16 mar. 2008

De prin ultima vreme


De renuntat sa scriu aici nu voi renunta probabil niciodata. Cred ca daca nu ar mai fi civilizatie, laptopuri, agende, bloc-notesuri, pda-uri si mai stiu eu ce alte bazaconii, ei bine, probabil as scrie pe copaci. Madam Crusoe :o). As scrijeli de exemplu: ‘azi s-au facut 5 ani de cand imi lipseste bloguletul meu si lumea gandurilor de acolo’. Hihi.

Serios vorbind, imi lipseste lumea asta. In ultimele zile am fost asa de ocupata incat nici e-mailurile nu mi le-am mai verificat. Imi place cand umblu pe coclauri cu delegatiile – trece timpul iute, sunt o harnicuta, albinuta, problem solver usually. Dupa cateva zile insa oboseala isi spune cuvantul si tanjesc dupa linistea casei mele, cat de comfortabil sunt eu cu macii mei de pe pereti si cu cartile mele, cu salatica mea, papuceii mei de casa pufosi, paharul meu de vin de seara, baile prelungite cu lecturi profunde... (Remarcati probabil ce simt acut al proprietatii am. :o))

Ieri de exemplu, abia asteptam sa ma intorc acasa pentru ca mi-era dor de cartile de pe noptiera. Am racit in delegatie, de fapt m-am captusit cu o frumusete de amigdalita, asa ca singurul lucru la care am tot visat de vineri seara pana sambata a fost scena in care, in pijamalele mele mov si pufoase, cu o canuta mare de ceai de menta cu lamaie pe noptiera, as fi putut sa ma afund sub patura si sa citesc pana m-ar fi cuprins somnul. Am si facut asta de altfel, desi ‘a citi’ e mult spus. Nu am reusit sa parcurg foarte multe pagini pentru ca am adormit. Si nici somnul parca nu a fost ce trebuie. Cand fac amigdalita ma doare tot corpul, fac temperatura si ma chinuie in vis cosmaruri de nebiruit, toate legate de job. Ih. Si dupa ce ca nu m-am odihnit, acum sunt iarasi cu valijoara pregatita, plec in Elvetia. Cu amigdalita cu tot, ca bineinteles ca nu a trecut. Ma rog, eu sper sa ii treaca la un anumit punct, poate ploaia si ninsoarea care se anunta prin Zurich, Lucerna, Berna saptamana urmatoare o sa ma ‘ajute’ ;o).

So: nu am nici un fir pentru acest post, am venit sa fac o mica incalzire, imi era dor. Cineva m-a intrebat zilele trecute: si.. ce vei face totusi? Ca daca nu mai scrii o bucata de vreme, lumea nu mai intra pe blog. Iti pierzi cititorii si atunci e ca si cum scrii pentru nimeni.

Raspunsul meu sincer este ca that’s my last worry. Niciodata nu am scris pentru mass audience. Daca chiar o sa simt lipsa cuiva pe blogul asta o sa va dau telefon de cate ori scriu ceva pentru mine si pentru voi. Sunteti mana mea de apropiati, asa ca nu risc plati suplimentare la abonament, nu aditionale... nimic in plus decat placerea de a va spune ca azi m-am simtit libera sa scriu cand am vrut, ce am vrut, cum am vrut. Si de a va cauta sa va spun.. ‘hei, prietene, vezi ca am scris despre discutia noastra de ieri’. Ca sa nu uitam ca a avut loc :o).

Va salut inainte de a zbura spre ‘Svitzera’. Ma intorc cu poze, promit!

PS: Dragut ca m-am oprit din orice inainte de a iesi pe usa... doar ca sa scriu aici, nu? E un semn ca nu sunt pierduta de tot... :o)

5 Comenteaza:

anna-maria on 17 martie 2008, 18:32 spunea...

andreuca
nevoia de a scrie nu este ceva pasager. a, da, te poate pali deodata cheful de compuneri, dar daca nu ai in sange foamea asta, iti trece inainte sa scoti o foaie si un creion. insa tu nu esti dintre astia.
sunt convinsa ca si daca vei renunta la blog o vei face pentru a te exprima altfel, nu pentru ca nu ai timp sau chef.

ca varsatoare ce ma aflu, am o foame permanenta de a sti, de a cauta, cerceta si intelege. chestia asta se traduce in citit nervos si mai putin in scris. presupun ca va veni momentul cand o sa dau pe afara, stiu ca va veni, dar inca nu.
daca la tine a sosit cu adevarat, tu stii cel mai bine

pe mine m-a marcat definitiv ce am citit in liceu in "demian" de hesse - vreau sa traiesc ceea ce iese spontan din mine. sa faci exact ceea ce simti, atunci cand o simti ....

RELU spunea...

ASTEPT SA SCRII IARA

zum spunea...

iara din nou literatura

Anonim spunea...

In privinta hotelurilor sunt de acord. Am auzit si elvetieni facand comparatia asta. Se intampla pt ca acolo sunt pline ochi tot timpul, in timp ce la noi nu.

Andreea on 25 martie 2008, 15:12 spunea...

Anonim >> Hotelurile noastre? Solicitate la greu si cu o putere de vanzare extraordinara. A negocia tarife e deja un termen depasit. Mai ales cand vine vorba de locatii cu capacitati mari, se merge pe take it or leave it. Tougher and tougher.

Trimiteți un comentariu

Blog Widget by LinkWithin

Pur si simplu...

A person is never so empty as when he is full of himself.

Persoane interesate

 

Copyright © 2008 Green Scrapbook Diary Designed by SimplyWP | Made free by Scrapbooking Software | Bloggerized by Ipiet Templates