- Imi dau seama, imi spui in timp ce lacrimi sarate ti se preling pe obraji, ca nimeni nu are cum sa inteleaga prin ce trec. Si chiar pot sa inteleg asta, stii... pentru ca nici eu probabil nu l-as intelege pe altul daca ar veni si mi-ar povesti despre toate durerile si poverile pe care le are. Nici sora-mea sa fie, daca m-ar suna acum si mi-ar povesti ce mi se intampla mie, cred ca tot nu as intelege-o pe deplin...
Te ascult in continuare, dar o parte din atentia mea se disipeaza, pentru ca in mintea-mi se formeaza noi ganduri, prelungiri a ceea ce tocmai tu mi-ai spus. Sigur ca nu am cum sa inteleg perfect prin ceea ce treci. Si pe mine ma enerveaza chestia asta cateodata. Eu nu pot sa vad povestea ta decat din perspectiva mea. Cand ma gandesc la ce ti se intampla, gandesc la persoana a III-a, ma detasez aprioric de lumea intamplarii tale, pe care mi-o relatez. "Ea nu are asta, ei ii trebuie aia, pentru ea e important sa..."
Dar sa stii, uneori, din dragoste, mi-as dori sa preiau o parte din problemele tale. Daca ar exista un utilaj special de ridicat / carat / incarcat / transferat / descarcat poveri sufletesti, m-as oferi ca pentru o bucata de vreme sa fiu platforma pe care sa le depoziteze cineva la mine. Sa poti si tu sa respiri un pic a liniste. Sa respiri usor, fara oftaturi, fara extra kilograme pe piept. Sa pleci intr-un concediu cu, cum il cheama..., actorul ala trasnet dupa care oftezi ca un copil care se gandeste la o jucarie. Da, ala, ala! Stiu sigur ca i-ai spus numele in gand. :o)
Sa stii ca as sta cuminte pana te-ai intoarce, as avea grija de ‘incarcatura’, i-as suporta hachitele si m-as comporta onorabil cu ea si cu toate sarcinile derivate. Si stii de ce? De dragul tau (in primul rand), dar si din spirit de responsabilitate. Pentru ca as trai cu senzatia ca daca mi le-ai dat mie... ai facut-o cu incredere.
Chiar... daca ai putea sa imi dai mie poverile astea, mi le-ai da? Ai putea sa le parasesti? Nu te-ai gandi ca nu vrei sa dai ceva ce e al tau de drept, de la care sigur ai ceva de invatat? Nu e ca si cand ai imprumuta un bolero pentru vreo ocazie speciala. Mai mult, nu te-ai gandi ca de fapt nu vrei sa renunti la ele, cel putin nu pana cand propria-ti constiinta nu le-ar sti impacate, asezate (in rafturi, pe culori, ordonate...) cumva?
Sa stii draga mea ca e o placere (uneori mica, mica) in fiecare durere (mare, mare), si fiecare lacrima sarata lasa o urma parfumata pe obraz. Furie? Uneori e buna si asta, te ajuta sa eliberezi energie. Tristete? Pai insasi melancolia are un iz de prafum dulce, nu crezi? Suparari? Cum o fi viata intr-o lume de sirop si miere, oare nu ni s-ar taia de atata dulce? Hehe, eu zic ca nici tu, intr-un final, nu ai vrea sa renunti la ale tale, asa cum sunt ele. Sa zicem (ca sa vezi ce indulgenta sunt, ha!) ‘grele’ in clipa de fata. (Daca ma gandesc la boli ireversibile si dureri fizice adevarate si moarte, s-ar putea sa ma razgandesc.)
Si atunci, ce imi ramane mie, prietena ta, de facut? Pai cred ca singura solutie e si cea dreapta: in primul rand, raman cu tine. Te ascult, preiau povestea la persoana a III-a, o disec, analizez, pitrocesc asa cum pot si ma intorc fluturand un steag alb, cu bratele larg deschise ca sa te pot imbratisa. Alo, alo... hai sa ne intoarcem la realitate, eu sunt aici, tu esti aici, noi doua, de mana, o sa depasim si asta. Romania o sa iasa din criza si o sa gasesti un job, o sa iti poti modela casa cum numai tu ai putea-o gandi, intr-o buna zi cineva are sa iti spuna cat esti de minunata si atragatoare si ai sa tresari de placere la bratul lui. O sa continuam sa petrecem minunate seri impreuna, o sa radem de trecutul asta tumultuos, o sa inflorim si o sa ne... cum zicea?, ah da: o sa ne slefuim incet incet, ca doua diamante nepretuite ce suntem. Oricum, iti garantez, the best is yet to come!
End of a love letter.
Cu dragoste, prietenei mele scumpe si dragi!
PS: Sa stiti ca prietena mea e o tipa mi-nu-na-ta, frumoasa, eleganta, sexy si desteapta. Asta o spun in cazul in care acest articol ajunge sa fie citit de vreun tip cu radacini irlandeze. Nu de alta, dar cand aude de irlandezi... ia foc, nu alta! Hmmm...
PPS: Stie cineva vreun irlandez misto de tot, inteligent si sarmant, liber si.. liber? Vine ziua prietenei mele!
2 Comenteaza:
Am ras, la final, printre lacrimi :) Pentru ca pot sa inteleg ce efort este pentru tine sa asculti si sa porti incarcatura mea, sa ai absolut INTOTDEAUNA disponibilitate cat tot universul asta, sa imi oferi in fiecare zi ori un umar pe care sa plang, ori incurajari de pe locul co-pilotului, ori pupici, muzici, carti si exemple de "mai bine si mai frumos". Ai dreptate, nu ti-as da tie problemele mele pentru ca sunt ale mele si pentru ca diamantele se slefuiesc sub presiune, nu sunt perle pe care sa le mangaie ani de zile valul marii... Cat despre concediul-fantezie, sunt sigura ca Clive Owen ma asteapta bronzat pe o insula pustie, cu nisip alb si palmieri umbrosi, cu niste cocktailuri reci, doar ca mai are putin de asteptat pana termin eu de trimis niste emailuri :) si ca sa inchei cu irlandezii, ei bine, criteriile mele de selectie sunt la fel de exhaustive ca cele ale lui Bridget Jones (will find sensible boyfriend to go out with and not continue to form romantic attachments to any of the following: alcoholics, workaholics, commitment phobics, peeping toms, megalomaniacs, emotional fuckwits or perverts. And especially will not fantasise about a particular person who embodies all these things...). Anyway, te iubesc :)
Dragi cititori, ati auzit, da? Astea sunt criteriile :o). Let's start searching please!
Trimiteți un comentariu