11 nov. 2008

Cand o sa creasca mari barbatii?


Intr-o lume ideala, barbatii ar creste mari mai repede, iar femeile ar tacea mai mult. Si avand in vedere ca mi-as dori sa traiesc o astfel de zi, se presupune ca ar trebui sa fie una frumoasa.

Dar am ajuns sa cred ca mai degraba va fi o zi prea linistita, genul de zi in care nu mai ai nimic de facut. Nu te astepti la nicio duma din partea lui, nu da bir cu fugitii, nu se ascunde, nu se codeste, nu minte, nu refuza cu scuze puerile, politicoase de ustura. Pur si simplu, cand ceva nu ii convine, infrunta situatia. Si prin ce iti spune, prin logica pe care o aduce in propozitie (ca de aia e barbat si are emisfera cerebrala dreapta mai bine dezvoltata), te confrunta pe tine, femeia, cu propriile capricii, venind cu argumente plauzibile. Iti inchide gura fiind punctual, parolist, ferm, decis. Stie ce vrea, nu se mai ascunde dupa milioane de scuze si explicatii. Ce mi-ar inchide gura un astfel de barbat! Ha!

Cica lobii frontali ai barbatilor nu se dezvolta complet decat in jurul varstei de 20 ani. Partea asta din creier e responsabila pentru luarea deciziilor. De aceea pana cand procesul de maturizare biologica a zonei nu este complet, nici nu sunt vazuti prea des stand stramb si judecand drept, asumandu-si si bune si rele. Nu prea sunt vazuti de fel, pentru ca fug.

Cand am aflat asta, mi-am zis ca e rezonabil. 20 e o varsta rezonabila. Nici eu la 20 nu prea stiam bine cine sunt si ce vreau. Nici acum nu am pretentia ca detin raspunsul la aceste dileme... dar totusi, eu am peste 30 si discut cu barbati in aria asta de varsta (slava Domnului!). Si ajung sa scriu posturi din astea, in care ajung sa vorbesc prea mult despre cat de imaturi sunt barbatii. Am o tema buna pentru flecareala si prea multe exemple care o sustin, asa ca nu mai tac.

Inainte de a merge mai departe pe tema asta, se cade sa mentionez un lucru: nu am fost si nu voi fi niciodata o feminista aberanta. Printre prietenii mei cei mai buni se numara multi barbati. Imi plac barbatii din milioane de motive, nu vad lumea fara ei, nu ma vad pe mine functionand fara o jumatate prezenta sau imaginara (sic!). Le admir spiritul practic, logica neobosita, puterea, chiar si orgoliul, balbele, stangaciile... Tot ce ii face pe ei sa fie barbati e bun si frumos si extraordinar. Pana la momentele de criza si confruntare, in care fug de responsabilitate.

Si am inteles ca e vorba de imaturitate. Si am inteles ca... nu o inteleg. Stiu ca purtam in noi infantilitatea extraordinara a primilor ani de viata pana murim. Femei si barbati deopotriva, ramanem copii pana la moarte si ne place asta. E partea care da gust frumos vietii.

Dar... ce e bine in a ne ascunde dupa deget in fata unor chestiuni serioase, avand pretentia ca suntem in spatele unui scut impenetrabil? Cat de mic poti fi la 30, 40, 50 ani... incat sa nu iti dai seama ca acel deget se numeste ego gresit cultivat? Cat de naiv sa fii la 30... incat sa nu intelegi diferenta intre vreau / nu vreau, pot / nu pot, spun / nu spun, fac / nu fac? De ce sa iti complici existenta cautand solutii penibile, in situatii de criza cu sexul opus? De ce sa nu poti lua niste decizii cu fermitate – fie ca e vorba despre 'unde facem sarbatorile' sau despre 'cand/daca facem un copil'?

Printre multiplele nuante de gri pe care le aduce fiecare context in parte, si pe care nu le neg, ca sigur exista... eu una am constatat ca o buna parte a problemelor pe care le-am avut in 'negocierea' cu barbatii din viata mea s-a datorat imaturitatii lor in a gestiona problema - partea lor de problema. Au fugit de raspunsuri si actiuni, s-au ascuns ca niste copii dupa primul reazem fie el mama, scuza baiguita rapid, nervii, furia sau chiar lacrimile santajiste si buchetele de flori 'post discutie'. Important e ca au fugit de responsabilitate.

Chestia asta nu se va schimba niciodata pentru ca noi, femeile, o vrem. Nici ziua aia linistita nu va veni foarte curand. Si stiu ca intrebarea din titlu e retorica. La urma urmei, cum spuneam, poate ca nici nu e bine sa creasca. Eu m-as multumi cu un barbat care sa simta cand fuga lui ma deranjeaza si sa stea locului o clipa, sa vorbeasca, sa recunoasca, sa nege, sa conteste, sa decida si sa se tina de promisiuni. De orice fel ar fi ele. Cu sinceritate o spun, un asa barbat m-ar cuceri prin curaj si sinceritate, m-ar reduce la tacere prin forta argumentatiei.


Later edit >> Am primit cel mai simpatic raspuns via Yahoo Messenger. Ca la intrebarea din status...



A venit si replica:


Si apoi o alta:

11 Comenteaza:

Tudor on 11 noiembrie 2008, 09:44 spunea...

Trebuie sa tii cont de faptul ca gandesti prin prisma unor experiente personale, experiente care sunt limitate, ceea ce ar trebui sa te faca sa intelegi ca nu este indicat sa etichetezi de-a valma toti barbatii. Insa cu siguranta femeile vin de pe Venus iar barbatii de pe Marte. Ceva acolo in cerebelul barbatilor ramine la nivelul copilului de sub poalele mamei sau ale adolescentului care viseaza mereu la noi inceputuri. Intimplarea face ca ieri am citit o carte pe care, judecand-o dupa titlu eram tentat sa o ignor „De ce femeile uita greu si barbatii repede” scrisa de o doctorita de origine engleza. Ei, n-o sa-ti vina sa crezi cat de diferiti suntem barbatii si femeile. Este vorba depre o deosebire uriasa intre modul in care functioneaza creierele noastre, am aflat ca avem o chimie a creierului foarte diferita, care ne influenteaza fatalmente si inexorabil comportamentul afectiv si nu numai . Se pare ca responsabilitatea si maturitatea au determinatii biochimice si ca s-a putut determina prin inoculare de hormoni (se stiu si care anume) transformarea repectivului mascul (de la o specie de animale, evident) dintr-un infidel iresponsabil si imatur de frunte intr-un mascul total si invers. Concluzia dupa mine e una pesimista, adica orice ai face, daca partenerul tau are receptori pt. hormonul respetiv el isi va urma calea cu orice pret .Trist, nu?
Vestea buna este ca poti cauta masculul cu hormoni care induc maturitatea si responsabilitatea, eu iti doresc succes.

Simply Red on 11 noiembrie 2008, 13:04 spunea...

Tudor, ma bucur sa te reaud! Vestile triste nu mai sunt chiar atat de triste pentru ca, odata cu anii, castele de carti au fost reinforsate :). Asa ca azi ajung sa inteleg ce diferente uriase sunt intre noi cu alti ochi. Asta e vestea buna. Vestea proasta este ca din cand in cand iti vine sa pui intrebari retorice, ca cea de sus. In primul rand in asteptarea parerilor altora, sau... ca si subiect de discutie la o cafea virtuala.

Am clar o intrebare: ce as putea sa fac eu cu hormonul ala, in caz ca il gasesc?! :)))

clau spunea...

Cred ca eu sunt una dintre femeile binecuvantate care nu numai ca a gasit o zi de liniste ci a trait si traieste intr-o armonie si fericire de vreo 5 luni incoace....si sper ca acest vis frumos sa nu se termine niciodata pentru ca se pare ca sunt o NOROCOASA....si la 24 de ani ai lui e muult mai matur decat altii.........Fetelor, daca eu am gasit unul atunci mai exista speranta in lumea asta sa se inmulteasca cei ca EL...Si ca sa vedeti cum stau lucrurile: intotdeauna este vorba despre o persoana care a fost mai tot timpul langa tine, dar pe care tu n-ai observat-o pentru ca erai in cautare si vanare de barbati imaturi...asa ca, ochii si sufletul larg deschise :)

Tudor on 11 noiembrie 2008, 14:35 spunea...

Sunt mai multe variante de raspuns la intrebarea ta.
Varianta clasica, in care eu personal inca mai cred, se incheie cu: "si au trait fericiti pana la adanci batraneti".
Varianta secolului XXI: du-l rapid (hormonul) la banca. Dobanzile sunt pe la 16%. Inmultesti hormoneii si-ti faci fericite toate prietenele.

Simply Red on 11 noiembrie 2008, 14:36 spunea...

Clau, sa fii iubita in continuare si tot replici de genul asta sa ne aduci! Si sa-i zici si lui ce crezi, sa stie :o).

Langa noi aproape zici ca sunt? Unde? Unde? :-)

Simply Red on 11 noiembrie 2008, 15:01 spunea...

Tudor, strategia lui XXI nu se aplica asa in cazul meu... Daca se aplica, nu mai aveam demult intrebari retorice de genul asta.

Ronin Man on 11 noiembrie 2008, 20:16 spunea...

Red, e tare complicata dilema ta :)) si foarte simpla. trebuie doar sa cauti si sa ai timp. de ce? pentru ca in general barbatii sunt egocentristi, lasi, imaturi si oricum doresti tu sau mai bine cum nu doresti tu sa fie. varsta nu are lagatura cu asta. cred ca trebuie sa ai norocul sa gasesti unul care a trait ceva tare deosebit langa o femeie puternica si desteapta si care a facut "click" in acea relatie; a vazut cum se poate vietui fara orgoliu, egoism, samd... a invata regula de aur, i.e. nu ceri fara sa oferi si nu primesti fara sa dai. parerea mea. succes si inca mai astept poze de pe unde ai umblat prin asia.

Simply Red on 12 noiembrie 2008, 10:30 spunea...

Ronin, de acord, ai dreptate. E chestiune de noroc si cred ca sunt si norocoasa din milioane de motive :o). Legat de fotografii din Asia, am postat in septembrie, Indonezia si Singapore. Sunt si fotografii acolo, enjoy!

Alia on 12 noiembrie 2008, 11:05 spunea...

si care e hormonul asta???
cred ca un first date inedit ar fi sa il duc pe individ la analize, nu?

Simply Red on 12 noiembrie 2008, 22:01 spunea...

Alia, cred ca prin hormon de fapt Tudor se referea la bani. M-am prins mai greu si eu... sau poate nu m-am prins, oricum pe acolo bate. :o)

BlackLion on 17 noiembrie 2008, 13:19 spunea...

Mda, relativ adevar expui, And.
Barbatii nu sunt asa diferiti de femei cum s-ar putea crede la o trecere superficiala peste subiect. Suntem oameni pana la urma, iar ratiunea de a merge mai departe este aceeasi ... in mare.
1. Am fost o data (de fapt de 2 ori in viata) "necrescut" ..... am ranit in cel mai teribil fel. Am fugit de-mi scaparau talpile. Am calcat in picioare tot. In mod repetat ...... Nasol. Parerile de rau au fost tardive si inutile.....am distrus ceva ce nu se poate repara. Privesc acum in acele persoane si ma ingrozesc ..... Dar asta e, tre' sa mergem mai departe si sa incercam sa fim mai buni, right?
2. Am fost 1 data, o singura data, "crescut" ....... si mi-am luat-o in freza ca magaru' in panta ......

Now, analizand, comparand ..... instinctul de conservare urla: "WTH, be a PIG, just like every other man !!!"
And yet, continui sa cred ca exista ceva bun in oameni, in fiecare (man or woman), care ii poate face pe cei doi sa se apropie, sa se inteleaga ..... sa nu "fuga".

Deunazi stateam de vb cu o prietena ..... ea sustinea sus si tare: "Barbatii si femeile gandesc diferit. Punct. Fara tagada!!!" .... si eu ii aduc argumente, solide (zic io), ii explic (rabdarea mea a fost atunci pusa la grea incercare), detaliez, caut exemple ........ ii spun ca poate exista o intelegere profunda intre 2 oameni astfel incat pentru orice problema exista o solutie, poate neclara fiecaruia, dara posibila amandoura daca isi dau concursul (de preferat in acelasi timp ;) ) ..... dupa 40 min a plecat trantind usa de la masina (cam tare pot spune :))) )....... de atunci am mai vb de 2 ori si ...... it's just not my friend anymore. :) Nu judec, insa daca e incapabila sa conceapa ca doi oameni se pot intelege in pofida faptului ca sunt man and woman ...... ehhhh.

..... am citit femeile sunt de pe venus si barbatii de pe marte ....... bullshit !!!!! That's bullshit !!!! Da, categoric, contine si chestii bune ...... dar acelea sunt cele ce le ai in tine ...... si poarte numeel de BUN SIMT !!! Tipul de a scris cartea aia a plecat de la "batranul" bun simt si a mai inflorit ....... dupa care a facut o groaza de bani pe tema asta ........ numa' americanii cred ca poa' sa faca asta asa magistral :)).

The point is .... Andr there no secret solution to the "when will men grow up?" problem. You just have to find the right guy for you and hold on to him. He might do some mistakes, but then again, who's perfect?

Tud, de ce asa pesimist, vericule?

Trimiteți un comentariu

Blog Widget by LinkWithin

Pur si simplu...

A person is never so empty as when he is full of himself.

Persoane interesate

 

Copyright © 2008 Green Scrapbook Diary Designed by SimplyWP | Made free by Scrapbooking Software | Bloggerized by Ipiet Templates