M-a cuprins un sentiment de mila profunda fata de bietele suflete tinute intr-un buncar in Austria, de catre un animal ce-si spune om. Mila, neputinta, durere, chiar frica... dar si furie... furie... furie... Am cautat pe Google si am citit povestea acestor oameni nefericiti.. Cu fiecare detaliu pe care l-am descoperit, am intrat mai adanc intr-o oribila poveste, pe care pur si simplu nu o pot asocia realitatii.
Acest caz nu este iscodirea unei minti creative in cautare de succes la box-office. Joseph Fritzl nu este doar un personaj intruchipat de un actor ce joaca rolul unui psihopat intr-o productie cinematografica. Acesta nu este un film! Este adevarul adevarat care se intampla la cateva sute de kilometri de noi, in inima civilizatiei. Si mintea mea refuza sa accepte ca aceasta poveste este reala.
Nu reusesc sa inteleg cum este posibil sa se intample asemenea atrocitati. Ce a fost in mintea acestui psihopat in clipa in care si-a inchis fata si a violat-o timp de 24 ani, avand sapte copiii cu ea? De ce prietenii lui Elizabeth Fritzl si mai ales familia nu au investigat disparitia ei? Cum de nimeni nu s-a sesizat in situatiile cand 3 presupusi ‘nepoti’ au aparut la usa familiei, de nicaieri??!! Unde au fost autoritatile in toata aceasta poveste nascotita de un fost detinut, acuzat de viol? Cum se poate ca nimeni, niciodata sa nu isi fi dat seama ca in aceeasi cladire traieste o intreaga familie, zavorata, privata de elementarele... raze de soare? Ca acolo se nasc copii si se petrece o drama inimaginabila?!
Peste astfel de intrebari logice la care - o spune realitatea - nu primim niciun raspuns normal, nu putem trece decat acceptand ca... asa a fost sa le fie acestor oameni. Amara si slaba consolare in fata ratiunii revoltate, dar asta e singura iesire. O fatalitate cumplita le-a invaluit destinul. Eu una am apelat la ratiune fara rezultat. Si ca sa pot accepta situatia, ma agat de credinta ca orice intamplare are un trecut care o pregateste si un viitor care o prelungeste. Orice actiune este o za dintr-un lant fara sfarsit. Nimeni nu poate sti care moment din trecut a declansat aceasta poveste, nici care ar putea fi momentul izbavirii pentru toti cei implicati in ea. Dar sper ca deconspirarea atrocitatii sa intrerupa acest lant vicios care iata, a afectat atatea destine, intr-un mod imposibil de explicat. Si mai sper ca sentimentul de compasiune si rugile a milioane de oameni sa poate ajunge catre biata femeie si ai ei copii, oferindu-le alinarea si linistea de care au nevoie.
Nu m-am mai rugat demult la Dumnezeu... Dar in fata ororii din Amstetten, primul gand a fost la EL. Si cred ca noi toti ar trebui sa oferim o clipa de atentie acestui caz, trimitand cu gandul nostru sprijin, compasiune si iertare pentru toti cei aflati, din pacate, intr-un adevarat infern pe pamant.
Ajuta, Doamne, aceste suflete sa isi gaseasca linistea si pacea! :o((
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 Comenteaza:
Trimiteți un comentariu