Din varful patului, dintre mormane de carti, imi privesc degetele de la picioare. Din vreme in vreme le misc, de parca eu insami sunt sceptica ca ar putea sa imi mai raspunda. Nu-i chiar asa de grav, le am pe toate, sunt inca apte si simpatice :o) Uneori e insuportabila asteptarea, iar vremea de afara imi face in ciuda... Ploua, e rece, si frigul asta ma obliga sa stau sub paturi. Recunosc, la asa concediu nu ma gandisem pentru toamna asta.
Fac exercitiile cerute de medic, incordez muschii coapsei si numar: unu, doi, trei... Cu primele 200 de miscari ma straduiesc mai lesne, dupa devine mai greu. Pana la 400 deja obosesc... Singurul gand care ma motiveaza este perspectiva tumefierii, pe care mi-a pus-o in vedere medicul. O sa se vada, o sa ai un picior mai subtire si unul mai gros... dar o sa treaca.
Pe dupa-amiaza ma apuca fibrilatiile... se apropie ora injectiei. Nu am crezut niciodata ca voi fi in stare sa imi administrez vreodata, singurica, shoturi de anti-coagulant. sunt incapsulate intr-o s-e-r-i-n-g-a ce are in varf un a-c. Ac din ala ascutit, care inteapa, da?! Are cam 1,5 cm si cand e ora administrarii, trebuie sa il introduc pe tot in burta. Cred ca si 2 luni daca ar fi trebuit sa stau cu piciorul in gips si tot nu m-as fi speriat mai tare decat de injectiile astea. De altfel, toti in jurul meu s-au scandalizat: cum adica sa iti faci singura injectii? Ai piciorul in gips, nu e ca si cum ai suferit vreun infarct sau ceva cardiac, sa iti dea anti-coagulant. Mai verifica cu un alt doctor, nu e normal...
Ei bine, am verificat, se pare ca e foarte normal in prevenirea tromboflebitei. Vestea buna (pe langa aroma de ceai cu scortisoara) e ca reusesc sa scap cu bine si de momentul asta al zilei. Burtique da semne de epuizare, sunt plina de vanatai, dar ma amuza sa urmaresc cum, de la o zi la alta, capat dexteritate. Dupa primul shot m-am invinetit cumplit. Acum, niste mici puncte maronii sunt dovada ca ma tin bine de tratament. Ma gandesc cu compasiune la diabetici... oare administrarea de insulina doare?! Si oare... unde mai gasesc oamenii astia loc pe burta sa isi administreze solutia inca o zi, si inca o zi... forever?!
Dupa injectie, lucrurile se calmeaza. Am dispozitie sa simt ce e in jurul meu. Audrey Tatou e minunata in À la folie... pas du tout (ma si mir cum de nu mi-a picat mai demult filmul asta in mana). Pe Hallmark, Barnaby nu mai termina cu ucigasii din Midsummer. Incredibil dar adevarat (!!!): am prins si episodul 3500-nu-stiu-cat din Tanar si nelinisteanu... si ma intreb ca proasta... oare ce in mintea producatorilor acestui serial, oare s-o da vreun premiu pentru cel mai (stupid) longeviv serial TV din istoria umanitatii?! Nu are rost sa-mi bat capul... Taman ce o aud pe vecina cum tipa la copil; cei din blocul de vizavi se cearta ca nu stiu cati nu au participat la cheltuielile pentru reparatia liftului dar il folosesc... What a wonderful life!
Ce mi-as putea dori mai mult?!
Pai... stiu ce! Pentru ca, in mod normal, acum as fi in vacanta. Asa ca:
0 Comenteaza:
Trimiteți un comentariu