16 iul. 2008

A venit vacanta...


E grav.. nici eu nu am mai intrat pe pagina mea de o saptamana. Azi dimineata m-am gandit sa dau o raita, nici nu mai stiam despre ce am scris ultima oara... Un mic paianjen si-a construit o panza in coltul din dreapta, langa acvariul pestisorului auriu. O vad numai eu?! E praf parca peste tot ce am tot scris si povestit in ultimele 10 luni... M-am lenevit cumplit. E vara, e soare, citesc, merg la sala, ies la pisicna, sorb o bere cu prietenii la terasa si numar zilele pana la vacanta. De un an le tot numar. Mai sunt 8 zile. Doar 8. Viata mea virtuala a pierdut teren in favoarea relaxarii totale. Si cand ma gandesc ca o sa vad Cordoba, Sevilla, Maroc, Marbella, Granada, Benalmadena, Malaga... imi tot vine sa dau pauza la scris. Sper sa mai arunc un rand de prin vacanta.

Will miss you, ma'page, ma'friends, ma'readers. Dar am nevoie de asta. Teribila nevoie. Vacanta frumoasa si voua!

9 iul. 2008

Trebuie sa ma las de fumat


Irina, femeia simpla al carei blog il citesc cu regularitate, anunta ca se lasa de fumat. De luni, desigur. That’s nice.

Postul ei mi-a amintit de ganduri pe care le-am insiruit cu ceva vreme in urma, dar pe care nu le-am publicat.. Si gandurile astea spun asa :

De ani de zile ma gandesc sa ma las de fumat. Habar nu am de unde sa incep. Ma simt neputincioasa cand vine vorba de tigara.

In ultima vreme ma deranjeaza din ce in ce mai tare dependenta de ea. Faptul ca in toata linistea mea, construita cu sarguinta si abnegatie, se strecoara acest element si imi strica toata armonia. Daca ma duc undeva, oriunde, si nu am tigari, totul se darama. Nu ma mai pot concentra deloc, pe nimic altceva, imi fuge pamantul sub picioare daca nu am parte macar de un fum. In intalnirile prelungite, tanjesc dupa tigara in defavoarea concentrarii asupra unor lucruri importante. La orice fel de reuniune, de familie, cu prietenii, in masina, daca imi amintesc e tigara... devine un must.

Nu mai suport ca starea mea de bine depinde de... o tigara si ca sunt incapabila sa ma controlez... de tot! Si asta ma deranjeaza cumplit.

Mai tare decat legea asta anuntata cu surle si trambite care ne va interzice sa fumam in locuri publice. Mai tare decat faptul ca am ramas unul dintre ultimii mohicani ce trag la pipa in cercul meu de cunostinte. Mai tare decat gura matusa-mii, a familiei, a prietenilor nefumatori. Mai tare decat amenintarile de odinioara: ‘eu nu ma insor cu o femeie care fumeaza!’ (am trait-o si pe asta... si atunci am avut o reactie foarte demna, pentru ca mi-am zis.. pacat de tine, bine de mine.. bine ca stiu clar care iti sunt standardele si reperele) Ma deranjeaza dependenta, culmea!, mai tare decat ideea ca imi fac rau fumand. Ca ma expun unor boli infioratoare, ca ma supun inutil unui bombardament toxic incredibil. Ma deranjeaza cu mult mai mult decat inutilele avertismente de pe pachetele de tigari... Ma deranjeaza tare.

In mod inconstient initial, dar acum din ce in ce mai rational, imi induc acest deranj fata de dependenta in ideea ca poate ma va ajuta sa scap de viciul asta. Imi doresc mult sa gasesc un scop in care sa cred eu, sa cred tare, sa cred in el si sa ma las de fumat.

Dar din pacate nu mai vine starea aia de refuz interior, total, definitiv. Indiferenta fata de tigara. Nu mai vine. Si intru in al 17-lea an de cand fumez. Ah, asta e alta chestie care ma innebuneste. Sunt 17 ani de cand fumez si inca stau pe ganduri. Cat de incorigibila pot fi?!

Saptamana trecuta am facut un prim pas. Am trecut de la Marlboro la Kent Nanotek. Primele doua zile am resimtit foarte tare trecerea asta, pentru ca practic am trecut de la inhalari puternice la iarba (fan, nu drog!). Era ca si cum ma prefac ca fumez. Aucm m-am obisnuit.. .mi-am dat seama pentru ca ieri am fumat de nevoie un Kent obisnuit si mi s-a parut teribil de tare, incomod, gros... E un semn si asta, ca puterea obisnuintei este mai greu de doborat decat nevoile organice. Totusi, tentativele mele sunt mai mult decat timide, dependenta mea este groaznica, ambitie zero, teama de esec cat cuprinde. Cred ca am nevoie de ajutor dar nici pe asta nu mi-l asum cum trebuie. I am trapped. And mad. Am citit la Irina cateva solutii si posibile cai... stiu sigur ca nu le voi urma calea, cel putin nu acum. Nici nu prea cred eu in medicamente mai puternice decat propria incredere si vointa. Poate pentru altii functioneaza, pentru mine nu prea.

M-am gandit sa postez totusi aceste randuri.. in ideea ca mai adaug putina presiune asupra mea printr-o declaratie publica.

Trebuie sa ma las de fumat.

8 iul. 2008

Madelainele mele


Am o problema cu mirosurile. Pastrez bine ingropate in sertarasele din mintea mea amintiri care explodeaza subit si neasteptat la intalnirea cu un miros familiar odinioara. Astazi am trecut in revista cateva din ele... ca asa mi-a venit pe caldura asta nesimtit de prezenta in narile mele... Si asa mi-am adus aminte de:

Mirosul din scoala generala. Mirosul efectiv al peretilor, al mobilierului, mirosul de pe culoare, din clasa, din zona cancelariei.. Toate compun un anumit iz, pe care nu il pot asemui cu nimic pentru elocventa. E doar in nasul meu. Insa cand il intalnesc, ma teleportez automat in zgomotul de pe coridorul de la etajul 1, in harmalia teribila din recreatiile nebune, cand ne alergam de ici colo cu baietii de la a III-a H. Acolo erau cei mai frumosi baieti. Ne trimiteam biletele de dragoste, suluri infasurate in ata de pe papiota. Aruncam biletelul si lasam papiota sa se desire. SI cand ajungea la destinatar strangeam inapoi ata.. Chestia asta are in mintea mea un anume miros. L-am reintalnit si acum cateva saptamani, cand am fost la votare. Ah, ce vremuri! (Cele din scoala, nu cele cu votarea! :o)

Freziile. Pe cat de frumoase si parfumate sunt ele, pe atat de terifiante sunt amintirile pe care mi le trezesc... A fost odata o primavara ploioasa si rece, cand a murit bunica unui prieten bun de famile. Marea majoritate din cei care au venit la priveghi au adus buchete de frezii. Conform traditiei, bratele de flori au fost puse intr-o galeata la intrare. Mirosea si pe scara blocului a frezii, in ciuda faptului ca la usa erau crucea, si steagul acela de la biserica, si lumanari... Asa se face ca mie freziile imi trezesc amintiri morbide. Imi plac, dar ma feresc de ele.

XS de la Paco Rabanne. Hehe... Paco are si el o poveste. Am mai scris despre asta.

Mirosul de toamna ma duce tot in trecut, tot in perioada scolii generale. Caiete, carti, ghiozdan, toate pregatirile... Si despre asta am mai scris, intr-o toamna...

Mirosul de ploaie imi aminteste de diminetile cand tuna si fulgera si tot trebuia sa mergem la ore. Aveam o umbrela rupta si eram tare suparata ca nu imi cumpara mama una noua. Ma codeam sa plec la drum, iesea cu lacrimi in holul de la intrare. ‘Altadata sa ai grija de lucrurile tale... Era noua si ai rupt-o...’

Mirosul de pepene galben imi provoaca greata. La fel cel de fructe de mare. Nu ma dau in vant nici dupa ciorba de burta, din aceleasi motive.

Mirosul fad si uscat al caldurii asteia care ne inconjura ma intoarce tot in copilarie, cand toceam bordurile prin cartier, cu ‘gasca’ de la bloc. Nu-mi amintesc sa fi trait vreodata temperaturi de genul asta, dar asta poate e din cauza faptului ca eram copil. Cand esti copil, canicula are alte temperaturi. Mai o zbantuiala prin baltoace, mai un pahar cu apa cersit de la vecina de la parter... Nu luam in seama gradele de afara. Alergam cat e ziua de lunga. Si mai asociez canicula din copilarie cu inghetata aceea la hartie, inghetata invelita intr-o crusta fina de ciocolata. Si cu halba de bere din care ai mei ma lasau sa fur spuma, la inceput. Si cu rochita alba, cu bretelute si floricele albastre, pe care am murdarit-o din prima zi de purtare asezandu-ma pe aceleasi borduri soioase cu ulei de la vecinul nostru mecanic auto... Si tot caniculei de vara ii asociez arsurile de gradul II pe care le-am facut la gat, pe stadion, in timp ce se pregatea un mare show de ziua lui Ceausescu.

Si imi este foarte cald. Si gata cu amintirile. For the moment.

Miroase a ploaie, parca. Da Doamne!

7 iul. 2008

Feerie pe cer - Golden Nights Festival


In timp ce unii se zbantuiau la B’ESTFEST, eu imi rasfatam privirea cu artificiile de la Festivalul International Pirotehnic. Si Sorin Toma, prietenul meu fotograf, alerga de colo colo, entuziast si neobosit cum il stiu dintotdeauna, cu cele cateva zeci de kilograme de aparatura tehnica in mana, facand fotografii. Sunt o norocoasa ca il cunosc. Altminteri cum as fi putut sa va impartasesc si voua cateva instantanee de la acest frumos eveniment?!

Foarte pe scurt despre Festival: intre 3-5 iulie au venit la Bucuresti pentru prima oara specialisti in priotehnie din Germania, Franta Italia, Rusia, Portugalia si Croatia. Evenimentul s-a desfasurat in Parcul Tineretului, pe terenul din fata Palatului Copiilor. Fiecare tara a avut sansa de a-si demonstra maiestria timp de 20 minute. A existat si o proba impusa, respectiv realizarea unui spectacol sincronizat pe coloana sonora a Ciocarliei noastre... Pentru sare si piper, organizatoarea evenimentului - Mihaela Radulescu, a mai adus pe scena si niste formatii, si-a adus 'prietenii' motociclisti pentur mici parade motoristice. Ma rog, nu comentez. M-am dus acolo pentru artifica.

Am ramas cu amintirea zecilor de chipuri siderate din jurul meu, toate luminate feeric de frumusetea incandescenta de pe cer. O sa evit sa vorbesc despre concerte.. Nici Horia Brenciu Band, nici Loredana Groza nu se numara printre preferatii mei, asa ca voi face abstractie de ce s-a intamplat intre sesiunile de show cu artificii. Voi face abstractie si de gafele celor de la sonorizare, care au stricat reprezentatia Portugaliei, sincronizarea dintre muzica si lumini nefiind nici pe departe cea dorita. Voi pastra doar clipele frumoase, cele in care tuturor ne-au fost atinse corzi speciale la vederea exploziilor de pe cer. Si voi pastra si aceste fotografii superbe surprinse de Sorin... caruia ii multumesc din suflet!

Sper sa va placa si voua! Va recomand sa nu lipsiti de la urmatoarea editie. Eu una, abia o astept!
























And the winner was... Germany!

2 iul. 2008

Trecut innegurat, viitor imaculat



Am primit chestia asta pe e-mail acum vreo 2 zile. Si eu in asta nu prea cred, in ciuda increderii pe care o am ca oamenii se pot schimba, daca vor. In afirmatia de mai sus nu cred deloc. Cine s-a straduit sa o culeaga de pe net, sa o puna asa frumos in pagina si sa incerce sa ma induioseze cu privirea incoenta a unei copile... nu a reusit.
Imi zicea acum cateva zile un prieten, proaspat tatic, ca s-a documentat si a aflat ca, de pe la 4 luni, un bebe incepe sa deprinda cum merg treburile in viata lui si se transforma intr-un mic santajist. Va dati seama? Ne mojicim de la 4 luni.

Ce viitor 'imaculat'? Cum salveaza 4 luni amarate alte sute de luni si mai amarate? Chestia asta e putin prea idealista pentru mine.
Blog Widget by LinkWithin

Pur si simplu...

A person is never so empty as when he is full of himself.

Persoane interesate

 

Copyright © 2008 Green Scrapbook Diary Designed by SimplyWP | Made free by Scrapbooking Software | Bloggerized by Ipiet Templates