Era odata o fata oarba, care s-a izolat de toti si toate. Nu vroia sa stea cu ea decat prietenul ei.
- Tot ce-mi doresc mai mult e sa pot vedea lumea din jurul meu, spunea ea...
- Vrei sa te casatoresti cu mine? i-a propus intr-o zi baiatul.
- Nu ma voi casatori daca nu pot vedea.
La ceva timp, pentru fata a aparut o pereche de ochi donati, a putut vedea si in momentul cand s-a uitat la prietenul ei a vazut ca si el este orb.
- Nu ma pot casatori cu un orb, a spus fata si s-a intors sa plece.
Inainte sa dispara sunetul pasilor ei, baiatul i-a soptit:
- Sa ai grija de ochii mei, te rog...
Aveam si niste comentarii la o astfel de poveste, dar cumva, in timp ce o asezam in pagina pentru a o posta pe blog, mi-a pierit cheful de analiza, m-au napadit gandurile. M-am gandit daca vreodata am fost nerecunoscatoare cu cei care m-au iubit. Si mi-am dat seama ca da. Apoi m-am gandit... m-a iubit cineva vreodata atat de mult? Si mi-am dat seama ca nu.
(A nu se face paralele ad literam. Ar fi absurd.)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
6 Comenteaza:
I know Black... I know...
Dar tu ai iubit vreodata atat de mult?
Inainte de a cere poate ca ar fi frumos sa invatam sa oferim.
Cu alte cuvinte, am fost educati intr-o cultura in care exista distinctii paguboase intre inima si ratiune, intre subiectiv si obiectiv, intre principii si spontaneitatea actului trairii. In cea mai mare parte, mastile sociale apar atunci cand statutul nostru profesional/social il depaseste pe cel emotional. Daca emotional, ma simt sub statutul si imaginea proprie, atunci va aparea criza de legitimitate personala, atunci se va simti cum joci un rol, atunci te vei simti vinovat fara vina. Diferenta/decalajul intre statut si configurarea filtrului emotional este responsabila de trauma generala spre care o cultura ne indreapta, este responsabila de sentimentul ca ne rulam esenta umana la foc mic. Cine are impresia ca si-a intins aripile la anvergura maxima?
Devenind necontemporani cu propria inima, emotiile vor fi in continuare tratate secundar, filtrate incoerent si semnificate cu toporul. Acest defazaj de sine oculteaza faptul simplu si ciudat ca traim intr-o lume emotionala si emotionanta si, ceea ce este mai important, o lume pe masura noastra. Universul niciodata nu dezvolta ritmuri ce ar putea depasi bataile inimiii, el doar conspira pentru niste dorinte pe care nu prea le stim
Tudor & Black >> Eu cred asa: ca povestea de mai sus de fapt pune pe oricine in fata unei clipe de introspectie. Si functie de experienta fiecaruia, aceasta introspectie se particularizeaza.
In cazul meu, a fost trairea de o clipa ca as fi dat mult, si as da in continuare sa reprezint pentru cineva TOTUL. Asta insemnand nu sacrificul de sine absurd, ci sacrificiul absolut natural, neconditionat, care vine cand exista dragoste si daruire adevarata. Nici macar nu trebuie sa fie unul tragic. Este doar unul firesc.
Si da, recunosc ca asta imi doresc. Restul... ar fi compromis. Si de aici incolo, daca eu am iubit la fel sau am dat la fel, daca merit sau nu sa cer inainte sa dau... useless. Iubirea adevarata pe care mi-o doresc nu ar putea sa existe intr-un singur sens si sunt constienta de asta.
Si mai cred ca ORICINE isi doreste sa fie iubit asa. Oricine isi doreste sa reprezinte totul pentru cineva pe aceasta lume. Este insasi ratiunea pentru care ne traim si sunt convinsa ca sunt enorm de multe implicatii si explicatii, de la super para filosofice sau stiintifice, la firesc de lumesti si de simple. Cei care vor nega acest lucru intra intr-un cerc de susceptibilitate - din punctul meu de vedere. Voi inclusiv, daca de fapt asta spuneti (trebuie sa recunosc ca nu v-am inteles pozitia foarte bine din comentariile de mai jos). :o)
A mea ramane aceeasi, foarte simpla si teribil de complicata in acelasi timp: I wished I were THE WOMAN for MY MAN. Propozitia asta are 2 coordonate in caps lock, please mind that :o). Asta spune tot despre interpretarea personala pe care o dau acelei povesti. Foarte de acord cu metafora privirii, a ochilor, a luminii. Ce simple ar fi lucrurile daca tot adevarul s-ar afla la suprafata...
Mai bine ieseam la o terasa in centru si rascoleam problema pe toate partile :o). Basca mai rezolvam si cu altele. :o)
Andreea, Black >
Iubesc internetul pentru ca in fiecare zi imi ofera ceva nou, care ma indeamna sa-mi intind aripile: un alt prieten, un alt gand, o alta emotie, alta lacrima, alt suras, alt curcubeu...voi.
Nici o terasa n-ar fi de lepadat :)
coincidenta face ca povestea asta, pe care cred ca am mai citit-o pe undeva, candva, se suprapune temporal cu o situatie reala din viata mea
diferenta fiind ca eu am iubit si... sper sa aiba grija de ochii mei :)
nu ma incearca nici o parere de rau, pentru ca inainte sa se fi intamplat asta, sentimentele de o asemenea intensitate imi erau familiare numai din povestile altora
acum, pipai pe intuneric, incercand sa imi gasesc drumul, fara sa stiu incotro duce, dar la capat cu siguranta este o lumina
Tudor-> am sperat ca Universul conspira, doar ca probabil el o face dupa propriile considerente si nu neaparat in sprijinul simtirilor noastre de moment.
Trimiteți un comentariu