Am agreat ieri in urma unor dialoguri interioare ca ultima perioada prin care trec a venit in conformitate cu ceea ce mi-am dorit. Mi-am spus prea des ca tare mi-ar placea sa ma retrag intr-un loc linistit, sa am ragaz cu gandurile mele, sa pot sta cu ele atat cat voi simti nevoia. Zic eu ca toti trecem prin perioade de genul asta, in care vrem sa stam departe de colegi, prieteni, familie, copii, soti, prieteni, mame, verisori. Sa fim cu noi insine.
Universul mi-a dat ascultare, mi-a indeplinit dorinta. Odata cu luxarea genunchiului el a ticluit in asa fel lucrurile incat am stat singura, dupa ‘pofta’ inimii mele. Cu mici exceptii, cei care in mod normal imi sunt aproape au fost departe. Mama si prietena mea plecate, fratele departe si el, prietenii cu ale lor multe si marunte. Am stat singura cuc, am tot avut timp sa reflectez la ale vietii valuri starnite de curentii din ultimele luni.
Perioada asta mi-a pus la incercare rabdarea, puterea, atitudinea. Partea buna e ca mi-am pastrat pozitivismul. Partea mai putin buna e ca nu stiu daca am reusit sa inteleg cu adevarat de ce mi s-a intamplat luxatia asta exact acum, in anul de gratie 2009. Eu, care niciodata nu am avut stare si nu m-am potolit locului mai mult decat niste sesiuni de meditatie fugare?! Sa fie oare nevoie de acest ragaz pentru ca eu si constiinta mea sa avem timp de analiza? Cu asa speranta, am toate motivele din lumea sa imi pastrez buna dispozitie si increderea, in ciuda diagnosticului care ma duce din ce in ce mai aproape de bisturiu.
Uneori, in viata, e nevoie de astfel de perioade. Coincidente sau nu (dar cine mai crede in coincidente?!), ele apar in viata noastra tocmai pentru a ne disciplina in vederea auto-analizei. Culmea e ca fugim de perioadele astea ca de bau bau. Orice, numai sa nu ramanem singuri. Ne plictisim, ne plangem, ne victimizam...
O voce interioara imi spune acum: stai locului, traieste aceasta perioada asa cum vine ea, asculta la mesaje, gandeste-te la visele pe care le ai (culmea, debordez de activitate imaginativa noaptea). Tot ce sunt dincolo de fizic lucreaza pentru mine acum. In tot raul e un bine. Moneda are intotdeauna doua fete si dupa nori se arata soarele. Cam asa ma simt acum. O zi frumoasa si voua!
Later edit (ca bonus): Cat de minunata e melodia asta... Va amintiti? E din o mie noua sute opt zeci si doi!
0 Comenteaza:
Trimiteți un comentariu