31 oct. 2007

Aglomeratie in cap


Ieri am avut de luat doua decizii cam mari pentru o singura zi. Asa le resimt eu acum. Nu pot sa dau detalii, dar pot sa spun ca nu au nici o legatura una cu alta, nu se influenteaza mai deloc la o prima vedere. Teoretic. Practic, ma au in comun pe mine. Adica a trebuit sa spun ‘da’ sau ‘nu’ cu privire la niste aspecte foarte importante, cu impact pe termen mediu si lung. Foarte lung. Deci, decizii importante.

Am avut atatea la care sa ma gandesc, incat cand m-am trezit spunand ‘nu’ in ambele cazuri, m-am simtit deja obosita. Si asa e in tot ce fac, tot ce ma inconjoara. Am devenit foarte sceptica si, pe fondul unei firi oricum ‘analitico-despicatoare-de-fire-in-milioane-de-parti’, chestia asta se manifesta cam peste tot. Ma enerveaza ca am ajuns atat de circumspecta trebuie sa ma gandesc atat de mult pentru orice. Imi place sa iau decizii pe loc, sa imi ascult insinctul, sa fac cum imi dicteaza clipa. OK, stiu ca de aia am gresit de multe ori... dar asta e, asa imi place. Nu pot sa nu ma gandesc, insa ce bine ar fi sa fie asa... Eu una as prefera variantele putine, lucrurile necomplicate – dar asta intr-un context generalizat. Adica toti sa avem vietile la fel de simple (si fericite) ca un, doi, trei, sa nu avem idee ca exista alternative. Sa nu fim constienti decat de o varietate de lucruri absolut satisfacatoare.

Pe vremuri, aveam 1 telefon in casa si dreptul la un singur tip de abonament, unicul pe tara. Toata lumea era in contact cu toata lumea si nici telefonul nu se strica (al nostru a functionat cel putin 10-15 ani). Acum... avem la dispozitie o varietate de tipuri de conexiuni telefonice, mii de tipuri de telefoane fixe si mobile. Cu fir, fara fir, cu robot, fara, cu agenda electronica sau... fara. Cu afisaj digital, fara. Nu ma pricep, nu mai continuu, iar in zona de telefonie mobila nici nu ma bag. Ma depaseste zona asta tehnica, sunt pe dinafara. Dar cred ca daca cineva s-ar duce sa intrebe intr-un astfel de magazin ‘nu va suparati, un telefon simplu, care nu faciliteaza si nu-mi ofera nimic in afara de conversatii telefonice, aveti?’ raspunsul ar fi ‘Nu, din pacate... nu avem’.

Asta as vrea si eu. Un context simplu. Cateva alternative, nu doua, nu trei.. nu stiu – sa fie intr-un numar ideal. Oportunitati intr-o cantitate perfecta. Chestiuni mai simple in jurul meu, alternative mai clare, implicatii mai putine. Am inceput sa obosesc cu atatea variante si matrici de posibilitati si alternative. Ma trezesc in postura celui care le analizeaza, le trateaza serios, ca pe niste lucruri importante ce sunt, pune mana pe raspunsul final si apoi alege. Si desi stie ca a decis bine, surprise... nu simte bucuria unei alegeri implinite.

Si este exact din cauza asta: sunt prea multe aspecte in problema, ca intr-o ecuatie matematica din aia grea, pe care i-o pui in fata unui filolog. Aspecte care, multiplicate cu unghiurile din care le privesc eu, dau prea multe posibilitati din care sa aleg si la final sa am si sentimentul implinirii. Adica mereu ramane intrebarea: daca ce am ales eu nu e bine? Daca as mai fi avut o sansa sa aleg si mai bine dar nu am verificat toate posibilitatile?

Vizualizez chestia asta ca pe o retea fictiva de... autobuze. Sunt multe, multe, au rute care se intretaie, fiecare punct de intersectare are propriul rost si tu esti soferul unui astfel de autobuz. La fiecare noua intersectie trebuie sa decizi pe ce cale mergi mai departe, dar nu e simplu, ca nu ai doar optiuni de gen stanga, dreapta si atat. Exista si stanga-stanga, dreapta la (ora) 10:10 sau dreapta-dreapta-sud, pe la 4:20. In cele din urma, semnalizezi, faci stanga si nici bine nu ai virat ca iar te asteapta un nod din asta de retea. Si iar... si iar... Tu stii unde ai vrea sa ajungi dar, pana la destinatie... te mananca optiunile din trafic, alternativele, descrierile, caracteristicile, avantajele, complicatiile, riscurile... Si cand ajungi acasa (deci unde trebuie – deci ai ales si ai ajuns unde trebuia) nu mai ai cum sa fii multumit, linistit, impacat. Esti prea obosit si satul de atatea decizii ce a trebuit sa iei.

Daca am fost prea ambigua cu postul asta ma bucur. Asa ma simt.

0 Comenteaza:

Trimiteți un comentariu

Blog Widget by LinkWithin

Pur si simplu...

A person is never so empty as when he is full of himself.

Persoane interesate

 

Copyright © 2008 Green Scrapbook Diary Designed by SimplyWP | Made free by Scrapbooking Software | Bloggerized by Ipiet Templates