat minunata canapeluta.
    Stat aproape 2 ore ca sa aleg nuante si textura la 3 bucati de carpa – baza canapea, perne spate si sezut. Nu sunt convinsa ca am ales ce trebuia. Checked anyway.
  • achizitionat una bucata dormitor matrimonial (hahaha!), compusa din multe multe multe bucati de lemn lungi si groase si al naibii de grele
  • 11:00 intrat in ikea unde: verificat disponibilitate elemente dormitor (minus pat) pe stoc; abordat problema ‘pat’ in alt raion, descoperit ca fiecare element de pat este separat dpdv cost si pozitionare in depozit; confruntat cu problema ‘saltea’ care nu poate fi luata din magazin decat cu rezervare si proforma. M-am trezit fata in fata cu 3 tipuri de saltea: 1. cu arcuri (simple, compuse, cu par de cal, cu burete intre ele); 2. din latex; 3. din spuma. Fiecare din ele mai avea si alte criterii: fermitate (mica, medie si mare) grosime (mica, medie si – desigur - mare) si recomandari functie de greutatea corporala a utilizatorului. Am ales cu 1% sfat avizat si 99% inspiratie de moment: medie ca grosime, medie ca fermitate... latex... ca nu se deformeaza si nu scartzaie ! :o)
  • plecat in depozit ikea si inceput sa umplu carucioarele.
    M-am gandit sa le scot pe rand, intai noptiere, comoda, polite de sifonier - chestii grele dar nu foarte voluminoase; apoi sa incarc/ies cu sifonierul, cadrul de pat, usile din geam, etc. Aveam carucioare in toate colturile depozitului. Strategia mea era sa ies pe rand cu fiecare din ele, sa le predau la livrare si sa ma intorc dupa urmatorul. Abia cand trageam si ma chinuiam sa pun cadrul de pat in carucior am primit ajutor de la un tip angajat acolo, care s-a milostivit si mi-a ramas aproape, fidel si increzator pana la iesirea din magazin. Thank you, Alex! Schimbat strategie de scoatere a carucioarelor din metoda mea in metoda ‘Alex: cu tupeu’. Adica am iesit cu toate 4 odata, am facut o singura coada, am primit o singura factura... dar am avut si de impins si tras... la toate odata! Am fost ajutata si de securitatea din magazin, care mi-a pazit cate 3 carucioare in timp ce eu impingeam la al 4-lea, mai ales dupa ce am platit si am iesit in zona publica. Dus carucioare catre serviciul de transport unde se mai aflau cel putin 50 de astfel de mega pachete cu mobila la fel de voluminoasa ca si a mea. Strecurat printre toti, intrat in fata, completat formalitati, scapat de 3 carucioare. Dat spaga pentru paza caruciorul 4 pe care urma sa il incarc si transport eu; fugit in fundul parcarii, adus masina, gasit loc de parcare in zona de desfacere, garat cu chiu cu vai (cu spatele, :o((( ), parasit masina, alergat dupa carucior 4, preluat carucior 4 – maximizat timpul cu un stop la facturi, apoi stop la preluare saltea, apoi predare saltea la serviciul de transport – fugit inapoi la masina in clipa in care in difuzoare se auzea “posesorul autovehiculului cu numarul B-80-U... este rugat sa se prezinte la masina’. Prezentat la masina cu suflet la gura si carucior full. Incarcat masina.
  • 18:00 plecat din Ikea.
  • 18:15 intrat in Bricostore, nu gasit deschis la vopsele speciale
  • 19:00 acasa: nu gasit loc de parcare, oprit si descarcat departe, carat sus.
  • 19:30 primit vizita zugrav, agreat ce avem de vopsit prin casa, agreat costuri, compus lista de cumparaturi
  • 22:00 mancat, baut apa, tras sufletul
  • ......... de 1 ora si ceva scriu la postul asta......

Cand te apuci de modificari in casa, de unul singur (ba nu: de una singura!), habar nu ai catre ce te indrepti. Pentru mine asta e faza a 2-a – de finisaje, mobila, lampadare, perdelute, floricele... Diminutive, soft, floare la ureche, piscatura de tantzar. Acum 2 ani am trecut prin orgiile renovarii mudrare – aia cu impachetat si mutat toate lucrurile din casa, daramat pereti si dat jos tot pana la beton, refacut instalatie electrica si sanitara, zgomot de picamare, saci de moloz, carat metri cubi de gresie, taiat tevi, produs inundatii subite, ascultat racnete vecini... familiarizat cu notiunea de santier in adevaratul sens al cuvantului. Santier in toata casa, 3 luni si jumatate. Candva, cand ma vor tine nervii si voi avea puterea sa glumesc pe tema anului 2005... voi scrie si despre asta. Sper sa o fac suficient de clar cat sa invete si altii de pe urma lectiilor pe care le-am tras eu. Cea mai importanta v-o spun acum: zidarul iti poate fi cel mai mare inamic, sau – daca poti sa faci putin pe invatacelul in fata ‘maestrului’ si sa-l gadili in orgoliu – cel mai bun prieten!

Revenind la prezent, nu am terminat, mai am. Dar... cat de putin mai am! Cred ca weekendul asta si toate kilogramele pe care le-am carat de colo colo sunt ultima mare sfortare. Icnetul final. Mai am un hop de trecut cand vine dormitorul cu totul – dar o sa ma bazez pe cei care il aduc, eu nu mai car. Si cu montajul, ca e foarte important. Si restul... chiar ca floare la ureche! In afara de organizare, coordonare a activitatilor si procurare de materii preime precum cuie si bere pentru meseriasi – ca au toate un timing toate astea si se leaga unele de altele ca verigile in lant – alta treaba nu mai am. Ba da – sa imi fac planuri de vacanta! Casa e aproape gata! Dau de baut cand termin, promit! Poate chiar de ziua mea!!!!

Pana atunci insa... sa revein la to do:

  • caut montator de mobila priceput, destept si bland cu buzunarul meu. Ikea nu a trecut testul. Ei cer ‘doar’ 10% din valoarea mobilei.
  • caut electrician dupa acelasi profil sa imi monteze si mie niste becuri imposibile
  • caut nene disponibil cu masina suficient de mare cat sa incapa in ea 2 fotolii si o masuta.
  • caut producator de mobila la comanda pentru nimicuri gen: pervazuri interne, retusuri pe mobila existenta, montat hota/dulap suspendat, construit usi debara. Criterii de selectie: disponibilitate, seriozitate, promptitudine!
  • caut consultant care sa ma ajute sa aleg un LCD si un DVD player bun :o) ca am de gand sa recuperez la greu cu filmele
  • caut solutii de tratat o raceala cu stari febrile si febra musculara dupa zilele astea doua. Sa nu imi recomandati aspirina saracului ca nu tine! :o)
  • caut un pat in care sa ma odihnesc. Maine dimineata o iau de la capat.

Saptamana frumoasa, prieteni!

PS: Sunt incantata. Sunt geniala. Sunt independenta. Sunt mandra de mine. Sunt descurcareata. Sunt puternica. Sunt fericita. Sunt organizata. Sunt indemanatica. Sunt harnica. Sunt discromata. Sunt risipitoare. Sunt extenuata. DAR sunt foarte tareee! Sunt incantata. Sunt geniala. Sunt independenta. Sunt mandra de mine. Sunt descurcareata. Sunt puternica. Sunt fericita. Sunt organizata. Sunt indemanatica. Sunt harnica. Sunt discromata. Sunt risipitoare. Sunt extenuata. DAR sunt foarte tareee! Sunt incantata. Sunt geniala. Sunt independenta. Sunt mandra de mine. Sunt descurcareata. Sunt puternica. Sunt fericita. Sunt organizata. Sunt indemanatica. Sunt harnica. Sunt discromata. Sunt risipitoare. Sunt extenuata. DAR sunt foarte tareee! Sunt incantata. Sunt geniala. Sunt independenta. Sunt mandra de mine. Sunt descurcareata. Sunt puternica. Sunt fericita. Sunt organizata. Sunt indemanatica. Sunt harnica. Sunt discromata. Sunt risipitoare. Sunt extenuata. DAR sunt foarte tareeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee!

:o)))

18 nov. 2007

Seara slagarelor


Cand eram mica mica, o vedeam pe mama cazand in nostalgii de cate ori la televizor se difuza cate o romanta sau slagare si succese ale timpului. Si faceam pe dura, eram cu un ochi la casetele clandestine ale lui frate-meu care asculta Modern Talking si CC Catch, Sabrina si Bad Boys Blue. Mai tarziu, tot cautandu-mi stilul, ma straduiam sa fiu ‘depechista’. Nu ma interesau romantele si toate slagarele romanesti de prin anii 80-90. Nu oficial. Sigur va amintiti, dupa Revolutie nimeni nu mai asculta muzica romaneasca. Nu tinerii, nu cei de varsta mea – deci, in mod oficial, nici eu.

Dar a existat viata si inainte de revolutie. Ba chiar o copilarie minunata, presarata taman de aceste slagare. Adica... slagarul e pentru mine cam ce e madelaina pentru Proust. Turning back to time. Eu... oscilam. Eram cand rockeritza, cand depechista, cand ma isterizam dupa Michael Jackson. Dar cand nu ma vedea gasca, ascultam si Radio Romania Actualitati - mai ales emisiunile lui Paul Grigoriu – care difuza dimineata slagare romanesti de altadata. Si urmaream si festivalul de la Mamaia, dar si Cerbul de Aur. Si, tot din aceeasi poveste, dar mai tarziu si la alt nivel zice-se, Eurovision (o sa scriu intr-o zi despre cum luam notite si dadeam note si faceam pronosticuri in privinta asta...).

Trebuie sa recunosc, ceva din mine a rezonat dintotdeauna cu muzica romaneasca de dinainte de '89. Eu nu as putea uita niciodata de Mirabela Dauer, de Corina Chiriac, Angela Similea, Marius Teicu, Nistor, Rosu si Negru, Compact, Mondial, Mihaela Runceanu, Marina Voica, Dan Spataru, Cornel Fugaru, Pompilia Stoian, Semnal M... toti, toti cei din generatia asta pe mine ma intorc intr-o stare de... placuta reverie.

Pe o parte din ei ii stim cu totii. Pe altii, eu una nu i-as recunoaste nici pe coperta discului, daca i-as vedea. Despre majoritatea, habar nu am cand au debutat sau cu ce, care au fost perioadele lor de faima - - si va spun sincer, nici nu ma intereseaza. Nu stau acum sa fac analiza si istorie muzicala predecembrista. Nu conteaza, nu ma preocupa. Am o ureche muzicala modesta, o inima cu ceva coarde de atins si un pic de voce cat sa reproduc ce aud. Ma risc si eu cu un refren din aria asta si de fiecare data ma duc departe, intr-o lume a mea, o lume in care imi face atat placere sa ma intorc, poate pentru ca la vremea aceea ma simteam atat de in siguranta... visand la cat de frumoasa va fi viata mea. Deh... aveam 8-9-10-11-12-13-14-15-16 ani! :o)

Nu am scris despre asta degeaba. Aseara am iesit intr-un restaurant elegant, de fitze si mofturi. M-am dus acolo cu prieteni sa mananc o portie sanatoasa si delicioasa de clatite si am dat peste... ‘Seara slagarelor’. Adica: o seara speciala, dedicata melodiilor romanesti vechi si atmosferei specifice anilor '70-'80. Pop, rock, romanta... Romania de odinioara. Concept de care evident m-am indragostit instant... Si nu numai eu, noi toti cei prezenti la clatite. Am ajuns sa prelungim o simpla cina la o sezatoare de peste 6 ore doar pentru ca – la un volum din ce in ce mai indraznet – am auzit numai slagare romanesti vechi. (Imi suna a pleonasm chestia asta - slagar vechi. Cine mai foloseste azi cuvantul 'slagar' pentru a numi un... hit??!!)

In atmosfera asta 'de slagar'... mi-au fost atinse coardele de la inimioara. Mi-am dorit.. macar putin... sa cant alaturi de Bogardo si Stela Enache despre anii mei de liceu, cum tineam eu soarele in mana, despre recreatii, emotii la romana, cum la mate dai de greu si ... despre eu, legendarul Prometeu.... Hehe...

Si sa cant cu Gil Dobrica:
‘Hai acasa,
Hai cu mine...
Hai cu mineeeee
Sa pornim la drum.
Ne asteapta casa noastra draga
Iarba verde si poteci de drum....”

Sa va mai spun despre ‘nu-mi lua iubiiiirea daca pleci / mai lasa-ma sa cred in eaaaaa...’? Sau despre:
‘Te-astept sa viiiiii
Sa te intorci la mine
Numai aiiiici ne va fi ceeeel mai bine
Sa treci din noooou
Cu inima-mpacata
Al casei prag
Asa ca altadataaaa...?’

Va amintiti de:
‘Daca ochii tai
Vreodata vor mai plange
Daca pasii azi
Ti se intorc din drum
Aminteste-ti, tu,
Prietene, si spune-mi
Un inceput nu e,
Nu-i un sfarsit de drum.’

Sau de....
'Vine sau nu vine,
Dati-mi un raspuns
Nu cred chiar de mine sa se fi ascuns,
Unde umbla, unde este?
De mi-ar da macar o veste
Sa stiu ca exista si mi-ar fi de-ajuns.
Sa-i amintiti, va rog frumos, adresa mea
Cand va-ntalniti cu fericirea...
Casa cu plopi, strada Sperantei, la parter...’

Pe asta nu sunt convinsa ca v-ati aminti-o lesne:
‘Iubire, bibelou de portelan
Obiect cu existenta efemera
Te regasesc pe-aceeasi etajera
Pe care te-am lasat acum un an...
Iti multumesc, dar... cum? ce s-a-ntamplat?
Ce suflet caritabil te-a pastrat
In lipsa mea, in lipsa ei, in lipsa noastra
Ce demon alb, ce pasare albastra,
Ti-a stat de veghe atata timp
Si te-angrijit
De nu te-ai sparat
Si nu te-ai prafuit....????”

Cu asta termin, gata:
“Daca pleci, vreau sa vin cu tine
Daca pleci, ia-ma si pe mine
Daca pleci, n-ai sa poti trai cu tot
Ce-a fost si nu mai vrei sa stii...’

:o))))

Oricat m-as agita fredonand in timp ce scriu, nu cred ca va conving cu versurile. Am cautat pe youtube sperand sa gasesc mai mult, am reusit doar ce se vede mai jos. Un tip a luat initiativa si a compilat slagare romanesti intr-o coletie cu 2 serii. Si linkurile astea sunt foarte la indemana. Daca nici asta nu e suficient, va recomand direct restaurantul Elements – Str. Buzesti (la ora asta... nu mai dau de numarul de telefon pe Google, daca va intereseaza, pot face rost de telefon ... pe lumina). Poate aveti sansa ca ei sa mai organizeze o astfel de seara toamna asta, va garantez, se merita!

Pana una alta... cu un suflet usor si cald ca la 15 ani... va recomand cateva refrene.

Si un cascat si un soptit si lin.. somn usor prieteni!

ZA LIST:

Prieten drag - melodia cea mai draga mie, o canta Pompilia Stoian dar nu am gasit decat aceasta redare... e primul cantec din serie...

Mondial - Romanta fara ecou

Angela Similea - Refrene cunoscute

Mihaela Runceanu – De-ar fi sa vii

Mihaela Runceanu – Fericirea are chipul tau

Marian Nistor & Mirabela Dauer - Frunza mea albastra

Stela Enache- ani de liceu

Marina Voica - Intr-un colt de cafenea

Ilie Micolov - Dragoste la prima vedere

Eva Chis/Kiss??? - E scris in stele (stiu... stiu ca nu e originala... dar are si ea un loc in amintiri; cum se scrie numele ei???)

Gica Petrescu - Cel mai frumos tango

Dida Dragan - Deschideti poarta soarelui

Loredana Groza - Buna seara, iubito

Madalina Manole ft. Costi - Fata Draga (nu am vrut formula asta.. dar nu am gasit alta...)

Laura Stoica - Un actor grabit

Gheorghe Gheorghiu-Unde dragoste nu e, nimic nu e

Ducu Bertzi-Floare de colt

Semnal M - La fereastra ta

Carmen Radulescu - Nu Stiu

Iris - Floare de iris

Rosu si Negru - Pseudofabula

Ducu Bertzi - M-am indragostit numai de ea

COMPACT - Cind Ma Gindesc La Tine

Compact - O noapte si o zi

Marian Nistor – Domnisoara

Mi-e prea somn... ma gandesc ca intr-o zi poate ma ajuta cineva sa fac lista asta bigger and bigger... voi sa vreti. Eu tot aici sunt.

PS: sunt asa de multe de povestit pe tema asta cu slagarele romanesti... sigur revin. Ba chiar poate pregatesc o lista cu TOT ce imi amintesc in timp. Inclusiv romante. Pe cineva trebuie sa mai intereseze, musai. :o)
Blog Widget by LinkWithin

Pur si simplu...

A person is never so empty as when he is full of himself.

Persoane interesate

 

Copyright © 2008 Green Scrapbook Diary Designed by SimplyWP | Made free by Scrapbooking Software | Bloggerized by Ipiet Templates