Am stat 2 zile in localitate. Si, din punctul meu de vedere este cel mai idilic oras pe care l-am vazut in Elvetia. De altfel am aflat mai tarziu ca Lucerna este una din destinatiile cele mai vizitate ale tarii. Orasul este recunoscut pentru peisajul urban atractiv si pentru Podul Chapel. Centrul istoric este foarte pitoresc, o zona suficient de mica ca suprafata pentru a putea fi vizitata pe jos. Se pot face lesne excursii cu vaporul pe Lacul Lucerna si se poate urca cu trenul si telecabina pe unul din varfurile pre-alpine. Nu am urcat, dar am auzit ca este una din cele mai interesante escaladari cu telecabina, intr-o pozitie aproape verticala. Imi povestea o colega: cu cat urci, cu atat ai impresia ca te duci in jos in fiecare clipa. Hm... sounds adventurous! I could be in! :o) Nu si de data asta, nu am mers nici cu vaporul nici cu telecabina pentru ca... din varii motive :o).
Unul a fost ca pret de cateva ore ne-am pierdut pe stradute, la niscaiva cumparaturi. Ca am ajuns la acest capitol o sa va spun adevarul gol golut: nu e de mers la cumparaturi in Elvetia. No, no, no, madam! Preturile sunt afisate ca sa iti lase un gol in stomac. Si sa-ti provoace emotie cat sa te incurce cand faci conversia. Cat inseamna 200.-? Aha.. atatia Euro.. adica atatia RON. Aha, pai atunci... nici nu imi place bluzita asta. :o)
Din ne/fericire pentru mine, am scapat pe ici pe colo de emotie si m-am ales cu niscaiva amintiri. Nu regret abuzul, ca de altfel niciodata in escapadele mele ‘shoppingaresti’, dar nici bine nu imi mai este luna asta. Deh... ziceam ceva candva de oxitocina? I am a hell of an oxi-dependent! :o) In garderoba mea atarna astazi cateva piese remarcabile, inclusiv un pretios set de lenjerie de la Palmers, mov, desigur, la care ma uit ca la diamante. My frist Palmers. Tiii.... A meritat, va spun drept! M-am mai intalnit si cu bunul meu amic H&M, si cu altele variate. Asa ca, ce sa zic... acum am pana si cercei din Elvetia! :o)
Daca ziua ne-am familiarizat cu ce ofera orasul ca puncte de atractie turistica si comerciala, seara am cercetat.. (din nou) oferta din bucatarie. Si asa am ajuns, eu si Ioana, la Swiss Old House – cel mai renumit restaurant din oras, recomandat de toti cu care am stat de vorba, de ghidul orasului, de pliante, de tot ce misca in Elvetia. Fiindca tot cautam un loc fascinant pentru evenimentul ce se va tine acolo in vara, am ajuns si aici. Luni seara, cand era inchis. Pe o ploaie t-o-r-e-n-t-i-a-l-a. Nu-i bai, ne-am zis... de revenit, revenim.
Mergand pe mana ‘expertilor’ de la hotel, am strabatut din nou orasul, de sub umbrele pe care le-am inchiriat cu (doar!) 40 CHF, ca sa vedem al doilea nume de pe lista: Walliser Kane. Este un restaurant in care NU aveti ce cauta daca ajungeti in Lucerna. De foame, am mancat un fondue traditional, cu un gust cel putin dubios. Despre fondue: vine ‘ambalat’ intr-o cratita incalzita de un fel opait - o lampa primitiva, cu un fitil alimentat cu gaz sau spirt, care arde controlat, atata vreme cat vrei sa sa mentii umplutura din oala calda. Umplutura noastra a fost de fapt... branza. Vacuta elvetiana presteaza atat de bine, incat fondue-ul este la loc de cinste in aceasta tara. Peste tot, in restaurante, vezi masa si oala cu fondue. La Walliser Kane ori s-a terminat branza buna, ori laptele s-a acrit, ori patronii s-au zgarcit, pentru ca gustul mancarii ne-a dat peste cap. Nu mai zic de ospatarita care ne-a pus la punct din 2 vorbe cand am rugat-o sa ne lase sa ne mutam la alta masa, sa nu stam langa usa de la intrare: ‘You are just two, it suits ME better for you to stay there!’. Restaurantul era gol. Gol golut. Tot ea, putin mai tarziu, imi spune intr-o engleza germanizata, de otel: you are not allowed to smoke here until 20:30. – Why? – Because this is the rule of our restaurant. Ne era foame si comandasem, asa ca am mancat. Dar am si cerut nota de plata urgent si am taiat Walisser Kane de pe lista potentialelor noastre locatii.
Insa nu am renuntat la obiectiv: sa gasim un restaurant pentru cina de bun venit, din iunie. Ioana vazuse ceva in timpul zilei, pe stradutele intortocheate din vechiul oras, si am infruntat ploaia ca sa ajungem acolo.
Asa am ajuns la Restaurantul Fritschi – un local mic, dar cald si cochet. Asa l-am cunoscut pe Pim, gadza noastra, unul dintre patronii restaurantului, un olandez extrem de simpatic. Prima mea intrebare: "Are we allowed to smoke in here?” Raspunsul lui instant, de parca imi stia deja drama: “But of course, mylady! This is a civilised country! You can do whatever you want’. Si mi-a fost drag instant! :o) Mai ales ca el ne-a facut posibila intalnirea cu fondue-ul de ciocolata. Fondue implica deci device-ul descris mai sus. Oala, opaitul, fitilul... Now add to that: c-h-o-c-o-l-a-t-e. Swiss chocolate. Hot swiss chocolate. Cu fructe pe langa: banane, kiwi, capsuni, mere, pepene galben...
Cand ni le-a adus pe toate la masa, ne-a spus ca este reteta perfecta care se pare ca le innebuneste pe femei. ‘Ciocolata are un efect devastator asupra hormonilor femeii’. Nu zau. Si la glicemie nu te-ai gandit? :o) Desi nu ma innebunesc dupa ciocolata, Pim a avut dreptate. Dupa ce am terminat cu toate capsunile inmuiate in crema neagra, am trecut la banane, kiwi, pepene galben... Cand credeam ca ne vom opri, am inceput sa radem ciocolata intarita de pe marginea oalei... probabil cu atata nesat incat Pim ne-a adus pe masa 2 linguri. Nu a mai zis nimic, doar ne-a lasat acele linguri pe masa, zambind. So you were right... chocolate drives women nuts! Hm... :o)
Pim a castigat. Am batut palma pentru evenimentul de la Campionat, asa ca se va alege cu un grup de romani ce vor cina in localul lui, in iunie. Iar noi, fericite, am pornit spre hotel, intr-o Lucerna luminata feeric de felinare romantice si de oglindirea acestora in lacul ce strajuieste orasul.
A doua zi am alergat in localitati nebanuite, dar cum mai aveam de gasit un local in Lucerna, seara ne-am intors pe strazi, cautand un alt restaurant.
Si am revenit marti seara, dupa o zi extrem de plina, in care cotrobaisem zona provinciala de nord a tarii. Paranteza: ca sa ajungem dintr-un loc in altul, la un moment dat am intrat in Germania. Asa ne-a dus drumul ni s-a explicat ca e o ‘scurtatura’ necesara. Pret de cativa kilometri ne-am trezit ca gonim prin Germania, cu 100 si de kilometri la ora. Nu stiu daca se pune sau nu, eu as zice ca se cade acum sa zic: ‘am fost si in Germania’. You agree, don’t you?
Cu ultimele puteri ale zilei, ne-am intors la Lucerna si am decis sa respectam programul propus dimineata. Am intrat in restaurant prafuiti, obositi, nemancati... am batut la usa Swiss Old House. S-a deschis si in fata noastra s-a afisat surpriza serii: patroana. O doamna la peste 65 ani, imbracata i-m-p-e-c-a-b-i-l, intr-un costumas clasic si extrem de ‘ermetic’, ca si fata si atitudinea doamnei de altfel: bluzita pana la baza gatului, un taior drept si foarte chic asezat pe trupul mladios, o fusta de lungime extra-potrivita pentru varsta ei, bijuterii fix cat sa ii arate rangul si nimic mai mult: cercei, colier si un inel aratos, toate din aur de calitate. Ceasul de la mana, elvetian si el, de vita nobila. Si la fel restaurantul. Abia dupa ce m-am asezat la masa am avut ragazul sa privesc in jur, la tablourile si argintariile si cristalurile care ne inconjurau. Daca este ceva sa fi impresionat insa, acela ramane doamna de mai sus. Am mai vazut persoane cu sange albastru in carne si oase, dar ea mi-a intrecut de departe toate asteptarile. Si va spun, sange albastru combinat cu sorginte elvetiana aduce un plus de sobrietate atat de prezent in fiece vorba, gest sau privire... incat ingheti instant. Si daca esti imbracat in blugi si parul iti este ravasit si plin de praf dupa excursiile prin balastiere... atunci cu siguranta vrei sa te faci mic, cat mai mic.
Exista si o poveste a acestui restaurant: apartine familie de sute de ani, este unul dintre cele mai elegante restaurante elvetiene si isi poarta cu cinste emblema. Am mancat acolo cel mai delicios Carpaccio evar! Interesting enough, marea majoritate a retetelor erau pregatite langa masa clientului, intr-o nota exemplara, de catre chelnerite joviale, imbracate in costume nationale. La final, nota de plata mi-a creat o mica tulburare psihica, dar am trecut repede peste soc pentru ca ne-am dat seama ca ce-i bun intotdeauna costa! Si a meritat, pentru ca vom avea ce arata romanilor nostri in iunie!
Din sectiunea dedicata momentelor hazlii, va redau si o intamplare petrecuta pe podul principal al orasului. Desi obositi si contra-cronometru, ne mai opream din cand in cand sa admiram peisajul, lebada, ratusca, cine stie ce oglindire de munte in lac... Si la un moment dat imi zice Ioana:
- Hai, doamna, sa iti fac o poza de aici, de pe pod.
Ma asez cuminte la parapet, imi iau pozitia de fotografie si o vad pe Ioana gata... fara insa sa apese pe buton.
- Stai, imi zice, ca un domn trebuie sa treaca.
Ma intorc sa ii dau sansa omului sa ne depaseasca. Cand colo... el se asezase in aceeasi pozitie ca si mine, dornic sa apara in poza. Zambim toti de umorul situatiei si ii zic Ioanei:
- Hai, fa poza asta asa. For the fun of it.
Si ea apasa pe buton. Tzac. Blitzul porneste, say cheeeeeeese, si gata! Ne relaxam cu totii, dam sa plecam, partenerul meu de poza trece pe langa noi si se duce in drumul lui, opus. Si eu, instant, ma gandesc: stai, am facut poza cu el si nici nu stiu cum il cheama. Si strig in urma-i, ca deja se indepartase:
- Hei, what is your name?
- German! imi raspunde razand.
- No, no... I said what is your n-a-m-e?
- German, repeta omul. And I am from Cuba!
- Aaaaaahhh... si ‘aaahhh-ul’ nostru s-a scaldat in rasete, ca era strasnic de simpatic cubanezul nostru :o).
Ca o concluzie legata de Lucerna.. imi vine in minte una singura: m-am indragostit de oras. Mi-a placut, cu toate bune si rele ale lui, cu cladiri, lac, felinare, creste inzapezite de Alpi in zare, cu preturi piperate, olandezi simpatici, cubanezi Germani si doamne de vita nobila acre ca muratura dar cu restaurant de super staif in inima orasului. As putea, zic eu, sa traiesc o vreme in Lucerna. O vreme mai lunga.
Last but not least: Berna. Stay tunned daca mai aveti rabdare. :o)
3 Comenteaza:
Pacat de drumul batut pana acolo doar pentru "bluzite" si restaurante. Lucerna este minunata, pacat ca habar nu ai ce ai vazut!
Mda.. ce pacat ca sunt habarnista. Si la a cincea, si la a sasea vizita tot in 'restaurante' am stat. Si ce pacat ca nu m-am mai obosit sa scriu, mai ales pentru genul de cititori care nu reusesc sa vada decat jumatatea goala a paharului. Ce pacat...
buna,ineresant modul tau de a povesti f hazliu,,pe mine unul m ai cucerit,,as vrea sa stiu mai multe despre tine..Aurelian
Trimiteți un comentariu