26 feb. 2008

Bine faci... bine gasesti!


Nu v-am spus ca m-am impacat ca prietenul de la etajul 4, nu?! Nu v-am spus. Deh, asa e omul, domnule... Cat e suparat si trist, se tot plange. Cand ii e bine... uita sa mentioneze. Ei bine, eu si vecinul ne-am impacat. Da’ nu oricum... Aproape melodramatic!

Intr-o zi am ajuns cu masina in parcare si i-am gasit masina protzapita pe locul meu. Mi-am zis... e clar, isi pune amenintarile in aplicare, si-a adus masina de serviciu si mi-a ocupat definitiv locul cu masina personala. Norocul meu ca nu am explodat. Mi-am parcat frumusel masina pe locul celui din spatele meu, sperand ca.. poate declansez azi un chain reaction si discutam problema, ca de maine toti ajung inaintea mea acasa si nu mai am unde parca deloc. De tacut, am tacut, mi-am luat cuminte diversele de prin masina si din portbagaj si, sub privirile de dupa perdele, m-am indreptat cuminte catre scara. Realmente ingandurata, m-am dus in casa.

Peste cateva minute imi faceam o salata cand aud voci ridicate in fata blocului. De fapt, aud un ‘susur’ pentru ureche:

- Lasa-ma dom’le, ca vrea si fata asta (adica eu, eu, eu!!!!) sa parcheze aici, ce e atat de greu de inteles?

Ghici cine spunea asta. *&^%$( de la etajul 4! Ghici cui ii spunea asta? Domnului sot al doamnei administrator, al cu 2 masini si asfalt proprietate personala in fata blocului.

La ciondaneala noastra, declansata de faptul ca i-am zgaraiat masina, cand m-am dus la usa si i-am spus ca s-a petrecut inevitabilul... mi-a parut rau ca am fost asa de insolenta. Va amintiti ca a fost dezamagit ca ii spun sa mergem la Politie... M-a amenintat atunci: Deci atat ai de spus, nu? Ei lasa, ca vedeti voi!... Ei bine, si mie mi s-a parut ca am fost deplasata. Adica intru in el din cauza mea si pe urma tot eu cu nasul pe sus: mergem la Politie, altceva nu am ce sa iti fac!

Acum, ca l-am auzit luandu-mi apararea, mi-am zis: e clar, acum ori niciodata tre’ sa fac pace cu el. Asa ca in timp ce urca scarile, i-am deschis usa si l-am invitat sa intre.

- Costica, imi cer scuze pentru data trecuta. Am fost nedreapta, imi pare rau ca ti-am lovit masina... chiar imi pare rau. (Eram sincera, asa sunt d-e o-b-i-c-e-i).

La care vine replica:

- Aia numesti tu lovitura? Pai am crezut ca cine stie ce mi-ai facut la masina, da’ doar ai luat praful de pe ea. M-am speriat atunci, de aia am sarit asa... Si mie imi pare rau ca am spus ce am spus. Am crezut ca ma bagi la plata. Dar aia nu e lovitura ma.

Am inmarmurit. Nu imi venea a crede.... urechilor. Omul nostru, cel care nu se clintise luni de zile nici macar 20 cm mai incolo si acum 2 saptamani ma ameninta in fel si chip... imi spunea mie ca ii pare rau.

- Ti-am facut loc, acum poti parca. Si mai e ceva: intotdeauna lasa-mi mie loc sa ies. Ca daca tu imi lasi loc in spate, ma ocup de masina din fata, Il invat eu pe domn administrator sa lase si el loc, ca asa e civilizat.

Ne-am despartit prieteneste.

Si ma gandesc: la vremea aceea mi s-a spus ca am gresit cand m-am dus la usa si i-am spus ca i-am lovit masina. Trebuia sa taci si sa iti vezi de viata. Ei bine... cred ca mama are dreptate. Cred ca bine faci, bine gasesti. Si ma bucur ca mama m-a invatat sa fiu corecta. Ma bucur, de fapt, ca sunt si momente in care binele si corectitudinea se intorc si spre mine, si nu cu lovituri de bumerang, ci sub forma de apreciere. Exceptii, ce-i drept, dar iata... exista si astfel de clipe!

Priceless.

1 Comenteaza:

BlackLion on 26 februarie 2008, 13:56 spunea...

Hehe ......
No good deed goes ......... dar unele mai scapa ;)

Trimiteți un comentariu

Blog Widget by LinkWithin

Pur si simplu...

A person is never so empty as when he is full of himself.

Persoane interesate

 

Copyright © 2008 Green Scrapbook Diary Designed by SimplyWP | Made free by Scrapbooking Software | Bloggerized by Ipiet Templates