Pe drum spre rai si iad

‘Pentru moment, persoana de care ma bucur cel mai mult este Ketut. Batranul – cu adevarat unul din cei mai fericiti oameni pe care i-am intalnit vreodata – se deschide total inaintea mea, accepta sa ii pun cele mai insistente intrebari despre divinitate si natura umana. Imi plac tehnicile de meditatie pe care mi le-a aratat, simplitatea amuzanta a ‘zambetului in ficat’ si prezenta reconfortanta a celor patru frati spirituali. Ieri mi-a spus ca stie 16 tehnici diferite de meditatiesi foarte multe mantre pentru tot felul de lucruri. Unele au scopul de a aduce pace si fericire, altele sunt pentru sanatate; dar altele sunt pur mistice, il transporta in alte zone ale constiintei. Mi-a spus, de exemplu, ca stie o tehnica de meditatie care il duce ‘la sus’.
- La sus? Ce e la sus? am intrebat eu.
- La sapte niveluri sus, raspunde el. La rai.

Auzind atat de cunoscuta idee a celor 7 niveluri, l-am intrebat daca vrea sa spuna ca meditatia lui reusea sa-l duca prin cele 7 chakre sacre ale corpului, pe care le cunosteam deja din youga.
- Nu chakre, mi-a explicat. Locuri. Meditatia duce pe mine in 7 locuri din univers. Sus si sus. Ultimul loc ajung la rai.
- Ai fost in rai, Ketut?
A zambit. Normal ca a fost, mi-a raspuns. E usor de ajuns in rai.
- Cum e acolo?
- Frumos, totul frumos acolo. Toate persoanele frumoase sunt acolo. Raiul e dragoste.

Dupa care Ketut mi-a spus ca mai stie o tehnica de meditate. ‘La jos’. Meditatia asta in jos il duce la 7 niveluri dedesubtul lumii. E o tehnica periculoasa. Nu e pentru incepatori, e doar pentru un maestru. Am intrebat
- Daca in primul caz urci in rai, atunci inseamna ca in al doilea fel de meditatie cobori in...?
- Iad, mi-a terminat el propozitia.

Interesant. Conceptele de rai si iad nu sunt idei cu care sa te intalnesti prea des in hinduism. Hindusii concep universul in termen de karma, un proces continuu in decursul caruia nu ‘ajungi’ nicaieri definitiv la sfarsitul vietii – nu in rai sau in iad -, ci esti ‘reciclat’ inapoi pe pamant sub o alta forma, ca sa iti poti rezolva toate greselile sau relatiile ramase neincheiate in viata anterioara. Cand, in final, atingi perfcetiunea, iesi complet din ciclu si te topesti in marele Nimic. Notiunea de karma presupune ca raiul si iadul exista doar pe pamant, unde avem posibilitatea sa le cream chiar noi atunci cand – in functie de destinul si caracterul fiecaruia – alegem sa facem fie binele, fie raul.

Conceptul de karma mi-a placut dintotdeauna. Nu chiar la propriu. Nu neaparat pentru ca as crede ca as fi fost paharnicul Cleopatrei, ci intr-un sens mai metaforic. Filosofia karmica ma atrage in plan figurat pentru ca, si pe parcursul unei singure existente, e evident cat de des trebuie sa ne repetam greselile, ramanand supusi acelorasi dependente si acte comuplsive, care genereaza iar si iar aceleasi rezultate catastrofice si dureroase, pana cand reusim sa ne oprim si sa le indreptam. Aceasta e lectia suprema a karmei si, in treacat fie spus, a psihologiei occidentale: rezolva-ti acum problemele, pentru ca altfel vei avea de infruntat consecintele lor mai tarziu, cand vei strica din nou totul. Or, tocmai repetarea aceasta a unei suferinte este, de fapt, iadul. Daca reusesti sa iesi din cercul nesfarsit al repetarii greselilor, ajungand la un nou nivel de intelegere, acolo vei gasi raul.

Dar Ketut vorbea altfel despre rai si iad; vorbea ca si cand ar fi locuri reale din univers, pe care el chiar le vizitase. Sau asta intelesesem eu. Am vrut sa clarific lucrurile si l-am intrebat:
- Ai fost si in iad, Ketut?
A zambit. Normal ca fusese si in iad.
- Cum e in iad?
- La fel ca in rai, a venit raspunsul.

Mi-a observat nelamurirea si a incercat sa explice:
- Universul e un cerc, Liss.
Tot nu eram sigura ca inteleg.
- La sus, la jos – la sfarsit, toate la fel, la fel.

Mi-am amintit ceva din vechea mistica cretsina: Cum e deasupra, asa si dedesubt. Am intrebat:
- Atunci cum faci deosebirea intre rai si iad?
- Cu drum pe care mergi. Rai mergi sus, prin sapte locuri fericite. Iad, mergi jos, prin sapte locuri triste. De aia e mai bine pentru tine sa mergi sus, Liss. Rade.
- Adica e mai bine sa iti petreci viata pe drumul care duce in sus, prin locurile fericite, daca destinatiile – raiul si iadul – sunt oricum la fel, nu?
- La fel, la fel, spuse. La fel la sfarsit, asa ca mai bine fericit pe drum.
Am continuat:
- Deci daca raiul e dragoste, atunci iadul e...
- Si iad dragoste.

M-am gandit o vreme la treaba asta, incercand sa pun totul cap la cap. Ketut a ras din nou si m-a batut afectuos pe genunchi.
- Mereu greu pentru persoana tanara sa inteleaga asta!’

* * * * *

Mi-a facut placere sa reiau pentru voi acest fragment din ‘Mananca, roaga-te, iubeste’, un roman scris de Elizabeth Gilbert, lansat de Humanitas anul trecut. Do try it. Calatoriti cu aceasta femeie in 3 tari, Italia, India si Indonezia, in cautarea sufletului si a descoperirii de sine. M-am delectat in aceasta aventura, regasindu-ma in personajul Liss in nenumarate momente, gasind aceleasi trairi, ganduri, dorinte, dureri si frici. Dar mai ales, m-am bucurat sa mai descopar o bucatita ca misticism in intunecimea ashramului in care Liss sta in India si a companiei lui Ketut, un vraci balinez cu varsta misterioasa...

Cine sunt eu? Cand sunt eu?

Prima oara cand am facut o meditatie am avut norocul sa mi se intample si... ‘ca la carte’. Evident eram foarte pregatita pentru noi intamplari, pentru ceva nemaiintalnit, ceva care sa ma depaseasca pe mine si limitele mele. Frematam de curiozitate, ma chinuia setea de cunoastere si alergam dupa orice clipa care mi-ar fi putut oferi un raspuns cu privire la... cine sunt eu?

Aveam in camera 2 Maestri Reiki, meditatia era dirijata, am plutit in lumea nematerializata pret de zeci de minute, m-am intors, am scris amintirea calatoriei si am incercat impreuna cu maestrii sa intelegem ce mesaje mi-au fost revelate. M-am intalnit cu mine... asta e ce imi amintesc ca fiind relevant.

Putin stiam eu atunci despre ce mi s-a intamplat exact. Acum imi dau seama ca de fapt, din acel moment si din cele premergatoare lui, evident, m-am schimbat fundamental. Au fost clipe de istorie acelea, pentru mine. Am avut sansa – pret de o clipa - de a ma privi si din interior, de a ma confunda cu linistea, iubirea si pace dinlauntru. Celalalt chip al fiintei mele, un chip fara chip, fara limite, fara granite, fara framantari, dar mai ales fara ganduri. M-am intalnit cu eu. Stiti voi ce puternica si de neuitat poate fi o astfel de intalnire?!

Inutil sa amintesc ca traiesc cu nostalgia acelor clipe. Setea mea e neostoita, are nevoie in permanenta de experiente similare.

Cine sunt eu...? Cine sunt eu...? Cine...?

Ma preocupa obsedant aceasta intrebare. Amintirea acelui moment este foarte vie. Uneori il reconstitui cu o precizie care imi da fiori. Iar asta imi da speranta ca de fapt... chiar stiu raspunsul. Ca de fapt eu sunt acum, aici, ceea ce se prezinta dincolo de foietajul gandurilor si al conditionarilor unei constiinte dominate de un personaj mic si certaret... pe care il numesc amuzata “Micutzul Ego”. Eu sunt aici si acum, inlauntru si in afara.

Sunt pe un drum fara intoarcere si fara final – cel putin nu in acceptiunea lumeasca de final :o). Dar de drumul asta sunt incantata... Ma bucur sa constat ca - pe masura ce trece timpul - il urmez cu mai multa incredere, daruire si, mai ales... acceptare. Ma bucur ca fac acest drum. E un drum spre iubire.

Azi e o zi frumoasa. In lumea mea de afara e soare, iar inlauntru e pace. Azi e acum, aici, cu mine. Azi e o zi frumoasa.

Ma numesc Scandal, caut stapan pus pe iubire

El este Scandal, are un an si un pic, o prietena l-a gasit duminica la usa iar o alta l-a adoptat, temporar. Acum Scandal e in cautare activa de un proprietar detinator de suflet si camin calduros.

I s-au facut analizele, toate, pisicuta este sanatoasa. Singurele simptome prezentate pana in prezent sunt de... educatie in-house. Are pernutele pe labute curate, isi cauta ladita, consuma mancare speciala pentru pisicute - de aici am dedus noi ca e pisica de apartament, probabil s-a pierdut in vartejul noptii de sambata spre duminica... De cuminte este cuminte si tare comunicativ.

A, si are si un doctor de familie extraordinar care il asigura pe viitorul proprietar ca se va alege cu un prieten sanatos tun, cu analize si vaccinuri la zi.

Daca stiti pe cineva in cautare de pisicuta... scrieti-mi va rog! Adresa mea este anicro77@gmail.com.