19 sept. 2009

Cosmarul meu vine din ocean


In octombrie imi voi oferi marele cadou de a vizita Barcelona. E foarte posibil ca in urmatoarele saptamani sa scriu mai mult despre asta, cu biletele in buzunar si ghidul de la DK pe noptiera, probabil ca o sa inspir si expir numai ‘barceloneste’. Om vedea cat va voi intoxica cu asta.

Tot despre posibile (toxi)infectii este si acest post. Am fost avertizata ca in periplul nostru iberic vom manca numai peste si fructe de mare. Hait. Problem. Eu nu suport pestele. Ca sa nu mai zic de fructe de mare... Tentacule, picioruse, ventuze, culori fragezii, cruditati cu vinisoare de sange, cruste, mustati si mai ales un gust de... crud. Crud de pe fundul oceanului si pana in inaltul cerului, la Dumnezeu. Cam asta spun eu cand spun ‘vietati marine’, ceea ce iubitorii numesc cu duiosie ‘fructe de mare’. Realmente, habar nu am ce e asa apetisant in imaginea unor mini-animalute hidoase, carnoase, mustacioase si... mucilogene.

















Dragi iubitori de fructe de mare... nu mai am comentarii. Mi-au murit cuvintele. Regretele mele eterne (pentru pierderea mea, nu a voastra, deisgur).

Continuand pe tema fructelor de apa sarata, cuplat cu manierele la masa si mai ales cu manierele cand te afli in vizita la cineva... ce ma fac? Repet, eu nu mananc nici mustati nici receptacule, dar de data asta poate ar trebui sa fac un efort... Pana la urma, poate n-oi muri.

Ma si vad la masa: am farfuria in fata. In jurul carnii rosii, a celei negre, a bucatilor de scoici verzulii si a ramasitelor de carne cruda, a antenelor si firelor de mustati, a receptaculelor si inelelor de mici viermisori, am adunat multa paine, sosuri, salata verde multa, multa. La fiecare dumicat adun in furctulita mult cartof, orez, paste... dar si cate o bucatica de monstru. De altfel, am taiat monstrii din farfurie in bucati cat mai mici, astfel incat sa le pot inghiti direct, cu minimum de masticatie. Dupa fiecare gura de mancare, clatesc cu o gura de bere si zambesc. Expresia mea faciala si-a intiparit in memorie o singura postura, aceea de zambet largl, calm si comfortabil. Doar o tuse discreta, din cand in cand, ma poate trada, dar o dau pe seama unei viroze de acasa... Ma intrerupe un cosmar:

- Mai vrei? Am facut sa mancam pe saturate...
- Ah, nu, nu.. (Tusesc). Desi e delicios, deja m-am cam saturat. Am avut un pranz asa de consistent in avion...

Si cand ma gandesc ca as fi putut sa inventez o alergie virulenta, as fi putut sa scap.. Deh, n-am facut-o, sa-mi fie invatare de minte, mai bine imi vad de dumicati si ies basma curata. Pe un colt de farfurie imi salvez garnitura, pentru la final. Saving the best for last (mereu fac asta). O sa-mi prinda de minune carbohidratii astia, ca sa omor gustul ‘minunat’ care imi sugruma acum papila. Ma descurc binisor cu piciorusele astea negre de caracatita, in curand voi accepta si viermisorii, pardon, crevetii rozalii...

E bine ca invat din mers. Mi-am suprimat simtul mirosului si inventez noi modalitati de ingerare in regim de urgenta: cu putina saliva in plus, reusesc sa descompun mai usor gustul asta alunecos si senzatia de molusca vie care mi se plimba printre dinti...

Mda, stiu ca devine dezgustator tabloul, in ciuda politetii mele mai am putin si scuip aici pe scriitura, asa ca o sa ma opresc. De principiu, cam asa se simte o fructa de ocean in gura unui iubitor de mamifere. Cu toate astea.. Barcelona, here I come. Sper ca anul asta, in ciuda crizei, gainile si oile si vitele si porcii au continuat sa se inmulteasca. Ca tare-as adulmeca o friptura de miel si mi-as rasfata papila cu o vita in sange. Yummy... yum!

2 Comenteaza:

thor on 19 septembrie 2009, 20:17 spunea...

Am ris de nu am mai putut! Si mi-ai facut ceva pofta (nu chiar de toate fructele de mare).

Crustaceele sunt prin excelenta niste factori alergeni extraordinari. Daca puneai asta pe tapet savurai ceva mediteranean cu doua sau patru picioare. Ca sa nu te oripilezi: pui, vita, porc. Desigur cu multe legume.

La masa, cind esti servita cu un fel de care nu ai mai auzit, astepti pina incep ceilalti si apoi si tu. Homarul este foarte bun la gust, crevetele la fel. La capitolul gelatinoase evita scoicile, indiferent de specie. Mie imi plac. Nu ma omor dupa caracatite si sepii. In rest, celelalte imi plac gatite in fel si chip.
Paella sa stii ca nu contine doar lighioane si ar fi indicata pentru un prim contact cu fructele de mare.

Tip: stai infometata! O sa poti minca mai usor acele proteine colorate. Nu esti prima si cauta sa privesti mai cu blindete aspectul. In fond... nu vrei sa-ti superi gazdele nu?

Simply Red on 20 septembrie 2009, 14:01 spunea...

:o) da, dreptate ai, numai ca ar trebui sa nu mananc muuulte zile inainte ca sa ma pot bucura de lighioane :o)). Desigur, exagerez. In realitate, am gustat cate putin din ele, inclusiv homar si langustina dar Doamne, Doamne, sunt ratacita de turma asta a iubitorilor de livezi oceanice. Nu exista remediu pentur mine, nu cred.. :o)

Trimiteți un comentariu

Blog Widget by LinkWithin

Pur si simplu...

A person is never so empty as when he is full of himself.

Persoane interesate

 

Copyright © 2008 Green Scrapbook Diary Designed by SimplyWP | Made free by Scrapbooking Software | Bloggerized by Ipiet Templates