28 iun. 2008

Timp pentru Dumnezeu


L-am admirat pe fostul meu prieten care in cei 5 ani de prietenie nu a uitat sa se inchine niciodata dupa ce m-a sarutat si mi-a spus noapte buna. La inceput mi se parea ridicol, era intr-un fel amuzant ca nu trecea bine seara petrecuta impreuna si el se inchina si isi soptea cea mai scurta rugaciune ever. Ce copil mare... imi ziceam abtinandu-ma sa nu pufnesc in ras. In timp insa, am ajuns sa ii respect alegerea. Ba chiar, in anumite momente, in timp ce el isi desfasura micutul ritual, m-am trezit spunand si eu, in gand, un ‘Doamne ajuta’ timid... Eram inca o rebela. O rebela atee. Veneam din timpuri de refuz. Mult prea tanara sa cred ca exista un Dumnezeu, mult prea rationala sa cred ca povestile pot fi adevarate, mult prea inteligenta sa nu ma intreb cum de Mosul cu barba alba si deasa nu cade din norii de sus, unde auzisem eu ca locuieste, mult prea superficiala sa inteleg semnificatia unei metafore, mult prea incapatanata si mandra sa caut sprijin.. Mult prea prostuta.

Apoi a venit marea intalnire. Am cunoscut o femeie speciala, cu evidente capacitati extrasenzoriale. Intalnirea cu ea a fost, asa cum de altfel m-a avertizat inainte sa plec din casa ei, un lucru necesar in evolutia mea viitoare. Brutal pe termen scurt, dar pozitiv, important si esential pe termen lung. Asa a si fost, a avut dreptate. Mi-a dezvaluit lucruri despre mine pe care nu ma gandisem sa le chestionez. Cine sunt? De ce sunt? Ce este lumea din jurul meu? Care este rostul acestor lucruri? Care este rostul meu in lume?

Socul momentului a fost mai puternic decat m-am asteptat. Trecerea de la incapatanatul meu ateism la increderea ca exista un ceva mai presus de mine, de clipa, de oamenii si lucrurile din viata mea, a durut incredibil de tare. M-am trezit intr-o perioada de profunda deriva personala. Imi era sete. Sete sa cunosc, sa aflu, sa inteleg, sa stiu cat mai multe, intr-un timp cat mai repede, ca o izbavire a anilor pe care ii pierdusem refuzandu-mi linistea. M-am pus pe citit. Carti peste carti, toate evident cu tematica spirituala. Citeam cam tot ce imi iesea in cale, intr-un haos de nedescris – care de altfel se si regaseste astazi in lipsa unei structuri clare ale conceptiilor mele spirituale. Imi tot zic ca o sa imi gasesc timp sa repar si chestiunea asta...

Imi amintesc acum de doar 2 volume care m-au impresionat, oferindu-mi chiar niste trairi personale puternice. Prima este ‘Profetiile de la Celestine’, a lui James Redfield. Culmea, citisem aceasta carte cu cativa ani inainte, ca pe un banal roman politist!!!! Niste zanatici in cautarea unui manuscris si aventurile lor in aceasta misiune... La a doua lectura, sub impactul crizei mele existentiale, am reusit sa ii surprind mesajul. Povestea mi-a intrat in suflet, de atunci nu mai cred in coincidente, cred insa in mesaje criptate pe care le primim in permanenta. Si stiu ca avem sansa sa le descifram sau... ce trist!... obiceiul sa le ignoram. Am cumparat imediat dupa 10 exemplare si in anii ce au urmat le-am tot oferit cadou prietenilor, in speranta ca i-as putea ajuta si pe altii sa surprinda un mesaj cel putin la fel de util ca mie.

A doua m-a impresionat pana la lacrimi. Este autobiografia autoarei Henriette Yvonne Stahl, cartea se numeste “Martorul eternitatii’. Sa spun ‘va recomand aceasta carte’ este prea putin pentru ce simt cand va indrept catre lectura ei. ‘Dumnezeu era inlauntrul meu, ma astepta...’ este una din afirmatiile autoarei care m-a ajutat sa imi inteleg mai bine ignoranta, cautarea, nevoia. Probabil si pentru ca am gasit in paginile ei un univers extrem de verosimil si realist, imaginea unei femei care isi traieste viata in cautarea sensului existentei sale, dorindu-si enorm sa gaseasca fericirea perfecta si permanenta.

Cu lecturile mele care au depasit serios cantitati nesperate anterior, cu setea de cunoastere, m-am apropiat de oameni care aveau aplecari spirituale evidenta. Am simtit ca voi gasi ajutor in persoana lor si, pentru o vreme, chiar am reusit. Am urmat chiar un curs in care am primit cunostinte primare despre o tehnica japoneza de relaxare, reiki. O vreme, scurta ce-i drept, am perseverat in a-mi insusi preceptele reiki. A fost cea mai fericita perioada din viata mea. Inca traiesc cu nostalgia ei, cu regasirile de sine, cu beatitudinea clipelor de meditatie, relaxare, pace. Nu le-am mai intalnit pana acum, in anii ce au urmat, nu la aceeasi intensitate si cu aceleasi trairi extraordinare. M-a luat valul cotidian si am uitat de indeletnicirile mele spirituale. Si fara exercitiu, perseverenta, ritual, nici nu e greu sa pierzi oaza de liniste pe care ti-o construiesti alaturi de Dumnezeu in astfel de clipe.

Dar de atunci, de la 27 ani, cred in Dumnezeu. Cred in afirmatii comune, enuntate de toate religiile mari ale lumii. Cred in puterea divina, cred in puterea dinlauntrul meu. Cred in energii, chakre, puteri curate si necurate. Cred in valoarea misticimului, in valoarea sacrifiului suprem, in destinul construit, dar si predestinat, in dualitatea lucrurilor, in liberul arbitru ca singura sansa reala pe care o avem noi, oamenii. Cred ca Biblia este cea mai frumoasa povestea adevarata, ale carei povete sunt ermetic ascunse intelegerii noastre... Cred ca exista viata dupa moarte, cred ca ceea ce faptuim astazi maine are cu siguranta un raspuns ce se intoarce catre noi in cele mai felurite manifestari...

Cred in multe lucruri care imi par mie rezonabile – daca acest cuvant isi are locul intr-o astfel de tema. Cred in ceea ce simt ca ma ajuta. Pastrez o doza de discernamant, atat cat consider eu ca mi se cade pentru a ramane intr-un echilibru necesar. Reactionez la extremele pe care eu le simt ca fiind extreme, fug de ce m-ar putea incomoda din punctul asta de vedere.

Este un subiect despre care as putea vorbi probabil mult si as putea scrie si mai mult. Singura problema este disconfortul pe care mi-l da teama ca din pacate cunosc prea putin din ceea ce ar trebui sa cunosc. Mi-e teama de ridicolul ignorantei mele. Si ca din pacate este mult prea putin timpul pe care il aloc in ultimii ani acestui aspect, de a cunoaste si a-mi explica la nivel rational ceea ce imi este ascuns la nivel spiritual. Dar de sete, imi este sete. Mi-a fost sete de Dumnezeul meu si acum, cand am ales sa scriu despre El.

5 Comenteaza:

Thorn spunea...

Dumnezeu, Allah sau cum s-o mai numi in alte religii - exista! Asta e de neatacat(demonstrati contrariul!), fiecare am simtit intr-un moment al existentei noastre ca nu ne putem explica rational anumite lucruri(inca!) sau ca primim forta de undeva, din necunoscut... Felurite religii(a se citi feluriti salbatici primitivi) au incercat sa-i dea denumire, sa il inchisteze in formulele lor limitate, sa defineasca ce nu poate fi definit... si noi suntem salbatici vizavi de Dumnezeu, dar cu teorii la teorii existente, cu variante imbunatatite... si urmasii nostri vor spune acest lucru despre noi-si pe buna dreptate-e greu ca furnica sa defineasca altceva decat musuroiul si fenomenele directe care il afecteaza!
Important e sa ai Credinta, SA SIMTI, SA INTUIESTI, SA GANDESTI, indiferent ca intonezi un imn, spui o rugaciune, practici un ritual de autosugestie... sa te prefaci pentru cateva momente ca Dumnezeu e tot ce te inconjoara, de la cel mai marunt lucru pana la cel mai complex! Asta e o cale de evolutie spirituala, asa poti spune ca esti pe drumul cel bun, nelimitandu-te in nici un fel!

Simply Red on 28 iunie 2008, 11:01 spunea...

1. Ma asteptam sa intervii cu o parere pe tema asta, draga Thorn-ule draga!
2. Ce surpriza! Ce surpriza placuta sa vad aceasta noua viziune!
3. FoartIti amintesti ce inversunati eram in necredinta noastra? Nu stiam nimic atunci, dar credeam ca stim suficient...

iulia spunea...

Si eu am fost la fel de atee in adolescenta. Pana intr-un moment cand, departe de casa si pusa in fata unor dificultati pe care nu le anticipasem si pentru depasirea carora nu prea aveam cu cine ma sfatui, am gasit intr-un magazin o ilustrata cu povestea de mai jos, despre care aveam sa mai aud/citesc in multe alte imprejurari:

One Night a man had a dream. He dreamed he was walking along the beach with the Lord. Across the sky flashed scenes from his life. For each scene, he noticed two sets of footprints in the sand; one belonged to him and the other to the Lord.

When the last scene of his life flashed before him, he looked back at the footprints in the sand. He noticed that many times along the path of his life there was only one set of footprints. He also noticed that it happened at the very lowest and saddest times in his life.

This really bothered him and he questioned the Lord about it. "Lord, you said that once I decided to follow you you'd walk with me all the way, but I have noticed that during the most troublesome times in my life, there is only one set of footprints. I don't understand why when I needed you most you would leave me." The Lord replied, "My precious, precious child, I love you and would never leave you. During your times of trial and suffering when you see only one set of footprints, it was then that I carried you."

Am inteles pe loc adevarul din vorbele acestea si din acel moment, nu am mai gandit la fel.

Thorn spunea...

O frumusete a lumii in care traim e ca aceasta e compusa din imagini, cuvinte, ganduri pe care le intelege fiecare cum doreste.. Fiecare are propriul sistem de valori, fiecare vedem o ipostaza a vietii din perspectiva proprie, de aceea suntem diferiti unul de celalalt!
Chiar daca as spune ca povestea Iuliei inseamna ca purtam Creatorul in noi, ca o farama din eternitate ne insoteste la fiecare pas, in fiecare actiune si chiar Liberul Arbitru este o particica din Creator, nu ar insemna decat Parerea Mea, Viziunea Mea!
Purtam fiecare din noi farame de adevar si demonstram chiar prin acest blog ca trebuie sa unim crampeiele de ganduri pentru a compune si recompune la nesfarsit VIATA... asa demonstram existenta Creatorului, prin noi insine...

BlackLion on 30 iunie 2008, 18:14 spunea...

Eu as face diferenta intre Dnezeu si religie. Dupa umila mea parere nici macar nu sunt ..... "compatibile". Iara biblia .... well, in mod cert facuta de niste oameni destepti, dar doar o poveste ..... pentru unii chiar pericoloasa. Dar nu o sa dezvolt asta aci.
Da, in mod cert Dzeu exista. Nu, nu l-a vazut nimeni. Da, majoritatea il simt. Nu, iti pare ca nu e tot timpul langa tine. Da, este in noi toti si in tot ceea ce ne inconjoara. Nu, probabil ca nu exista diavol. Da, cred ca este de fapt aceeasi persoana (daca te gandesti bine exista similitudini de netagaduit). Nu, rugaciunile nu ajung la urechea Lui. Da insa ti le simte in cel mai profund mod posibil. SAMD .....
Orice altceva are solutii si raspunsuri rationale. Dnezeu NU.
Mosul cu barba alba :) ..... nu prea exista. Exista in schimb ceva mult mai maiestuos.

Trimiteți un comentariu

Blog Widget by LinkWithin

Pur si simplu...

A person is never so empty as when he is full of himself.

Persoane interesate

 

Copyright © 2008 Green Scrapbook Diary Designed by SimplyWP | Made free by Scrapbooking Software | Bloggerized by Ipiet Templates