Cu vrabiuta, la o vorba...

Vrabiutele. Ele m-au recunoscut. Le-am dat din nou cateva firimituri de paine si au ciripit de veselie si eu m-am bucurat sa le revad, parca erau aceleasi cu cele de anul trecut. Asa as zice eu. La fel ca atunci, precaute, dar prietenoase, s-au apropiat si au gustat din festin. Una dintre ele s-a infoiat deodata, ca intr-un fior, scuturandu-se in bataia vantului. Si am zarit in raza de soare calda ce o imprejmuia un nor de colb, si m-am amuzat in tacere... Ce murdara esti, fato! Asa vii tu sa ne intampini pe noi, oaspeti de seama... Nu vezi tu, fato, cat de scumpi suntem la vedere? Pune-ti niste straie mai semete, curata-ti penele, fa-le sa straluceasca... Am venit. Am sa-ti zic ‘Doamna’ daca te porti si tu cu Sunday’s best.

Si fiindca tot am inceput sa vorbesc cu gandurile mele, unul mai rasarit mi-a strabatut mintea... Las-o, nu o mai certa... o fi si vrabiuta asta ca si noi. Obosita de tot ce a facut prin ultimii ani, de greseli, de suparari, de complicatii. E prafuita de toate problemele prin care a trecut, ca nu putine au fost... nici usoare. Si se mai scutura si ea din cand in cand si mai arunca cate un strat din toate astea, cu nepasarea ce vine dupa ce timpul alina valtoarea momentului. Duca-se si astea! Ajunge cat le-am purtat! Le-am tras cu mine peste tot, ca un ocnas ghiuleaua de picior, ca un morman de bolovani pe suflet... Si, ah, ce am mai tinut la bolovanii astia...

Cred ca mi-am dorit sa ajung acolo, la micul nostru colt de rai, pentru ca am vrut sa-mi amintesc de cum era... cand noi eram. De linistea de acolo, de lac si salciile plecate spre racoarea apei, de pescari neobositi si pestisorii agili si incapatanati, de movilitele de pamant neamenajate, de vantul obraznic cu parul meu, de linistea din suflet cand privesti la dansul apei, la orizontul scrutat de dealuri, la bucatile de cer alb... Acolo, in semi-civilizatia pe care cand o prinzi la picior ai vrea sa o pastrezi pentru totdeauna. Acolo, unde ne gandeam noi sa facem casa. Stii, casa, gradina, verdeata, vrabiute, copilul 1, copilul 2, caine, familie...

PS: Nu cred ca am dat in mintea pasarilor. Poate ca, dupa cintezoiul de dimineata, am devenit sensibila si m-am dus intr-un loc ce candva era locul pentru planuri de viitor. Si, fara planuri concrete ahead, ce sa fac...?! Am dat nas in nas cu vrabiutele.

Dileme:
Cam cat traieste o vrabiuta?
Vrabiile mor peste iarna?
Daca nu, ce fac ele iarna?
Sunt sanse ca vrabiutele de anul asta sa fie aceleasi cu cele de anul trecut?
I wonder....