Shiny ma suna si imi spune ca a fost intr-un restaurant indian, unde pe pereti sunt afisate o multime de aforisme, citate, vorbe mari si intelepte. Si mi-a spus ca cel mai mult i-a placut 'Live your dreams, don't dream your life'.
Si apoi s-a intrerupt discutia noastra, pentru ca i-a murit ei bateria la telefon.
Si am ramas cu vorbele astea in gand, m-au furat de la documentele pe care le am de pregatit, duminica, pe 2 martie, pentru birou. Si mi-au accentuat oricum starea ciudata prin care trec de cateva zile, de oboseala, stres, dar mai ales de ingrijorare. Ca intr-adevar, viata mea se opinteste de cativa ani in dedicatie maxima fata de meseria si munca mea, dar mai ales de triste esecuri in viata personala. Am scris mai demult ca ma auto-sabotez. Mai grav este ca, iata, continuu sa o fac constienta fiind ca nu e bine.
Gandurile astea vin si pe fondul unei discutii recente cu alt prieten, iranian, care imi impartasea din povetele persanilor:
- Stii care este cel mai mare dar pe care Dumnezeu il ofera oamenilor?
- Iubirea?!
- Da, bravo! Exact asta este!
I-am raspuns instant, spontan, sincer. Am stiut raspunsul corect la intrebare. Ha! Dar ce folos, daca nu sunt in stare sa fac ceva pentru asta, pentru mine.
Blogul asta e singurul adevar pe care l-am intreprins in sprijinul meu in ultimele luni. Dar, vai, ce adevar! Virtual, intangibil... singuratic. I am dreaming my life. Si cu asta cred ca spun totul. Si cel mai tare ma enerveaza ca tot la nivel de blah-blah o sa raman, multa vreme de acum incolo, daca nu - ce trist! - forever. Ca stiu bine ca astept in zadar o solutie din afara mea. De decis, tot eu trebuie sa decid cand viata mea personala va fi mai importanta decat cariera si responsabilitatile si excesul de zel profesional.
Sunt dezamagita ca nu fac mai mult pentru mine. Si ca raman la nivel de ‘dreaming’ si de vorbe goale pe care cica mi le insusesc.
Alte vorbe:
'Twenty years from now you will be more disappointed by the things that you didn't do than by the ones you did do. So throw off the bowlines. Sail away from the safe harbor. Catch the trade winds in your sails. Explore. Dream. Discover.” Mark Twain
Vorbe... vorbe... vorbe.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
10 Comenteaza:
Postul tau mi-a adus aminte de o replica dintr-un film (nu mai stiu care). Unul din personaje spunea ca "asteapta ca viata sa ii inceapa", ca sa poata calatori, iubi, face copii, planta copaci, ingropa un parinte, gati dumnezeieste, face dragoste cu tandrete etc. Ca sa isi dea seama ca nu o va avea niciodata o viata de telenovela, planificata si cu liste care trebuie bifate (la 25 te casatoresti, la 28 primul copil si prima casa...). De fapt, chiar traia viata dar nu-si dadea seama. Darling Red, stii bine ca iti traiesti viata doar ca de cateva zile ti s-au inecat corabiile. Acum doua luni te mandreai cu independenta ta si asa mai departe. E adevarat ca fara un partener poti simti ca viata ti se scurge altfel, dar stii cum se spune: "good things come to those who wait." Ma rog, uneori trebuie sa si faci lucrurile sa se intample, dar uneori ai nevoie si de perioade de contemplare - priveste-ti viata, eu uneori te invidiez pentru lucrurile simple cum ar fi cafeaua de dimineata pe care ti-o bei cu cine vrei tu, nu cu cine trebuie. Sac! Pup.
Sigur ca te sabotezi, dar stii de ce? Pentru ca tu te judeci asa aspru. Poti fi cel putin la fel de draguta cu tine precum esti cu prietenii tai?
Andreea se uita in oglinda ... vede scheletul pe care si-a construit viata, isi simte dorintele pulsande si puterea sangelui neimplinit ... Andreea priveste in oglinda si realizeaza ca din toata splendoarea ce si-o imaginase candva, in copilarie poate, a ramas doar o lumina, a ramas doar blandetea unei priviri ce nu stie sa se insenineze decat cu gandul la trecut. Si Andreea se uita in oglinda dorindu-si un nou inceput. Unul mai bun? Sa vedem ... aceiasi pasi care sa o poarte spre singuratate poate nu i-ar mai face ... in fiecare dintre noi e tristete ... in fiecare dintre noi, dupa o anumita varsta zace obsedantul gand: " as fi facut altceva!" . Oare ?
A fost o data un om care a trait in preajma unui intelept. Si inteleptul l-a trimis sa-i aduca apa de baut. Si el s-a cufundat cu capul in apa izvorului si si-a trait intr-o clipa toata viata lui intr-un viitor posibil. E povestea din "Siddharta", probabil o stiti bine. La ce i-a folosit? A devenit mai bun? Nu.
Andreea nu stie ca maine poate nu o sa ne mai trezim, ca poate un somn linistit ne va intrerupe sperantele si dorintele lumesti pentru totdeauna. Si stiti ce? Traiti intens, ca si cum maine nu mai vine.
to all >> prieteni, dintre milioane de fisiere si persoane care vin si cer si cer si cer... va spun ca va multumesc pentru ganduri si incurajari. eu ma gandeam doar asa: au nu cumva toti, oare, uitam de cele importante in viata, prea des??! nu cumva doar vorbim vorbe multe despre ele?
cati dintre noi au curajul SA FACA cu adevarat ce trebuie si sa schimbe lucrurile de care nu sunt multumiti? eu una... mai mult vorbesc. asta fac: I am dreaming a lot. out loud.
Cea mai mare greseala a vietii tale e sa ramai spectator.
Pentru ca, vezi tu, nu exista un Mare Papusar in ceruri. Si sforile pe care le privesti nu sunt controlate de Mana Nemiloasa A Destinului. Ele doar ne leaga unul de celalalt. Nu vezi de cine anume esti legat, dar poti incerca sa ghicesti. Unele sfori sunt pentru toata viata, altele doar pentru cateva clipe, si toate se schimba necontenit.
Si daca exista un Mare Papusar in ceruri, el doar se asigura ca masinaria merge, si poate ne mai da si o mana de ajutor din cand in cand. Dar nu el e cel care controleaza povestea vietii noastre.
Singurii care pot controla firele destinului suntem noi. Asadar trebuie sa lasi vorbele si sa alegi faptele
Eu cred ca nu e bine sa te iei dupa aforisme si ce zice unul sau altul.
Eu cred ca trebuie sa te iei dupa tine si dupa ce spui tu.
Daca iti face bine sa-ti plangi de mila, atunci cel mai bine e sa-ti plangi de mila.Eu imi plang de mila de doua ori pe zi. Odata cand plec de-acasa, stiind ca ma asteapta o zi de munca si odata cand cand iau masa de pranz, stiind ca ma asteapta inca o jumatate de zi de munca.
Dar si cand termin serviciul sunt atat de fericit de sar intr-un picior
dodu>> da, imi plang de mila, cred ca toti o facem one way or another. ma intreb: oare cand o sa ma satur de atata plans de mila, voi face ceva? asta e singura parte buna. ca sper SA FAC CEVA pentru mine. nu stiu ce. bazaconii concrete, nu doar vorbite.
acum ma intorc la prima parte a unei noi zile de munca.
stiti ca exista si oameni care nu-si plang de mila, nu?
stim, stim. nici 'noi' nu o facem mereu ;o)
Cu putin timp in urma, la o discutie intr-un club pe net, o domnisoara ne-a oferit textul de mai jos. Gandind ca s-ar putea sa te ajute......
"Femeile s-au opintit cateva secole sa ajunga egale cu barbatii, iar
acum nu mai stiu cum sa scape de acest groaznic privilegiu!
Muncim ca niste tampite, ii multumim patronului ca ne da sansa extraordinara de
a lucra si-n weekend, ca sa ne afirmam si sa ne tinem de deadline.
Sefii pleaca de vineri la pranz si-i mai vezi luni dupa-masa, cand se
desteapta din mahmureli de cinci stele... timp in care ai deosebita
onoare de-a le tine locul,
ca de-aia ai dat atat din coate si-ai facut ulcer de cand mananci la
serviciu numai
kebap in chifle: ca sa ajungi femeie de nadejde!
Firma te-a rasplatit cu doua dioptrii suplimentare, dar miopia asta e
semnul triumfului tau personal.
Noaptea visezi color Acrobat Reader, Outlook si Power Point, cosmarul
ti-e impanzit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie "urgent",
"campanie", "scheme", "rapoarte". In somn, butonul ''Delete'' nu merge si te
trezesti tipand. Nu pentru ca te innebunesc folderele, ci pentru ca e
deja 7.30. La 8.00 trebuie sa fii la firma si-ai dormit stramb si-ti sta
bretonul ca o bidinea.
Scuza-ma! Te las putin pe fir, ca ma cere unul de nevasta...
Munca e buna numai cand ti-aduce un franc cinstit in buzunar si, mai
ales, iti da si ragazul sa-l cheltuiesti.
Sistemul suedez prevede ca trebuie sa ametesti muncind cinci zile pe
saptamana si sa ametesti in bar doua zile pe saptamana. Asta e
raportul minim rezonabil!
Carierismul e plasmuirea bolnava a unor filme imbecile de la
Hollywood, care insinueaza ca o femeie poate face orice, daca vrea ea:
ajunge imediat director executiv, naste trei pui vii pe care ii
hraneste cu lapte praf, sotul o iubeste lesinant, desi o vede cam sase
ore pe saptamana (sau poate tocmai de-aia), iar el, desi e
neurochirurg, sef la Memorial Hospital, nu e stresat deloc, face
mancare la copii, spala vase si-o asteapta pe ea cu masina la firma,
seara. Pardon, noaptea. Nu se stie cand opereaza el pe creier si mai
face si lectii cu aia
micii, dar ea, nevasta, are de predat patru rapoarte zilnic, de
zbierat la trei brokeri si de convins opt clienti sa investeasca.
Am chiulit si-am sa chiulesc cu voluptate de la munca, intotdeauna.
Chiuleste si tu, salveaza-ti viata, femeie! Atat cat se poate. Ia
bun simt, in doze homeopatice. Sa stii numai tu.
Cele mai frumoase petice de viata le-am capatat fugind de raspundere.
Cea mai buna bere pe care am baut-o in viata mea n-a fost la Praga,
ca lumea buna, ci in Herastrau, cand o taiasem de la sedinta de
redactie, lasand vorba ca mi s-a spart teava de calorifer si m-au
chemat vecinii sa strang apa.
Mi-a ramas in cap (si mie, ca atator altora) gafa de la TVR, de la
Revolutie, cand habar n-aveau ca intrasera deja in direct si cineva
i-a zis lui Dinescu: "Mircea, fa-te ca lucrezi!". Si Mircea a
ascultat. Si-a ajuns departe....
Pana cand vom pricepe omeneste talcul acestui indemn vital, vom
continua sa ne prefacem ca traim"
Trimiteți un comentariu