Nu puteam sa nu scriu doua vorbe despre Revelion. Va poate parea un cliseu – logic, despre ce ai putea vorbi la inceput de ianuarie, daca nu despre cum ai petrecut cu ceilalti sau cum ti-ai plans necazurile. Nu, nu e asa. Nu despre asta voi vorbi.
Cliseu au fost in viata mea ultimele Revelioane – ultimii 5, 6 ani. Atat de cliseu, atat de nereusite, atat de singure (desi in doi) incat incepusem sa ma tem de noaptea asta. Cu atat mai mult cu cat prima impresie e ca daca esti singur sansele de petrecere, veselie, implinire sunt mai mici. In septembrie am scris un articol lung – pe care nu l-am publicat niciodata – despre cat de groaza imi era de sarbatorile de iarna. Ca fiind singura ma gandeam ca nu am sanse foarte mari sa am parte de zile frumoase.
In realitate am avut parte de sarbatori mai pline si mai frumoase decat niciodata. Asta pentru ca am vazut trecutul cu detasare si viitorul cu optimism si incredere. M-am gandit deci sa scriu despre ce mi-a umblat in minte in noaptea de Revelion. Petrecerea din capul meu.
Sa incep cu faptul ca pentru prima oara in viata mea de adult am intampinat Noul An in pijamale :o). Confortabil, relaxat, toti in pijamale, care de care mai roz, mai verzi, mai negre, mai albastre, mai maro, mai mov (eu adica, logic) :o), mai funny, mai sexy... hihi... mai puffy si mai cosy. Foarte adevarat! Deosebit! 12 oameni si o familie de soricei si sobolani de jucarie, ca tot intram in anul Sobolanului. Ei ne-au purtat la toti noroc.
Pentru prima oara in ultimii ani am avut ragazul sa fiu fericita cu mine in clipele de dinainte si de dupa 12 noaptea, sa imi pun o dorinta, sa apuc sa cred in ea, sa o simt cu toata fiinta mea, sa am incredere ca va fi adevarata intr-o zi. Si pentru prima data dupa multi ani, nu am nici un regret ca NU as fi facut ceva in noaptea dintre ani. Inainte imi parea rau ca nu ma puteam destinde, ma preocupa el, ca il vedeam fortat si neimplinit, ca nu stiam de ce am ajuns acolo, ca nu stiam ce sa fac ca sa fie bine... Acum, nici gand de ganduri negre. Am trait atat de puternic momentele incat am simtit realmente ca nu se termina doar anul, se termina o parte din problemele mele, ca am pasit nu doar in 2008, am trecut de fapt pragul intr-o noua incapere, o camera cu surprize nebanuite in care insa sunt EU... ca un bebelus de pregatita pentru senzatii noi si experiente interesante.
M-am bucurat ca cea mai arzatoare dorinta a mea pe 2007 a devenit realitate. In final de an 2006 eram chinuita de neimplinire personala si ma zbateam intr-o relatie pentru care simteam ca in zadar lupt. Intre ce imi spunea sufletul si ce imi spunea ratiunea era asa o mare lupta, incat nu imi gaseam nici o clipa linistea. Si mi-am dorit atunci sa fac ordine, sa dau deoparte orice din pacla pe care o simteam in suflet si sa gasesc o cale – calea spre orice altceva.
La 12 noaptea intre 2006 si 2007, in Piata Universitatii, m-am uitat la artificiile de pe cer si privind in sus imi amintesc ca am spus “Ajuta-ma, Doamne, sa imi gasesc l-i-n-i-s-t-e-a, inainte de orice!” Am reusit sa ma rup de acea zbatere, las in urma un 2007 BUN, in care am spus adio cu adevarat, dupa 6 ani, unei relatii care devenise un chin. Eu devenisem altceva, ma minteam cu indarjire in tot ce faceam ca de fapt merg spre bine, construiesc, azi e greu, dar maine va fi bine. Nicidecum. Nu as fi putut niciodata sa devin ce ar fi trebuit ca relatia noastra sa mearga. Cu atat mai mult, nu as fi putut face niciodata in asa fel incat el sa se schimbe intr-un fel potrivit asteptarilor mele. Era suficient ca toate compromisurile ma adusesera intr-un moment in care nu mai credeam in mine, nu mai stiam cine sunt, nu ma mai simteam femeie. Stiam asta, dar refuzam cu indrajire sa accept ca iubindu-l foarte mult nu era suficient si nu imi aducea nimic bun. De altfel, nu mai era vorba de iubire. Iubire nu este cand suferi in fiecare zi, cand tanjesti dupa atentie, cand nu ai vise comune, cand te bazezi doar pe sperante neimpartasite, cand pas cu pas simti ca dezamagesti sau esti pus in fata minciunilor si a promisiunilor desarte. Ajunsesem la o boala, chestie contagioasa de la o zi la alta. Nici un medicament nu mai putea face bine, niciunuia dintre noi. Doar despartirea a venit ca o operatie grea, dureroasa dar s-a-l-v-a-t-o-a-r-e.
2007 a fost bun si pentru ca m-am reindragostit. Am trait la maximum o frumoasa poveste de dragoste care mi-a dat incredere in mine. Prin persoana pe care mi-a scos-o in cale, Dumnezeu mi-a intins o mana si mi-a spus asa: uite, esti inca frumoasa, esti femeie cu siguranta, nu ai pierdut statutul asta, ai farmecul tau pus deoparte, bucura-te de faptul ca esti tanara, priveste-te in oglinda si mergi inainte cu incredere, pentru ca ai de ce! Si pentru asta, ii sunt recunoscatoare lui... si LUI :o). Nici o iubire nu vine degeaba. Si pentru mine, aceasta este una speciala, memorabila, incredibil de frumoasa, pasionala si unica. Prin ea am reinvatat ca viata e frumoasa si merita gustata pas cu pas!
In 2007 am prins noi puteri si mi-am implinit niste vise. Mi-am luat masina, mi-am terminat apartamentul, prietena cea mai buna a revenit in tara, am avut timp pentru noi asa cum ne-am dorit. Dar mi-am facut si noi prieteni, am avut cel mai frumos concediu ever, am reusit cu proiectele de la birou, am trecut altfel peste probleme, mai matura, mai detasata. Am invatat sa ma ponderez mai mult, am fost mai sincera cu mine si mi-am tras palme cand a trebuit, dar am invatat sa ma si iert mai usor, sa ma iubesc, sa ma ajut la greu cu a doua serie de ganduri – cele pozitive. Am vazut si am constientizat clipa de clipa – cu mandrie – ca sunt capabila sa trec mai puternica peste greutati. Lucru la care muncesc de ani de zile, care inca imi ramane in vedere, probabil forever.
Cu aceste ganduri in cap am intrat in 2008. Frumos Revelion! Frumos!
Adio to my past life! Welcome to my future! :o)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 Comenteaza:
Trimiteți un comentariu