Madelainele mele

Am o problema cu mirosurile. Pastrez bine ingropate in sertarasele din mintea mea amintiri care explodeaza subit si neasteptat la intalnirea cu un miros familiar odinioara. Astazi am trecut in revista cateva din ele... ca asa mi-a venit pe caldura asta nesimtit de prezenta in narile mele... Si asa mi-am adus aminte de:

Mirosul din scoala generala. Mirosul efectiv al peretilor, al mobilierului, mirosul de pe culoare, din clasa, din zona cancelariei.. Toate compun un anumit iz, pe care nu il pot asemui cu nimic pentru elocventa. E doar in nasul meu. Insa cand il intalnesc, ma teleportez automat in zgomotul de pe coridorul de la etajul 1, in harmalia teribila din recreatiile nebune, cand ne alergam de ici colo cu baietii de la a III-a H. Acolo erau cei mai frumosi baieti. Ne trimiteam biletele de dragoste, suluri infasurate in ata de pe papiota. Aruncam biletelul si lasam papiota sa se desire. SI cand ajungea la destinatar strangeam inapoi ata.. Chestia asta are in mintea mea un anume miros. L-am reintalnit si acum cateva saptamani, cand am fost la votare. Ah, ce vremuri! (Cele din scoala, nu cele cu votarea! :o)

Freziile. Pe cat de frumoase si parfumate sunt ele, pe atat de terifiante sunt amintirile pe care mi le trezesc... A fost odata o primavara ploioasa si rece, cand a murit bunica unui prieten bun de famile. Marea majoritate din cei care au venit la priveghi au adus buchete de frezii. Conform traditiei, bratele de flori au fost puse intr-o galeata la intrare. Mirosea si pe scara blocului a frezii, in ciuda faptului ca la usa erau crucea, si steagul acela de la biserica, si lumanari... Asa se face ca mie freziile imi trezesc amintiri morbide. Imi plac, dar ma feresc de ele.

XS de la Paco Rabanne. Hehe... Paco are si el o poveste. Am mai scris despre asta.

Mirosul de toamna ma duce tot in trecut, tot in perioada scolii generale. Caiete, carti, ghiozdan, toate pregatirile... Si despre asta am mai scris, intr-o toamna...

Mirosul de ploaie imi aminteste de diminetile cand tuna si fulgera si tot trebuia sa mergem la ore. Aveam o umbrela rupta si eram tare suparata ca nu imi cumpara mama una noua. Ma codeam sa plec la drum, iesea cu lacrimi in holul de la intrare. ‘Altadata sa ai grija de lucrurile tale... Era noua si ai rupt-o...’

Mirosul de pepene galben imi provoaca greata. La fel cel de fructe de mare. Nu ma dau in vant nici dupa ciorba de burta, din aceleasi motive.

Mirosul fad si uscat al caldurii asteia care ne inconjura ma intoarce tot in copilarie, cand toceam bordurile prin cartier, cu ‘gasca’ de la bloc. Nu-mi amintesc sa fi trait vreodata temperaturi de genul asta, dar asta poate e din cauza faptului ca eram copil. Cand esti copil, canicula are alte temperaturi. Mai o zbantuiala prin baltoace, mai un pahar cu apa cersit de la vecina de la parter... Nu luam in seama gradele de afara. Alergam cat e ziua de lunga. Si mai asociez canicula din copilarie cu inghetata aceea la hartie, inghetata invelita intr-o crusta fina de ciocolata. Si cu halba de bere din care ai mei ma lasau sa fur spuma, la inceput. Si cu rochita alba, cu bretelute si floricele albastre, pe care am murdarit-o din prima zi de purtare asezandu-ma pe aceleasi borduri soioase cu ulei de la vecinul nostru mecanic auto... Si tot caniculei de vara ii asociez arsurile de gradul II pe care le-am facut la gat, pe stadion, in timp ce se pregatea un mare show de ziua lui Ceausescu.

Si imi este foarte cald. Si gata cu amintirile. For the moment.

Miroase a ploaie, parca. Da Doamne!