Cercetatori din toata lumea... potoliti-va!

Cu greu imi pot abtine rasul in timp ce scriu aceste randuri. Asta pentru ca sunt sub impactul lecturii volumului 'In capatul laboratorului, pe stanga', de Edouard Launet (Editura Art, 2008).

Penibilul poate fi o sursa nesfarsita de hohote. Ce ma uimeste si mai mult este ca tocmai oameni cu diplome, doctori in ale stiintei - bine cunoscutii 'cercetatori' (americani... si nu numai!) - pot duce penibilul pana la culmea ilaritatii. Ei bine... asta ma face sa rad cu lacrimi. Si sa va recomand aceasta carte, ca o metoda de relaxare prin ironie la adresa... oamenilor de stiinta.

Autorul volumului a facut cu siguranta o super cercetare (la randul lui!) tocmai cu scopul de a gasi cam cu ce fel de preocupari isi pierd vremea o parte din oamenii de stiinta. In prefata volumului, el spune:

'...este mult mai usor sa gasesti un articol spumos decat o comunicare fundamentala, care are nevoie de ani buni pentru a i se descoperi importanta. Ne inselam mai des in legatura cu vinurile bordeaux decat cu sampania, perioada de sedere in pivnita e mai scurta, iar betia e mai rapida. Ca sa nu mai spunem ca material avem din plin. Stiinta spumoasa da pe dinafara cu aproape 20 articole pe saptamana, dupa calculele noastre; si tineti cont ca nu urmarim decat o fractiune din cele 200.000 de reviste stiintifice de pe planeta - atat din lipsa de timp, cat si din lipsa de mijloace.'

La Editura Art, am gasit o prezentare succinta, dar inspirata a cartii: "Stiati ca un porumbel poate face diferenta intre un Monet si un Picasso? Stiati de sistemul prin care breteaua sutienului nu mai cade? Stiati ca stângacii traiesc mai putin decât dreptacii? Dar ca pestii plâng? Sau ca si martienii trag pârturi? Ati auzit de iepurele fluorescent? Dar de fasolea fara fâs? Cum, somajul e contagios? E vata de zahar la supermarket? Insa nimic nu se compara cu acele curse de alergare pentru elefanti..."

Cam despre asta veti citi rasfoind 'In capatul laboratorului, pe stanga'. Asta, desigur, daca vreti, ca si mine, sa faceti o mica schimbare de ton, ritm si culoare in zona lecturilor curente. Ma uitam aseara ca mica lucrare a lui Launet a devenit brusc preferata de pe noptiera. Am desigur multe restante, stau toate acolo, in vrafuri. Pe noptiera mea zac acum, mai toate incepute: 'Unul' (Richard Bach), 'Iubita locotententului francez' (John Fowles), Sinuciderea fecioarelor' (Jeffrey Eugenides) si o minunata carte imprumutata recent de la prietena mea - A History of Spain. Asa se cheama cartea, nu prietena! :o) Evident, nici cu Marile Religii (Editura Acvila) nu am terminat, dar avand in vedere ca vorbim despre o lectura de cultura generala, imi ingadui micile escapade beletristice; la religie si educatie revin dupa pofta inimii. Pentru o vreme, ma dau cu rasetele prin lumea oamenilor de stiinta, o lume aberant de penibila si de haioasa uneori, o lume pe care v-o recomand si voua!


- - Extras din carte - -

Cascati acum, daca sunteti cu mine!

Omenirea poate fi impartita in doua categorii, una mai importanta ca alta. Pe de o parte, cei care incep sa caste cum vad pe cineva cascand. Bine-cunoscutul fenomen de contagiune: un cascat sanatos se ia si la altii, spune intelepciunea populara. Pe de alta parte, cei care nu dau atentie celor cu gurile pana la urechi (caci cascatul este cea mai frecventa cauza pentru luxarea maxilarului).

Dar ne face sa apartinem unei categorii sau alteia? O echipa condusa de psihologul Steven Platek, de la Universitatea Drexel din Philadelphia, crede care are raspunsul. Rezumand: oamenii sociabili sunt mai supusi acesti contagiuni. Cu cat te poti pune mai usor in pielea celuilalt, simtindu-i starea de spirit, cu atat ai mai multe sanse sa-l urmezi in spasmul sau. Pe scurt, totul sta in capacitatea noastra de empatie. In revista ‘Cognitive Brain Research’ (vol. 7, pp 223-227), echipa explica in ce fel i-a pus pe cobai sa vada filmulete cu oameni care casca non stop. De aici si alcatuirea celor doua grupe, in functie de reactiile observate la experiment. Au urmat testele psihologice pentru fiecare membru al taberei. Si, in fine, concluzia: daca ramai indiferent inseamna ca nu esti foarte priceput la relatiile sociale. Daca stam bine sa ne gandim, nu cumva persoanele schizoide (deci nu prea inclinate spre empatie), nu casca decat foarte rar?

Acest studiu urmareste deja sa elibereze o reteta pentru alegerea prietenilor: cascati acum, daca sunteti cu mine! Trebuie folosita cu precautie. Mai intai, poti da peste niste prefacuti. Apoi, e necesara o interpretare a rezultatelor in functie de context. Locul de munca nu e ideal sa faci un asemenea test. Ce-i drept, activitatile monotone favorizeaza aparitia cascatului repetat, asa cum au aratat studiile in cazul celor care lucreaza in schimburi. Deci, atentie la ‘falsele rezultate pozitive’!

Noptile de betie nu sunt nici ele prea grozave pentru asta. Cel mai bine ar fi dimineata, cand te dai jos din pat. Trezirea pare sa fie momentul privilegiat al asocierii cascat/intins, aflam din diverse studii americane. Din pacate, intre tine si persoana pe care vrei sa o evaluezi nu exista intotdeauna o relatie atat de stransa incat sa te trezesti alaturi de ea. Si, daca e sa se intample pana la urma, e cam tarziu pentru a evalua situatia in termeni de empatie.

In orice caz, nu e necesar sa te uiti fix in ochii subiectului pe care vrei sa il contaminezi. In 1989, psihologul Robert Provine, de la Universitatea din Maryland, a ajuns la concluzia ca fenomenul de contagiere poate avea loc indiferent de unghiul existent intre privirea celui care casca si privirea cobaiului (“Fata ca declansator al cascatului contagios”, articol aparut in Bulletion of the Psychonomic Society, vol. 27, pp. 211-214).

Evident, mai ramane o ipostaza: partenerul tau casca pentru ca il plictisesti de moarte. Asa ca ori schimbi subiectul de discutie, ori partenerul.