Cand eram mica, cele mai incarcate momente erau acelea in care asteptam sa se intample ceva. O excursie, o petrecere sau – mai grav – vreo lucrare de control mai serioasa (din alea in care invatatoarea pleca sa supravegheze o alta clasa, iar pe noi ne pazea vreo alta tinerica) Brrr...Oricum, regula numarul unu era ca ma apuca ‘viroza’ evenimentului. Simptomul principal era ca nu dormeam toata noaptea de dinainte. Tremura sufletul in mine de emotie. Cam de pe atunci am deprins, pesemne, chestia asta cu scenarita. In capsorul meu se dezvoltau tot felul de posibile intamplari. Derulam ziua ce avea sa vie, pana la epuizare. Timpul era dilatat la maximum, senzatia ca momentul mare nu mai vine si nu mai vine pur si simplu ma coplesea.
In fizica, psihologie si cine stie prin ce alte cercetari si materii, chestiunea asta se numeste efectul kappa si este o forma de iluzie temporala in care intervalele de timp dintre evenimente sunt percepute ca fiind mai mari sau mai mici in functie de perceptia intervalelor de spatiu. Mda.. acum sa reformulam pentru toata lumea: perceptia intervalelor de timp este in mod direct afectata de perceptia intervalelor de spatiu. Hihi. Gotcha!
Uite si mai simplu: intervalul de 1 ora o sa fie intotdeauna perceput ca fiind mai lung de catre un copil, decat de un adult. Nu va amintiti cat de lungi erau statiile de autobuz cand erati mici? Nici cat de mari erau cladirile? Nici cat de batrani... adulti de 25? Astea toate se intamplau pur si simplu pentru ca modalitatea unui copil de a percepe spatiul se intampla fix invers proportional cu... dimensiunile proprii. Cu cat suntem mai mici, cu atat percepem lucrurile ca fiind mai mari. La fel si cu timpul.
OK. Deci asta e efectul kappa.
Si acestea fiind explicate... vin si eu sa intreb: cum se face ca ditamaia femeia ca mine de 32 ani - (in curand 33 dar asta nu are de-a face cu postul asta are de-a face cu tzantzarii din creierul meu) – nu doarme o noapte intreaga, se trezeste la cantatul cocosului si batzaie toata ziua doar pentru ca pe seara o sa i se scoata gipsul de pe picior? Si culmea: i se pare ca a asteptat o vecie pana la 7 seara?
Si.. da, raspunsul mi l-a dat Einstein. Cica discutie intre el si un nene curios (ca mine asa...):
Omul: OK. Sa presupunem ca as sta langa o fata draguta pentru jumatate de ora, dar mie mi s-ar parea ca a fost doar un minut...
Einsten: Bravo! Ai inteles ideea teoriei mele!
Omul: Dar daca as sta cu fundul pe o soba incinsa pentru doar 2 secunde, ar fi ca si cum as fi stat 2 ore...
Pai da, exact asa. Eu am avut tot piciorul drept in gips timp de 10 zile. You do the math. :o)
0 Comenteaza:
Trimiteți un comentariu