14 aug. 2008

Corrida - Fiori cu 'torros bravos'


Dintre toate intamplarile semnificative prin care am trecut in vacanta, corrida este singura despre care nu am scris nimic in jurnalul pe care l-am tinut cu deosebit stoicism in cele 14 zile. Nu am scris decat ca am fost acolo, in arena, la o corrida adevarata. Am fost atat de socata sa vad moartea aplaudata la scena deschisa, incat multa vreme nu am stiut ce sa cred despre ce am vazut. PRO nu pot sa fiu in nici un caz, nici macar in gluma. Exista insa variate fete ale monedei care m-au tot indemnat ‘sa ma mai gandesc’ la pozitia mea.

Faptul ca milioane de oameni, de secole incoace, gusta cu surle si trambite un astfel de moment, ma obliga sa incerc sa inteleg si altfel problema. Sa ma declar oripilata de ce am vazut ar fi prea usor.

Luptele cu tauri sunt foarte indragite in Spania, Portugalia si se practica chiar si in sudul Frantei. Au ajuns, fireste, si in America de Sud, mai ales in Mexic, luand forme diferite de manifestare. Prima arena pentru luptele cu taurii a fost construita in 1781 în Ronda. In trecut, momentul a fost rezervat doar pentru barbati, astazi insa, fireste, in audienta sunt si nenumarate femei. Le-am vazut eu pe cochetele doamne din fata noastra, tresarind de emotie la fiecare noua miscare. Miscari care, toate, se termina cu moartea taurului, exceptie facand, desigur... rarele clipe in care animalul inseala destinul. Niste prieteni m-au intrebat curiosi: “chiar il omoara??!!” Ei bine, da, chiar il omoara! Dupa ce il chinuie si ii infig in spate, intre anumite vertebre, variate tepuse, lanci si sabii, un matador foloseste un stilet subtire, mic pentru a aplica in fruntea animalului o lovitura finala. Moartea este instantanee. Nu am vazut niciodata, pe viu, ce inseamna de fapt moarte subita. La corrida am reusit-o si pe asta!

Inainte de a intra in detalii... 'organizatorice', as vrea sa revin la un aspect amintit in postul precedent. Va spuneam despre cum temperaturile, soarele, clima, si-au pus amprenta asupra vietii andaluze. Ei bine, mai ales luptele cu tauri nu fac exceptie. Corridele incep intotdeauna dupa-amiaza, insusi felul in care este construita arena si modul cum sunt vandute biletele spun multe despre radacinile stravechi ale traditiei. Loja presedintelui si tribuna de langa aceasta sunt intotdeauna cu spatele la vest, astfel incat la inceputul corridei spectatorii care si-au permis un bilet mai scump sa fie feriti de soare. Mai exista doua portiuni laterale, ferite partial de soarele ce apune – aici se asezau in trecut, si stau si astazi, cei ce isi permit bilete cu preturi medii. Si, fireste, zona de est, expusa intotdeauna razelor ucigatoare ale soarelui – de aici se urmareste corrida de catre cei saraci.

O corrida incepe mereu cu un paseillo – momentul in care toti protagonistii din cadrul luptelor ulterioare defileaza in arena. Doi Alguacilillos, asistenti calare, se indreapta catre presedinte si ii cer, in mod simbolic, cheia catre ‘puerta de los toriles’. In spatele usii se afla taurii.


Odata ce usa este deschisa si taurul intra in arena, incepe spectacolul. Este compus din 3 parti, denumite tercios. Inceputul unui nou tercios este semnalizat prin sunetul de trambita, si prin muzica unei orchestre strategic pozitionata la ultimul etaj al amfiteatrului arenei. Un ritm melodios... cu puternice accente funebre, nu am putut sa nu remarc! Tot sus, e presedintele. In fiecare corrida se intrec 3 toreadori, fiecare trebuind sa se lupte cu 2 tauri, pe rand. De asemenea, fiecare dintre ei au o echipa, luptatori care intra in joc in anumite momente ale spectacolului, avand fiecare un rol foarte precis.

In primul tercio, luptatorii folosesc capote, acele bucati de panza roz sau violet cu care distrag atentia taurului, agitandu-se, provocandu-l de-a lungul arenei.

Urmeaza picadores, calaretii armati cu lanci pe care le infig de asemenea intr-un punct precis din spatele animalului deja debusolat.



In a doua parte intra in joc ‘la suerte de banderillas’. Trei banderilleros trebuie sa infiga in spatele taurului niste sulite speciale, impodobite cu panglici colorate. Din nou, toate miscarile acestea sunt menite sa slabeasca puterea taurului inainte ca toreadorul sa intre in scena. Curata lupta ‘corecta’! :o(



In fine, momentul de maxim interes este ‘suerte suprema’, cand toreadorul intra in joc fluturand panza rosie. Isi arunca spectaculos chipiul in semn de duel si... se masoara in puteri ancestrale cu fortele bestiei.



Maiestria unui toreador este masurata prin modul in care isi coordoneaza miscarile, fiecare din ele parte dintre-o traditie la fel de bine teoretizata. Jocul de putere s-a transformat in arta de-a lungul veacurilor. Am remarcat o intreaga succesiune de miscari, priviri, tatonari, dominare - o simbioza incredibila intre om si bestie.






Dupa o serie de 'dans cu taurul', animalul haituit este un lac de sange, sufla a moarte, are momente in care se opreste pentru a-si scruta dusmanul, se clatina, dar nu renunta din a se apara. Intr-un final rareori diferit, toreadorul infige o sabie in spatele taurului. Se intampla sa si greseasca miscarea letala, prelungind suferinta animalului.




Din clipa in care sabia toreadorului strapunge in intregime spatele taurului, viata se numara in secunde. Rapus, taurul cade, se zbate in chinuri, sub privirile admirative ale audientei.



Ca un semn de penitenta maxima, matadorul apare, stiletul isi face datoria. Cum spuneam, moartea este instantanee. Taurul invins este tarat din arena, pentru a-i face loc urmatorului.



Si - din nou - asta se intampla in uralele audientei, care il aplauda pe toreador si ii cer presedintelui, fluturand nenumarate batiste albe, sa anunte verdictul.



Presedintele arata o batista, 2 sau 3, in functie de prestatia si spectacolul oferit de toreador. O batista permite acestuia sa taie una dintre urechile taurului si sa o ofere drept simbolic trofeu domnisoarelor din audienta. Am vazut realmente urechile taurilor zburand printre scaune. Am vazut bucurie pe chipurile celor care le-au prins. Am vazut cat de diabolic poate fi acest 'joc' barbar.



As putea sa finalizez acum micuta istorioara despre corrida. Sa va las pe fiecare dintre voi sa judecati prin prisma propriei ratiuni 'spectacolul' dupa care o natie intreaga urla si se da de ceasul mortii. Unele cifre mentioneaza faptul ca 70% dintre spanioli se dezic de fapt de acest moment preluat din istorie. UE nu a reusit sa se impuna in fata infocatilor patrioti iberici, ce si-au aparat pana la capat dreptul de a-si pastra vie traditia denumite 'simbol national'. Despre vocea slab sustinuta a organizatiilor care sustin si drepturile bietelor animale nici nu mai vreau sa pomenesc...

Corrida... Unii spun ca este o lupta intre doua forte primordial diferite: cea fizica, a taurului fioros, si cea a inteligentei omului, a ratiunii care deosebeste intre momentul de pericol si cel propice pentru atac. Sute de muschi puternici, torsionati si pregatiti sa se apere, contra unor neuroni antrenati, si ei la fel de gata de lupta. O lupta in care taurul apuca rar sa isi ia revansa, iar cand o face, Spania intra in doliu national. S-a intamplat chiar si in ultimii ani ca 2 toreadori celebri sa sfarseasca sub coarnele furioase ale impulsurilor native.. si steagul national a fost ridicat in berna. In schimbul sutelor de mii de tauri ucisi de secole s-a conturat un profund respect fata de puterea animalului. Unii spun ca de fapt corrida este un simbol al luptei intre feminin si masculin. Lupta in care, culmea, puterea feminina este simbolizata de omul ce ucide. Ciudatele fatete ale imaginatiei omenesti nu contenesc sa ma uimeasca. Si mai exista argumentul conform caruia, contrar parerii comune, adeptii luptelor cu tauri sunt incantati nu de uciderea taurului, ci de maiestria si eleganta toreadorului. Ce-i drept, asta am remarcat-o si eu. Eleganta. Nu am putut insa sa fac abstractie de faptul ca in fata lui se afla un animal nevinovat. Si nici un fel de ritual mistic – cum numesc unii adepti corrida - nu ma poate convinge ca in secolul asta inca ne infioram de placere la vederea unor astfel de barbarisme.

Corrida fascineaza si infioara pentru ca este un amestec incredibil de barbarie, sublim, arta, finete, pasiune, nebunie si mitologie. Este primitiva, dureroasa, sfasietoare. Corrida inseamna si turism, comert, interese. As zice chiar ca e o alta dovada ca ne credem stapanii lumii. Which is so wrong!

PS: Dupa ce am vazut in arena din Marbella, mi-am permis sa tratez subiectul separat de cel al porcului pe care romanul il taie de Ignat. In discutiile ulterioare corridei, mi s-a oferit ca termen de comparatie jugulara bietului animal, supus si el unui bun obicei de veacuri impantenit la noi. Personal, cred ca nu exista niciun termen de comparatie. Cand romanul o sa construiasca stadioane si o sa alerge in vazul unei multimi delirante dupa porci, fluturand panzeturi colorate si aruncand cu urechile mortaciunilor prin tribune... mai stam de vorba.

9 Comenteaza:

BlackLion on 15 august 2008, 10:17 spunea...

Dear, mie imi pare ca acest "spectacol" nu are nimic de-a face cu o lupta intre forte primordiale. Este in schimb o refulare a bestialitatii oamenilor.
Natura umana, prin insasi definitia ei, dispune si de aceasta bestialitate. Si vorbest aici de instinct, de dorinta de a ucide pentru a domina, de a arata suprematia in lantul trofic ..... nu cred ca are nimic de-a face cu inteligenta sau bunul simt. Este ceva pur animalic.
Spectacolul este fascinant?!? Pentru mien nu. Da, ii pot intelege pe cei care gandesc asa, insa pt Dzeu, asta e Umanitatea?! Asta este ceea ce ne place sa vedem ca si distractie?! Hmmmmmm ....... bestialitatea umana este apreciata, aplaudata la scena deschisa, dar cand "bestia", aparandu-se, omoara ........ atunci se tine doliu national?!?!?! Imi pare o nebunie si inconstineta ....... si cand te gandesti ca "monstrul" de taur nu are nicio sansa ....... nu face decat a se zbate pentru inca ceva clipe in plus ........
Citeam undeva cum isi inchipuia un om aceasta lupta ...... sa vad daca gasesc citatul ......
Nu il gasesc acum. Pe scurt (fara talent de povestitor):
O corrida. Multime mare. Fervoarea luptei. La un moment dat omul din arena infige sabia in taur. In acelasi moment toti oamenii din tribuna simt exact acelasi lucru ca acel biet animal. Sunt trazniti toti de aceeasi durere, de spasmul mortii iminente !!!
Well, sincer sa fiu, asta as vrea sa se-ntample. Oamenii sa simta ce simte "bestia", "monstrul" pe care sunt fericiti sa-l vada chinuindu-se si murind.
Unii spune: "Doamne, mare e gradina ta!!!" ...... Mai curand ...... Doamne, mare este jungla ta.

Nu, nu neg ca omoram animale pentru supreavietuire. Dar NU TREBUIE SA LE CHINUIM. Nu avem acest drept, nu e corect. Cand facem asta incetam sa mai fim fiintele inteligente care ne laudam ca suntem si devenim cele mai rele bestii: cele care ucid din placere si pentru ea.

Simply Red on 15 august 2008, 10:36 spunea...

Exact. Si atunci de unde pana unde pretentii de civilizatie? In jungla?! Ma rog... pentru mine impresia e evident definitiva. Corrida nu e decat o alta manifestare animalica.

BlackLion on 15 august 2008, 11:55 spunea...

300 - Ideea este simpla: lasi un copil in salbaticie pentru o perioada lunga de timp (desi copil la 10 ani cand varsta medie era undeva la 28 este destul de mult spus). Supravietuirea dusa la extrem. Daca poti face asta, poti face orice. Dar e vorba acolo de o cultura deosebita, cea in care numai cei care erau indeajus de puternici ca oameni, acela este triumful ratiunii asupra instinctului animalic. Cea mai dura (pura) forma de selectie naturala. Ca sa demonstrezi ca esti om tre' sa mergi la acelasi nivel cu animalele si, razbind, sa iti demonstrezi superioritatea. Desigur, speranta de viata este infima. Dar ce OM era acela care a trecut prin asa ceva!!!!
Hehe ...... dar poate doar io vad asa lucrurile.

tzontzonel spunea...

despre comportamente vs animale, sau bestii daca vreti , va propun flmuletul de mai jos.

http://www.youtube.com/watch?v=zZXSVOp9G4Q&feature=related

Se poate sa avem totusi si pretentii de civilizatie :)

Simply Red on 18 august 2008, 08:11 spunea...

Tzontzo, civilizatie cu simtul umorului, bag sama. Buna si asta :o))...

Thorn spunea...

In trecutul indepartat, populatiilor supuse vrajmasului le ramanea ca unica sansa de a se pregati militar in secret, de a scapa odata de invadator, cate un joc nevinovat: aruncarea cu bolovani la o distanta cat mai mare, "nevinovata" lupta cu ciomegele, demonstrarea fortei prin tranta, etc. Toate acestea au devenit intre timp traditii, sporturi, obiceiuri.
Alte traditii, precum corrida, au continuat pentru distractia oamenilor din popor si a nobililor, pentru a le servi "desertul" visat de Cezar dupa painea de zi cu zi... circul. Mai mult, s-a pastrat ca o forma de refulare a maselor, ca un surogat de sentiment egalitarist cu mai marii zilei, ca o hrana a spiritului animalic ahtiat de doborarea prazii... om sau animal! Spectacolul trebuie sa continue, indiferent de cei invinsi!
Nu pot insa sa nu observ ca orice spectacol grandios, cu descarcari de energie, cu imagini socante, cu izbucniri de sange - atrage pana si pentru o clipa atentia pupilei marite de oroare, de incantare sau pur si simplu de shoc al privitorului... al filonului animalic adanc reprimat! Spectacolul trebuie sa continue!

BlackLion on 19 august 2008, 12:44 spunea...

1. My point was the beast does not stand a chance. Cati oara ar intra in ring stiind ca taurul nu este slabit, ca el nu este deja pe moarte !?!??! De asta paralela facuta de mien.
2. Hmmm ....... de acord T. The show must go on. :)) Unui OM insa ar trebui au ba sa simta repulsie cand vede acest "spectacol"?

Simply Red on 19 august 2008, 12:53 spunea...

1. Da, taurul nu are nicio sansa. Au murit si cativa torreadori over the years. Din ce am citit atunci, imi amintesc de cel mai mare toreador all times. Era un nene Sancho Mancho Rancho nu-stiu-cum care timp de 30 ani a ucis 5600 tauri. Si a murit de batranete.

2. The show must go on?! Again, decidem noi ce 'trebuie' (ah, ce cuvant ingrat!) si ce nu trebuie pentru alte suflete. Cum spuneam... prea ne credem stapanii lumii...

BlackLion on 19 august 2008, 14:07 spunea...

1. Hmmm ...... mda, cumva nu reusesc sa ii "plang" pe aceia ........ :)
2. Cuvantul a fost precis ales ...... :) Nu, nu decidem noi ce trebuie si ce nu trebuie ...... insa avem o parere, o perceptie despre aceasta lume. Nu judecam, nici nu condamnam .... insa propriile noastra credinte ne ghideaza ....... Foarte bine, daca unora le place si aproba acele lupte. Eu am insa alta perceptie.
3. Pai, And, fiecare este stapanul lumii sale, corect?! ;)

Trimiteți un comentariu

Blog Widget by LinkWithin

Pur si simplu...

A person is never so empty as when he is full of himself.

Persoane interesate

 

Copyright © 2008 Green Scrapbook Diary Designed by SimplyWP | Made free by Scrapbooking Software | Bloggerized by Ipiet Templates