Vineri seara am primit un cadou super, o prietena m-a scos la teatru. Si piesa asta mi-a smuls lacrimi de ras, dar si de plans, ca vorba ceea, daca e sa fi fost vreodata campioana la ceva, atunci la ‘ma tot duc’ am fost. Ma rog, nu voi relua aici povestea, mai degraba mergeti sa o vedeti voi insiva. De principiu, daca vreodata ati iubit si din varii motive v-ati despartit si iar v-ati impacat si iar ati fugit si iar ati revenit... then this is your story too. Ma tot duc este o poveste pentru cupluri care din detalii mici si nesemnificative dau in drame existentiale si uita sa traiasca din pricina conflictului prin care trec: se termina, nu se termina, se termina, nu se termina.... As pleca, dar nu cumva sa ma lasi...
Cu Oana Pelea si Mihai Gruia Sandu seara este garantata. Nu am vazut decoruri, recuzita, lumini, efecte speciale. Doar emotie, emotie pura si prestatii absolut fenomenale. Am fost rapita timp de aproape 2 ore de povestea mea, jucata acolo, pe scena, pentru mine parca, probabil ca sa deschid bine ochii si sa vad bine. Sa vad bine, sa rad si sa plang de cat de pierduti suntem noi, oamenii, in nimicuri si detalii care ne mananca viata.
La final, dintre aplauze, m-am uitat la ochii Oanei Pelea... erau umflati de plans, dupa scene si momente intregi in care de emotie ii dadeau lacrimile. Si impartasea asta cu noi, oferindu-si inima, jucand teatru in adevaratul sens al cuvantului.
Am iesit de acolo cu gandul ca saptamana viitoare am sa cumpar niste bilete pentru persoane despre care stiu ca au trecut sau trec prin situatii asemanatoare, relatii care in loc sa traiasca pur si simplu sunt un... sfarsit nesfarsit. Un mic cadou de sarbatori, o oglinda postata in fata fiecaruia. Eu m-as mai uita de cateva ori, doar doar oi pricepe ceva de-a binelea, once and for all.
Piesa se joaca la Teatrul Foarte Mic.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 Comenteaza:
Absolut de acord! Exceptionala Oana Pellea! Emotie in stare pura!
Se tot duce...dragostea :)
Nu am vazut piesa la care faci referire insa, ca mai toata lumea, am trecut si eu prin amalgamul acela de sentimente ce te consuma in momentele cand o relatie, in care ai mizat cu fericirea ta, incepe sa-si piarda, una cate una, filele de poveste. Si dupa toate acestea incep intrebariele: cat suflet sa pui si cand sa te opresti? Cat zambet sa dai si cat sa primesti? Cate sperante sa-ti faci si cat sa visezi? Si cel mai importnt: ce va fi acum? Oare ma voi mai indragosti? Si-mi vine acum in minte un citat (nu stiu daca este 100% corect) "nu dispun de o dragoste ca de o rezerva: ea este inainte de toate un exercitiu al inimii mele..iluzia e ca o intalnesti, cand de fapt, se invata." (Saint Exupery). Dragostea este un cuvant foarte greu de definit, probabil din cauza ca existenta sa are dimensiuni spirituale ce transcend timpul si spatial, si deci, si intelegerea noastra.
Dragostea se poate defini mai usor prin ceea ce nu este; dragostea nu este teama, suferinta, durere, gelozie, ura, atasament, agresivitate, egocentrism, indiferenta, posesivitate, si lista poate continua…
Excelent spectacol!
Trimiteți un comentariu