23 iun. 2008

TIBCO = KK!


Pentru prima oara in viata mea, pe o caldura suportabila la limita, intr-un soare dogoritor si fara apa - deh, nu mi-a iesit in cale niciun chiosc pe ultima suta de metri - m-am pogorat la TIBCO. Adica mi-am zis eu ca in loc sa pierd timpul la piscina mai bine ma duc in cautare de niscaiva idei de business si, eventual, vreun cadou potrivit pentru prietenele mele, care saptamana asta mai cresc un pic :o)). Si deci m-am dus. Am acceptat de buna voie si nesilita de nimeni sa fac aceasta vizita, in amintirea anilor trecuti, cand la Romexpo semnam prezent pe lista celor cu stand...

Nu. Am inceput gresit acest post. Se cere un alt inceput:

Eu cand spun TIBCO – Targul International de Bunuri de Larg Consum de la Bucuresti... spun... un eveniment special, organizat intr-un cadru economic oficial, menit sa aduca oportunitati de afaceri in domeniu. Bunuri de larg consum, intr-un cadru precum Romexpo, se traduce in acceptiunea mea cu... ‘bunuri de larg consum bune si foarte bune’ pentru piata romaneasca. Goodies. ‘Besties’ of goodies. De-ale Romaniei si, fiindca e international, si de-ale altora. Ma gandesc la oameni de afaceri din lume care vin la Bucuresti sa isi promoveze produsele. Da’ vin asa... intr-un anume fel. Elegant, ingrijit, cu imagine construita, cu mesaj, cu atentie la detaliu – din respect pentru tara pe care o reprezinta si din respect pentru tara in care se prezinta. Ah, si ma mai gandesc eu, cand spun international, ca participa multe tari la un astfel de targ. Din UE, din Asia, din Americi. Nu ma astept sa se reintregeasca toate steagurile mapamondului in rotonda din Romexpo, nici sa gasesc luxul de pe lume, nici numele din Top 100 brands worldwide. Ma astept insa la o participare de bun simt, la decenta, la noutati...

Insa, reality check m-a palit mai tare ca arsita si caldura pe care le-am indurat:

- Ca spui TIBCO sau ca spui standurile din complexul Niro sau Europa.. tot aia e!
- International inseamna China, Pakistan, Indonezia, Thailanda si Hong Kong. Atat. Nu mai e nevoie de geografie, ca oricine poate retine cateva tari din Asia, nu?!
- Nu m-am asteptat sa ma duc la TIBCO sa gasesc de vanzare chiloti, ciorapi, bluze si esarfe pe care as fi putut lesne sa le cumpar din Piata Gorjului.
- Nici 4 sau 5 standuri unde, intr-o lipsa totala de igiena, cativa romanasi se agitau ca la circ pentru a face demonstratii cu ‘rozatoarea’ Borner. Va amintiti de razatoarea aia minune, cu sute de cutite si mii de modalitati de a taia legume si fructe? Ei bine, ati ratat super demonstratii live neparticipand la TIBCO.
- TIBCO a mai insemnat kilometrul zero pentru cele mai tentante promotii ale perioadei. La fiescare pereche de pantofi cumparata, primeati una gratuit. Pantofiori, sandalute, papucei comozi si secsosi, balerini gratiosi, shlapi odihnitori si pantofi sport comozi, o gama atat de variata nu am mai vazut demult! In mii de culori. Roz, mov, verde prazuliu, galben, violet, maro, negru, alb, dungulite, punctulete, dantelute, floricele... Va dati seama ce ati pierdut?! O adevarata parada chinezeasca cu fitze de TIBCO...
- Ah, sa nu uit de oale. Tigai. Polonice. Linguri si furculite numai bune pentru parastas...
- Si perdele. Multe perdele. De asortat cu niste covoare chinezesti.
- Margele, bratari, inele si diademe.
- Toate inghesuite in cutii de standuri de 2/2 m patrati, fara spatii de depozitare organizate decent, cu baxuri si cutii de care vizitatorul se impiedica la orice pas.

All in all: mizerie ieftina!

Prin urmare, daca nu ati fost la TIBCO 2008 nu ati ratat nimic. Va felicit chiar! Asa dezamagire nu am mai trait demult. De aceea, fara nicio exagerare... TIBCO = KK!

0 Comenteaza:

Trimiteți un comentariu

Blog Widget by LinkWithin

Pur si simplu...

A person is never so empty as when he is full of himself.

Persoane interesate

 

Copyright © 2008 Green Scrapbook Diary Designed by SimplyWP | Made free by Scrapbooking Software | Bloggerized by Ipiet Templates