Dupa 3 luni

Astazi se fac 3 luni de cand m-am apucat de scris ‘la vedere’. Ma bucur atat de tare ca, de cand am deschis acest blog, traiesc o noua experienta. Noua si fascinanta pentru mine; eu, care niciodata nu am avut un hobby anume. Stiind ca vine o zi aniversara, m-am gandit mai serios la ce ma anima in noua mea ‘ocupatie’. Si mi-am dat seama ca motorasul acestui blog vine dinauntrul meu, din ceea ce sunt. Si, din nou, m-am bucurat de asta.

Vorbesc mult, scriu si citesc ce apuc pentru ca asa simt eu. De cand ma stiu am facut-o. De mica m-am capatuit cu o logoree de care azi mai scap transpunand vorbele in cuvinte si gandurile in fraze. In scoala, lucram cu placere la compuneri, comentarii si analize; corespondam prin scrisori lungi si descriptive, ba chiar am cochetat si cu poezia intr-un mod de care acum ma amuz. La facultate... m-am dus spre jurnalism. Si poate nu degeaba, desi ‘incredibila’ mea cariera in presa sfarsit s-a sfarsit glorios la doar un an si jumatate de la debut. Oricum, in munca mea, sunt ‘compozitoare si virgulista’. Am ajuns ca fac eforturi sa fiu concisa, sa pot scrie un sms scurt... iar posturile mai mici pe care le public pe acest site sunt doar pentru ca nu am timp sau ma tem de ridicolul ideilor mele.

Scriu despre mine si experientele mele cu cei din jur pentru ca imi plac oamenii si ma inspira. Imi plac povestile, imi place sa fiu prezenta in grupuri, sa argumentez si sa urmaresc barometrul pe care il reprezinta interlocutorii mei. Sunt posesoarea unei curiozitati native si zic eu ca ma situez in limite optime cat sa nu fiu... defectuos de curioasa. Doar ca m-as dori atat de mult sa am ceva interesant de ascultat mereu, sa pot acumula mai mult, si mai ales... sa invat mai repede.

M-am decis sa scriu pentru ca nu imi place singuratatea. Vreau sa fiu conectata cat mai mult cu oameni dragi mie si cu ce se intampla in viata mea si a lor. O parte din mine cauta admiratie si afectiune – nu este un gand ascuns si as minti sa nu il recunosc. Cand si gaura aceasta va fi acoperita pana la un nivel satisfacator – si sper ca va fi - ma voi bucura si mai mult de aceste conexiuni pe care sper ca le leg acum.

Scriu pentru ca... verba volant... Tot ce pun pe hartie e pentru mine o dovada foarte vie a modului in care merg inainte. Tot ce scriu astazi va fi maine marturia a ceea ce am simtit sau judecat ieri. Voi putea contoriza cum am reactionat si de ce am gandit intr-un anumit fel. Nu voi ramane doar cu impresia si amintirea reactiilor mele. Va trebui sa accept ca uneori am gresit, dar si sa ma incred in mine pentru momentele cand am fost inspirata. Iar asta ma va ajuta sa ma cunosc mai bine.

Scriu pentru ca de fiecare data cand ma asez in fata unei pagini goale ma provoc sa... gandesc pozitiv. Nu reusesc mereu, dar este un exercitiu. De multe ori habar nu am spre ce cuvinte ma voi indrepta, ce idee vreau sa arunc in joc, dar toata bajbaiala asta ma ajuta sa ma simt.. mai libera si optimista. Magnifice clipele in care absolut tot ce ma inconjoara se reduce la un singur subiect! Asupra lui ma concentrez sa il disec, sa il impachetez, sa il prezint cum il vad eu si chiar mai bine (desi, poate ca cele mai bune randuri ies exact cand nu ma gandesc foarte mult la ce va iesi).

Scriu pentru ca imi place sa recitesc si sa revin asupra ideilor mele. Vreau sa imi inteleg si sa imi depasesc intr-un fel incapacitatile, dar mai ales vreau sa capat incredere in mine. Imi plac enorm clipele in care, la a doua lectura, mai tarziu, ajung sa ma intreb ‘ oare chiar eu am scris asta??’... Si, desi poate suna a falsa modestie, uneori chiar mi se intampla sa imi placa ce am scris. Nu voi aborda acum subiectul opus – ce NU imi place. Mi-am propus ca astazi sa ma imbarbatez, nu sa ma demoralizez. :o)

Cand si daca voi avea curajul sa pun adresa asta pe motoare de cautare, voi iesi cumva din cercul de conexiuni directe. Voi infrunta pareri si reactii diverse. Dar ma astept ca marea majoritate a replicilor ma vor pune pe ganduri. Unii din cei care vor citi ce scriu ma vor blama, altii poate vor citi cu placere particele din viata mea, altii poate vor gasi paralele, idei, cai, iesiri sau, cine stie, alinare in ceea ce scriu. Imi este imposibil sa stiu acum ce voi gasi atunci de facut, dar sper sa nu renunt. As vrea sa nu fac parte si eu din procentajul ala mare de bloggeri care – zice-se - renunta dupa 6 luni. Pur si simplu as fi dezamagita de mine, deci voi lupta sa nu o fac.