2 oct. 2007

Vindecari


Ma bucur sa constat ca de cativa ani incoace nu ma mai sperie singuratatea asa cum o facea altadata. Imi amintesc si astazi ziua in care Irina, prietena mea ce mai buna, mi-a spus ‘casa noastra e goala; te poti muta acolo oricand doresti sa iti limpezesti gandurile; vei avea timp de tine si vei putea face lucruri pe care pana acum nici nu le-ai incercat pentru ca tot timpul ai stat ba cu familia, ba cu prietenul’.

Am reusit atunci si a fost foarte bine. Am stat acolo 6 luni si am invatat, ca un copil mic, sa incep sa am grija de mine mai intai si sa imi ocup, la nevoie, tot timpul cu acest lucru. Am invatat sa ma bucur de clipe in care prezenta altcuiva sa nu fie neaparat necesara pentru a ma simti bine. Si acum stau si ma gandesc cat de disperata eram ca vine o zi de sambata si nu am ce face. Cum niciodata nu locuisem singura, ecuatia din mintea mea era una si buna: daca sunt singura, nu am ce face.. Si ma panicam efectiv. Atunci am descoperit bucuria de a-mi face planul zilei mele la cafeaua mea. Nu orice fel de plan, ci exact ala de care am chef, planul care poate sa sufere orice fel de amanari. Aveam deja 27 sau 28 ani cand am inceput sa gust din plin din frenezia timpului care curge NUMAI PENTRU MINE. Tarziu, dar tot e bine, nu?!

Ce bine e sa lancezesti la televizor toata ziua daca de asta ai chef sa faci! Cat de excelenta poate fi o baie cu spuma in miezul zilei sau ce bine e sa treci prin tot procesul unui machiaj doar pentru ca ai chef sa iti ‘pictezi’ trasaturile. Am inceput sa pierd ore in sir in librarii, la cosmetica, in magazine, la cinema sau chiar colorand in carti de desenat pentru copii (nu vorbim acum de efectele secundare... numai portofelul meu stie...). Conteaza starea de spirit - evident ameliorata! Odata am citit intr-o cafenea cateva ore stand singurica, la o masa, doar de dragul de a face acest lucru acolo, singura. Altadata sigur as fi fost stanjenita si nu m-as fi simtit in elementul meu. Era insa o perioada in care ma descopeream si imi ofeream, cu sete, orice mica bucurie, mie. (Nu am mai ajuns sa citesc prin cafenele, dar ar trebui sa repoet experienta... mi-a placut fantastic!)

Ma simt bine singura de cand imi dau seama ca singuratatea este efectiv o stare de fapt. Pierdem atat de mult timp in viata incercand sa fugim de ea, dar nu ne gandim ca de fapt suntem mereu singuri in raport cu ceva. Sau cu cineva. Probabil ca cel mai singuri (si speriati) suntem atunci cand timpul ne este ocupat de ganduri si griji interioare. Acestea sunt momentele de maxima singuratate, de care nu putem fugi si pentru care consumam energie inutil tot incercand sa le evitam. M-am linistit din clipa in care am inceput sa discut si cu mine insami, nu doar cu prietenii si cu alte cunostinte. Pe langa discutiile banale de zi cu zi, am inceput sa vad cat de bine e sa iti propui tu, cu tine, lucruri simple sau heavy, si ce incantare poate fi, la final, realizarea (sau – de ce nu – omiterea lor). Totul dupa propriul chef.

Nu vreau sa ridic in slavi singuratatea. Nu e mai bine sa fii singur decat sa fii in compania cuiva – daca e cine trebuie. Ce vreau sa spun e ca e asa de bine, de important si de util pentru fieare dintre noi sa ne intoarcem din cand in cand catre noi insine, pentru o discutie sincera (ideal si indulgenta) in oglinda: esti multumit de ce ai facut in ultima vreme? ce ai chef sa faci azi? cand iti petreci putin timp si cu... mine?

De fiecare data cand am facut asta si am raspuns asa cum am simtit mai bine, am fost extrem de fericita. Inca o fac :o). De altfel, e si foarte confortabil. Nu ma aude si nu ma vede decat forma din oglinda :o).

1 Comenteaza:

anna-maria on 9 octombrie 2007, 18:00 spunea...

de 8 ani nu mai sunt singura, iar de 3, cu acte :)
si totusi, am periodic nevoie de momente de singuratate, de retragere pe plaja mea pustie sau in padurea mea de fagi. momentele pe care eu le petrec cu mine sunt foarte pretioase si necesare ca si aerul pe care il respir. nu imi trebuie zile intregi de singuratate, nu vreau sa ma rup de sotul meu mai mult de cateva ore niciodata, nu imi doresc escapade intre fete (sau nu mai mult de o dupa-masa la o cafea), iar daca trebuie sa petrecem mai mult de cateva zile departe unul de altul, simt o durere in capul pieptului. si totusi, am momente cand nu vreau sa vad si aud pe nimeni, cand vreau sa ma aud doar pe mine. sunt clipe intense cand aud numai o respiratie si vad lumea in culorile mele. sunt momente cand mi-e dor de mine asa cum numai eu ma stiu, si cand ma droghez cu visele mele si cu gandurile mele. imi iau doza de sinceritate cu mine insami.
e o dependenta dulce-amara, caci sunt cel mai dur critic al meu dar si cel mai fervent indragostit ...

Trimiteți un comentariu

Blog Widget by LinkWithin

Pur si simplu...

A person is never so empty as when he is full of himself.

Persoane interesate

 

Copyright © 2008 Green Scrapbook Diary Designed by SimplyWP | Made free by Scrapbooking Software | Bloggerized by Ipiet Templates