Sunt fericita, mama

..... Si se intalneste mama cu fostul ei sef. Nu s-au vazut de un milion de ani. Si stau de vorba in intersectie la Lujerului pana ii prinde seara. O dureau picioarele pe batranica mea. Anyway, din vorba in vorba, ajung la capitolul copii. El ii zice ca fata lui a plecat in Germania, lucreaza si s-a casatorit acolo.

- Si Crenguta? (adica eu). Cati ani are?
- 31, zice mama
- E casatorita?
- Nu, zice mama. E intr-o relatie cu cineva... Nu e ceva serios, stiti cum sunt barbatii din ziua de azi. E greu sa mai ai incredere in cineva...

Ma uitam la ea. A continuat sa imi povesteasca ce a mai sporovait cu domnul doctor. Nu ii mai auzeam vorbele, un duios sentiment mi-a umplut sufletul. Cum sa o conving pe mama ca bucatica de viata pe care o traiesc in acesti ani e atat de frumoasa si de plina, chiar daca inca nu am propria familie? Ca pentru mine e mai putin important ce crede vecina de la 2, matusa din strainatate, varul de la Targoviste, domnul doctor sau cucoana X cand imi analizeaza statutul social? Ca e important orice e frumos si imi umple sufletul? Ca ma simt o femeie implinita cu fix ceea ce am acum? Pur si simplu pentru ca am atatea...

Si fiindca mi-a luat graiul cu povestea ei, nici nu am avut curajul sa ii spun:

Mama, nu trebuie sa te indoiesti ca as fi fericita. Trebuie sa o crezi cu toata inima.

Am tot ce imi trebuie, mama, acum.

Dar mai ales, te am pe tine langa mine, si casuta noastra, si prietenele noastre, si mesele noastre festive si ornate si dichisite de sambata si duminica, scaunelul pe care tu iti sorbi cafeaua, sortuletul tau de la bucatarie, vechi de 1000 ani, dar atat de bine ingrijit si pastrat, ca si cum nu ar mai fi pe lume altul de gasit... Si imi place ca inca ne facem amandoua planuri, ne sfatuim cu ce sa te imbraci cand iesim impreuna, ca si cand ce cred eu ar conta mai tare decat ce vrei tu, cum bluza bleumarin e mai buna decat cea maro pentru ca imi place mie sau pantalonii nu sunt potriviti pentru asa reuniune de familie, devreme ce eu mi-s in fustita... Si ce te sorb din priviri ca te bucuri cand mananci cate o ciocolata intreaga o data si imi arati o mutrita alintata, ca un copil care a facut-o lata, dar tare ar mai vrea... O mana de om, ca tine, mama... si atata ciocolata... :o) Cum nu as putea fi implinita cand uneori te aud razand, in timp ce te uiti la televizor, sau te vad dormind linistita, doborand in sfarsit prelungitele insomnii, cu trupul tau mic si firav, in marele pat pe care l-am cumparat tocmai pentru ca mi-am dorit sa... ai cel mai cald si mai comfortabil loc pentru a-ti odihni oasele batrane si bolnave?

Sunt coplesita si ma simt rasfata, mama, cand ajung acasa si toate cele lasate in urma de mine, dezordonata si aeriana, sunt cu atata rabdare reasezate de tine; cum tu constiincioasa ma astepti cu mancarica mereu calda, pregatita ore intregi, la foc mic... ‘ca asa iese cel mai bun gust din ingrediente’... Si cat imi umple sufletul rabdarea ta si calmul tau, mama, cat ma uimesti ca nu te plangi niciodata cand te doare, nici cand ai obosit, nici ti-e greu si ai vrea poate sa uiti de toate greutatile si nefericirea prin care ti-a fost dat sa treci... Cum poti, mama, sa pastrezi atata durere si sa zambesti mereu, la fel de frumos ca intotdeauna?

Si cat ma bucur ca tu esti cea mai buna prietena a mea, cea care nu ma judeca, nu ma cearta si nu ma obliga la nimic... Cum fara sprijinul tau si fara faptul ca ma asculti intotdeauna nu m-as fi descurcat in itzele in care m-am tot incurcat... Ce fericita sunt, mama, ca tie iti pot spune orice. Cat conteaza ca am cui sa ma destainuiesc cand imi vine a rade, a plange, cand vreau sa topai de fericire sau cand ma doare, dar mai ales, cat conteaza ca te stiu langa mine in orice clipa...

Stii tu ca numai gratie tie am invatat ca nicio napasta nu e de netrecut? Ca in viata totul se rezolva cu rabdare si ca in mine trebuie sa caut puterea de a reusi... Sfaturile tale sunt lectii pentru mine, mama, iar daca uneori lipsesc nemotivat de la ora ta, sa nu crezi ca nu regret...

Sunt fericita, mama... si sa nu te indoiesti de asta. Insusi faptul ca de cate ori vreau a scrie despre tine nu gasesc cuvintele potrivite pentru a-ti spune cat de mult insemni pentru mine, e o dovada ca recunostinta mea de a te avea tocmai pe tine ca mama e mult prea greu de exprimat. Ba chiar, ma gandesc mereu, oare voi putea vreodata sa iti pun portretul in cuvinte intr-un fel care sa iti infatiseze adevaratul chip, sa il faca la fel de nemuritor, venerabil si inegalabil de frumos, precum este in sufletul meu?! Probabil ca nu, maicuta mea draga. Sa fie asta marea mea provocare scriitoriceasca. Macar atat pot face si eu pentru tine.

Prin urmare, e vremea pentru noi doua, mama. Eu am ragazul sa petrec o vreme de om mare cu tine, numai cu tine, mama. Si pentru mine aceste clipe sunt nepretuite.