30 sept. 2008

In Singapore


Ziceam la un moment dat ca voi scrie cateva randuri despre Singapore. Iata-m-as! Am vizitat orasul-tara in timpul unei escale de 8 ore. Suficient cat sa ne facem o impresie, in ciuda faptului ca am stat in autocar. Nici fotografiile nu sunt extraordinare din cauza asta dar, cum spuneam, Singapore ramane Singapore!

La vremea la care am ajuns in acest oras nu mai aveam voce. Prin urmare colegii m-au suplinit in rolul de translator al celor spuse de ghid, asa ca am avut ragaz sa imi notez cate putin din informatiile primite. Singapore, orasul, este de fapt Singapore tara. Cine isi imagineaza ca dincolo de metropola se afla taramuri, ferme, o viata de tara asiatica.. se insala. Singapore se intinde pe o suprafata de 660 km patrati si are doar 4,8 milioane locuitori. Am strabatut asadar tara de la sud la nord, cu pupila dilatandu-se si contractandu-se in fata zgarie-norilor ce ni se infatisau in fata ochilor. Arhitectura acestora e impresionanta. Singapore se mandreste cu faptul ca la constructia marilor cladiri au pus umarul mari arhitecti ai zilelor noastre. Norman Foster si Jian Pei sunt cele doua nume pe care ghidul ni le-a mentionat. Cand am ajuns acasa, i-am googalit, i-am gasit, nu ma mira de ce Singapore arata cum arata.

Totusi, nicio cladire cu varful in nori nu ar da orasului imaginea cosmopolita si rasata pe care o are, daca nu ar fi oamenii. Educatie, civilizatie, discretie, curatenie, bun simt. Imaginati-va ca asta este sentimentul in clipa in care dai cu ochii de ei, de toti. Socati de curatenia luna de pe strazi, de tinuta lor ingrijita si de cum aceasta mica enclava din Asia reuseste sa se tina departe de valul chinezesc, am incercat sa aflam secretul... Ei bine, cred sincer ca secretul sta in rigoare. De zeci de ani, Singapore se lauda cu o legislatie chitita pe a forma, a mentine si a perpetua e-d-u-c-a-t-i-a in cele mai ascunse mahalale ale orasului (daca asa ceva exista aici!). Au legi foarte dure, detalii explicite legate de traiul comunitar, obligatii clare impuse cetatenilor si actiuni punitive care te ustura la cel mai mic pas. O simpla tigara aruncata pe strada... amenda 500 dolari instant. Deranjarea linistii publice? Hop cateva zile la racorica. Una peste alta, legile astea au cumintit toate pornirile chinezilor, indienilor, malaiezienilor care vin in Singapore. Nu sunt putini, dar nici multi. Numarul imigrantilor este bine controlat tot prin legislatie. L-am intrebat pe ghid cum fac fata exodului din vecini, m-a privit in ochi cu o scrutatura foarte rece. 'La noi sunt bine veniti toti cei care pot contribui la prosperitatea economiei tarii: investitorii si turistii.' Intelegeti si voi ce vreti din asta. Eu am incercat sa il mai trag de limba, nu am primit niciun raspuns concludent. S-a facut omul nostru ca de piatra, semn ca nu incape vorba de acte de caritate cand vine vorba de imigranti. Altfel nici nu si-ar putea pastra linistea, sunt convinsa. In 2008, in Singapore au fost investiti peste 180 miliarde dolari americani. Mi-e destul de evident ca portile sunt deschise pentru cei cu portofele si conturi groase. La cum arata metropola, nu ma mira! Vorbeam de cladiri si zgarie nori: cea mai inalta cladire este Hotel Swiss, numara fix 212 m, are 73 etaje si peste 1230 camere. Cu asa suprafata locuibila mica, oamenii s-au orientat spre cer: zeci de blocuri de locuinte numara multe etaje, suprafata unui apartament nu e departe de ce ne este familiar... 80, 100 m patrati. Insa preturile... hehe... mi-am notat doar atat: pentru un apartament de 200m patrati (ca evident au si din astea!) scoti din buzunar intre 3,5 si 14 milioane USD. Asta in conditiile in care salariul mediu pe economie este de aproximativ 1000 dolari singaporezi. I smiled. Hope you do too.

Viata e scumpa, orasul este un mega shopping mall. Singapore este singurul loc din Asia care sanctioneaza la sange vanzarea de produse duplicat al marilor branduri. Avand China in imediata vecinatate, singaporezii se apara cum pot: aiciori vinzi doar branduri originale, ori iti asumi puscaria. Ce-i drept, in ora pe care am petrecut-o intr-un mall oarecare (aratos nevoie mare) nu m-am temut de nimic... ‘oriental’. Calitate, varietate si preturi pe masura, asta e tot ce pot sa va spun ca am gasit. Mi-am luat o mica amintire si din cartierul Mica Indie - niste cercei cu aspect oriental pe care ulterior i-am facut cadou. Un cadou din ala... instant: Iti plac? Ti-i dau tie :o). Nu-i bai, raman amintirile!

Sa revenim: cel mai mare trafic portuar din lume se inregistreaza la Singapore. Vazute din avion, danele sunt fascinante, impanzind oceanul la sute de metri distanta de tarm. Portul este o prelungire a orasului, vase de toate marimile si formele alearga preocupate de colo colo, acostand, indepartandu-se, urmarind trasee aparent haotice, darele de spume din urma sunt fascinante.. ca o retea de masinute supra-aglomerata de prin Oraselul Copiilor. Pe cheiuri, alte motoare si vehicule, manevrand tot soiul de remorci, paleti, cutii, containere. Un freamat de nedescris, economia tarii, una din sursele principale de venit.

Si aeroportul este fascinant. Mochetat din colt in colt, pana in cel mai mic cotlon. Cu gradini si bazine speciale, in care inoata in voie pesti exotici. Despre magazine si paradisul din duty free nu are rost sa vorbesc. Este implicit. Fascinatia e alta si se numeste Singapore Airlines! De ani buni, ei primesc premii si aprecieri internationale pentru ‘cea mai buna companie aeriana din lume'. Unii zic ca Emirates sunt mai buni, dar cei avizati din grup ne-au explicat: Emirates ia premii pentru clasa de lux, Singapore e in varful topului pentru zboruri comerciale. Am zburat 13 ore cu un Boeing 737, dar nu avionul in sine m-a ajutat sa ma relaxez la ideea acestui drum ci... atmosfera generala. O droaie de stewardese absolut incantatoare me-au luat in primire inca d ela intrare. Nu m-am asezat bine pe scaun si au inceput sa misune pe coridoare: un prosopel cald pentru maini, sosete de lana, calduroase si moi, pentru schimbare si pregatire de somn confortabil. Asta mi-a placut, ca ne-au dat niste mici portofele pe care scria intr-un colt: Givenchy for Singapore Airlines. Si inauntru perechea de sosete, o invitatie evidenta la confort fara ... arome neplacute! Suficient pentru noi sa incepem discutiile si sa uitam de decolare, stres, griji. Si pentru ele sa continue sa ne uimeasca: cina, un festin, pe alese, cu meniu de prezentare si optiuni pe toate gusturile. Bauturile - o lista arhisuficienta pentru cel mai pretentiosi. In avion am incercat bautura lor traditionala - Singapore Sling - un fel de Campari Orange dintr-un fruct necunoscut mie, bun insa. Deliciu. Deserturi, creme, inghetate, fructe... anything! Dar mai ales anytime! In timpul zoborului, evident, s-a stat in intunericul noptii cateva ore bune. Pe ecranul din fata fiecarui calator, printre cele peste 100 filme si 200 posturi TV, canale de muzica de toate genurile si jocuri, puteam vedea traseul nostru. Mi-a placut clipa asta, conul din spatele soarelui spre care ne indreptam, cum am imbratisat intunericul desupra granitei Asiei, cautand linia zorilor in sud, spre Oceanul Indian. Nu am numarat clipele in avionul asta, dar m-am gandit ca suntem asa de mici, noi, oamenii. Ah, ce mici suntem. Si ce mari ne sunt tragediile.. ah ah!

Revenind la papusile asiatice din jurul meu, le-am urmarit siluetele absolut perfecte, trase prin inelul cel mai fin. La un moment dat, asteptand la toaleta, le-am urmarit in cabina lor, acolo unde pregateau tavile cu care tot treceau pe coridoare, invitandu-ne mereu sa servim cate ceva. Sunt absolut incredibile aceste fiinte, o finete impecabila le defineste... gesturile, miscarile, totul pare controlat de o feminitate care te fascineaza. Pometii, buzele, linia sprancenelor, curbele de pe gat, umerii firavi, talia, gleznele - realmente toate par sculptate. Arata la fel, desi dupa cateva ore petrecute in compania lor incepi sa te prinzi... bruneta de colo e din Malaiezia, asta e din China clar, uite si o japoneza... Sunt la fel si totusi diferite. Cel mai interesant lucru este ca poarta o uniforma foarte draguta, un port traditional singaporez de o simplitate care din nou, are un efect special. Nu doar atat insa! Toate sunt fardate la fel, au manichiura si pedichiura impecabil de la fel, aceeasi oja grena si sexy, aceeasi pieptanatura pentru cle ecu par lung, la fel tunse cele cu par scurt. Singapore Airlines face o poveste din treaba asta, si e o poveste care scoate bani, pe bune! Sa va mai spun si ca sunt incredibil de civilizate, excesiv de politicoase si atente? Useless. La plecare, am avut sansa sa stau singura intr-un rand de 3 scaune. Tocmai ma pregateam sa ma asez confortabil pe cele 3 locuri pe care le aveam la dispozitie, cand un steward si o domnisoara din echipa m-au abordat, rugandu-ma sa permit unui domn ce avea un picior ranit sa se aseze langa mine. Nu doar s-au exprimat la modul 'Sunteti femeie, nu ne-am permite sa il aducem aici pe domnul respectiv fara consimtamantul Dumneavoastra...' Absolut incredibil, lucru remarcat de toti cei din jurul meu, a fost ca pentru a-mi vorbi de la egal la egal, s-au asezat pe vine. Amandoi, cu chipurile foarte calme, vorbind atat de politicos si elegant incat m-au redus la tacere. Nu a mai contat ca renuntam la 13 ore de zbor cu picioarele intinse pe scaunele din stanga. Am cedat locul cu draga inima. La asa tratament... asa reactie...


Incercand o penibila comparatie... ma enervez instant numai la gandul ca la Tarom o simpla privire de-a insotitoarei de bord te poate reduce la tacere. Ca nu ai de ales decat un amarat de sandvis triunghiular, cu o amarata de felie de cascaval si eventual o amarata de bucata de castravete uitata pe felia de paine... Efectiv imi vine sa mor ca suntem asa de batuti in cap!

Prin urmare si in cele din urma... m-a impresionat Singapore. Nu zgarie norii, trebuie sa recunosc ca nu ma dau in vant dupa inaltimi din astea... Chiar deloc! Este insa o experienta in sine interactiunea cu singaporezii, fie ei stewarzi, ghizi, vanzatori la mall sau ospatari in restaurant. Si cu a lor cultura. Si cu milioanele de ani pe care le au inaintea noastra. Iar noi... macar de-am deschide ochii, urechile, sufletul, inima si mintea si de-am invata un pic despre civilizatie. Macar...

17 sept. 2008

Prin Indonezia


Inainte sa incep a scrie despre Indonezia, doua chestiuni scurte, la fel cum sunt eu de grabita :o):

1. M-am intors de ceva vreme dar nu am apucat sa scriu despre Indonezia si Bali asa cum mi-am dorit din cel mai simplu si real motiv cu putinta: nu am avut timp. Sunt pe drumuri de o buna bucata de vreme, realmente nu imi pot programa nimic altceva in plus fata de ce am deja. Altadata gaseam timp de scris pentru blog noaptea, tarziu. Acum efectiv pic de oboseala si nu stiu cum sa-mi imbunez nevoia de somn mai bine si mai repede. Sper ca aceia dintre voi care inca intrati pe aceasta pagina cu regularitate sa ma intelegeti. Nu e o scuza, e doar un fapt. Duc cu mine o perioada de toata frumusetea. Prin urmare, scuze pentru absente si ‘telegrame’. Mai ales cand vine vorba de experienta din Indonezia, ceea ce voi ingaima mai jos este doar un strop. Un simplu strop.

2. Am creat un cont pe Flickr unde am pus fotografii de peste tot pe unde am fost. Nu ma prind exact ce setari trebuie sa fac astfel incat sa ma asigur ca vedeti toti ce trebuie. Cine nu are rabdare sa citeasca cele de mai jos poate merge direct la fotografii - click aici. M-am mai jucat cu niste explicatii dar e probabil sa fie nevoie sa selectati la Settings ca doriti 'Always show title and description'. Nu inteleg foarte bine instrumentul, sper sa mearga.

Inca o data scuze pentru graba mare, eventuale greseli si, mai ales, pentru putinul pe care am timp sa il scriu. Asadar....


Am stat 7 zile in insula Bali, o zi am facut o calatorie pe Java, la intoarcere am avut prilejul unui tur de oras in Singapore, pentru ca escala dura 8 ore si am vrut sa profitam de ea. Bine am facut! Pana la Singapore... sa va spun cate ceva despre Bali si Indonezia. Ar trebui sa incep cu lucrul care m-a impresionat cel mai tare: oamenii.

Balinezii sunt de o bunatate incredibila; pacea si armonia se citeste pe chipurile lor. Sunt ospitalieri, atat de binevoitori incat te simti obligat sa raspunzi... nesolicitandu-le lucruri ce ar putea starni chiar si cel mai mic deranj personal. Zambesc tot timpul, sunt amabili, curiosi sa stie de unde vii. Sunt constienti ca viata lor depinde de turistii care venind in tara lor, aduc bani in vistieria statului si in buzunarele lor. Un simplu dolar dat sub forma de bacsis starneste o satisfactie de necrezut. In afara hotelurilor, viata curge aglomerat si in saracie. Indonezia este pe locul 4 in ceea ce priveste numarul de locuitori. Cam 240 milioane de oameni locuiesc in cele peste 15.000 insule ale arhipelagului. In Java, insula in care se afla capitala Jakarta, locuiesc 120 milioane de oameni. Aici se inregistreaza cea mai mare densitate a populatiei de pe glob (cam 1000 locuitori pe km patrat). Va puteti imagina furnicarul de peste tot...

Transportul este, prin urmare, extrem de aglomerat si el. Impresiile mele vin cu preponderenta pe baza a cea ce am vazut in Bali, unde am stat marea majoritate a timpului. In Jogjakarta, al doilea oras ca dimenisune din insula java, dupa Jakarta, infrastructura de drumuri pare mai dezvoltata dar nu se aseamana nicidecum cu ceea ce ne-am astepta. Drumurile nationale au 2 benzi, sensurile sunt despartite de un extraordinar ax plin de flori in cele mai vii culori pe care le-am vazut vreodata. Masinile sunt un lux pentru multi nepermis. A fost prima oara cand am vazut realmente soferul in dreapta.. ce sentiment ciudat, mi-am zis, sa schimbi vitezele cu mana stanga.... Marea majoritate a celor care au nevoie sa parcurga distante mai mari si isi permit luxul de a avea un vehicul de deplasare... calatoresc pe motociclete. Am vazut familii intregi urcate pe motocicleta: mama, tata, amandoi tinand in brate cate unul sau 2 copii si eventual o imensa ofranda de dus la templu. Incredibil cum incap toti pe o biata motocicleta. Traficul se desfasoara mult mai lent decat la noi – practic nu exista relgementari de viteza. Ne spunea ghidul ca, si daca vrei, mai mult de 70-80 km la ora nu poti atinge la volan. Motocicletele apar de peste tot. Autocarele de turisti patrund in cele mai stramte locuri. De multe ori, din cauza drumurilor inguste, ne-am strecurat prin vegetatia deasa cu inima cat un purice. Soferii care conduc masini de gabarit (camioane, betoniere, autocare) sunt adevarati maestri. Ce bine!


Gastronomia este cum nu se poate mai diferita de cea cunoscuta noua. Indonezia este vestita pentru mirodeniile sale, de altfel primul contact al civilizatiilor europene cu arhipelagul a speculat la maxim exportul de esente si prafuri cu arome speciale. In casele obisnuite, sosurile de ardei iute sunt la ordinea zilei. Nucsoara, mac, cuisoare, galangal, ghimbir, iarba de lamaie, curcuma... Nici eu, ca si voi probabil, nu am auzit de unele dintre ele, dar de existat... exista :o). Arta prepararii mancarii din insule este un mozaic gastronomic imens, fiecare regiune si religie aducandu-si contributia la crearea identitatii culinare nationale. Acest lucru ma duce cu gandul la varietatea populatiei, varietate care este stabilita de apartenenta religioasa.


Musulmani, hindusi, budisti, crestini... toti conlocuiesc in toleranta fata de principiile, traditiile si obiceiurile celorlalti. Intr-una din zile am avut prilejul de a vedea, pe insula Java, Palatul Sultanului din Yogyakarta (se citeste Jogjakarta, localnicii ii spun Jogja), cel mai mare templu budist din lume - Borobudur, dar si un mare templu hindus, la Prambanan. Istoria acestor locuri ne-a fost explicata de un ghid musulman. ‘Sunt un musulman tolerant, asa cum sunt toti oamenii din aceste locuri.’ Nu apartenenta religioasa este cea care starneste animozitati, ci constrangerile economico-geografice. Avand atatea milioane de locuitori in cautarea unei vieti mai bune, Indonezia se confrunta cu un exod intens al populatiilor din insule si din tarile invecinate arhipelagului catre orasele mari sau catre insulele cu potential economic. Cu un potential de profit din industria turismului, Bali se sufoca de ‘emigranti’ din Sumatra si Java, dar si de cei din Malaiezia, China, Filipine. Balinezii sufera de acest excedent de mana de lucru care intr-un fel sau altul le fura painea de la gura. Am simtit reactia lor potrivnica din povestile ghidului si adresarile usor acide cu privire la locuitorii celorlalte insule...


Cateva cuvinte despre clima. Fresh news: este cald. Tot timpul este cald acolo. Si umed. Pentru cine nu a intalnit un astfel de climat niciodata, pot sa explic ca la iesirea din aeroport am avut senzatia ca intru intr-o sauna. Nu la fel de apasatoare precum cea la care ma duc in fiecare dimineata :o), dar oricum suficient de prezenta cat sa sesizezi imediat, ca european, ca respiri un aer total nefamiliar. Apropo de nefimiliar, indonezienii nu au vazut in viata lor zapada – nici macar pe piscurile muntilor (care sunt vulcani activi in mare majoritate). Imi imaginez ca nu e nimic nou in chestia asta pentru noi, nu am chiulit chiar la toate lectiile de geografie :o). Numai ca, va spun sincer, e incredibil sa stai de vorba cu un om, sa il privesti in ochi si sa iti spuna: Nu stiu cum arata zapada. Nu am vazut decat la televizor. Si probabil ca nu o voi vedea niciodata. Asta mi-a spus Surya – ghidul nostru, un hindus dintr-o casta inferioara, judecand dupa firea-i umila si cumsecade. Pentru mine a fost o alta clipa de constientizare a faptului ca intotdeauna tanjim dupa ce nu avem, si uitam sa apreciem cat de frumoase sunt realitatile de zi cu zi. Pentru ca Indonezia lui este de o frumusete incredibila. Temperaturile de 28-32 grade, constante pe tot parcursul anului, permit dezvoltarea unei vegetatii incredibil de bogate. De retinut ca ne aflam acum la finalul sezonului secetos. Si tot am gasit o tara verde verde verde, sufocata de liane, copaci si de flori. Prumelia, incredibila floare simbol national... ah, ce incantare... Florile in culori absolute cresc pe toate drumurile, realmente. Cum spuneam mai sus, si-au rezolvat problema parapetilor de departajare a sensurilor pe drumuri – au garduri vii de flori pe zeci de kilometri, nu lipseste niciun tufis, niciun boschet, nicio culoare. Totul pare perfect asezat, in ciuda discrepantei din peisajul de dincolo de trotuare.

In cotidianul localitatilor prin care am trecut, m-a izbit saracia. Sunt intre-adevar foarte saraci si nu se prea grabesc cand vine vorba de munca. Ba chiar un ghid ne-a povestit ca in conceptia javanezilor (asa sunt numiti locuitorii insulei principale, Java) e bine inradacinata ideea ca adevarata viata se traieste intru dragoste, familie, credinta, timp pentru ritualuri si obiceiuri spirituale... Munca are si ea rolul ei, nu insa la fel de important si relevant. Prin urmare... de ce sa ma grabesc sa termin astazi totul cand si maine este o zi?! Cam asta isi spune javanezul de rand cand se decide sa traga un pui de somn in miezul zilei, chiar si pe strada. :o) Am intalnit suficiente exemple cat sa imi dau seama ca e tare adevarata chestia asta. Dupa ce am verificat ce se intampla cu atatia adormiti pe strazi, ne-am explicat si mormanele de gunoaie, casele saracacioase, cladirile posomorate... Ma gandesc ca ce am vazut este relevant pentru majoritatea oraselor lor. Ce-i drept, nu am ajuns in Jakarta, dar probabil nu am ajuns in locul marilor discrepante: zgarie nori langa cersetori, limuzine de lux langa caini jegariti, bolnavi si hamesiti de foame. Desi reala, nu asta este imaginea preponderenta pe care o am despre Indonezia.

Sunt multe, multe lucruri pe care le pastrez in fata ochilor ca si cand ar fi aici, langa mine. Mirosul umiditatii excesive, cel al frunzelor si lainelor, prospetimea fructelor exotice, nucile de cocos si baby-bananas ce atarnau sus in copac, m-am gandit eu ca pe la inaltimea unui etaj 3 dintr-un bloc de-al nostru. Aburul de peste ocean, asezat dimineata in departare, fluxul si refluxul urias, permanent... astfel ca niciodata nu am stiut cand sa ne ducem la ocean si sa gasim apa – multora li s-a intamplat sa se duca pentru o baie si sa nu mai gaseasca apa, retrasa catre haurile din larg... Aud si acum zgomotele salbatice ale noptii, cele pe care le savuram din gradina hotelului in care am stat.

Si mai ales, mai ales... nu am sa uit niciodata salbatica noastra croaziera printre insule pierdute de lume si de timp... atunci cand am avut ocazia sa dam o raita prin apele limpezi, intesate de pesti si liane pe care nu le-am vazut decat pe Discovery Channel sau in acvariul sefului meu... Acolo m-am pierdut, eu nu am mai fost eu. Sau poate – cine stie! – tocmai acolo m-am regasit. Privind la plajele parasite, singure, virgine, la casele pescarilor din fundul lumii, la cei amarati care si-au incropit cate o casuta la buza junglei, in fata nisipurilor si a marii – cred ca acolo cu adevarat nu m-am asteptat sa fiu niciodata. Ici o insula cu grotele ei, dincolo o alta, de pe care poate noaptea razbat tipetele maimutelor si al salbaticiunilor care misuna... Salupa noastra lasand dare albe in apele linistite ale oceanului, atat de albastre ca imi taiau respiratia. Vantul subecuatorial, cald, bland si inselator, mana in mana cu soarele protapit prea aproape de mine, periculos pentru o biata roscata alba ca laptele, pierduta in peisajul ala paradisiac... stropii de apa sarata pe care o mangaiam cu mana... Trebuie sa recunosc ca au fost clipe de totala detasare fata de orice mi-era cunoscut.

Va las si pe voi in aceasta lume... sper sa aveti sansa si norocul de a vedea aceste locuri. Eu am vazut o mica bucatica de paradis.... Sper sa ajung sa revin cu povesti de pe la temple si din Singapore! Ar fi pacat sa nu :o).

Blog Widget by LinkWithin

Pur si simplu...

A person is never so empty as when he is full of himself.

Persoane interesate

 

Copyright © 2008 Green Scrapbook Diary Designed by SimplyWP | Made free by Scrapbooking Software | Bloggerized by Ipiet Templates