O sa fac un mic comentariu si cu privire la pisicuta de pe ecran, care sper sa vina in curand in viata mea. De sambata sper sa fiu fericita posesoare a unui bulgaras mic, alb, cu ochi albastri. Dar despre asta... saptamana viitoare :o)
27 oct. 2009
Are stofa de leader...
...la o luna si jumatate, nu credeti?! Doarme, viseaza, papa si ofteaza. Hm... cam asa mi-am inceput eu dimineata de azi, cu acest sufletel care ne-a vizitat sa ne lumineze dinmineata. Asa fascinatie ne-a cuprins in fata formelor sale minuscule... incat toata lumea a uitat pentru cateva clipe unde si de ce suntem. Nu-i asa ca da bine cu decorul? Hihi...
O sa fac un mic comentariu si cu privire la pisicuta de pe ecran, care sper sa vina in curand in viata mea. De sambata sper sa fiu fericita posesoare a unui bulgaras mic, alb, cu ochi albastri. Dar despre asta... saptamana viitoare :o)
O sa fac un mic comentariu si cu privire la pisicuta de pe ecran, care sper sa vina in curand in viata mea. De sambata sper sa fiu fericita posesoare a unui bulgaras mic, alb, cu ochi albastri. Dar despre asta... saptamana viitoare :o)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
6 Comenteaza:
Nu stiu cat de multa stofa de lider are bebelusul, dar un lucru e cert: aparitia unui copil te face sa simti mai acut trecerea timpului.
In cazul nostru, al adultilor, schimbarile fizice sunt mai greu vizibile: un rid in coltul gurii sau pe frunte, o privire mai putin luminoasa sau optimista, kilograme incapatanate, fire albe la tample... In schimb, cand e vorba de copii, ajungi sa te uiti la hainute si salopete si botosei purtati doar 3-4 luni si deja ramasi mici, te uiti la semnele facute in fiecare an pe tocul usii si observi centimetri crescuti, ii vezi trecand de la cresa, la gradi, la scoala primara, la liceu :)
Imi aduc aminte, apropo de asta, ca Mihai Stanescu (graficianul) obisnuia sa o fotografieze pe Daiana, fiica lui, intr-o anumita zi, de la an la an, imbracata in aceeasi rochie rosie, in fata aceluiasi perete (a fotografiat-o de la 6 la 29 de ani). Evident, singura constanta in tot sirul de fotografii (pe langa personaj si perete) este rochita respectiva, care atarna pe corpul fetitei de 6 ani cu lejeritate, la adolescenta ii este tocmai buna, putin stramta mai tarziu pe la 20 de ani, pentru ca la 29 de ani sa crape, explodata, pe pantecul in care crestea chiar copilul Daianei, ajunsa femeie in toata puterea cuvantului. Stanescu a facut chiar si o expozitie cu aceste fotografii, parca in 2004.
Minunata ideea lui Stanescu... Si eu ma gandeam ca atunci cand voi avea un bebe voi incerca sa contorizez trecerea timpului cumva, o sa vad eu cum. Eu si taticul lui, care sper sa aiba suficienta creativitate pe tema asta :o). Astazi m-am topit in fata acestui sufletel miniatural. M-am topit efectiv...
Un sef peste intreaga lume, nu doar peste acel birou....
Astept poze cu bulgarasul mic cu ochi albastri ;) Sa vad daca e la fel de cumionte si linistit... deja te vad fugind printre birouri dupa el.
Cu siguranta ii voi face multe multe multe poze. :o) Abia o astept, ca e pisicuta :o)
Am o colega care isi mai aduce fiica la serviciu. Micuta, reuseste de fiecare data sa ne descreteasca fruntile si sa ne faca sa uitam pentru ceva timp de orice problema sau sedinta am avea. A inceput deja sa mearga si este curioasa si sfioasa in egala masura. Daca o vezi, te topesti efectiv dupa ea.
Cred... Cine nu s-ar topi in fata unor omuleti care par jucarii? :o) Oricum, dupa intamplarea de azi m-am gandit ca acei colegi ai nostri care sunt parinti ar face foooarte bine daca si-ar aduce mai des copiii la birou, chiar pret de cateva minute. Ne-am mai descreti toti fruntile si am sufla mai usurati, cu o alta perspectiva a zilei inainte...
Trimiteți un comentariu