29 oct. 2009

Lasa-ma sa NU aflu


Mult stimate partener de afaceri, sa-mi ierti directa pe care ti-o servesc astazi, dar ma ucizi cu limbajul de lemn si englezismele pe care le traduci gresit si le inserezi printre randuri! Ca sa fiu sincera cu tine, de cate ori imi scrii, imi zgarii urechea.

‘Let me know’ nu se traduce cu ‘lasa-ma sa aflu’. Nici ‘makes sense’ cu ‘face sens’. Si daca vrei sa traduci ‘thank you for your support’, nu spui ‘multumesc pentru suport’, ca eu nu sunt cuier.

Ma anderstandezi? Nu mi-ar placea sa nu fiu anderstandata. As ramane cu un gust rau in gura. Si asta e neplacut.

28 oct. 2009

Unde esti tu, Petrisor?


Cred ca acest Petrisor e un om fericit. Cu asa sef si asa responsbailitati clar stabilite... cine n-ar fi oare?

Conditional optativ


Cum ar fi fost daca toti am fi crescut cu asa parinti?

thanksgiving from katie sokoler on Vimeo.



Road Trip from katie sokoler on Vimeo.

27 oct. 2009

Are stofa de leader...


...la o luna si jumatate, nu credeti?! Doarme, viseaza, papa si ofteaza. Hm... cam asa mi-am inceput eu dimineata de azi, cu acest sufletel care ne-a vizitat sa ne lumineze dinmineata. Asa fascinatie ne-a cuprins in fata formelor sale minuscule... incat toata lumea a uitat pentru cateva clipe unde si de ce suntem. Nu-i asa ca da bine cu decorul? Hihi...



O sa fac un mic comentariu si cu privire la pisicuta de pe ecran, care sper sa vina in curand in viata mea. De sambata sper sa fiu fericita posesoare a unui bulgaras mic, alb, cu ochi albastri. Dar despre asta... saptamana viitoare :o)

25 oct. 2009

In cautarea feminitatii pierdute (2)


Dupa ce am lecturat articolul catre care v-am trimis si pe voi, revin pe tema relatii femei-barbati (sau invers, you decide!), poate chiar din cauza faptului ca ma preocupa sa imi domolesc tendinta exacerbata de control, sa ofer lovituri de gratie orgoliului meu, tratandu-l cu detasare si facand pace cu mine. Cu femeia barbat din mine.

Mi-am evaluat cazul, trecutul si deciziile. Un rezultat al acestora ar fi (printre altele) ca am devenit o femeie care poate fi lesne perceputa drept independenta, descurcareata, puternica, impunatoare. In mod evident, o supravietuitoare. Sunt femeia amazoana, ha. The manly woman. Nici nu ma mira ca, avand un asa arsenal de atribute in viata mea, sunt adesea singura, lipsita de afectiunea si ajutorul unui barbat.

Stiu, din imediata realitate, ca nu sunt singura in aceasta situatie. E suficient sa intorc capul catre birourile din dreapta sau din stanga, sau sa ma uit in agenda telefonica citind in loc de nume doar statutul social: necasatorita, divortata, divortata, singura, parasita, intr-o relatie patetica... etc etc etc. Am o groaza de prietene a caror viata solitara este extrem de dezechilibrata, dar si prietene care au relatii de cuplu ce schiopateaza sau se destrama de la o zi la alta. Prea putine sunt cazurile in care se simte armonia si iubirea staruind.

Cum se face ca nu reusim sa ne echilibram existenta, fetelor? De ce relatiile in care suntem nu ne implinesc asa cum ne-am dori ? Unde au disparut barbatii potriviti noua? Daca ei sunt departe, de fapt cine a plecat?

Mi-a placut – si o dau mereu exemplu – metafora degetului aratator si a gestului prin care aratam spre cineva pentru a-l acuza. Tu esti de vina! – si degetul aratator se burzuluieste amenintator catre figura din fata noastra. Ei bine, de cate ori v-ati gandit ca in timp ce facem asta, celelalte trei degete (cel mic, inelarul si degetul mijlociu) arata spre noi insine? Mda... cam asa e. Ori de cate ori cautam tapi ispasitori, e clar ca fugim de oglinda.

Privind problema din perspectiva celor 3 degete indreptate catre noi, cred ca prea des ii tratam de la un nivel superior si arogant pe barbatii pe care ii iubim si de la care asteptam neincetat dovezi de iubire. Stiu ca unele dintre voi se vor revolta la auzul acestui mesaj. Daca nu va identificati cu ce spun, puteti considera ca acest mesaj se refera numai la mine. Eu am probleme cu a intelege cum vine treaba cu mandria barbatului, atat de usor lezabila si atat de firava in ciuda esentei ei masculine.

Totusi, voi face o incercare. Ce a-ti zice daca v-as spune ca, in relatie cu barbatii pe care ii iubim:
  • le criticam prea des slabiciunile
  • ne suparam prea tare cand nu isi indeplinesc treburile din aria lor de responsabilitate
  • consideram ca ideile noastre sunt mai bune si ca suntem atotstiutoare
  • le dam sfaturi cand nu ni le solicita
  • ne trezim ca stim mai bine ce le trebuie din punct de vedere profesional, sau atunci cand au probleme la serviciu
  • le amintim atat de des ca ‘nu avem bani sa facem aia, sau aia, sau aia’
  • revenim obsesiv la ideea ‘daca nu erau mama si tata sa ne ajute, eram vai de capul nostru’; mai grav, le spunem si altora asta, in prezenta partenerului nostru.
  • admiram alti barbati, in timp ce pe ai nostri ii reducem la tacere
  • le sugeram sa cheme un instalator sau un electrician fix cand ei insisi incearca sa rezolve problema
  • nu le dam atentie cand ne povestesc despre lucruri de care sunt mandri ca le-au facut
  • uitam sa le spunem cat de mult ii apreciem atunci cand fac ceva bine
  • le amintim ca au facut riduri, ca le cade parul, ca au albit
  • ne oferim ca exemple demne de urmat, de catre ei in mod special
  • le amintim ca avem o educatie superioara: noi citim mai mult, noi avem o cultura generala mai mare, noi suntem mai conectate la lumea artei, etc. etc. etc.
  • ne dam peste cap sa ii intrecem chiar in domeniile lor de referinta: atletism, golf, inot, etc. etc.
  • stam la serviciu pana noaptea tarziu, desi stim ca ei si-ar dori mult sa le fim alaturi, acasa
  • ne plangem altora de problemele din relatie si astfel ii denigram
  • dezvaluim prietenelor, cu nonsalanta, slabiciunile si defectele lor
  • ii transformam in principalii vinovati pentru propriile noastre slabiciuni
  • avem migrene peste migrene
  • ne merge gura atat de mult si de tare, avem milioane de explicatii si argumente, cunoastem totul, avem justificari la orice
  • intr-un fel sau altul le cerem neincetat sa se schimbe, sa se schimbe, sa se schimbe asa cum noi am vrea ca ei sa fie


Traiesc intr-o lume deliranta, care evolueaza intr-un ritm ametitor si eu odata cu el, ma duc pe val. Pana acum, am tot invatat sa ma descurc, experientele prin care am trecut m-au facut o femeie mare. Am invatat sa fiu independeta, nefiind constienta de pretioasele lucruri pe care le-am pierdut odata cu castigarea acestui statut. Un pret destul de scump, luand in considerare cat de greu imi este acum sa o retrezesc inlauntrul meu pe ‘Elena din Troia’, arhetipul frumusetii, al senzualitatii, al virtutilor feminine, pentru care armate intregi de barbati – ei insisi arhetipuri masculine, intruchipari ale puterii si curajului - s-au luptat zeci de ani, la zidurile Troiei.

Si imi este dor de mine, cea minunat de feminina. Mi-e dor sa-i pot oferi aprecierea mea, sa-l pot ierta mai usor, sa-l pot intelege si sustine. Chiar imi este dor sa-i fiu supusa, da, supusa. Ceva imi spune ca tocmai o astfel de atitudine l-ar ajuta sa se exprime intr-un mod plin de dragoste si iubire.

Vorbeam deunezi cu o colega despre aceste lucruri si care imi spunea ca deseori e constienta de astfel de lucruri si ca se simte chiar obosita in acest ‘razboi’ al sexelor. Mi-a adresat insa o intrebare interesanta: “Nu crezi ca e prea tarziu sa ne mai schimbam, Andreea? Oare ne mai putem schimba si noi, si ei?” Eu as vrea din toata inima sa cred ca orice comportament are un invat, dar si un dezvat. Imi ramane speranta, capacitatea de a constientiza si exercitiul cu mine insami.

Stiati ca, daca pentru femei cel mai important lucru intr-o relatie este sa fie iubite, pentru barbati cel mai important aspect este acela de a se simti apreciati, admirati si considerati ‘de incredere’? Conteaza mai putin sa ii spui ca il iubesti. Important este sa stie cat de mult il admiri pe el, Barbatul. De altfel, mi s-a demonstrat: femeia care stie sa admire puterea barbatului ei este cea care ii castiga inima. Pentru el, ea este un inger. Sper sa aveti si voi astfel de exemple in jurul vostru, pentru ca tare avem nevoie, uneori, sa tragem cu ochiul la femei care au ramas femei.

PS: Partenerului tau ii zambeste chipul? Cand merge, ce postura are? Tine capul sus, e ferm, emana putere? Daca da... felicitari. Daca nu, ajuta-l cu un strop de admiratie. Doar un strop cred ca poate face minuni. Vorba ceea, in spatele oricarui barbat de succes sta o femeie. Si o poveste de dragoste.

22 oct. 2009

In cautarea feminitatii pierdute


In special doamnelor singure, detinatoare de cariera, SAU care nu se pot obisnui cu ideea ca trebuie sa traiasca singure, SAU care s-au obisnuit sa se descurce fara sprijin, ajutor si un foarte necesar echilibru masculin in viata lor, SAU care tanjesc dupa o dragoste si un parteneriat intim care nu mai vine conform cu astptarile, SAU care cresc singure copii, SAU care striga in mod declarativ ca nu au nevoie de barbati in viata lor DAR CARE in realitate ar da mult pentru a-si echilibra viata cu gasirea unui partener: va recomand acest articol.



As avea multe de spus si eu pe aceasta tema... numai ca astazi prefer sa (ma) observ. Chiar si din perspectiva acestui articol si – interesant – a comentariilor pe care va recomand sa nu le ratati.

20 oct. 2009

Tanguiala de octombrie




Cum m-am intors la serviciu, cum v-ati gandit ca am disparut de la ora de scriitura zilnica, asa-i? Relaxati-va, si eu cred acelasi lucru... :o) In realitate, ma lupt cu disciplina, ca daca as fi mai organizata, sigur as gasi timp pentru lucrurile importante. Asa... imi irosesc puterea pe tot felul de nimicuri si tot nu rezolv nimic.

Anyway, m-am gandit ca cel mai eficient lucru la momentul de fata e sa nu mai lupt contra curentului si... sa ma plang. Ce e atat de grav in a te plange ca te-ai saturat? Acest post e deci o tanguiala personala, bucatica de victimizare pe care mi-o ingadui acum si ori de cate ori o sa vreau. Si asta pentru ca nu am timp sa mai fac lucruri, am timp sa pierd timp cu gratie. Ca ma termina presiunea din cam toate aspectele vietii mele in ultima vreme. E momentul sa ma tangui asadar.

La serviciu am o gramada de restante, chestiuni amanate de luni de zile. Unele din ele nu mai au nicio sansa de izbanda si asta se va vedea la evaluarea de final de an. Cazul e inchis, in sensul ca mi-l asum si nu ma astept la floricele pe campii gen felicitari sincere, esti una din tinerele noastre sperante, bravo, iaca bonusul. M-am cam relaxat in 2009 (sic!) si asta se vede. Asta e, imi rezerv dreptul de a fi obosit.

Acasa sunt ca la hotel. Nu mai am lumina la baie, mai nou nici in bucatarie, din cand in cand imi ploua in casa, ar trebui sa pregatesc dulapul cu haine pentru schimbul de anotimpuri (ma refer la trecerea de la vara la iarna, pentru ca oricum pe cea din toamna nu am apucat sa o fac). Masina e nespalata de mana omului din vremuri imemorabile. Noroc cu ploaia izbavitoare din ultimele zile. Cartile? Cred ca de ele imi este cel mai dor, dar cum spuneam, oricat m-as zbate nu ajung la ele la timp. Dragostea? Ei ashi, eu nu am noroc la bani, de ce sa pangarim lucruri sfinte? Starea de spirit? Pai.. exista 'astenie de toamna'? Daca da, atunci eu ma incadrez acolo.

E criza in viata mea. Una dulceaga, in sensul ca nu ma agit foooarte tare. Am luat Nepasarea in brate si de-aici incolo... ce-o fi o fi. Am obosit sa ma mai agit. Ma crede si pe mine cineva?

M-ar tenta sa ma rog de voi sa imi dati niste vesti mai bune. Poate in zilele voastre cresc floricele pe campii si ma pot si eu bucura de una... de alta....

13 oct. 2009

Muncesc ca sa plec in vacanta


Tz, tz, tz. Doar v-am rugat sa fiti cuminti cat sunt plecata... Asa priveliste de toamna dezolanta si rece nu ma asteptam sa gasesc. Parca ati uitat sa puneti niste apa in ‘glastra’ unde am lasat toti copacii verzi si frumosi, le-au cazut toate frunzele, s-a instalat frigul... Cum spuneam, nu ati fost cuminti :o)!

In Barcelona a fost cald. Cald de tricou si ochelari de soare, cald chiar de un bronz finut care s-a asezat pe fruntea mea de turista cu pielea alba de birou batut de neoane si aer conditionat. Turista care s-a preumblat pe strazi, tarand dupa sine, fara mila, de dimineata spre arsita zilei si chiar pana la miez de noapte, un genunchi betegit si taaare incapatanat. Dovada sunt basicile din talpi si, mai ales, inflamatia de la genunchi. Cred ca s-a dus pe apa Mediteranei toata fizioterapia facuta dar, Doamne, tare a mai meritat!

Ca sa nu va faceti iluzii, acest mesaj nu e despre Barcelona. Voi scrie unul separat pentru asta.


M-am gandit sa scriu despre cat e de important sa ne amintim sa mai luam si o pauza. Nu ca nu ati sti (sic!), dar ma gandesc eu asa ca poate nu intamplator ati ajuns sa cititi aceste randuri in care cineva va spune: opreste-te putin, ia o pauza, ingaduie-ti un stop, planifica-ti fie si o doar o zi de relaxare, inchide telefonul, uita de e-mailuri, de credite, de guvern si politica, de griji, de mama, de tata, de frate-tau care cine stie cu ce te-a mai enervat. Opreste motorasele mintii si ofera-i o recompensa ca tare o merita! Ofera-i orice din galeata cu vise pe care ai tot umplut-o de cate ori ai tanjit dupa o clipa de liniste si relaxare.

Vorbeam deunezi cu un prieten care imi spunea ca nu il deranjeaza ca nu a avut concediu anul acesta. Se simte in forta, e plin de energie, cu motivatia sta mai prost dar asta nu are de-a face cu vacanta, ci mai degraba cu contextul, businessul, criza. Cunosc multi oameni care nu au plecat intr-un concediu de ani buni, altii care muncesc cat e anul de lung in continuu, chiar si in 'vacanta'. Am colegi care raspund la e-mailuri de pe plaja si am vazut cazuri in care deconectarea devine absolut imposibila tocmai pentru ca oamenii s-au obisnuit sa depinda de o activitate anume. Pur si simplu uneori devine imposibil sa rupi firul care te tine legat de ceea ce faci zilnic.

Nu vi se pare periculos? Mie da. E pur si simplu cea mai sigura cale catre stress, surmenaj si nevroza. In timp, imbatranim. Oricum imbatranim, e clar... dar nu cred sa existe ceva mai trist decat un chip care, pe langa riduri, mai poarta si marca distincta a regretelor si frustrarii ca nu a trait cum si-ar fi dorit la vremea tineretii.

O prietena bine mi-a zis candva, intorcandu-se de pe sezlongul unde zacea la soare, motaind a vacanta si gustand plenitudinea clipei de odihna: Vezi, Andreea, noi (mai ales noi astia care nu avem copii... – ca discutasem inainte de limitarile vietii de parinte) pentru asta traim, pentru vacante. Muncim tot anul, ne dam cu capul de pereti, dar vine si clipa in care mergem in vacanta! Si parca clipa asta merita tot efortul din lume, numai sa fie savurata asa cum se cuvine.

Consider ca are dreptate. In totalitate. Si din punctul asta de vedere, scurta iesire la Barcelona a contat mult pentru mine. Remarc ca pe masura ce trece timpul (si daaaa... imbatraneeeesc...) ma bucur mai profund de micile placeri pe care le intampin. Nu stiu daca de fapt e un fel de oboseala cronica care isi cere remediul, sau pur si simplu ma imbogatesc cu intelepciune in materie de cum se prepara reteta timpului liber. In orice caz, acestia sunt niste ani in care muncesc sa imi platesc creditele si sa plec in vacante. Altceva (de exemplu cariera, ha!) nu mi se mai pare atat de important ca inainte.

8 oct. 2009

Barcelona, here I come!



Sa fiti cuminti. :o)

7 oct. 2009

Verigheta




Oare de ce verigheta se poarta pe al patrulea deget? Chinezii au o explicatie foarte frumoasa. Se crede ca fiecare deget al mainii reprezinta persoanele din viata ta. Degetul mare reprezinta parintii, aratatorul - fratii, mijlociul - pe tine insuti, inelarul reprezinta sufletul pereche si degetul mic - copiii.

Acum aseaza-ti degetele ca in poza articolului. Pune-ti mainile fata in fata, indoaie degetele mijlocii si lipeste-le, apoi apropie varfurile celorlalte degete.

Incearca sa desparti degetele mari, care reprezinta parintii. Vei putea pentru ca destinul parintilor nu este sa traiasca cu tine pentru tot restul vietii. Te vor parasi mai devreme sau mai tarziu. 

Apropie din nou toate degetele si acum incearca sa desparti degetele aratatoare, care reprezinta fratii. Vei putea pentru ca destinul fratilor este sa-si creeze propria familie si sa-si traiasca propriile vieti. 

Apropie din nou toate degetele si acum incearca sa desparti degetele mici, care reprezinta copiii. Vei putea pentru ca copiii vor creste, se vor casatori si isi vor trai propria viata. 

Apropie din nou toate degetele si acum incearca sa desparti inelarele, care reprezinta partenerul de viata. Nu vei putea pentru ca destinul sotului si al sotiei este sa ramana impreuna pentru toata viata.

5 oct. 2009

Constiinta umana... for dummies like me


Luni, 5 octombrie 2009

Ca tot ma intrebam eu unde isi are sursa primordiala invazia asta teribila de ratiune, logica, milioane de ganduri care ne guverneaza viata. Ca tot ma intrebam ce seaman de-al nostru se plictisea asa tare de a inventat timpul, de ce avem trecut, prezent si viitor; ca tot ma frasuiam si nu dadeam de cap dilemei instinct/emotie; ca tot ma chinuia chestiunea constiintei... Ei bine, iata un raspuns plauzibil:

“... Ken Wilber, un cartea sa Up from Heaven (“Mai sus de Eden”), propune si el o teorie a evolutiei constiintei. Dupa opinia lui ar exista sapte niveluri ale constiintei (omul modern de mijloc s-ar afla in stadiul al patrulea) care reflecta stadiile de evolutie ale spetei umane in general.

Primul nivel se desfasoara de la aparitia omului, cu 6 milioane de ani in urma, pana aproximativ in anul 200.000 i. Hr. Omul traia atunci intr-o ignoranta fericita a unei stari pe care nu o diferentia deloc de natura inconjuratoare. Acesta este stadiul arhaic sau uroboric.

Apoi a urmat stadiul magic sau tiphonic, ce s-a desfasurat pana in jurul anului 10.000 i. Hr. si in care constiinta omului se trezeste putin cate putin. Corpul incepe a fi perceput ca fiind separat de lumea exterioara si se instaleaza inceputul gandirii magice. Viata insa se scurge intr-un prezent infinit, lipsit de constiinta timpului. Lumea visului nu este separata de lumea fizica.

Intre anii 10.000-2.500 i.Hr., intervine stadiul mitic si comunitar. Apare notiunea timpului, un timp ciclic, impartit in anotimpuri, ce corespunde inceputurilor agriculturii. Este onorata Marea Mama, si notiunea de divin este reprezentata printr-o energie de tip feminin.

[(...) Reperele temporale atribuite fiecarui stadiu raman relative, caci se pare ca anumite civilizatii disparute (cea a Atlantidei sau cea lemuriana) au manifestat, la un nivel global, stadii de evolutie mult mai avansate decat cele descrise de Ken Wilber. (...)]
Stadiul eului se imparte la randul lui in trei epoci: cea a eului scazut, care dureaza intre 2.500 i.Hr. si 500 i.Hr.; cea a eului mediu, care dureaza intre anii 500 si 1.500 d.Hr.; si, in fine, cea a eului puternic, care se intinde din 1.500 si pana in prezent. In aceasta faza se ajunge in sfarsit la notiunea de constiinta capabila sa reflecteze asupra propriei existente. Se dezvolta gandirea logica. Mitul eroic triumfa asupra celui al Marii Mame, insa in loc sa il transceada, il striveste si da nastere unei culturi masculine ce inlocuieste cultura feminina. Ratiunea si instinctul sunt asezate in opozitie. Simtul timpului se transforma si devine spatial. Notiunile de trecut si viitor modifica profund trairea emotionala. Intr-adevar, odata posedata constiinta viitorului, teama imaginata in viitor se transforma in anxietate prezenta. Judecata emisa in legatura cu un act trecut sau prezent se poate transforma in sentiment de culpabilitate. Cel care nu traieste decat in prezent nu este sensibil la asemenea subtilitati emotionale. Iata reversul medaliei constiintei de sine.

Pasajul din Biblie care se referea la Arborele Cunoasterii evoca acest stadiu. Adam si Eva sunt izgoniti din paradisul terestru (din starea pe care o da trairea in prezent): au constiinta propriei nuditati si vor s-o ascunda. Este inceputul manifestarii constiintei de sine, cand nu mai pot ramane in acea stare de fuziune cu mediul lor inconjurator. Este interesant de constatat ca numeroase cai de practica spirituala cauta sa ofere modalitati de a reveni la o constiinta mai ancorata in prezent. Stadiul urmator, evolutia transpersonala in care suntem pe cale sa intram ca grup uman, este etapa care duce la stadiile ulterioare, in cadrul carora se deschide superconstiinta.

Pe acest fundal al evolutiei umane, Ken Wilber propune urmatoarele idei: in fiecare stadiu de evolutie apar anumiti indivizi care manifesta o constiinta apartinand unor stadii mai avansate. Atfel, la mijlocul stadiului eului mediu, au aparut fiinte precum Krishna, Buddha sau Hristos, a caror constiinta se afla deja la nivelul superconstiintei – cu alte cuvinte la trei sau patru niveluri mai sus decat marea masa a populatiei. (...)”


Am citat din Maud Sejournant - 'Cercul vietii', Editura Elena Francisc Publishing, 2008.

3 oct. 2009

Citesc citesc citesc


De unde atata sete de lectura, nu am cum sa imi explic, dar ma bucur de carti in ultima vreme... ca de apa. M-as muta la Carturesti o vreme, as inchiria un loc full time la Diverta in centru... orice numai sa stau cat mai mult printre carti. Mi-am dat seama ca anul asta am citit enorm si, culmea, cu doar foarte putine exceptii, nu prea m-am intalnit cu beletristica de tip romancier. Din contra, ma atrage ca un magnet irezistibil raionul cu scrieri spirituale.

Am remarcat ca simturile mele s-au ascutit asa de bine in privinta asta, incat nu imi scapa niciun titlu atunci cand in conversatii apare vreo recomandare. E suficient sa aflu de un autor sau un titlu nou ca sa imi gasesc scuza de a trage o fuga pana la Carturesti. Si daca nu gasesc ce caut, evident ma agat de alte 2, 3 carti pe care le iau. Evident, nu uit restanta pentru care am venit, asa ca ma intorc. Si tot asa...

Colectia mea de volume creste vazand cu ochii, nu am niciun control rational asupra sumelor de bani pe care le dau cand vine vorba de carti, explicatii, argumente, informatii de natura spirituala. Devin constienta de lipsa mea de control de fiecare data inainte de salariu... Si totusi, am o scuza: nu dau banii pe prostii, cumpar carti cu nemiluita.

Uneori ma amuz, ma gandesc ca sunt intr-un fel de competitie cu scriitorii, redactorii, impresarii si toate editurile care publica astfel de lucrari spirituale: ia sa vedem, ce mai scoateti si eu nu am cumparat deja?! Evident, cand ajung la rafturile care aproape cad sub greutatea numelor sonore, ma apuca dezamagirea :o).

Ultimele achizitii sunt carti pe care le-am tot cautat si pe care vi le recomand din toata inima:

“Cele 5 rani care ne impiedica sa fim noi insine” – Lise Bourbeau, Editia a IIIa, Editura Ascendent, 2009
Din prezentarea cartii la editura:
... toate dificulatile de ordin fizic, emotional sau mental isi au originea in cinci rani importante: respingerea, abandonul, umilirea, tradarea si nedreptatea. Datorita unei descrieri foarte amanuntite a acestor rani si a mastilor pe care le-ati creat pentru a nu le vedea, simti si mai ales pentru a nu le recunoaste, veti reusi sa identificati cauzele reale ale unei anumite probleme din viata voastra. Aceste masti va vor clarifica de asemenea aspectele legate de ingrasarea sau slabirea exagerata a unor persoane.


Un pamant nou - Trezirea constiintei umane - Eckhart Tolle, Editia a II-a , Editura Curtea Veche
Din prezentarea cartii la editura:
Intr-o lume tot mai insetata de cunoastere spirituala, intr-un secol in care cautarea de sine a imbracat forme absolut inedite, iar barierele dintre religii par a incepe sa cada datorita intelegerii faptului ca acelasi unic adevar le-a fundamentat pe toate, indrumatorii spirituali sunt cu atat mai necesari si bine-veniti. Fie ca talmacesc mesajul iluminatilor care au trait cu secole in urma, fie ca isi expun propria viziune asupra cailor ce trebuie urmate in lumea moderna, aportul lor la limpezirea intelegerii aspectelor evolutiei este unul esential.



Nu e noua in biblioteca mea, dar abia acum o pot citi cu adevarat:
Cercul vietii – Initierea in samanism a unei psihoterapeute - Maud Sejournant, Editura Elena Francisc Publishing, 2008
Din prezentarea cartii la editura:
...o lectura concreta si contemporana pe tema samanismului din care aflam felul cum practicile stramosilor nostri indepartati – legate de vise, de animale interioare, dar si, mai amplu, de raporturile cu „Mama Pamânt” si „Soarele Tata” – se pot dovedi bogate in invataturi pentru viata noastra de zi cu zi. Odata intrati in procesul de initiere in „Roata Medicinei”, ale carei origini urca pâna in paleolitic, autoarea ne ofera imagini ale acestuia sub forma unor calatorii interioare. Astfel, ne calauzeste prin ritualurile ancestrale ale indienilor din America de Nord, spre o realitate universala care ne atinge in straturile cele mai profunde ale fiintei noastre.
Ma bucur de ce mi se intampla, chiar daca uneori imi dau seama ca este posibil ca, la un nivel inconstient, sa fie doar o modalitate proprie (si inselatoare) de a-mi grabi cumva... etapa urmatoare de constiinta. Pe care inca nu am renuntat sa sper ca o voi atinge in aceasta viata, intr-o stare de trezire pe care astazi mi-o pot doar imagina cu mintea. Eventual (sau nu) o sa vorbesc despre asta altadata. Deocamdata... daca aveti orice fel de recomandari speciale din aceasta gama, va rog va rog va rog :o)

1 oct. 2009

Bine te-am gasit, birou iubit!


Joi, 1 Octombrie 2009

M-am intors la serviciu. Genunchiul mi-e flexat sub acest birou... de care, recunosc, nu prea imi era dor. Mi-am propus sa rezist tentatiei de a ma impotrivit acestei stari de lucruri. Munca e rupta din rai, nu? Fac ce fac si tot in rai ma intorc.

Iata ce mi-am propus in aceste prime ore ale diminetii, in care in mod constiincios am planificat agenda viitoare:

- azi e prima zi dupa o luna de concediu, vine de la sine ca o sa ma misc mai incet.
- maine e vineri, zi scurta; evident ca nu are rost sa ne dau peste cap
- lunea viitoare, prima zi dupa weekend... o sa imi pun o nota pe birou: nu ma-mpinge c-ametesc.
- marti o pot dedica planificarii zilelor urmatoare
- miercuri chiar o sa muncesc, in sensul unor cercetari online pentru ca...
- joi plec la Barcelona.

Pana atunci, deja am obosit, ca vorba ceea: azi e joi...

Saptamana de lucru pentru angajatii de peste 30 ani



(Asta-i bonus, ca eu nu ma mai incadrez...)
Saptamana de lucru pentru angajatii de sub 30 ani

Blog Widget by LinkWithin

Pur si simplu...

A person is never so empty as when he is full of himself.

Persoane interesate

 

Copyright © 2008 Green Scrapbook Diary Designed by SimplyWP | Made free by Scrapbooking Software | Bloggerized by Ipiet Templates