Rezolutiile lui 2008 (2)

Tot vorbesc in ultima vreme de rezolutii. Dar nu numai aici, in diverse situatii, cu persoane diverse, vine vorba ca se termina anul si toti cu propriile ganduri, fiecare cum isi traieste finalul de an – si atunci zic si eu ca trebuie sa-mi trec obiectivele pe hartie. Si am remarcat ca patru din cinci persoane ridica ochii si ma privesc pe sub spranceana. Circumspecti asa.
- Cum adica.. pe hartie?
- Da domne, scriu cu liniuta de la capat – 1, 2, 3 si la fiecare punct imi pun acolo cate un lucru pe care trebuie sa il fac.
- Si trebuie sa le scrii pe hartie? Nu poti sa le tii in minte?
- Pot sa incerc sa tin minte, dar sigur uit ceva. Si asta e cea mai buna scuza dintre toate. Am uitat. Cine sa imi mai faca ceva, cum sa nu ma iert eu pe mine?! Am uitat cat mi-am propus sa slabesc; am uitat ca era vorba sa imi schimb niste obieciuri proaste anul asta; am uitat ca la finalul anului trecut mi-am propus sa ajut pe cineva batran periodic, eventual lunar; am uitat ca trebuie sa ii fac cadou mamei o vacanta. Cea mai buna scuza ca sa NU fac lucruri: am uitat.
- E uiti.. cum sa uiti?
- Ba uiti, sau te faci ca uiti, te faci ca ploua - ca toti fugim din fata oglinzii cand vine vorba sa facem schimbari cu noi insine. Pe mine nota cu rezolutii ma obliga. Si am nevoie sa plasmuiesc o 'autoritate' - un eu responsabil la final de an - care sa ma tina aproape de mine si de ce vreau sa fiu pe parcursul anului.
- Si te ajuta o hartie...
- DA. Pentru ca nu e doar o oarecare hartie. Este eu acum cateva luni, cand ma uitam in urma si cand mi-as fi dorit sa fi facut ceva diferit. Hartia asta e dovada ca am vrut sa schimb ceva - este dorinta mea ascunsa, ambitia, speranta, indarjirea mea, momentul meu de 'ce n-as da sa fac si asta!". E plina de puteri prietene... puterile mele! Daca nu o scriu, inseamna ca nu imi pasa de ce vreau eu. Cui ar trebui sa ii pese de mine mai mult daca nu mie......?!

In fine, revenind la reactii – ca asta ma nedumireste pe mine – am senzatia ca unora chiar li se pare ca sunt sarita, sau ca am prea mult timp sau ca sunt prea frustrata sau fixista sau fac pe interesanta sau mai stiu eu ce vad ei in ceea ce fac eu cu rezolutiile de final de an... Si ma cam enerveaza chestia asta, pur si simplu pentru ca nu vad nimic rau in a scrie ceva de genul asta pe hartie – nu mi se pare un capat de lume. Nici a avea un blog nu mi se pare un capat de lume. Despre unele reactii la blog nu va spun ca asta ar putea face obiectul unor altfel de discutii.

Despre asta cu rezolutiile... ce sa zic?! Daca voi tineti minte tot si nu fugiti de nimic din ceea ce aveti de facut, atunci felicitari. Nu am decat a scoate palaria daca e adevarat ca nu sariti peste nimic in frenezia cu care ne trece viata pe sub ochi. Eu sunt mai vazduhista, imprastiata – am nevoie sa imi aduc permanent aminte ca trebuie sa trec prin anumite puncte in toata stafeta asta de la un an la altul.

Am primit un mesaj frumos anul asta – ‘va doresc ca Anul cel Nou sa fie alcatuit din 365 de pasi catre mai bine’. Si m-am gandit ca, da, toti ne traim viata cu mici momente – unii le spun pasi, altii rezolutii, altii obiective, nevoi, dorinte... cum or fi, tot aia sunt. Incercari de a gasi mai repede binele si implinirea, fiecare in felul propriu.

Nu pot sa am 365 de rezolutii ca nu pot, asta e, am si eu limitele mele, si nu sunt mici :o). Dar 5, 6 sperante daca imi agat in suflet si in minte si ma tin de ele e bine. Ca sa ajung sa le fac pe astea intai de toate eu simt nevoia sa le scriu. Fitzuica aia care zace in portofel un an intreg nu e degeaba acolo. Este un reminder pentru mine ca nu pot sa stau pe loc, nici sa ma culc pe o ureche cu scuzele cele mai ieftine.

Si va mai spun ceva: am cateva rezolutii pe care le tot preiau de pe o foaie pe alta, de la un an la altul – semn al slabiciunilor mele cele mai adanci. Ei bine, unele le-am dibuit, chiar daca tarziu – si chiar daca gustul victoriei a fost mai putin dulce, nu inseamna ca nu a fost o victorie pentru mine. Din contra, mi-am dat seama ca am putut cu unele, si daca am putut cu ele, atunci trag speranta ca voi putea si cu celelalte restante. Le voi relua, le voi rescrie pana cand – i-n c-e-l m-a-i r-a-u c-a-z - o sa ma prind ca poate nici nu au fost bine setate, realist si potrivit mie. Pacatul meu, timpul meu pierdut, mintea mea ce de pe urma – dar macar voi intelege lucruri ce ma privesc intr-un fel personal si propriu.

Ca sa inteleg asta, ca sa reusesc, ca sa nu uit, ca sa ma tin de treaba, scriu: ce vreau, de ce vreau, cat vreau, pana cand vreau, cum vreau. Daca imi si iese, cu atat mai bine. Statistic vorbind.. cam 70-80% au inceput sa imi iasa in ultimii ani. Asa ca... cu sprancene ridicate sau fara... fiztuica mea ramane in picioare.

File din vacanta

Dintr-o pornire absolut naturala – am luat o pauza din tot ce faceam pana la vacanta. Inclusiv din scris. Ideea ar fi ca nu am mustrari, ma simt excelent, iar daca in vacanta vreunul dintre prietenii care stiu ca intra de obicei sa imi citeasca gandurile a mai intrat pe aici (ceea ce ma cam indoiesc, ca o-ti avea si voi vacanta:o)... pai atunci nu imi ramane decat sa fac o plecaciune si sa spun cu cea mai mare sinceritate... imi pare rau! Am luat o pauza. Las ca sigur nu v-am dezamagit asa de tare, cine nu ati intelege nevoia omului de a face o pauza? :o)

Mi-e tare bine in pauza asta. Ma odihnesc, imi fac recensamantul la carti, mai arunc cate un gand si un ochi pe lista de rezolutii (inca goala, pagina alba, blanc total), anyway fac l-u-c-r-u-r-i ba-na-le de care cam uitasem. Lecturi in bai prelungite, spuma abundenta, lumanarele, reprize de somn la discretie, desene animate la discretie, eventual cate o discutie la telefon absolut necesara..., cand si cand mai intru pe messenger... dar mi se pare asa departe lumea de acolo... Dupa ce am tras pana si in ziua de Craciun prin casa, am renuntat la treburile gospodaresti. Inca imi mai spal farfuria in care mananc, dar si asta mi se cam pare o corvoada. Fac doar ce vreau si imi este extrem de bine. Numai bine pica 7 ianuarie, ca sigur o sa ma satur pana atunci de atata leneavala - simt ca imi va ajunge vacanta asta.

Am avut parte de un super Craciun, cu secret Santa & stuff, cu oameni frumosi si draguti si destepti si speciali, cu mancaruri de vis pregatite de prietenele mele, cu emotii cu impartitul cadourilor – toti a trebuit sa cumparam cadouri pentru toti, asa ca toti am primit cate o duzina de surprize. Sa va spun ca sunt tare incantata, am primit (in ordinea aducerii aminte – daca ma triseaza memoria si uit ceva... asta e, sunt in vacanta :o):

- un set de carti de tarot de lux, care au si carticica cu reguli si explicatii, pe care deja am frunzarit-o. Am un feeling aruncat deep, deep down in sufletel ca voi invata incet.. incet sa deslusesc cate ceva in secretele ‘jocului’.
- o pereche de manusi mov, din piele intoarsa
- carti: ‘Cum sa organizezi o petrecere’ (ha!) sau ‘Madrid - ghidul calatorului’ (ca tot ne pregatim de 3 saptamani in Spania, la anul...)
- o rama foto de vis, romantica, maro cu ghirlande aurii
- un colier sexy din perlute maro; alt colier din margelute (maro de asemenea) foarte foarte fin... - o esarfa superba – asortata pentru toate hainele si accesoriile mele maro
- o curea si o agenda si portmoneu asortate – un bronz maroniu superb ( a se remarca – maro este culoarea de baza pentru mine si lumea incepe sa vada asta.... Era si firesc ca rugile Principesei sa renunt la negru sa devina realitate intr-o zi :o) - ri bine, e mai mult decat realitate, au vazut-o si altii!!!
- un tort de caramel cu puisori Calimero si soricei Mickey Mouse si un ursulet pe care mai tarziu o sa ii pun intr-un loc special. Tortul demential, checked and liked! :o)
- o lumanare absolut dementiala – o galeata cu struguri de iti vine sa ii mananci
- un spargator de nuci simpatic foc, din lemn, cu incrustatii, arta germana (asta vine taman de la Mos Nicolae :o)
- un carnet de note absolut special, pe care il declar jurnalul meu in 2008. Notite si observatii personale, ganduri care apar si dispar, idei pe care sper sa le pot pune si pe blog – poate si altcineva se va mai ocupa intr-un fel cu ele. O s aincep cu rezolutiile in el.
- un parfum - L'instant de Gurelain - super, like it, needed it! :o)
- un deshabillé verde care a venit cu mesajul "nu stiu cand o sa il porti .. dar cand o faci... ai grija!'. Si m-am amuzat tare de mesajul asta, mi s-a parut haios si i-am si replicat intr-un fel anume (de nu va pot reda aici...) dar a fost inspirat, zice-se dupa ora de rasete de dupa :o)
- last, but not least... bani, chiar am primit bani, adica mama mi-a dat voie sa imi iau ce vreau eu din banii de la ea, adica bani multi prieteni. Chiar multi, tot ce a strans ea anul asta, parca numai pentru finalul de an i-a strans. Atat de tare m-a impresionat ca mi-au dat lacrimile, atat de tare m-a rugat cu cerul si cu pamantul sa imi cumpar ceva cu ei incat, desi primul instinct a fost 'Mamicko... come ooon, tine banii astia acolo si lasa-ma pe mine..', va trebui sa imi cumpar ceva altminteri ii rup inima. A trebuit sa promit ca o voi face... deci o voi face.

Mos Craciune, anul asta ai fost atat de darnic, incat m-ai coplesit (de aia mi-o fi lipsit cu desavarsire varul dumitale, Mos Nicolae... ticluiati voi acolo ceva...). Si nu ma refer aici la lista asta de cadouri, ci la bucuria ca am fost alaturi de familia mea, de prieteni a-d-e-v-a-r-a-t-i, pentru ca simt asta. Oameni care imi umplu inima cu bucurie, oameni la care tin tare mult si pe care ii respect si pe care ii vreau alaturi de mine cat viata o tine.... Multumesc Moshule! Nu stiu ce am facut sa merit asta, dar tu esti un Mosh de milioane!

Mai am a va spune ca am mancat numai bunatati. Excese nu am facut decat astazi :o(. In curand voi pune aici, pe blog, cateva din retetele care au luat forma in boluri pe masa de Craciun. Am facut poze special pentru asta, voi reveni! Cat despre astazi... am dat nas in nas cu toate preparatele traditionale din p-o-r-c, sarmana de mine... vai... vai... Toate gatite de moldoveni, toate asezate pe platouri in fata noastra. Nu s-a putut. Nu mi-am dorit sa ma abtin, nu mai vreau sa ma gandesc nici la cat de bune sunt, nici la cat de hipercalorice sunt... ce mai conteaza? Mai conteaza? As vrea sa cred ca da, of, of, c-o-n-t-e-a-z-a, poate de aceea am evitat sa mai pun ceva in gura in seara asta.

Ba mint, beau acum al doilea paharel de vin rosu. Pe sticla scrie asa: Danzante – Sangiovese Delle Marche. Mi-e greu sa va descriu aroma, gustul, eleganta si savoarea... Este rubiniu... merge perfect cu starea de spirit si e numai bun inainte de un somn cu vise bune.

Nu stiu daca sa inchid sau nu acum jurnalul ultimelor zile de vacanta... Poate as mai spune ca in seara asta m-am plimbat prin Cismigiu , ceea ce nu am mai facut demult. Si mai zic ca a fost si romantic, iar daca asta va ridica o spranceana asta este, mai mult de la mine nu capatati, hehe... :o) Anyway, Cismigiul la fel de nostalgic si frumos, plin puzderie de oameni care se buluceau catre si pe pationar. Nu am simtit frigul, am sorbit pe indelete un ceai cald si am urmarit cum masinile de lustruit gheata pregateau patinoarul, in timp ce sute de oameni asteptau infrigurati sa guste perfectiunea si luciul ghetii cu lama patinelor...

Ce bine e in vacanta.. ce bine... Nu stiu cand mai revin pe blog, dar de bine mi-e bine. N-e-g-r-e-s-i-t! :o)

In Ajun...

Prieteni de oriunde,

Mi-as fi dorit sa fiu Shakespeare :o), sa va pot incanta cu versuri care sa va atinga sufletul intr-un fel anume. Cum nu sunt.. imi ramane sa va doresc din inimioara sa aveti un Craciun cald, linistit si plin de iubire!

Cu drag,

Simply Red :o)

Fericire la fiola

De 2 zile chiar stau in casa, asa cum mi-am propus. Vad la stiri nebunia din magazinele din Bucuresti si ma simt atat de fericita ca pot sta deoparte.. Cica psihologii au descoperit de ce sunt innebunite femeile (si barbatii, pardon!) dupa cumparaturi. Se pare ca toti am fi manati de un asa zis drog "al dorinţei", dat de o substanţă secretată de creier, care dă dependenţă. Substanta aceasta este un hormon, se numeste oxitocina si are ca efect imediat reducerea tensiunii si cresterea bunei dispozitii. Ceea ce, fireste, face din shopping o metoda de terapie.

M-am sesizat... gandindu-ma ca nu ar strica sa ma interesez un pic despre acest personaj care locuieste in creierasul meu si care se intruchipeaza uneori in Andreea cu cornite, indemnandu-ma sa fac ravagii si prin magazine si sa secatuiesc vistieria. Si... surpriza! Madam Oxitocina nu e atat de prostuta, ea se manifesta si in alte instante de viata si are variate roluri – toate direct legate de buna dispozitie si implinire. Pare-se ca personificarea in cauza este de fapt responsabila de mult mai multe lucruri care se petrec in viata noastra, iar nivelul ei este direct proportional cu starea de bine si de fericire pe care o experimentam. Pare-se ca nivelul de oxitocina al femeilor care au o relatie este mai mare decat al celor care sunt singure. La fel de trist si adevarat este ca – dupa cam 3, 4 ani de trai intr-o relatie – receptorii care raspund la stimulii oxitocinei se puturosesc si astfel efectul ei – si al dorintei implicit – se cam anuleaza. De aici, cupluri destramate, depresii, o noua cautare, etc., etc. Ghici la ce mai e buna oxitocina? La nastere. De fapt se pare ca pana nu demult doar aceasta latura a rolului sau era cunoscuta, doar recent un psiholog britanic a emis teoria cu drogul ‘dorintei’.

Unii se refera la Madam Oxitocina ca fiind direct legata de ‘chimia’ despre care tot batem saua sa priceapa iapa cand vine vorba despre dragoste si relatii interpersonale. Cu alte cuvinte: ai oxitocina la un nivel satisfacator.. bine, nu... pune-ti pofta in cui si cauta bine mersi pana nu mai poti cheia fericirii. E ca un cerc vicios care va sa zica: femeile singure au un nivel mai scazut de oxitocina DAR pentru a cunoaste pe cineva au nevoie de.. ghici! exact aceeasi substanta in cantitati industriale.

Nu stiam... chiar nu stiam. Which makes me wonder.. cate altele care mi se intampla – si pe care nu mi le explic – au de fapt explicatii independente de mine. A... si inca ceva... am citit ca exista Oxitocina sintetica, care se poate recomanda si administra p-r-i-n r-e-t-e-t-a, de la medic. Intelegeti!?! Exista fiole a 2ml si 1 ml de solutie injectabila – Oxitocina. Mai sa fie... Mi-e evident ca ceva nu inteleg eu... ca doar nu s-o fi inventat fericirea la fiola si nu aveam deloc habar de asta.

Post scriptum: Nivelul de oxitocina din creierul meu este in mod evident la un nivel crescut in aceste zile, intrucat ma aflu in vacanta si desi gospodaresc de dimineata pana noaptea ma simt ex-ce-lent. Astazi am finalizat o parte din impodobirea casei, sarmalutele si caltabosul. Eram chitita sa fac niste cozonac in noaptea asta, dar ma declar invinsa de oboseala. Revenind spre concluzionare insa... ma indrept spre somn cu un nivel ma-re de oxitocina pe umeri. Poate il cunosc pe Fat Frumos in vis si avem o super chimie.. hehe... Stai asa Visule... stai prietene ca vin acum... :o)))

Antidot la sufocare

N-am mai iesit de luni de zile la cumparaturi. Am intuit bine in Portugalia ca o sa mi se taie de spart banii aiurea, dupa ce zile intregi le-am petrecut prin mallurile lor, Vasco da Gama si Collombo (apropos – am un jurnal de calatorie frumusel, o sa il public aici intr-o zi).

Luni seara, gandindu-ma ca e mai liber, am ajuns in Carrefour. Si ce haos!!!! Am tras de mine cu toata puterea sa imi duc misiunea la bun sfarsit. Am cumparat numai delicatese pe care nu le voi gasi in piata din cartier, pentru ca eu a 2-a oara nu mai ajung intr-un hypermarket anul asta. Refuz, refuz cu desavarsire. Am obosit pana peste poate de zgomotul, forfoteala, disperarea oamenilor din jur. Ce nebunie la rafturi! Ce debandada in fiecare raion. Alooo.. incotro? Habar nu am unde va duceti, dar refuz sa particip la goana asta in masa catre... casele de marcat.

Asta scriam luni noapte. Nu am apucat sa termin postul si iata-ma vineri, cam obosita si absolut terifiata de ce se intampla in oras. Nu m-am tinut de cuvant... am mai intrat in magazine, dar am facut-o miercuri dimineata si azi dimineata – pentru cadouri. Si intr-adevar, am vazut diferenta. In seara asta am tras o fuga pana in Plaza sa schimb ceva – s-a dovedit a-g-a-i-n ca sunt maestra in a cumpara lucruri nepotrivite. Nu mi-am putut crede ochilor cu ce am vazut acolo si sunt absolut convinsa ca asa este peste tot.

Ce trist! Am ajuns sa ies din casa pregatita ca voi trece prin doua stari (cel putin!) in orice fel de scop as avea prin Bucuresti:

1. resemnare – ca stam cu orele in trafic si nervii, supararea, stresul nu isi mai au rostul. Oricine isi da seama cat de in van ar fi sa ne revoltam pe tema asta. E i-n-u-t-i-l.

2. sufocare – teoretic, daca aleg sa ma duc intr-un loc public este tot pentru ca vreau sa ma deconectez. Inclusiv shopping-ul - - se tot para-mega discuta despre chestia asta de ani de zile. Shoppingul – o metoda terapeutica. Ce terapie oameni buni? Coate in spate, carucioare imbulzite si incurcate, rafturi praduite, cozi interminabile, timp pierdut intr-o incredibila goana dupa... indestulare. A, da, uiti de probleme pentru ca dai de altele.

Sunt dezgustata. Totul parca e un furnicar de termite. Am devenit termite... cu totii colcaim intr-un musuroi in care nu mai exista ordine, disciplina, civilizatie, omenie... Eu m-am decis: de maine raman in casa cat pot de mult. Am multe facut, curatenia o sa imi ia cel putin 2 zile, apoi vine Ajunul pentru care am strictul necesar, am pomul si podoabele, am colindele, am caldura casutei mele si o am pe mama.

Iar acum, pentru ca tot rasfoiesc poze vechi si fac review de 2007, mai bine ma las prada visarii... La ce sa visez ca sa ma linistesc oare? Hai sa ma intorc in Portugalia, in locul ala minunat, linistit, curat si aerisit unde am stat cateva zile... Iaca, ma asez pe sezlong, privesc la jucatorii de golf, aud fosnetul frunzelor de maslini si sorb din timp in timp din pahar o gura de Porto. Va salut prieteni! Enjoy!

PS: Am vrut sa incarc multe, multe poze facute in concediul de asta-vara, dar am o conexiune la Internet atat de slaba incat mi-ar lua o vesnicie. Nu merge.. .:o(( Sper ca vacanta asta sa pregatesc pentru publicare jurnalul de calatorie din Portugalia... Va fi gura de aer de care am nevoie...

Incantare

Asta am gasit dimineata pe birou... Ma pierd in parfumul de frezie si ma socheaza contrastul - fir tzepos de brad - fir gingas de frezie... Ce frumos, ce frumos...

Maritata sau infiata?

Azi iar m-a cerut un coleg de nevasta, pentru a treia oara intr-un singur an. Prima oara a fost pe Podul Mincinosilor, la Sibiu. Asa, dintr-o data, glumet foc cum e el, s-a asezat in genunchi si m-a intrebat: “Andreea, vrei sa fii nevasta mea?!”. Eu cu ochii cat cepele: ‘Bahce, mama, ti-e rau, s-a intamplat ceva? Ai febra???’ L-am refuzat, doar eram pe Podul Mincinosilor :o).

Pe urma, m-am rugat de el luni intregi sa ma mai ceara. I-am zis ca imi pare rau de mor, ca as vrea sa o mai faca, as raspunde DA cu toata inima si gura larg deschisa.

- Am fost prostuta Bahce, hai mai cere-ma o data.. Te rog eu...

Nimic. De otel, de fier, neclintit, ranit, orgolios.

Intr-un final s-a indurat. Vineri seara, la petrecerea de Craciun, m-a cerut iar. Cu martori. Recunoaste si el ca era la a nu stiu cata sticla de vin si nu isi mai aduce aminte.

- Cum ma, te-am cerut iar vineri?
- Da ma, avem si martori.
- Si tu ce ai zis?
- Am zis DA.
- Si eu ce am zis ?
- Nu ai mai zis nimic, te-a naucit momentul.
- Mai sa fie.

Da telefon la martori sa verifice. Se oftica sa auda ca aia confirma.

- Cum ma, nu am zis nimic?
- Nimic.
- Cand o facem?
- Pai astept sa imi propui si o data acum, ca tot ai vrut in sfarsit si eu am acceptat.
- Hai acum.
- Hai!

Ne-am dus sa bem ceva, ca prietenii, cu gasca mare.

- Bai Bahce, eu vad ca tu tot eziti. Hai sa o facem maine.
- Auzi, da conteaza hartia aia asa mult pentru tine?
- E acum, conteaza nu conteaza, m-ai cerut, am zis DA, ia-ma frate! Hai sa ne inrudim cumva.
- Pai stai, ca de inrudit putem sa ne inrudim si altfel. De exemplu te infiez.
- Aoleu, asta implica sa imi faci zestre, prietene. De ce te complici cu din astea?
- Zestre ? Nu-i problema, iti dau zestre visinul din curtea unde am copilarit.

Sa mai zici ca nu e simpatic? Nu poti... realmente nu poti.

Pana la sfarsitul serii a cerut-o si pe Elena si a mai sunat la cateva fete de prin straini. Pe fatza, asa... Mai baiatule mai.. decide-te o data la una... Of ... of... dai tu de una care zice DA de tot si iti pune si lesa... Ei las’ ca vedem noi! :o))

Rezolutiile lui 2008 (1)

Trebuie sa imi fac lista de rezolutii. Si asta cere timp, concentrare si mai ales realism. Am fost candva la un training memorabil, in care exercitiul a fost urmatorul: esti antrenor de fotbal si ai fost numit recent conducatorul unei echipe foarte bune, care insa a pierdut toate meciurile disputate in ultima perioada. Mai sunt 10 meciuri de jucat pana la finalul etapei, victoriile sunt cruciale pentru a te pozitiona in primele locuri, conform cu asteptarile actionarilor. In calitate de antrenor nou, trebuie sa decizi care sunt obiectivele echipei pentru aceste meciuri. Si aveam de ales intre a comunica jucatorilor alternativele de victorie: sa castigam 10 meciuri din 10, 9 meciuri din 10 sau.. mai putin de atat. Nu stiu, 8, 7, 6... oricate, dar mai putine. Si atunci imi amintesc bine de tot ca am gresit foarte tare, am ales optiunea 1 – cu 10 meciuri din 10. La discutiile si analizele de dupa, am inteles de ce am gresit. Sa presupunem ca alegi 10 din 10. Ce te faci cu moralul oamenilor tai daca pierd primul meci din astea 10? De fapt, pierzandu-l, obiectivul este ratat din start. Atunci am luat o lectie buna despre cumpatare si realism in ‘drumul catre succes’. Si asa ma voi gandi si la rezolutiile mele. Nu de alta, dar voi fi principalul jucator, in meciul vietii mele din anul 2008. O sa imi aleg cateva obiective, nici prea-prea, nici foarte-foarte si o sa incerc sa setez un an realizabil. Nu mi-ar placea foarte tare ca la review-ul de la jumatatea anului sa ma darame neputinta. Sau sa ma trezesc ca mi-am ales lucruri banale, gata facute. Rezolutiile se scriu pentru un an, nu pentru cateva luni. Imi trebuie un orizont suficient de prietenos cat sa trag pana in decembrie. Deci, imi va lua timp de gandire cam toata vacanta. oricum, nu ma prinde Revelionul fara ele, promit. Nu stiu daca le voi scrie pe blog – depinde de ce va iesi. Nu din alte motive... dar imi mai las si eu o cale de scapare, da? Daca dau gres peste tot sau la anul ma lenevesc tare? Asta nu o voi trece in obiective, mai mult ca sigur :o).

Masochisme

Intr-o zi, plimbandu-ma prin magazine, am ajuns la raioanele de cosmetica barbati. Nu, stai. Bucata asta trebuie sa inceapa altfel: de pe vremea cand eram cu ex-ul, m-am indragostit realmente de mirosul unui parfum barbatesc, al lui, desigur, ca daca ma indragosteam de alt parfum plecam din alte motive.

Anyway, sunt incredibila cand vine vorba de mirosul asta. In-cre-di-bi-la. Are asa un efect ametitor si senzual asupra mea, il asociez cu asa clipe frumoase si vechi, incat... in preajma acestui parfum nu ma pot abtine. Adica nu va imaginati ca as face cine stie ce tampenii. De fapt se intampla ca in mintea mea se petrec tot felul de deflagratii si flash-back-uri ciudate. (Odata, in lift, eu si un nene, un client cred, pe care NU il cunosteam. Eu simt mirosul asta si brusc, din neant si absolut firesc ii spun... v-ati dat cu x de la y, nu? Omul masca, nu vorbise niciodata in viata lui cu mine: Da... Eu, cu o privire complice... Aha... da, stiam, stiam... Dupa care liniste din aia de iti vine sa intri in pamant, fluieri, te uiti pe pereti, dispari de tot...)

DECI: zilele trecute ma pune cineva care are cornite sa ma opresc la raionul de cosmetice, taman in fata mostrei de parfum de care vorbim. Si nici una nici doua, ma dau pe incheietura mainii. Tzssss... Tzssss... Si gata linistea mea. Pai doua zile am mai scapat de flash-back-uri si de nostalgii? In masina, pe haine, la birou, acasa, p-e-s-t-e- -t-o-o-o-o-ot numai mirosul asta si numai trecutul frumos in fata ochilor mei. Totul... parfum!

Sa concluzionez:

1. As putea sa joc cu succes, natural si sincer intr-o reclama la Axe. Ei au pozitionarea asta – a barbatului irezistibil pentru femei sensibile la efectul senzual, atractiv al darei de parfum
2. Obiectul asta ramane oricum arma letala. Ma voi feri ca de foc de el... Este e-v-i-l. Un parfum e-v-i-l.
3. Ce isi face omul cu mana lui, lucru manual se cheama. Cand am inceput sa ma gandesc ca mai bine imi cumpar o sticla intreaga din pricinatul parfum mi-am zis... gata Andreea, gata cu masochismele ca ajunge. Si m-am oprit. Si m-am spalat foooarte bine pe incheietura, ca stiam ca totul e o iluzie si de fapt pe mine exact acolo ma durea problema in prezent. Si am scapat :o).

LATER EDIT: Mirosul s-a impregnat in cureaua ceasului pe care il purtam in ziua aia. De ce, Moshule? De ce???? :o(((

Peste 100 lucruri care NU imi plac

1. invidia
2. sa cos (ciorapi, nasturi, rupturi – NU COS NIMIC!!!)
3. muzica la volum prea tare
4. trabucul
5. cand oamenii nu isi asuma responsabilitatea pentru greseli
6. lipsa de implicare
7. pepenele galben
8. ca imbatranesc
9. ca unele lucruri trebuie facute pentru ca asa e ‘politically correct’
10. ca nu am suficiente genti
11. nesimtitii
12. cand nu stiu sa primesc un compliment
13. ca nu stiu sa spun mai des BRAVO cui merita asta
14. ca sunt bolnava de ‘scenarita’
15. ca n-am curaj sa spun tot ce cred, verde in fata
16. ca exista consecinte la absolut orice facem
17. ca visele sunt vise si fanteziile fantezii si nu au legatura cu realitatea cam... 99% of the time
18. ca nu am inelul Arabelei
19. ca am revenit asupra unor decizii cand ar fi trebuit sa ma tin de ideea initiala
20. ca spun prea rar ‘imi pare rau’ cu voce tare
21. sa fiu pisalogita
22. ca ma vaicaresc prea mult
23. mancarurile care contin: gutui, prune uscate, bame (bleac!)
24. ca incerc sa fiu peste tot, prea mult, de toate. e imposibil si nu imi iese
25. ca ajung prea des la discutii contradictorii
26. ca stau prost cu stress managementul (ce finut am spus-o pe asta, hihi)
27. sa fiu mintita pe fata
28. prietenii cu fetze si fetze
29. pestele
30. independenta femeii singure
31. amara tradare
32. dulcea infidelitate
33. lipsa de sinceritate, chiar si cand sinceritatea ustura
34. amanarile inutile
35. pe cei care nu pot lua decizii
36. barbatii femei
37. femeile pisicoase, mieroase si sensibile pana la Dumnezeu
38. ca nu sunt consecventa cu dieta (initial aici a fost o afuriseala scrasnita printre dinti, am scos-o)
39. ca noi, femeile, suntem atat de putin ancorate in practic si real si atat de naive in ceea ce ii priveste pe barbati
40. urasc aroganta si obraznicia
41. barfa (o practic si eu in limitele acceptate de lege, dar de urat, o urasc)
42. vecinii mei de bloc
43. ca nu am un loc al meu pentru parcarea masinii
44. culoarea galben in exces
45. moartea
46. suferinta si durerea fizica de orice fel
47. mahmureala
48. sentimentul de dupa orice eveniment pe care il fac, cand in sfarsit am si eu chef de distracte si nu mai e nimeni la petrecere. Calu’ plecase, petrecerea se terminase.
49. ca nu reusesc sa ma bucur de clipa fara analize si disectii
50. spargerea firului in multe particele si extra-analiza inutila
51. nedreptatea
52. ca nu am simt estetic, gust si stil pe cat mi-as dori
53. ca nu imi fac mai mult timp pentru mine
54. ca nu sunt consecventa cu grija fata de mine
55. excesul de zel fals si fortat
56. sa ma urc pe scaune si mese ca sa ajung in varful dulapurilor ca sa sterg praful
57. sa ii astept pe nepunctuali
58. ca uneori trebuie sa mint ca sa refuz politicos
59. ca sunt .. plinuta (hahaha – noroc ca exista cuvantul asta in dex, da??)
60. ca sunt la moda numai femeile cu 90-60-90. ma roade invidia uneori, si asta e rau
61. ca nu am mai trait o data pe vremea lui Rafael Sanzio sau – daca e sa fi trait – ca nu imi amintesc nimic, fir-ar sa fie
62. sentimentul pe care il am cand se termina un film bun
63. gandacii, serpii, soparlele, sobolanii, viermii si alta creaturi din aria asta
64. bataturile si monturile
65. Lotus Notes
66. chinurile prin care trecem pentru epilarea totala
67. chestia lunara...
68. ca nu imi cunosc viitorul
69. ca nu am avut sansa sa stau mai mult de vorba cu tatal meu
70. ca teleportarea nu e contemporana cu mine
71. sa imi raspunda robotul cand apelez pe cineva. ma pierd de tot si ma enerveaza ca trebuie sa las mesaj vorbind cu... nimeni
72. infatuatii care cred ca nu mai exista nimic dupa ei si parerile lor
73. bauturile digestive, amare si imposibile .. bleac
74. ca nu ma pot abtine sa nu cheltuiesc bani pe muuulte balarii inutileeee
75. soneriile stupide la telefonul mobil
76. Andreea Marin
77. Mihaela Radulescu
78. cand cineva trece cu telecomanda de la un canal la altul in mai putin de 5 secunde, de nici nu iti dai seama despre ce e vorba in propozitie
79. ca petrecem prea mult timp dormind
80. ca nu am o insula a mea, unde sa ma retrag cand vreau si am nevoie
81. ca nu o sa am niciodata sansa sa ii cunosc pe Al Pacino, Hugh Grant si Mel Gibson. Si Pierce Brosnan. Si pe nenea ala din Prison Break - Wentworth Miller... Ca nu se va putea niciodata sa citim impreuna harta aia si sa evadam pana departe :o)
82. ca nu am o bucata de lac al meu si o barca a mea
83. ca nu pot desface lucrurile deja facute
84. ca nu m-am nascut intr-o tara scandinava
85. ca nu ma ocup mai bine de lucrurile importante precum... sanatatea mea proprie si personala
86. ca sunt mioapa
87. ca barbatii misto sunt in mare parte insurati, iar aia care nu sunt insurati nu vor sa se ‘commit’
88. nu ma pricep deloc la gestiunea sanatoasa a finantelor mele
89. ca nu am spirit afacerist si nu am simtul ideii profitabile (ex... baiatul ala cu 1milliondollarpage.com ... cum a facut el milionul, bietul de el...)
90. ca nu sunt mai egoista si mai nepasatoare fata de persoane si lucruri care asta ar merita
91. ca sunt repezita, vorbeste uneori gura fara mine, critic prea mult si sar la concluzii pripite prea repedeeeee
92. ca nu stiu alta limba straina in afara de engleza. As fi ales clasicele: franceza, germana si/sau spaniola
93. ca nu putem sti ce este bine decat cunoscand raul
94. ca sunt dezordonata
95. ca nu am continuat sedintele de reiki cand ar fi trebuit sa o fac
96. ca nu stiu inca sa raspund la intrebarea 'cine sunt eu' si 'de ce sunt aici'
97. laptele
98. insomnia
99. ca unii barbati isi bat femeile si copiii cu pumni, cu picioare... cu putere :o(
100. ca Gigi Becali a devenit un... national symbol
101. manelele, Minunea, Ionita si toata gasca...
102. ca eva s-a grabit sa manance marul si noi, femeile, am ramas cu stigmatul asta al greselii primare si al inferioritatii deasupra capului
103. ca exista misogini adevarati pe lume si habar nu au cata putere se ascunde intr-o femeie
104. ca exista razboaie
105. ca viata e prea scurta si parsiva si noi o irosim cu ni-mi-curi!
     

Ar mai fi atatea... dar ajung sa ma intristez si nu are rost. Poate mai revin la lista asta... Cine stie...

Am in lucru deja si alte liste, despre:

• barbatul perfect pentru mine
• lecturile preferate din copilarie
• ce am invatat despre gatit
• ce am invatat de la bunica / mama / tata
• 10 ( ???) motive pentru care m-am despartit de fostii iubiti
• ce as face daca as fi barbat pentru o zi..
• daca m-as intoarce in timp...
• ce as fi... daca nu as fi eu :o)

Eeeeeee..... comedie!

M-am trezit azi dimineata la 5, ca de obicei, dar terifiata de gandul ca va trebui sa merg cu metroul. Ninsoarea de ieri, faptul ca peste masinutza mea s-a asezat zapada iar strada pe care stau numai prietenoasa nu arata... m-au pus pe ganduri. In plus, masina mea era parcata la centimetru de mastodontul vecinului de la parter si... – am constat imediat - de 2 tomberoane pline cu gunoi aruncate in strada de femeia de serviciu de la blocul de vis-a-vis. Asa e la mine pe strada: stramt si cu peripetii. Daca nu vine vreun ratacit sa imi blocheze locul, se aseaza vreun vecin in locul meu sau pune femeia de serviciu tomberoanele in fata masinii. Anyway... E mai stresant ca ziua asta e prima adevarata de iarna pentru mine ca soferita... Emotii, emotii, emotii... cu noaptea in cap.

Deci, trezirea. 5 a.m., ochii carpiti de somn si eu terminata de teama... E gheata pe jos, dar si cu metroul.. nu mai vreau... nu mai vreau... Am de carat geanta mare si grea, e frig de mori, in metrou aglomeratie cu siguranta, mirosuri care mai de care, iar alternativa cu aroma de bradut din masina, caldura, trezirea mea la viata in liniste si cu Realitatea FM - cu mult mai atractive. Ma indrept spre geam. Ridic cateva bare din jaluzele si mi se dilata pupilele. Ce de zapada maiculita... Unde sa plec eu asa...? Hai calmarea... mai bine ma organizez si navalesc catre metrou, nu o fi moarte de om.

Dupa inerentele de la 5 dimineata, ma mai risc spre geam. Constiinta ma cheama sa mai studiez o data problema din strada... Cat e de gros stratul de zapada de pe masina? Cat de multa gheata e totusi pe jos? Cat de periculos poate fi..? Cand ridic jaluzelele, surpriza. Strada luminata de farurile a 3 masini, vecinii mei mai gospodari arunca stanga-dreapta zapada de pe masini si rascheteaza gheata de pe parbriz.

Si dintr-o data se trezeste in mine curajul, puterea, increderea si spiritul de amazoana. Stai asa... oare chiar nu pot? Cate ierni o sa stau pe bara temandu-ma de gheata si polei? Eeee... comedie. Si iau pozitie de atac. Manusile, caciula pana peste nas, fularul, geaca groasa de iarna si gata. Cobor pe la 6 fara 10, mandra si incurajandu-ma in gand. Matur zapada cu peria, constat ca nu imi gasesc ‘spaclul’ ala pentru indepartat gheata (ca doar mi-am cumparat de asta toamna, da?) asa ca imi amintesc de vremurile cand imi ajutam partenerul la treburile astea, folosind.. un card plastifiat. Deschid portofelul, dau de Raiffeisen direct si ma pun pe treaba. Raschetez cat raschetez (cu placere, garantez) si la final ma pregatesc sufleteste de plecare. Mai am o singura opreliste: tomberoanele de gunoi. M-am tot uitat dupa femeia asta ce le-a pus aici, nu se arata nicicum. Decat sa prind traficul nebun de la 7, mai bine le mut eu. Si imi indes bine manusile fine, de piele intoarsa, maro cu fundita bej, numai bine asortate cu haina. Pun mana pe primul si dau sa trag. Surpriza: merge mai usor decat m-am asteptat. Il mut tinandu-mi respiratia si rugandu-ma cu cerul si cu pamantul sa nu ma aleg cu cine stie ce pete soioase pe manusi. Termin cu primul, il trag si pe al doilea vis-a-vis, pe locul vecinului meu destoinic care, plecand, a eliberat deja locul. La final, scutur palmele, scot manusile si ma urc in masina.Bineinteles ca in secunda 2 apare nu doar femeia de serviciu, toate femeile de serviciu de la blocul din fata, ca e mare si au cate o femeie la fiecare scara. Ies din nou din masina.

- Pai de ce mi-ati mutat aici tomberoanele?
- Pai eu cum sa ies din parcare?
- Pai daca mi le mutati acolo nu mi le mai descarca baietii, cand vine masina de gunoi.
- Pai de cate luni va tot rog sa nu le mai dati jos de pe trotuar, ca eu oricum plec cu mult inainte sa vina masina!? Cred ca v-am spus asta de cateva ori pana acum si de fiecare data ma blocati. V-am incurcat eu vreodata? Nu prea cred...
- Pai acum de ce nu le-ati pus inapoi pe trotuar?
- Pai adica in loc sa mut 2 tomberoane de aici colo, mai bine sa trag de toate 6 ca sa le fac loc astora pe trotuar. Eu zic ca nu e treaba mea sa ma gandesc cum e mai bine cu tomberoanele astea... Dvs. ce ziceti?
- Eeee.. (adica stiu ce a vrut sa spuna... eeee... esti cucoana... hehe... )
- Pai eeee... sa va explic: de cate ori o sa le dati jos de pe trotuar si ma blocati in parcare, de atatea ori am sa le mut si eu pe partea cealalta. (Nu sunt cucoana.. sunt doar a naibii... Asa vreau eu in dimineata asta si asa e bine sa imi pazesc cu strasnicie locul asta amarat in parcare.)

A tacut. Si-a tras toate tomberoanele inapoi pe trotuar si a tacut. Maine e liniste, dar miercuri si vineri vin din nou gunoierii. Imi caut niste manusi mai jerpelite si stau pe pozitii. M-am saturat sa ma calce oricine in picioare. Las deoparte si pretentiile de cucoana... mai bine fac orice e nevoie numai sa imi vad masina parcata pe locul ei.

Dimineata am iesit de pe strada cu spatele, cu chiu cu vai, dar am iesit, da? De la colt am dat de alte masini, am mers incet, am semnalizat si am franat cu zeci de metri mai din timp, nu am dat nici de polei, nici de zapada, nici de gheata, doar de pietoni si soferi cu ochii la fel de carpiti, dar precauti, ca si mine.

Seara la fel, deci a trecut cu bine prima zi de iarna peste soferita din mine.

A, si oricum, nu uitati ca m-am mai ales cu ceva invataturi: dimineata intre 5 si 6 imi face o deosebita placere sa raschetez zapada de pe maisni si sa mut tomberoane de gunoi amplasate neinspirat... Si fac asta gratuit! Nu ezitati. Promotie speciala pana vineri, cand intru in vacanta si... devin disponibila numai dupa 10, la costuri record. :o)

PS: Moshule, o vezi si pe asta, da??!!

Flori uitate

Comentariul lui Tudor de la Eu cu mine si cu bradul mi-a adus aminte de o chestie din copilarie – am uitat cu totul de asta si acum sunt nostalgica. Sa va spun de ce. Copila fiind, cu fetele de la bloc, rupeam flori din gradina si din petalele lor ne faceam unghii. Le lipeam cu saliva peste unghiutele noastre si ne dadeam mari cucoane. Nu cunosc denumirea florilor. Erau multicolore, ca niste margarete firave, strabunicele jerberelor, cu frunze ca de marar si petalele foarte fine, mai groase la baza si ascutite la varf – pe vremea aia nu se stia de french manicure, de mare staif era unghia ovala. Sa zicem ca azi ma duc la salon si rezolv problema unghiilor dar... unde sunt acele flori? Nu am mai vazut nici una de ani de zile... Nici macar una... si pe Google nu le gasesc... Oare mai stie cineva despre ce flori era vorba? Fetele... poate...

Draga Mosh Craciun

Nu aveam blog anul trecut pe vremea asta cand mi-am facut lista de rezolutii – un fel de scrisoare catre tine, Moshule – o ruga fierbinte ca tu sa ma ajuti sa prind curaj, ajutor si incredere in mine astfel incat sa reusesc in ceea ce mi-am propus. Tu stii ca eu la finalul anului imi fac realmente o lista de rezolutii – iau o coala alba de hartie si insir cu o caligrafie de exceptie cam ce mi-as dori sa fac in anul ce urmeaza. Frumos, cu alineat de la capat, cu un pix special si cu multa energie pozitiva... scriu pe rand ce mi-as dori sa realizez:

Rezolutia 1. ...........
KPI: (asta fiind key performance indicator – adica cum voi masura obiectivul pe care mi-l propun) ...........
Rezolutia 2. ...........
KPI:
Rezolutia 3. ...........
KPI:
etc etc (dar nu mai mult de 6, 7 obiective ca obosesc si nu e bine :o)

Si mai stii ca in josul paginii desenez un tabel: pe verticala scriu lunile in care voi face review (aprilie, iunie, septembrie si decembrie) iar pe orizontala reiau obiectivele. Si asa se face ca, teoretic, la fiecare 3 luni revin asupra listei mele si marchez cu un happy smiley sau un sad smiley statusul rezolutiilor mele.

Si stii bine, Mosh Craciune, ca exact asta fac, cu sarguinta si speranta. Ca pastrez lista in portofel si cum am putin timp liber o redeschid si imi reiterez dorintele. Ei bine, inainte de a ma apuca sa ma rog iar de tine, hai sa iti povestesc putin despre ce mi-am propus pentru 2007. Ca...

1. Mi-am propus sa imi iau masina. Pe 8 martie am ridicat-o de la furnizor si mi-a facut viata pana acum. Cocutza e de vis si e bine ca a aparut in viata mea. O iubesc de mor, si imi cer scuze fata de ea ca am lovit-o de 2 ori, din proprie neatentie si neindemanare, in parcare. Imi cer scuze si in numele lui nenea care a intrat in mine la semafor. Altadata sa fie mai atent... da??!! :o) Pe langa masina, au venit si trairile de soferitza stresata si atenta, precauta pana la exasperare. Nici azi nu mi-am scos, Moshule, lamaile din geam, dar nu pentru ca m-as mai teme atat de tare, ci pentru ca sunt o nostalgica. Mie lamaile acelea imi amintesc de cat de frica imi era la inceput, dar si de cat de mult curaj am avut cand am iesit prima oara singura in drum. Imi amintesc si de Liviu, care s-a trezit la 4 dimineata sa ma duca la birou ca si co-pilot, si de Ionut care m-a asistat sa ajung pana acasa, noaptea la 11, ca apoi sa strabata orasul cu un taxi spre casuta lui. Si de Irina si Radu, care au venit cu mine cand am luat-o. Si de CFN, care mi l-a daruit pe Crabi sa imi tina de companie in timp ce sofez. Si despre atatia colegi si prieteni care m-au sustinut cu sfaturi. Mie lamaile acelea imi amintesc cat sunt de rasfatata uneori. Rar, dar bine!

2. Tot anul trecut mi-am propus sa fac economii. Am facut, draga Moshule, volens nolens, am facut in fiecare luna... pentru ca am imprumuturi la banca si ratele se cer platite. Nu vreau sa te introduc in probleme legate de dobanzi, comisioane sau scadente. E pacat sa intram acum in detalii bancare despre care nu stiu mare lucru si care si pe mine ma streseaza. Cand o fi sa imi propun sa invat cate ceva.. mai vorbim. Pana atunci, mergem inainte cu imprumuturi si rate. Eu le zic, dragul meu Mosh... investitii si economii impuse.

3. Mi-am propus sa termin casa si sunt foarte aproape de acest vis. Am acum o anumita relaxare din punctul asta de vedere si trec dintr-o camera in alta cu amintiri despre cat de mult m-am chinuit sa ajung aici, dar cat sunt fericita ca am reusit. Te invit cand vrei tu sa bem o cafea in noul dining, te invit sa ne uitam relaxati la televizor in sufragerie sau sa citim langa biblioteca din birou. E? E? Vii? :o)

4. Am vrut sa imi fac ordine in viata sentimentala si am reusit. Am trait o primavara tumultuoasa, m-am despartit de cel pe care l-am iubit, dar am iesit intr-o relatie imposibila si astazi ma simt eliberata. Stiu din toata inima – si asta ma bucura – ca trecutul e trecut si greselile pe care le-am facut legate de o anumita persoana au fost greseli pe care niciodata nu le voi mai repeta. Astazi ma simt mult mai bine. Sunt linistita si cu incredere in viitor. Si stiu ca intr-o zi va aparea si calul alb. Sa dea Dumnezeu sa fie calarit si de cine trebuie. Altminteri... pastrez speranta :o). Si iti voi mai scrie Moshule despre asta, atat cat va fi nevoie. Iar cand ma vei ajuta sa intalnesc pe cine trebuie, iti promit, am sa iti multumesc si nu am sa iti insel asteptarile! Pana atunci, sa stii ca eu consider rezolutia implinita. Am cerut sa inteleg ce am de facut si am inteles. E bine. :o)

Tu stii, Moshule drag, ca nu ma feresc sa recunosc and gresesc. Sunt si lucruri pe care nu le-am reusit anul asta. Sau poate nu am facut tot ce trebuia ca sa pot nota ‘done’ in dreptul lor. Sa trecem si la bile negre, rezolutii neimplinite, sperante ce vor fi preluate in 2008. Nu renunt usor, sa stii.

6. Sa petrec mai mult timp cu familia – nu am reusit. Iar m-am lasat plutind in deriva pe valurile atat de fals ademenitoare ale proiectelor si ale carierei mele :o(. E atat de trist ca eu stau la birou cand, acasa, mama imbatraneste. Am avut momentele noastre anul asta, am ajuns la spital de cateva ori, ma tem Moshule... ma tem... Si chiar sper ca indiferent ce ne asteapta viitorul – momentele astea sa mai intarzie si sa nu fie dureroase... Nu e momentul sa vorbim acum, dar te rog sa ai grija si de maicuta mea, de fratele meu si de intreaga noastra familie!

7. Sa imbunatatesc modul in care reactionez in situatii de criza – uneori am esuat lamentabil, alteori m-am uimit si pe mine cu reactii foarte diplomate si chiar stapanire de sine. Oricum, simt eu, ar trebui sa trag mai tare si aici. M-a facut Dumnezeu prea iute si sunt deseori prea exigenta – dar nu crezi si tu ca e bine ca imi dau seama de asta??!!! Ramane deci pe 2008 sa preiau taskul asta si sa fiu mai consecventa. De promis, promit!

Cam asta a fost. Habar nu am cat de exigenta am fost cu mine cand mi-am propus toate astea, in 2006. Ce stiu e ca pentru mine 2007 a insemnat un an greu, cu multe lectii de toate partile, ca am iubit si am renuntat la ce nu credeam ca as putea renunta, cu adevarat. Ca imi iubesc mult familia mai presus de orice pe lumea asta. Ca am tras foarte tare la job, dar am obtinut rezultate si (sper ca si) apreciere. Ca am prieteni la care tin foarte tare si care ma ajuta, ca ma inteleg bine cu ai mei colegi si ca ma bucur ca lucrez alaturi de ei. Ca sunt bogata: de la toti capat cate ceva in fiecare zi.

Asa inchei eu anul 2006 (pardon... 2007... desi as fi dat orice sa fie... 199... oricat, ca tare tinerica si voioasa mai eram...) draga Moshule. Ar mai fi taaare multe de zis, dar asta am s-o fac si in zilele urmatoare. Imi imaginez ca esti si tu foarte ocupat si romanele de la Andreea nu sunt chiar in centrul atentiei tale. Foarte bine. Important este sa retii esentialul: am fost cuminte, am avut un an greu dar bun si sunt recunoscatoare pentru asta. Revin, Moshule... revin...

si voi reveni cu cereri Moshule... de acum si pana se termine anul.. numai cereri o sa auzi... hehe... am multe sperante de la tine :o)

Agonie de vis si extaz de realitate

Azi dimineata am visat chiar inainte sa ma trezesc ca aveam foarte multa treaba, eram absolut terifiata de detalii uitate, nu aveam oamenii de care aveam nevoie in jur si .. evenimentul meu batea la usa. Tic-tac-tic-tac... pana la ora inceperii. Ca intr-o inlantuire fatidica, vestile rele veneau din toate partile, eram doborata de neputinta cu fiecare noua persoana care imi mai spunea cate ceva si eram intr-o tensiune de nedescris. Stii cum e sa te simti neputincios? Ca de fapt neputinciosul din tine cumuleaza atatea alte lucruri pe care nu le-ai facut cand trebuia, regrete ca nu ai intrat la timp in scena (sau in proiect) cu o idee de actiune sau schimbare, vinovatie cumplita fata de oamenii care au niste asteptari de le tine, incapacitatea de a face treburile altora, care se misca in alt ritm... Asta inseamna neputinta. E de fapt trecutul cu manifestari clare in prezent si urmari inevitabile in viitor. Mi-e greu sa descriu cosmarul de dimineata, dar imi amintesc clar de dulcele sentiment de la trezire. M-am trezit in trepte.. agitatiile din vis s-au domolit incetul cu incetul si de la iminentul de atunci, chiar inainte de a deschide ochii, imi amintesc ca am vorbit cu mine, in somn: ‘Evenimentul... a, da trebuie sa ma trezesc, am lucruri multe de facut... Hai sa ma trezesc... Hai... hai... ‘ si la deschiderea ochilor, surpriza, nu mai eram intr-o camera de hotel, ci in camaruta mea proaspat renovata, intre lucruri familiare si calde si in siguranta. ‘Ah, sunt acasa, si evenimentul s-a terminat ieri...’ Si o inundatie fericita de bine... pentru ca m-am trezit sa imi amintesc cat de bine a iesit sus numitul eveniment. Adica petrecerea de Craciun din companie.

Cam lunga introducere mea, dar trebuia sa scriu despre cum m-am trezit dimineata pentru ca mi se intampla des in ultima vreme sa visez stresuri nebune de pe la birou. Visez tabele excel, e-mailuri disperate, tic-tac, tic-tac, ca nu vin furnizorii la timp, visez erori de montaj si de transmisii video, visez deadlineuri iminente si zadarnice - tic.. tac. Visez oameni care nu isi fac treaba, sunt prea inceti, prea neimplicati si lipsiti de responsabilitate pentru ce am eu nevoie. Si desigur... tic tac si nu mai apuc sa termin. Visez ca nu imi iese ce imi doresc si ca ma zbat aiurea pana la epuizare. Visez ca exagerez (aici nu cred ca se inseala nici visul... of of...).

Sunt extrem de implinita acum, sunt atat de fericita ca mi-a iesit bine acest ultim proiect mare de anul asta! Daca m-am distrat si eu la un eveniment pe care il organizez (ca nu mi s-a mai intamplat chestia asta de asa de multa vreme), inseamna ca a fost chiar bine! Distractie frate, distractie din aia fara griji si fara stresuri, oameni care dupa un an de munca se simt bine si sarbatoresc cu fetze fericite, dans de ramai cu bataturi in talpi, vorba, chiote, rasete si karaoke de te lasa cu toate coardele vocale surmenate, dulce mahmureala :o). Si cat de bine mi-a picat, mai ales ca de o luna si ceva altceva nu vad decat petrecerea de Craciun de la firma.... (si renovarea casei).

Asadar, ca sa nu uit un moment asa frumos din trairile mele personale si din momentele mele profesionale... mi-am propus ca de indata ce vin pozele de la petrecerea asta am sa ma duc la un centru special si am sa imi fac un album complet, cu toate momentele zilei de pregatire si ale serii de 14 decembrie. Poze vor fi, cu miile. Abia le astept!

Nu are rost sa intru in detalii de ce am facut la evenimentul asta, impreuna cu o echipa frumoasa, creativa si muncitoare. Doar ca a iesit bine mai conteaza... cu toate emotiile dinainte. Acum... le vad ca inerente. Asa e mereu cu evenimentele.

Acestea fiind spuse, de maine trec si eu la asalt de magazine. Caut cadouri pentru o lista lunga de persoane, dar inainte de orice vreau sa imi fac un cadou mie – lista de dorinte e lunga :o). Timp sa am si nervi sa trec peste aglomeratia din magazine. Acum, ca m-am linistit la serviciu, astept spiritul Craciunului sa ma viziteze: vreau sa ma apuc de gatit bunatati ca i-am promis mamei ca fac eu ce trebuie anul asta, vreau sa fac liste cu rezolutii pentru 2008 si sa concluzionez cu 2007, sa ma vad cu prietenii, sa imi ornez casa cu beculete si decoratiuni, sa scot bradul de la mezat si sa impodobesc ascultand colinde. Ma bucur ca revin la scris – o sa am timp si de asta si o sa redevin constiincioasa. Daca e sa fi avut impliniri neasteptate anul asta, atunci blogul e primul pe lista. Si de curand a implinit 4 luni, deci... to be continued... :o))

Eu cu mine si cu bradul

Nici bine nu m-am dat lovita ca m-am intors. Dar cu ce scop nobil! In seara asta am trecut prin centru. Si nu mai era centrul pe care il stiam eu. Era wonderland!!! Mi-a placut muuult bulevardul cu luminite si 'stropi de ploaie' incandescenti! Fericireland. :o) Mi-a placut enorm, mi-a umplut sufletul, mi-a dat o stare de fericire maxima, o betie si o exaltare si un amalgam de sentimente de bine. Asa la maximum am trait acest moment! De la Romana spre Unirea, nici nu am bagat de seama cat am stat in trafic. Si undeva dupa KFC mi-am dat seama ca voi vedea b-r-a-d-u-l. Si am trait bucuria ca un copil. Vine bradul, vine bradul... in curand il voi vedea! Pe la Universitate mi-am dat seama ca imi trebuie o dorinta. Imi trebuie o dorinta.... acum... e prea fericit momentul asta ca sa nu imi doresc ceva pentru mine. Si nu aveam timp destul sa ma gandesc, sa aleg ceva pentru mine. Vorbeam si la telefon, mintea in mii de parti, printre conversatii si cuvinte si nebunia de dorinte care veneau, stateau o clipa si fugeau din gandul meu. Nu asta, e prea simpla, prea usor de indeplinit, prea banala. Imi trebuie ceva a-d-e-v-a-r-a-t pentru ca de data asta sigur se indeplineste!!! Ce sa imi aleg?! Ce sa imi aleg?! Cand mi-a aparut bradutul acela frumos in fata mi s-a taiat respiratia. Superb, superb, superb. Si mare, imens, cat dorintele mele de mare, cat toata fericirea pe care o traiam eu in acele clipe, cat toate speranta si toata bucuria pe care mi-o adusese in suflet feeria de lumini. Lumanari, stelute cazatoare, beculete milioane, ingerasi cu trompeta... Si eu, cu dorintele mele... fericita, increzatoare si emotionata...

Nu am apucat sa imi aleg una anume. Dar nu ma simt mai putin bine, din contra, acum ca ma gandesc inapoi ma bucur la fel de tare, inchid ochii si ma revad acolo. E parca o calatorie intr-o lume de bine, bine cu mine, bine in care m-am simtit mai usoara, fericita, multumita si plina de speranta – asa cum nu am mai fost demult.

Ce fericire, prieteni! Exista viata si dupa petrecerea de Craciun, si dupa renovare, si dupa Ikea, si dupa Mobexpert, si dupa epuizare fizica, stres, suparari, deceptie, dezamagire, suparare.

Ma bucur ca am retrait astfel de clipe, ca m-am intors spre mine cu atata usurinta. Eu, cea buna si cea senina si impacata cu sine, cea de care stiu ca exista acolo undeva, dar de care in tot amalgamul de probleme uit deseori. Ma bucur e-n-o-r-m!!!!!

PS: Asta nu inseamna ca admit ca as fi rea, innegurata sau certata cu mine insami, da?! Doar... obosita si satula uneori. That's it. :o)

Pauza cu munca

Daca nu imi intinde Dumnezeu o mana de ajutor saptamana asta... nu o sa mai am timp de blog. Declar sistata pentru o perioada aceasta activitate. Si wish me luck... Ma duc sa organizez Christmas Party pentru colegii mei pretentiosi, dar cuminti si dulci! :o)

Abia de sambata viitoare incolo vin sarbatorile si pentru mine... Ho ho ho! Mosulica! Te prind eu din urma cat ai clipi, dar dupa 15-16 incolo...

Ho ho hoooooo.... ho ho hoooooo ..... ho ho hooooooo..........

Masuri de precautie

Astazi plec din nou in peripetii pe la Ikea. Mi-am invatat lectia si mi-am luat toate masurile de precautie:

- am dat telefon la magazin sa vad daca il au pe stoc pe simpaticul Billy, adica biblioteca ce imi trebuie mie :o). Au revenit cu raspuns ferm i-n-t-r- -u-n s-i-n-g-u-r- m-i-n-u-t, ceea ce, fireste, m-a surprins in mod placut!
- am dat telefon la prieteni si am aflat pe unul dulce si drag, dispus sa ma ajute sa o car pana la etajul 2
- am aflat ca imi trebuie o sfoara pentru situatia in care biblioteca nu imi incape perfect in masina si trebuie sa tin deschis portbagajul. Priceless!
- am facut rost de o bormasina cu rotopercutor (daca spun prostii iertare!!!) si posesor care sa imi gaureasca peretii din beton si sa imi fixeze biblioteca
- m-am asigurat ca am timp sa mesteresc dupa amiaza
- voi mesteri, hihi!

Wish me luck! Sunt curioasa sa vad ce se mai poate intampla! Murphy man, get some sleep, please please please!!!!!

Murphy man.... i love you!

Am auzit una buna recent din categoria Murphy: cand formezi un numar gresit, nu suna niciodata ocupat.

Murphy, fir-ai tu sa fii de simpatic... iti mai dau si eu una buna: cand stai pana tarziu la birou si muncesti de iti sar capacele si si nu stii de unde sa le mai apuci.... iti pierzi cheia de la masina si nu ai cu ce pleca acasa. E? E?

Te iubesc, Murphy!

Unde esti Mosule?

Nu am facut nimic special ca sa vina Mos Nicolae si la mine. Nici nu l-am asteptat sincera sa fiu, pana dimineata, cand m-am incaltat. Mi-am adus aminte de el. Macar si o nuia sa fi avut acolo, tot era ca nu a uitat de mine de tot. Din pacate asa s-a intamplat si acum, si in ultimii ani. Ma intristeaza chestia asta. E si o dovada a singuratatii.

Mosule – eu zic sa ii mai lasi deoparte macar o data pe copiii cuminti si sa mai vii si pe la mine. Daca m-ai vedea... hehe... nu mai am 5 ani dar mintea mea din cand in cand se intoarce acolo. Daca ai veni, m-as prosti sa te pacalesc ca am fost cuminte, m-ai crede pe cuvant, asa teatru de bun as juca. Try me! Macar o data. :o)

Ca sa fac eu o fapta buna, mamei i-am pus aseara o ciocolata buna buna buna in papucii de casa. Stiu sigur ca va zambi dimineata. Chiar si asa. Un zambet furat cu noaptea in cap... priceless... Si pisicutei i-am facut o bucurie, ca m-am jucat cu ea si cu pointerul Logitech pana noaptea tarziu. Eu cu pointerul, ea alergand dupa beculetul rosu. Avea nevoie de ceva miscare, maraia de veselie. si eu maraiam de cata veselie vedeam la ea. Si pentru Principessa o ciocolatica si niste ganduri – ce bine ca vine acasa, tare imi lipseste! La birou, am adus inimioare din turta dulce cu ciocolata.

Azi e ziua de nume a doi prieteni buni, prieteni din lista cu nume importante. Ar fi trei ei, dar unul 'a murit' pe drum – deci aici nu stiu daca se cad urari de bine, ci regrete eterne ca nu isi depaseste conditia. Ce bine ca nu e conditia mea! Pentru ceilalti doi, dragii de ei, o sa ma duc sa ii pup, le dau o inimioara de ciocolata si o privire galesa, sa stie ca eu sunt pe aici cand au nevoie de mine.

Si in rest... pentru oricine mai citeste ceva pe aici... imbratisari si un pupic de la baba Nicolae :o). Sarbatori fericite from now on and forever and ever and ever ever and ever ever and ever ever and ever ever and ever ever and ever ever and ever ever and ever ever and ever ever and ever ever and ever! :o)

Tradare

Pisica nu a dormit langa mine azi noapte. Cred ca nu i-a placut mutra mea, o fi simtit ca sunt dog lover, poate din lumea ei intelegea ce scriam eu aseara pe blog in timp ce o priveam cum sta tolanita langa mine. Oricum, de dormit langa mine, la picioare, cum mi-a zis Principessa ca o sa faca, nu a dormit.

Si azi am avut o zi horror si gandul la Pitzi nu mi-a dat pace. Prea tanjea aseara dupa o mangaiere, mititica. Ea.. care de obicei nici nu ma baga in seama. Tre sa termin mai repede azi, imi zic, sa ma duc la ea, ca sta singura. Of saracuta... Se plictiseste acolo, groaznic. Iar eu sunt r-e-s-p-o-n-s-a-b-i-l-a de pisica zilele astea. M-am mai luat cu treaba, mai fugea gandul, apoi iar revenea. Ce o face Pitzi... ce o face ea...?? Are mancarica, are apa... dar e singura. O si vad. Mica si firava in casa mare si pustie. Bine, hai sa imi vad de treaba, plec mai devreme azi, ma duc la ea si ii dau pateul ala care ii face cu ochiul.

Mai trece ceva timp, lucrurile se precipita la birou. Azi a fost una din cele mai grele zile din toamna asta. E-mailuri, sms-uri, yahoo-uri, discutii, fisiere, tone de fisiere, descoperiri spectaculoase, replici usturatoare, taskuri uitate pe drum si ridicari naive din umeri – mai toate cam pe acelasi proiect. Si e vina mea, ca eu am absentat cu intrebarile si eu ar fi trebuit sa urmaresc ce se intampla. Ma rog, in 2 zile recuperez si pe urma o sa vad eu. Oricum ma tratez sa schimb stilul, tonul, reactia. Poate o sa imi iasa si mie intr-o zi.

Peste toata nebunia, gandul ca pisica e singura – stresant. Pe la pranz se mai adauga unul: am uitat sa imi platesc banca – si a trecut scadenta binisor de tot. Ma iau cu treaba, uit again si fireste, nu ma duc la banca in timp util. Dupa-amiaza, pisica din nou in prima linie. Si imi fac planul: ma duc acasaaaa, imi iau haineee pentru maine, apoi ma duc la pisica!! Continua nebunia la birou. Ajung sa ma enervez atat e tare incat a-b-i-a la 7 jumatate inchid taraba si plec enervata si cu treaba neterminata. Treaba care intre timp se imbogatise vizibil pentru ca unii si altii nu se descurca inca la capitolul organizare si disciplina.

Si plec. Si trafic. Si trafic. Dupa o ora in care mai mult am stat in zona Arcul de Triumf m-am calmat. Ce sanse sunt ca eu in seara asta sa ajung acasa, sa ma schimb, sa ma intorc la Pitzi pe nebunia asta??? Ploua, toti stam bara la bara, este inutil!

Acum sunt acasa la mine, ingrijorata ca pisica e acasa la ea. Teoretic, stiu ca nu are ce sa se intample. Practic... sunt o tradatoare. Pisica e singura si e din vina mea. Maine ma trezesc la 5 a.m. fix, plec devreme, ma duc sa ii dau buna dimineata si pe urma ma duc la birou. Si sper sa adorm repede... ca de obicei cand am mustrari de constiinta nu am nici somn.

A-C-U-M

E 4 decembrie, ora 10 si 24 minute. Sunt intr-o excursie la munte, am venit aici cu trenul, cu rucsacul in spate. Bocanci, manusi, fular, caciula – tot tacamul. Sandvisuri frumos impachetate si marcate: ‘cascaval’, ‘sunca’, ‘branza’, ‘omleta’, etc. Pe care le-am pregatit dimineata la 5, inainte sa plec la gara.

Facand eu toate astea, asigurandu-ma eu de trasee si marcaje odata ce am ajuns la destinatie, acum urc pe munte, zapada de 1 metru in jur, poteca abia abia de recunoscut. Si eu cu ochii dupa marcaje, pe copaci. Inspir, expir aer rece de munte si de iarna si de zapada. Si cetini de brad incarcate si zapada sticlind in lumina zilei. Si liniste... ce de liniste... liniste fara limite. Si pasii mei pe poteca, cum ma uit eu in urma sa imi vad urmele si cum ma imaginez eu ca sunt o mohicanca ce pune piciorul pentru prima oara... where nobody has before.... Si cum intru cu totul in troienele de zapada de dincolo de poteca, nu imi pasa mie ca imi intra zapada in shoshoni, cum o simt rece ca imi aluneca pe langa ciorapei si tot nu imi pasa. Si cum vantul mai bate din cand in cand, si eu respir sacadat si cum suflul meu se pierde in aburi in aerul asta rece. Si cum mi-au cam inghetat un pic mainile si am cam obosit dar continuu sa merg, astept urmatorul marcaj, urmatorul copac si pasii mei... un, doi – inspir, un, doi – expir, un doi... un doi... Ma insoteste liniste si salbaticia din jur... Brazii sunt mai mari ca mine, imi tin companie pe drum si din loc in loc cate o buturuga imi apare in cale.. Si iar ma uit in spate ca imi place sa imi vad urmele si imi intorc privirea, atenta cand apar povarnisuri ce trebuie coborate, ma prind cu mainile de radacini batrane si de boscheti si de muschi sau ma leg de pietre cand urc. Ce de fericireeeeeee..... incepe sa ninga... si nu cade doar un fulg... doi. Ningeeeee intetit, ninge cu galeata, ninge peste tooooot.. .e atata zapada si muzica ninsorii care a rupt linistea asta si vantul care danseaza cu cracile brazilor si pasii mei care merg incet incet spre inainte.... Un, doi – inspir, un, doi – expir, un doi... un doi...


Timeout. Ma cheama datoria. Am un eveniment de pregatit :o))). Dar ah... ce bine mi-a prins visul asta cu ochii deschisi!!!!

Ma uit la unele feline...

... cum este pisicuta asta mica, vargata si ochioasa, care lancezeste acum pe canapea, langa mine. Are blanita tare fina si toarce. Din cand in cand da din coada, alene, de fapt a (mare) lene asa... O mangai cu grija, precauta – ca stiu ca fuge repede. Dar bag sama ca ii place, ca toarce mai intetit, ochii ii mijesc si dau sa se inchida... intinde capul iar boticul parca ii rade.

Pitzi e pisica prietenei mele. Pitzi e apelativul de alint. Are si nume de printesa: Aiko. Atentie, sa ne intelegem, e nume de printesa: citim ai-kó, nu á-iko.

Si eu am grija de Ai-ko o vreme, ca i-au plecat parintii in lume si au lasat odorul pe mana mea. Detin monopol pe afectiunea ei zilele astea. Sau... acum ca ma uit la ea ma gandesc: ma prinde in mrejele ei? Pe mine? A dog lover? Hrrrr.... mai sa fie!

A stat multe ore singura azi si, cand am intrat in casa, cine stie ce i-au spus simturile de ma iubeste asa brusc pe mine, o straina: apa, papa, mangaieri, companie, confort, siguranta... ‘all-cat-services-provider’. Si-a facut tot ritualul (cine are pisica... stie la ce ma refer). Am urmarit-o, a stiut ca o urmaresc - iar acum lancezeste langa mine. Este exact ce stie sa faca mai bine animalutzul asta mic si firav... Stie cum sa faca sa ii fie bine. O mica santajista... miauna dulce, te priveste cu ochisorii ei curiosi, se prelinge pe langa tine, toarce si... iti intra in inima. Esti pierdut.

Prieteni, asta e alta solutie pentru fericire. Mare treaba trebuie sa fie sa stii sa fii ‘pisicuta de apartament’. In lumea noastra, sa stii cum sa iti atragi atentia celuilalt: sa fii rasfatata, ingrijita, iubita, mangaiata.... Hrrrr... sa nu te zbati foarte tare pentru mai nimic, ca are sigur altcineva grija de ce e nevoie... hrrr... Sa te ingrijesti numai de tabieturile tale, sa vorbesti, sa mergi, sa privesti, sa reactionezi intocmai ca o felina. Sa astepti sa iti vina ‘stapanul’ si sa te lasi mangaiata doar cand/cat vrei. Sa stii cat sa fii de mieroasa ca sa obtii ce vrei si sa scoti gherutele exact cand e nevoie. Iti trebuie talent, frate! Dar e incredibil cate pisicute din astea nu sunt in jur! Cel putin 3 nume din cercul meu de cunostinte imi vin in cap instant.

Chiar azi dimineata am vazut una potentiala, imaginea perfecta a pisicii de... vila. O necunoscuta. Arata chiar ca o felina programata pentru asta, avea o privire semeata, ostentativa si conducea un super jipan. Noi, cativa, cu ochii pe ea. Un coleg zice:

‘Uite la pisica asta. Saraca... sigur se duce spre birou cu masina asta jerpelita, e si ea obosita, ca sigur s-a culcat tarziu si s-a trezit devreme, a pregatit totul pentru copii, i-a dus la scoala, acum alearga disperata la birou unde munceste de rupe ca sa puna mana pe un salariu ne-negociat de doi ani si mai scapa de-acolo la noapte, cand iar ajunge acasa si o ia de la capat si isi rupe unghiutele si isi termina manichiura spaland la vase si gatind ciorbica pentru familie...’

A-iu-rea. Asta e felina adevarata. Stie treaba cu mrejele, are ce-i trebuie sa primeasca ce vrea... Ce atata zbatere cand totul poate veni de la sine?

Hehe... Ai-ko... Cum am inceput eu ziua cu o ‘pisicuta’ si o termin cu alta... Bine macar ca tu esti adevarata adevarata. Ma uit la tine si am sentimente contradictorii: 1) mi-esti draga ca esti dulce si pufoasa si 2) te invidiez ca ai asa trai, printeso.

Dar: sa nu ni se urce la cap, da? Tu pisica, eu dog lover... Treaca, mearga, saptamana asta :o). Pe urma, mai vedem!

Anul cu 13 luni

- Cat faci pana la serviciu?, ma intreaba un prieten.
- Pai, dimineata nu foarte mult, ca ma trezesc la 5, 5 jumate si ajung la birou cam pe la 7 jumate, 8.
- Cinci??? Jesus!
- Iti dai seama, cu cat mai tarziu plec, cu atat fac mai mult pe drum. Ca sa ies din cartier dupa 7 jumate imi ia o ora si ceva, 2 statii de autobuz intr-o ora si ceva. Prefer sa ma trezesc devreme.
- Si seara?
- Media - 2 ore. Se poate si mai mult. De obicei imi fac de treaba prin oras pana dupa 8, sau stau la birou si astept sa se aseze toti pe la casele lor. Tu?
- Eu c-i-n-c-i minute dimineata si cam 15-20 dupa amiaza.

El lucreaza la iesirea din Bucuresti, spre Pitesti....

- Da, si cand plec si cand ma intorc, e aglomerat pe sens invers, nu ma priveste pe mine.

Eu deja muta... ce sa mai zic??!!

- Si fii atenta ce am constat. Anul trecut, faceam naveta, Ploiesti-Bucuresti. Imi lua 3 ore pe zi. Si de cand stau in Bucuresti si tot aici muncesc, am mai castigat cate o luna pe an. Eu de fapt traiesc 13 luni pe an, nu 12. Ca daca inmultesti 3 ore / zi pe care eu le-am recastigat p-en-t-r-u m-i-n-e ori 250 zile lucratoare (nu le pun pe toate, da??!!) si imparti la 24h ziua... iti da fix 31.25 zile. Timp numai pentru mine – fac ce vreau cu el. Si, sa stii, asa trebuie facut calculul.

Aha, deci eu am doar 11 luni pe an, right? Si nu am nevoie de ecuatii dificile ca sa imi dau seama cat din ele de fapt e numai pentru mine, nu pentru firma. Super... ce sa mai zic... super...

Ma tot duc

Vineri seara am primit un cadou super, o prietena m-a scos la teatru. Si piesa asta mi-a smuls lacrimi de ras, dar si de plans, ca vorba ceea, daca e sa fi fost vreodata campioana la ceva, atunci la ‘ma tot duc’ am fost. Ma rog, nu voi relua aici povestea, mai degraba mergeti sa o vedeti voi insiva. De principiu, daca vreodata ati iubit si din varii motive v-ati despartit si iar v-ati impacat si iar ati fugit si iar ati revenit... then this is your story too. Ma tot duc este o poveste pentru cupluri care din detalii mici si nesemnificative dau in drame existentiale si uita sa traiasca din pricina conflictului prin care trec: se termina, nu se termina, se termina, nu se termina.... As pleca, dar nu cumva sa ma lasi...

Cu Oana Pelea si Mihai Gruia Sandu seara este garantata. Nu am vazut decoruri, recuzita, lumini, efecte speciale. Doar emotie, emotie pura si prestatii absolut fenomenale. Am fost rapita timp de aproape 2 ore de povestea mea, jucata acolo, pe scena, pentru mine parca, probabil ca sa deschid bine ochii si sa vad bine. Sa vad bine, sa rad si sa plang de cat de pierduti suntem noi, oamenii, in nimicuri si detalii care ne mananca viata.

La final, dintre aplauze, m-am uitat la ochii Oanei Pelea... erau umflati de plans, dupa scene si momente intregi in care de emotie ii dadeau lacrimile. Si impartasea asta cu noi, oferindu-si inima, jucand teatru in adevaratul sens al cuvantului.

Am iesit de acolo cu gandul ca saptamana viitoare am sa cumpar niste bilete pentru persoane despre care stiu ca au trecut sau trec prin situatii asemanatoare, relatii care in loc sa traiasca pur si simplu sunt un... sfarsit nesfarsit. Un mic cadou de sarbatori, o oglinda postata in fata fiecaruia. Eu m-as mai uita de cateva ori, doar doar oi pricepe ceva de-a binelea, once and for all.

Piesa se joaca la Teatrul Foarte Mic.