Vinul lui Ceasca

Acum cativa ani buni, cand lucram in presa, pe 25 ianuarie, imi faceam To do list si obligatoriu scriam acolo: maine, 26 ianuarie – Cimitirul Ghencea. Asta mi se intampla. Pe 26 ianuarie, trebuia sa ma duc la cimitir, sa stau la mormantul lui Nicolae Ceausescu si sa ma conversez cu nostalgicii comunisti. Pe unii mai vehementi ii inregistram cu reportofonul, aveam nevoie de 'carnita' pentru ca ma intorceam in redactie si trebuia musai sa scriu ceva despre ce se mai intampla in.. istoria post mortem a familiei. Asta se intampla pentru ca mi se pusese la un moment in brate un vraf de hartii si cateva dosare cu mesajul: 'De azi inainte te ocupi de tot ce tine de numele Ceausescu. Nu iese nimic in presa fara sa stii si tu de asta.'

A fost un vot de incredere pentru mine la vremea aceea. Mi-am luat rolul in serios. Incet incet am recuperat o multime de lucruri pe care nu le stiam dar, mai important decat orice, am inceput sa cunosc oameni cheie - cei care imi puteau oferi informatii cand aveam nevoie de ele. Printre ei, un domn foarte special, Director la RAAPPS - un anume domn Nica, pe care nu l-am cunoscut niciodata, dar cu care m-am conversat in nenumarate randuri. Ca si acum, RAAPPS era autoritatea care gestiona averea familiei Ceausescu. Nu vreau sa intru acum in cat este de important pentru un ziarist sa re/cunoasca persoana de contact potrivita intr-un domeniu, sa aiba acces si dailog cu ea la momentul potrivit. Sau despre cat e de important este sa iti gasesti, sa iti mentii si sa intretii astfel de surse de informare. Probabil va dati seama. Anyway - intre mine si domnul Nica s-a legat un parteneriat tare amiabil. Ne auzeam foarte des la telefon - el un tip foarte inteligent si (cel putin imi parea) foarte bine intentionat, constient de rolul relatiei cu presa si - mai ales - sensibil la ideea ca ofera ajutor unei tinere ziariste ca mine, care i-am marturisit inca din capul locului ca subiectul ma depaseste cand vine vorba de lucruri serioase, ca nu stiu de unde sa apuc itzele istoriei, ca habar nu am ce s-ar mai putea scrie despre ei, pe cine ar trebui sa sun... Imi amintesc ca - in primele materiale pe care le-am scris - dupa ce redactam povestea pe baza a ceea ce imi spunea el, il sunam inapoi, i-o citeam si el imi revizuia ideile unde era nevoie. Pana intr-o zi cand, scriind despre nu mai tin minte ce subiect cu multe itze incurcate, domnul Nica a ascultat atent materialul si la final mi-a zis: "-Foarte bine! Ai inteles perfect! De acum ai sa vezi ca o sa iti fie mult mai usor!" Si de atunci m-a lasat pe cont propriu cu toate informatiile pe care mi le dadea.

Eu lucram in agentie de presa, aveam norma zilnica de stiri. Fireste, scriam pe diverse domenii, dar nu puteam sa ingrop acest subiect doar pentru ca nu ma pricepeam. Nu puteam sa astept sa citesc despre Ceausesti din alte ziare, in conditiile in care noi ar fi trebuit sa 'vindem' astfel de povesti redactiilor de presa scrisa. De aceea, mergeam inclusiv la Ghencea. Pandeam din orice colt o noutate. Si mai ales, il exasperam pe domnul Nica cu telefoanele.

- Mai sunt noutati? Ati mai vandut ceva? Vreo vila? Vreun teren? Vreun trofeu?
- Nimic... era cel mai des raspunsul.

Intr-o zi il sun intr-o doara. Deja vorbeam foarte familiar.
- Sunt tare amarat. Problema asta a averii lui Ceausescu nu este deloc simpla, toti ne sar in cap, oamenii sunt pusi pe aflat lucruri spectaculoase... S-au dus vestile rasunatoare. Ce a fost mai spectaculos, unicatele, obiectele de arta, poleiurile si toate obiectele de aur sau mai stiu eu ce materiale pretioase... toate s-a dus, am vandut, a trecut vremea licitatiilor rasunatoare. Au ramas lucruri uzate fizic si sunt atat de trist sa constat ca lumea nu intelege ca ele au o valoare morala speciala. Uite, sa iti dau un exemplu. Am vandut toate sticlele lui (adica ale lui Ceausescu) de vin. Avea o crama impresionanta. AM vandut tot ce s-a putut si acum constatam ca de fapt am ramas cu sute de sticle de vin expirat, uzat, care are sedimente vizibile - vin care nu mai poate fi consumat.. Ca si cand... daca iti cumperi o sticla de vin din crama lui Ceausescu.. o bei!!?? Nu, o tii acolo, pentru eternitate... Si tocmai de aceea, nu inteleg de ce lumea nu cumpara si vinul ramas... Ce daca are sedimente?! Este vinul lui Ceausescu!

Eu - trista ca nu are nici o stire pentru mine...
- Da, domnule NIca... Ce rau imi pare... Din pacate asa e omul... blah blah blah

Dupa conversatie, raman naiva cu buza in soare. Tot fara stire. Si pe urma ma gandesc ca daca tot nu am nimic decat ca vinul stricat nu se vinde... pai atunci sa spun asta. Am facut o stire scurta - cat vin s-a vandut, pe unde s-au facut licitatii, cat de mare era crama lui Ceasca... si ca uite, acum tot ce a ramas sunt niste sticle impaienjenite de vreme, cu produs zero in ele, dar pe care a pus mana Ceasca - valoare morala extraordinara, sticla de vin a dictatorului impuscat... Daca te numesti colectionar adevarat nu stai pe ganduri ca nu vezi sau nu intelegi ce scrie pe un pergament de 2000 ani. Asa si cu vinul...

Cand nota scrisa pe ideea asta a fost aprobata si data pe flux, am rasuflat usurata si am trecut mai depatrte ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Socul a venit peste doua zile, cand ma suna domnul Nica la redactie:

- Domnisoara, incredibil, am vandut TOT vinul unor straini (nu mai stiu exact de unde erau)... Ne-au contactat si l-am dat pe tot! Au aflat din presa ca mai avem vin de-al lui Ceausescu si l-au cumparat pe tot!

In foarte scurt timp m-am prins: stirea fusese preluata de o agtentie internationala (AFP, Reuters, etc.) si data mai departe - preluata de cine stie ce ziare de pe cine stie unde si... a citit cine trebuia si... s-a vandut vinul lui Ceausescu. Chestiune de sansa.

In semn de 'recunostinta', cei de la RAAPPS m-au invitat gratuit intr-un tur al vilelor lui Ceausescu, cu posibilitatea sa fac un reportaj in exclusivitate... Am amanat pentru o vreme chestia asta din lipsa de timp si.. pe urma, intr-o zi, a venit si demisia, se apropia licenta, vroiam sa fac altceva decat presa, ma saturasem de diverse si eram decisa sa renunt. Ceea ce am si facut. O colega din facultate a venit in locul meu, a fost si in 'turneu'.. .l-a cunoscut si pe domnu' Nica...

Cel mai tare regret ca eu nu l-am intalnit niciodata. Chiar niciodata. L-am vazut o data la televizor... nu imi mai amintesc mare lucru, apoi cariera mea a luat o cu totul alta cale... Cand am reintrat intamplator in contact cu RAAPPS si am intrebat de el, persoana cu care vorbeam s-a uitat lung la mine... Nici nu auzise de el. He is gone. Si poate ca e mai bine. Toata povestea asta are farmecul ei pentru mine, asa cum este.

PS: Maine e 26. Ziua lui Ceausescu. Si noi ne dam de ceasul mortii in echipa, aici, ca nu ne amintim acest cantec... va mai amintiti de el?

Tot inainte vajnici (sau mandri??!!!) pionieri
Fii de bravi eroi
Pe plaiul romanesc
La scoala muncii dobandim puteri...

...

si nu mai stiiim lalalalala... :o)