28 oct. 2008

Sus, pe varfurile Europei


Ma adun. Inchid orice fel de document din taskbar, dau pe silence telefonul, il scot pe cel fix din furca, imi pun castile, rulez un playlist oarecare si ma adun. Fac tot posibilul sa trec de toate si ma gandesc la ziua in care am urcat la 3500 metri, in Alpii elvetieni.

La o simpla privire pe harta, Elvetia nu impresioneaza din punct de vedere dimensiuni. E mica, o strabati de la un capat la altul - NS sau EV - in maximum 3, 4 ore. De fapt... cati ne-am gandit ca tarisoara asta se intinde mai mult pe verticala decat pe orizontala? Cele 5 milioane de locuitori relamente s-au adaptat traiului in Alpi. Care nu e nici simplu, nici lipsit de incercari. Exista orase, sate si gospodarii la cele mai incredibile altitudini, in excursia de o zi pe care am facut-o nu mi-a venit a crede ochilor pana unde au putut ajunge acesti oameni.

Si-au croit drum spre piscurile muntilor, adaptandu-se si contopindu-se cu ceea ce multi numesc ‘cultura Alpilor”. S-au dus foarte sus, au gasit solutia ingenioasa a caii ferate ce functioneaza pe un fel de senila, ce trage garnitura de tren catre cele mai nesperate inaltimi, pe pantele cele mai abrupte; au trecut prin stancile cele mai dure, au spart muntele si au facut tunele incredibile, de kilometri dinstanta, pe verticala, in care patrunzi si mergi zeci de minute in sir, cu 9 sau 10 km pe ora... pentru ca atunci cand iesi la lumina sa dai de cele mai neasteptate localitati, cabane, adaposturi, partii in varf de pisc alpin.... aproape de nori.

Noi am plecat din Interlaken catre Jungfraujoch, Top of Europe. La 3514 m, elvetienii s-au protapit cu o mica ‘statiune’. O cocheta garnitura de tren in care ai tot confortul si informatii despre muntii pe care ii strabati te urca sus, unde pe buza muntelui au asezat o imensa cladire, restaurante, un palat de gheata, locuri pentru a admira privlestiea. Este punctul maxim in care au ajuns la inceputul secolului, sapand tunele cu.. tarnacopul si infruntand muntele cu bete de copac! Dar ce punct! Privelistea catre varfurile Eiger (3979m), Monch (4107m) si Jungfrau (4158m), catre Franta, Italia si Germania in aceeasi zare... iti taie respiratia.





Da. Intai de toate ti se taie respiratia. Aerul este foarte rarefiat, urcarea te duce in pragul unei zone in care daca vorbesti prea repede obosesti. Daca urci 3 trepte obosesti. Daca mananci cu pofta obosesti. Daca fumezi o tigara constati ca arde mai incet. Nu mai zic ca daca te apuci sa gesticulezi, sa faci conversatie, sa razi mai cu foc... te apuca sincopele. Simti nevoia sa te opresti, sa inspiri mai concentrat.

Al doilea sentiment pe care l-am incercat a fost acela de... nimic. Cand te afli la inaltimea asta si privesti in jur la formele uriase ale crevaselor, la piscurile ce te inmarmuresc, la intinderea din zare, la lacurile glaciare care de sus se vad precum irisul unui ochi, cand norii te invaluie in cea mai mare graba, pe neasteptate... efectiv iti dai seama cat esti de mic. Un mic nimic.

Pe Jungfraujoch, am avut vreme sa experimentez ‘pacea muntelui’. Si neliniste. Ca la asa inaltime, te tot astepti sa se intample ceva : daca e vreme frumoasa, sa te apuce vreun puseu de tensiune, daca e urat afara... sa nu te nimeresti in mijlocul vreunui dezastru.

Nu doar aerul rarefiat mi-a taiat respiratia. Si muzica muntelui m-a doborat. Am ajuns de doua ori acolo sus, am nimerit in conditii climaterice extrem de deosebite: prima oara soare, cald si incredibil de senin. A doua oara... chipul muntelui suparat: viscol, ceata, ninsoare, vuiet de vant salbatic. De fiecare data, alte sunete, alte zgomote, alte senzatii. Oricum, omul muteste in fata fortei de sus. Incremeneste precum muntele.

Si se aseaza la marginea balustradei, pe o terasa suspendatea deasupra norilor si a haurilor, scruteaza zarea, ii priveste pe vecinii ce s-au alaturat acestui moment introspectiv, pe Eiger, Monch si Jungfrau, inspira si expira mai adanc decat niciodata, alaturi de ei, cautand o gura in plus de aer hranitor. Si se gandeste la toata maretia din jur, la ce frumoasa e clipa si la cum o va pastra pentru eternitate in amintire, la fel de proaspata, rece si semeata...

Ti se umple sufletul sus, se umple pana la prea plin!

3 Comenteaza:

Anonim spunea...

Imi este dor de tine. Umbli prea mult si scrii putin. Notele tale de calatorie sunt trairi sincere de uimire, in toate apare sufletul tau cu o sete infinita de cunoastere, de traire, de iubire.
Iti propun sa te opresti, pentru putina odihna, si sa faci o calatorie introspectiva. Am convingerea ca puterea spiritului tau- cu care ai fost daruita- va descoperi o lume, cel putin, la fel de minunata cu ajutorul cartii lui Paul Evdokimov, Vârstele vieţii spirituale. O poti comanda acum de la librarie.e-noesis.ro/ .

Simply Red on 28 octombrie 2008, 18:29 spunea...

Anonim >> Judecand dupa caldura mesajului tau, nu pot decat sa iti multumesc pentru vorbe, incurajare si indrumare. Vine intr-un moment in care deschiderea mea pentru astfel de lecturi este foarte mare. Prin urmare... am comandat cartea. Sunt curioasa!

Cat despre asezat la scris, pauza aceasta vine din suflet. Si tot ce vine din suflet e menit sa fie... Nu pot decat sa sper ca cei care inca ma cauta aici, ma vor intelege. Inclusiv tu :o). Multumesc mult!

BlackLion on 3 noiembrie 2008, 11:58 spunea...

Este intr-adevar ciudat ca gasim pacea in alte locuri, iara in cele familiare nu ....... am trait acelasi sentiment si eu, nu la o inaltime intr-atat de mare, insa tot ceva de genu'. Si, intr-un mod straniu, fix acelasi lucru: o serenitate, aceeasi clipa minunata si calma ...... sa fie locurile?! sa fie influenta celor din jur care traiau dupa alt ritm?! Idk ...... but was great. And somehow sad, asking myself: "De ce nu am simtit asta acasa alaturi de cei dragi?!" ..... hmmmmm .... natura umana e complicata uneori.
Dar ma bucur pentru tine ca ai simtit asa si ca te-ai bucurat de clipa. :)

Trimiteți un comentariu

Blog Widget by LinkWithin

Pur si simplu...

A person is never so empty as when he is full of himself.

Persoane interesate

 

Copyright © 2008 Green Scrapbook Diary Designed by SimplyWP | Made free by Scrapbooking Software | Bloggerized by Ipiet Templates