In lumina ultimelor zile, dupa ce am avut sansa sa particip la un extraordinar workshop de meditatie ZaZen, ma duc sa ma asez si... sa stau. Asta a facut si Buddha. S-a asezat si a stat. Se zice ca a stat sub copacul Bodhi, intr-o singura postura, absolut neclintit... vreme de o saptamana. Sau, spun alte mituri, a stat atat de mult, incat in mainile sale si-au facut cuib pasarele, iar la ochi au testut panza niste paienjeni. Cand a vrut prima oara sa se miste, a vazut cuibul din maini si faptul ca ouale nu au eclozat... asa ca a ales sa cada din nou in transa. Mai tarziu, nemiscand pleoapele pentru a nu rupe panza paienjenilor, i-a urmarit pe puii neajutorati, cazand apoi din nou in transa. S-a miscat abia dupa ce a obtinut extazul eliberarii, dar intre timp pasarelele si paienjenii plecasera in lumea lor... Hm... destul de creepy imaginea, nu ma vad facand gaura in podea in spatiul pe care mi l-am amenajat special pentru astfel de momente. Totusi, judecand sau nu cu infinita creativitate a miturilor, omul a devenit un cineva. Atatea milioane de adepti sustin ca drumul oferit de Buddha spre iluminare este de fapt suprema cale catre adevarata fericire. Eu, din spatiul meu modest, caut odihna si relaxare.Imi veti ierta asadar absenta din acest spatiu. Nu fac nimic interesant de care sa nu povestesc, imi rasfat doar putin spiritul, imbarbatandu-l cu meditatie prin nemiscare. Ca sa raspund unei prietene... da... iti amortesc rau picioarele cand nu te misti deloc timp de jumatate de ora sau chiar o ora. Dar again: cine are nevoie de picioare atunci cand sta?! :o)
Am aflat o groaza de lucruri interesante la workshopul asta. Marea majoritate sunt chestiuni care te pun pe ganduri si iti releva o cu totul si cu totul altfel de viziune asupra vietii. Nu ca mi-ar fi fost straina viziunea... dar ce bine stam cu teoria, hehe... ! M-a frapat cand insusi Maestrul Dokusho a replicat unui elev curios sa stie daca intentia conteaza in 'salvarea' spiritului. 'Tinere, nu stiu ce sa iti spun. Mai bine il citez pe Alighieri... El spunea ca drumul spre infern e pavat cu intentii bune'.
Aha. Si eu, Maestre, ma pot lauda cu o meeeega salba de bune intentii. Am gandit bine, am vrut sa fac bine si uneori mi-au iesit lucrurile fix cum nu m-am asteptat. Cred ca Domnia Ta bine zici. Daca nu ma pun pe fapte... tot pe aceeasi poteca spre infern circul. Iaca solutie: ma pun pe stat, ca dovada a intentiilor mele ce se pot transforma in fapte de sine statatoare. Si meditez.
Ca o picanterie in povestea asta cu meditatia, m-am convins de faptul ca pozitia lotus, specifica asiaticilor budisti, cea cu picioarele impreunate langa corp... este absolut ingrozitoare cand vine vorba de confortul unui amator. Ma refer la adevarata pozitie, nu cea pe care o adoptam cand ne asezam la taclale, tolanindu-ne pe o perna sau pe jos. Aia e un mic fleac, nu e pozitia budista. E o ramasita a ceea ce se vrea a fi lotusul. Daca nu ma credeti, incercati sa stati in aceasta pozitie, pe o perna inalta, indoind genunchii, lipindu-i de podea si, mai ales, sprijinind calcaiele pe coapsele interioare, in zona inghinala. Intai stangul, apoi dreptul. Cam asa-i pozitia lotus. Dau o bere cui rezista 5 minute in asa echilibru, fara sa miste nicio pleoapa, din prima incercare. Eu am clacat dupa primele 30 secunde. Asa ca astazi practic jumatate de sfert de lotus. Jumatate de sfert, cat e asta? O optime?!
Adevarul este ca de cand l-am auzit pe Maestru vorbind despre intentii care nu au finalitate in fapte, sunt sub impactul vorbelor sale. Vrem sa facem lucruri, ne straduim sa construim lumi, ipostaze, contexte si intamplari, toate manate de intentii si dorinte, dupa care ne izbim de zidul dur al realitatii neputintei noastre. Credem ca lupta si straduinta sunt suficiente pentru a gasi implinirea, in orice ipostaza e potrivita pentru noi. In realitate insa, nefacand ce ne propunem, traim intr-o mare iluzie, aceea construita de cel mai puternic personaj din vietile noastre: gandul. Parsiv personaj acest gand si lumea lui mentala. De-a lungul vietii, perceptia noastra cu privire la implinire personala si fericire se schimba. Si intentiile odata cu ea. Un anumit lucru ne face fericiti cand suntem copii, altfel de nazuinte avem in adolescenta, altceva vrem la 20 ani, la 30 ani, la 50 ani... Spre fine, evident, ne coplesesc altfel de asteptari. Si toate sunt manate de cautarea fericirii. Vrem fericirea, acesta e motorul existentei noastre. Ca, din pacate, atunci cand fapta ne este la indemana, sa diluam puterea obiectivului initial schimband cursul, gasind scuze, schimband directia. Dupa care, intr-un final apoteotic, ajungem sa ne intrebam de ce nu ne-a iesit ecuatia initiala. Pai... zic si eu: de la lotus complet la jumatate de sfert... e lung drum, nu? E vorba de multe, multe, multe alte sferturi lipsa. Si fara multe, multe, multe exercitii cu sine, tot lipsa vor fi aceste sferturi, tot stirbit va fi rezultatul final. Intentia nu imi lipseste, Maestre. Cu sferturile lipsa din poveste stau mai greu.
Cu chestiunile pe care nu le-am dus la bun sfarsit, asa cum mi-am propus sa fac. Asa ca... ma duc sa ma asez si sa stau. Poate in cateva luni, practicand cu consecventa pozitii si pozitii, compun macar... un sfert complet de lotus. Ca taaare mi-l doresc! Ba chiar... sunt convinsa ca in cateva luni o sa il reusesc si atunci... hihi... mare va fi bucuria eliberarii!
0 Comenteaza:
Trimiteți un comentariu