Sifonierul si baia din valiza mea

M-am saturat sa plec cu tot sifonierul dupa mine cand am cate o delegatie. Si fac asta pentru ca deseori am asa dileme, nu ma pot decide ce sa iau, ce sa las.. Si sfarsesc prin a le inghesui pe toate intr-o valiza in mod evident prea mica pentru pretentiile mele. Le iau pe toate cu mine 'sa fie'! Cel mai greu si mai imposibil moment in fata valizei deschise e legat de alegerea hainelor. Stil, gama cromatica, pantofi, genti, bijuterii, curele. Toate judecate in functie de dress code-ul general al evenimentului, dar si al momentelor separate din agenda lui.

Si mai mereu e vorba de un eveniment cu momente distincte. Adica imi trebuie o tinuta pentru drum. La conferinta - alta tinuta. La cina, fireste, alta tinuta. A doua zi, workshopuri, teambuilding, seminarii... normal ca trebuie sa te imbraci altfel. Vine si a doua cina. Andreea cu cornite imi sopteste mieros: girl, e scris in stele! Nu te poti imbraca la fel ca in seara trecuta! La intoarcere, pe drum, nu poti sa porti aceleasi haine ca la venire ca vorba aia... cu deodorant sau fara... nu vrei sa te confunde colegii cu un sconcs rimelat...

Alta situatie: imi place un anumit pantalon. Dar bluza potrivita cu pantalonul nu e recomandata momentului. Sau are maneci lungi, deci risc sa ma coc de cald. Daca schimb bluza, schimb si cerceii mei preferati. Fireste ca e musai sa imi iau si fardurile potrivite. Si daca totusi e racoare? Ce pulovar sa aleg... sa mearga si cu pantoful, si cu pantalonul, si cu bluza, si cu cerceii? Nu am pulover... OK. Schimb pantalonul... dar stai, nu mai merg pantofii astia... Si, e-v-i-d-e-n-t, o iau de la capat. A doua zi? La conferinta? Hai cu pantalonul negru. Pai asta schimba cu totul datele povestii. Alte incaltari, alte bijuterii, alte cosmeticale... Si, stai: la tinuta asta merge si cureaua aia cu o minunata catarama mare, mare, mare cat o zi de post. Nu pot sa plec fara ea. Ah, si la teambuilding.. tinuta sport. Adidasi sau tenisi? Ce pantalon, ce tricou, ce bluza? Cand ajung la momentul cinelor - ca in cazul de fata sunt doua - deja sunt ametita. O iau de la capat cu obstinenta unui mic idiot - trebuie sa gasesc ce imi trebuie!!! Ca tot omul, la un moment dat, ajung si la desuuri. Pai stai, la tinuta aia merge nu stiu ce breteluta, ciorapii si ei musai dupa pantof, dupa moment, dupa Celsius... Invariabil blugii sunt in bagaje. Un pulover se cere si el. Pijamaua e in bagaje. Prosopul e in bagaje. Ah, am ajuns la acest punct...

Trusa pentru ingrijire personala. Avand in vedere ca pana la acest punct deja m-am saturat, de obicei iau toata baia dupa mine. Pasta si periuta de dinti (am un set special pentru delegatii, nu le uit!). Sampon, balsam by default. Crema de zi, crema de noapte, demachiantul, bureteii aferenti, tampoane, lentile de contact de rezerva, recipientul si solutia speciale, betigase, solutie pentru lentile de contact. Sapun. Prosop - am zis. Pieptan. Elastice pentru par. Parfumuri. Spuma de par (ah... nu mai am!!! OK - musai sa cumpar maine dimineata!!!). Oja - cateva sticlute (functie de alegerile de mai sus), acetona... si ea musai... Trusa asta valoreaza clar cateva kilograme la randul ei.

Mai departe: ochelarii, cheile, telefonul, actele si banii. Basic survival kit. Sa ma opresc aici? Se poate?! Trusa de machiaj. Servetele umede, incarcator pentru telefon, Deja am intrat in geanta si nu e obiectul acestui post. Oricum, pierd si aici minute bune si acumulez kilograme la greu. Sa mai zic si de laptop, caietele de notite - ca am mai multe, fiecare cu scopul lui - agenda de birou (fara ea nu pot, cine stie ce apare), cateva pixuri...

E zisa treaba: cand ma apuc de bagaje, ma apuc de lista. Am in fata programul evenimentului si in functie de el incep sa compun tinute, permutari, ecuatii. Imi ia ore! O-r-e! Si fac asta din cateva ratiuni foarte simple: 1. ma streseaza cumplit sa uit cate ceva util; 2. nu suport sa dau ca nuca in perete dpdv dress code; 3. mai ales cand vine vorba de company event!; 4. sunt femeie, ma respect, trebuie sa am la mine de toate, pentru orice situatie, inclusiv pentru cele imprevizbile... pe care fireste incerc sa le prevad in functie de experienta anterioara.

La final, ma urc pe valiza ca sa o pot inchide. Asta e alt amanunt: in ciuda pornirilor mele evident masochiste, nu am in dotare o valiza pe masura pretentiilor ce ma inconjoara. Am in schimb 3 trollere, toate de aceeasi dimensiune, ideale pentru o plecare de una, doua zile. Plecarea unui om normal la cap. Si mai am si genti. Cu nemiluita. Toate insa... la fel de normale, nicidecum cu extra capacitati pentru incredibilele mele necesitati previzibile sau imprevizibile...

Intr-o concluzie preliminara: ar trebui sa imi cumpar o geanta mare. Numai ca ma gandesc: daca imi cumpar o geanta mare, incotro se va duce lista mea de bagaje cand plec in delegatie??!!!

Ma mai bate un gand de final... Ce ma voi face cand voi avea un bebe?! Ii dau dreptate unui coleg pentru care, cand si-a luat masina, primul criteriu pe lista de selectie a fost capacitatea portbagajului. Dragule... te inteleg! Cat de bine te inteleg....

PS: Intr-o zi voi scrie despre ce port in geanta, dupa mine. Intr-o zi, ma voi supara cu adevarat si pe consoarta mea, g-e-a-n-t-a!

PPS: Va e clar ca in mod invariabil uit cate ceva, de fiecare data, nu?! Am plecat, fie ce-o fi!

Sunt fericita, mama

..... Si se intalneste mama cu fostul ei sef. Nu s-au vazut de un milion de ani. Si stau de vorba in intersectie la Lujerului pana ii prinde seara. O dureau picioarele pe batranica mea. Anyway, din vorba in vorba, ajung la capitolul copii. El ii zice ca fata lui a plecat in Germania, lucreaza si s-a casatorit acolo.

- Si Crenguta? (adica eu). Cati ani are?
- 31, zice mama
- E casatorita?
- Nu, zice mama. E intr-o relatie cu cineva... Nu e ceva serios, stiti cum sunt barbatii din ziua de azi. E greu sa mai ai incredere in cineva...

Ma uitam la ea. A continuat sa imi povesteasca ce a mai sporovait cu domnul doctor. Nu ii mai auzeam vorbele, un duios sentiment mi-a umplut sufletul. Cum sa o conving pe mama ca bucatica de viata pe care o traiesc in acesti ani e atat de frumoasa si de plina, chiar daca inca nu am propria familie? Ca pentru mine e mai putin important ce crede vecina de la 2, matusa din strainatate, varul de la Targoviste, domnul doctor sau cucoana X cand imi analizeaza statutul social? Ca e important orice e frumos si imi umple sufletul? Ca ma simt o femeie implinita cu fix ceea ce am acum? Pur si simplu pentru ca am atatea...

Si fiindca mi-a luat graiul cu povestea ei, nici nu am avut curajul sa ii spun:

Mama, nu trebuie sa te indoiesti ca as fi fericita. Trebuie sa o crezi cu toata inima.

Am tot ce imi trebuie, mama, acum.

Dar mai ales, te am pe tine langa mine, si casuta noastra, si prietenele noastre, si mesele noastre festive si ornate si dichisite de sambata si duminica, scaunelul pe care tu iti sorbi cafeaua, sortuletul tau de la bucatarie, vechi de 1000 ani, dar atat de bine ingrijit si pastrat, ca si cum nu ar mai fi pe lume altul de gasit... Si imi place ca inca ne facem amandoua planuri, ne sfatuim cu ce sa te imbraci cand iesim impreuna, ca si cand ce cred eu ar conta mai tare decat ce vrei tu, cum bluza bleumarin e mai buna decat cea maro pentru ca imi place mie sau pantalonii nu sunt potriviti pentru asa reuniune de familie, devreme ce eu mi-s in fustita... Si ce te sorb din priviri ca te bucuri cand mananci cate o ciocolata intreaga o data si imi arati o mutrita alintata, ca un copil care a facut-o lata, dar tare ar mai vrea... O mana de om, ca tine, mama... si atata ciocolata... :o) Cum nu as putea fi implinita cand uneori te aud razand, in timp ce te uiti la televizor, sau te vad dormind linistita, doborand in sfarsit prelungitele insomnii, cu trupul tau mic si firav, in marele pat pe care l-am cumparat tocmai pentru ca mi-am dorit sa... ai cel mai cald si mai comfortabil loc pentru a-ti odihni oasele batrane si bolnave?

Sunt coplesita si ma simt rasfata, mama, cand ajung acasa si toate cele lasate in urma de mine, dezordonata si aeriana, sunt cu atata rabdare reasezate de tine; cum tu constiincioasa ma astepti cu mancarica mereu calda, pregatita ore intregi, la foc mic... ‘ca asa iese cel mai bun gust din ingrediente’... Si cat imi umple sufletul rabdarea ta si calmul tau, mama, cat ma uimesti ca nu te plangi niciodata cand te doare, nici cand ai obosit, nici ti-e greu si ai vrea poate sa uiti de toate greutatile si nefericirea prin care ti-a fost dat sa treci... Cum poti, mama, sa pastrezi atata durere si sa zambesti mereu, la fel de frumos ca intotdeauna?

Si cat ma bucur ca tu esti cea mai buna prietena a mea, cea care nu ma judeca, nu ma cearta si nu ma obliga la nimic... Cum fara sprijinul tau si fara faptul ca ma asculti intotdeauna nu m-as fi descurcat in itzele in care m-am tot incurcat... Ce fericita sunt, mama, ca tie iti pot spune orice. Cat conteaza ca am cui sa ma destainuiesc cand imi vine a rade, a plange, cand vreau sa topai de fericire sau cand ma doare, dar mai ales, cat conteaza ca te stiu langa mine in orice clipa...

Stii tu ca numai gratie tie am invatat ca nicio napasta nu e de netrecut? Ca in viata totul se rezolva cu rabdare si ca in mine trebuie sa caut puterea de a reusi... Sfaturile tale sunt lectii pentru mine, mama, iar daca uneori lipsesc nemotivat de la ora ta, sa nu crezi ca nu regret...

Sunt fericita, mama... si sa nu te indoiesti de asta. Insusi faptul ca de cate ori vreau a scrie despre tine nu gasesc cuvintele potrivite pentru a-ti spune cat de mult insemni pentru mine, e o dovada ca recunostinta mea de a te avea tocmai pe tine ca mama e mult prea greu de exprimat. Ba chiar, ma gandesc mereu, oare voi putea vreodata sa iti pun portretul in cuvinte intr-un fel care sa iti infatiseze adevaratul chip, sa il faca la fel de nemuritor, venerabil si inegalabil de frumos, precum este in sufletul meu?! Probabil ca nu, maicuta mea draga. Sa fie asta marea mea provocare scriitoriceasca. Macar atat pot face si eu pentru tine.

Prin urmare, e vremea pentru noi doua, mama. Eu am ragazul sa petrec o vreme de om mare cu tine, numai cu tine, mama. Si pentru mine aceste clipe sunt nepretuite.

De luni, in jurul lumii

(Incep saptamana cu o paranteza: aseara, pe Euro Sport,
transmisiune in direct de la Seara Campionilor. Era in desfasurare o licitatie
la care participau mari fotbalisti. In doua minute cat m-am uitat, Cristi Chivu
si Gica Popescu s-au duelat pe un tricou de-al lui Ilie Balaci... S-au duelat in
bani, desigur. S-a ajuns ca a dat Gica Popescu 24.000 Euro pe acest tricou. Si-a
explicat omul si miscarea: numarul 8 al lui Balaci era legat de o amintire
personala, din copilarie... L-am inteles. Inchidem paranteza).

O noua zi de luni. Sunt aici, la birou, dar nu sunt aici, la birou. Scenariul este urmatorul: visez cu ochii deschisi ca am bani suficienti in cont cat sa nu duc grija zilei de maine. Nu cer foarte mult, doar cat sa nu duc grija zilei de maine. Sa nu am credite, sa existe acolo un ‘fond’ pentru vise nebune, cu implementare imediata, actiune ACUM, cadrul X, scena Y din viata mea, cand mintea mea nebuna o ia razna. Ca acum.

Si eu, eu cea de acum, pun mana pe telefon, telefonul asta de pe biroul meu. Si formez direct numarul partenerului nostru de la agentia de turism cu care lucrez si ii transmit o directa, sincera si entuziasta cerere de oferta: - Catalin, te rog frumos, fa-mi si mie o propunere urgenta pentru o croaziera in jurul lumii. Cat se poate de repede oferta, cat se poate de repede plecarea. Un bilet. Again: cu plecare asap !!

Daca as avea bani suficienti in cont cat sa nu duc grija zilei de maine asta as face. As pleca. Singura. Asa cum ma si gaseste aceasta frumoasa zi de luni.

Mai doreste cineva ceva? Zice-se ca e suficient sa iti exprimi dorinta ... si Universul va face totul ca ea sa se implineasca. Eu as avea nevoie doar de 10.000 Euro in plus, cu care sa nu am ce face. I-as da pe o croaziera si as pleca. Acum.