30 iun. 2008

De ce ma tem azi?!


In primul rand de dentist. Ii urasc pe toti dentistii. Era un banc odata... ni-l tot spunea fostul nostru sef, un american si el evident traumatizat...

- Ce inseamna 20.000 avocati pe fundul oceanului?
- ...?
- Un bun inceput!

Eu nu am nimic cu avocatii. Slava Domnului! Dar cu dentistii, ah ah... ce mai ricoseaza frica mea in ura contra lor. De 2 saptamani sunt roaba propriilor mele frici. E mai mare frica de durere decat durerea, dar nu ma pot abtine. La prima intalnire mi-a curatat o maseluta suparata pe mine. Am tremurat realmente din toate incheieturile. A fost nevoie de 2 anestezii ca sa ma calmeze cat de cat. Tot m-a durut, ca aveam infectie. Cum naiba faci sa nu te doara niciodata cand mergi la dentist ? E posibil asa ceva ?

In seara asta ma pregatesc de detartraj. Hate it. Am intrebat in stanga si in dreapta daca doare. Unii mi-au spus ca da, altii ca ba... Am retinut desigur fix ce am vrut : ca doare de mori, iti departeaza gingiile, ca teoretic tartrul se instaleaza si sub ele, deci trebuie curatat. Ca e posibil sa curga sange, doare... Sigur ca unii mi-au spus ca detartrajul e un fleac in comparatie cu o masea infectata. Dar eu numai la gingiile mele insangerate ma gandesc. Hate this! Nu ma pot abtine sa nu-mi fie frica. Realmente tremur.

Si imi dau seama ca teama de durere e din ce in ce mai acuta in ultima vreme. Mai grav, se extinde la tot felul de lucruri. Mi-e frica de o injectie, mi-e frica de o intepatura de tantar, mi-e frica de aer conditionat, mi-e frica de trafic, mi-e frica de oameni, mi-e frica de sentimente, mi-e frica de caldura, mi-e frica de ploaie, mi-e frica de intuneric in casa, mi-e frica de figuri ciudate pe strada, mi-e frica de vedenii, mi-e frica sa fac orice miscare ca sa nu trag cine stie cum. Habar nu am ce m-a apucat, daca asa se manifesta un mic atac de panica sau pur si simplu dentistii astia au un efect extins. Oricum, nu am inima cat un purice deagaba.

Go away fear, go away!

28 iun. 2008

Timp pentru Dumnezeu


L-am admirat pe fostul meu prieten care in cei 5 ani de prietenie nu a uitat sa se inchine niciodata dupa ce m-a sarutat si mi-a spus noapte buna. La inceput mi se parea ridicol, era intr-un fel amuzant ca nu trecea bine seara petrecuta impreuna si el se inchina si isi soptea cea mai scurta rugaciune ever. Ce copil mare... imi ziceam abtinandu-ma sa nu pufnesc in ras. In timp insa, am ajuns sa ii respect alegerea. Ba chiar, in anumite momente, in timp ce el isi desfasura micutul ritual, m-am trezit spunand si eu, in gand, un ‘Doamne ajuta’ timid... Eram inca o rebela. O rebela atee. Veneam din timpuri de refuz. Mult prea tanara sa cred ca exista un Dumnezeu, mult prea rationala sa cred ca povestile pot fi adevarate, mult prea inteligenta sa nu ma intreb cum de Mosul cu barba alba si deasa nu cade din norii de sus, unde auzisem eu ca locuieste, mult prea superficiala sa inteleg semnificatia unei metafore, mult prea incapatanata si mandra sa caut sprijin.. Mult prea prostuta.

Apoi a venit marea intalnire. Am cunoscut o femeie speciala, cu evidente capacitati extrasenzoriale. Intalnirea cu ea a fost, asa cum de altfel m-a avertizat inainte sa plec din casa ei, un lucru necesar in evolutia mea viitoare. Brutal pe termen scurt, dar pozitiv, important si esential pe termen lung. Asa a si fost, a avut dreptate. Mi-a dezvaluit lucruri despre mine pe care nu ma gandisem sa le chestionez. Cine sunt? De ce sunt? Ce este lumea din jurul meu? Care este rostul acestor lucruri? Care este rostul meu in lume?

Socul momentului a fost mai puternic decat m-am asteptat. Trecerea de la incapatanatul meu ateism la increderea ca exista un ceva mai presus de mine, de clipa, de oamenii si lucrurile din viata mea, a durut incredibil de tare. M-am trezit intr-o perioada de profunda deriva personala. Imi era sete. Sete sa cunosc, sa aflu, sa inteleg, sa stiu cat mai multe, intr-un timp cat mai repede, ca o izbavire a anilor pe care ii pierdusem refuzandu-mi linistea. M-am pus pe citit. Carti peste carti, toate evident cu tematica spirituala. Citeam cam tot ce imi iesea in cale, intr-un haos de nedescris – care de altfel se si regaseste astazi in lipsa unei structuri clare ale conceptiilor mele spirituale. Imi tot zic ca o sa imi gasesc timp sa repar si chestiunea asta...

Imi amintesc acum de doar 2 volume care m-au impresionat, oferindu-mi chiar niste trairi personale puternice. Prima este ‘Profetiile de la Celestine’, a lui James Redfield. Culmea, citisem aceasta carte cu cativa ani inainte, ca pe un banal roman politist!!!! Niste zanatici in cautarea unui manuscris si aventurile lor in aceasta misiune... La a doua lectura, sub impactul crizei mele existentiale, am reusit sa ii surprind mesajul. Povestea mi-a intrat in suflet, de atunci nu mai cred in coincidente, cred insa in mesaje criptate pe care le primim in permanenta. Si stiu ca avem sansa sa le descifram sau... ce trist!... obiceiul sa le ignoram. Am cumparat imediat dupa 10 exemplare si in anii ce au urmat le-am tot oferit cadou prietenilor, in speranta ca i-as putea ajuta si pe altii sa surprinda un mesaj cel putin la fel de util ca mie.

A doua m-a impresionat pana la lacrimi. Este autobiografia autoarei Henriette Yvonne Stahl, cartea se numeste “Martorul eternitatii’. Sa spun ‘va recomand aceasta carte’ este prea putin pentru ce simt cand va indrept catre lectura ei. ‘Dumnezeu era inlauntrul meu, ma astepta...’ este una din afirmatiile autoarei care m-a ajutat sa imi inteleg mai bine ignoranta, cautarea, nevoia. Probabil si pentru ca am gasit in paginile ei un univers extrem de verosimil si realist, imaginea unei femei care isi traieste viata in cautarea sensului existentei sale, dorindu-si enorm sa gaseasca fericirea perfecta si permanenta.

Cu lecturile mele care au depasit serios cantitati nesperate anterior, cu setea de cunoastere, m-am apropiat de oameni care aveau aplecari spirituale evidenta. Am simtit ca voi gasi ajutor in persoana lor si, pentru o vreme, chiar am reusit. Am urmat chiar un curs in care am primit cunostinte primare despre o tehnica japoneza de relaxare, reiki. O vreme, scurta ce-i drept, am perseverat in a-mi insusi preceptele reiki. A fost cea mai fericita perioada din viata mea. Inca traiesc cu nostalgia ei, cu regasirile de sine, cu beatitudinea clipelor de meditatie, relaxare, pace. Nu le-am mai intalnit pana acum, in anii ce au urmat, nu la aceeasi intensitate si cu aceleasi trairi extraordinare. M-a luat valul cotidian si am uitat de indeletnicirile mele spirituale. Si fara exercitiu, perseverenta, ritual, nici nu e greu sa pierzi oaza de liniste pe care ti-o construiesti alaturi de Dumnezeu in astfel de clipe.

Dar de atunci, de la 27 ani, cred in Dumnezeu. Cred in afirmatii comune, enuntate de toate religiile mari ale lumii. Cred in puterea divina, cred in puterea dinlauntrul meu. Cred in energii, chakre, puteri curate si necurate. Cred in valoarea misticimului, in valoarea sacrifiului suprem, in destinul construit, dar si predestinat, in dualitatea lucrurilor, in liberul arbitru ca singura sansa reala pe care o avem noi, oamenii. Cred ca Biblia este cea mai frumoasa povestea adevarata, ale carei povete sunt ermetic ascunse intelegerii noastre... Cred ca exista viata dupa moarte, cred ca ceea ce faptuim astazi maine are cu siguranta un raspuns ce se intoarce catre noi in cele mai felurite manifestari...

Cred in multe lucruri care imi par mie rezonabile – daca acest cuvant isi are locul intr-o astfel de tema. Cred in ceea ce simt ca ma ajuta. Pastrez o doza de discernamant, atat cat consider eu ca mi se cade pentru a ramane intr-un echilibru necesar. Reactionez la extremele pe care eu le simt ca fiind extreme, fug de ce m-ar putea incomoda din punctul asta de vedere.

Este un subiect despre care as putea vorbi probabil mult si as putea scrie si mai mult. Singura problema este disconfortul pe care mi-l da teama ca din pacate cunosc prea putin din ceea ce ar trebui sa cunosc. Mi-e teama de ridicolul ignorantei mele. Si ca din pacate este mult prea putin timpul pe care il aloc in ultimii ani acestui aspect, de a cunoaste si a-mi explica la nivel rational ceea ce imi este ascuns la nivel spiritual. Dar de sete, imi este sete. Mi-a fost sete de Dumnezeul meu si acum, cand am ales sa scriu despre El.

26 iun. 2008

Si o sa tot plang la filme...


Am crezut ca pe masura ce va trece timpul si voi creste nu voi mai da apa la soricei cand ma uit la filme din categoria ‘lacrimogene’. Ei bine, se dovedeste ca raman o eterna extra-sensibila si slaba de inger. Cum se prezinta situatia usor mai fragila, cum apar si lacrimile in coltul ochisorilor mei. I mean... am 31 ani si ma comport ca un copil de 5, care bazaie la povesti nemuritoare ca si cand dramele alea ar avea loc sub proprii ochi.

Imi amintesc ca am plans odata la un film, acasa, singura fiind, pana m-am umflat. Am plans cu sughituri. Ce-i drept, prea se bunghise vizionarea cu o depresie personala a momentului. But still... cat de fraiera ma pot numi cand ma supun la crize de plans din cauza unor secvente de film?!

Chestia asta aspirational-motivanta (sau deprimanta, dupa caz) ma innebuneste cand vine vorba de filme. Adica ma astept sa ma stapanesc, ma straduiesc sa discern cat mai clar intre secventa de viata din film si secventa de viata din viata mea. Stiu si eu ce de proiectii iluzorii se pot naste prin paralele si comparatii de genul asta, stiu ca orice persoana realista isi da seama ca a-c-o-l-o e vorba de un film, de personaje si beletristica pura transpusa in scenariu si a-i-c-i esti tu. Daca te ciupesti un pic, Andreea, chiar te doare. Pe cand Carrie... e doar o intruchipare. Helllooooo!Wake uuup!

Situatie: Sex and the city, filmul. Normal ca abia am asteptat sa il vad si normal ca m-am dus chitita pe ‘ia sa vedem, ce se mai intampla...’. Sigur ca si eu am avut o relatie cu multiple despartiri si impacari, sigur ca si eu am iubit ani de zile acelasi barbat, sigur ca am simtit muscatura dezamagirii, sigur ca am gresit in mod repetat. Sigur, sigur, sigur. Multe posibile paralele cu filmul, daca asta vrei sa faci. Eu mi-am propus sa nu vreau. M-am gandit ca e doar un film, fun, distractie, o introspectie simpatica in lumea femeilor din care poti trage niste invataminte, lectii, concluzii. Orice, numai sa nu te confunzi cu situatia. Chiar nu are rost.

Si cu toate astea in cap, ma trezesc ca imi curg lacrimi siroaie cand Carrie rupe buchetul de mireasa in capul lui Big si ii striga cu disperare: ‘m-ai umilit, m-ai umilit!’ Din compasiune, mi-au dat lacrimile. Nici un sunet nu am scos, nici macar unul. Doar brusc, lacrimi.

Acum, la cateva zile dupa vizionare, imi dau seama ca e imposibil sa ma impotrivesc unor astfel de trairi. E si auto-compatimire, si slabiciune, si regret. Vreau nu vreau, continuu sa caut o ratiune a existentei mele – fie chiar si pentru momente anume, trecute. Si cred ca e dreptul meu sa imi pot permite momentul de slabiciune si saratura lacrimilor gustate chiar si retroactiv. La urma urmei, e vorba de viata mea, o analizez cum pot si o traiesc cum reusesc mai bine. Sau mai prost, dupa caz.

Am citit undeva ca femeile plang de patru ori mai mult decat barbatii la filme. Cred ca pe Venus e mai multa emotie – that is inclusiv lacrimi... iar pe Marte lucrurile sunt foarte clar setate: ce-i in mana, nu-i minciuna. That is inclusiv ca poate habar nu ai ce ai in mana. That’s life.

Ca o conluzie: nu ma mai impotrivesc la faza cu plansul. Daca iesim in gasca la cinema si imi stralucesc obrajii, credeti ce vreti. La fel fac si eu :-P.

25 iun. 2008

Happy day... stay!


De ce uneori ne trezim dimineata si zorii sunt mai luminati decat in alte zile? De ce soarele pare mai cald, mai prietenos? De ce ai impresia ca plutesti cand de fapt nu ti-a pus nimeni aripioare? De ce sunt asa minunate diminetile acestea cand iti place sa te uiti in oglinda? Te piepteni mai alene, iti admiri trasaturile, iti place ce vezi, iti faci cu ochiul. De unde vine starea aceasta de beatitudine? Din care cotlon din interior se dizloca iubirea de sine si se manifesta atat de frumos de iti vine sa dansezi in timp ce mergi pe strada? Si sa zambesti oricui trece pe langa tine? Si de ce uneori auzi ciriptul de pasarele si simti racoarea diminetii atat de prezente langa tine, incat uiti de vacarmul orasului, de motorul masinii, de claxonul celui suparat din spate? Si cum se face ca fredonezi intr-una...?!

Astazi m-am trezit cantand in vestiarul de la clubul unde ma duc sa fac gimnastica dimineata. M-am trezit incapabila sa retin inlauntru pofta de cantec.Dintr-o data, out of nowhere, m-am trezit fredonand, ca si cand as fi fost singura in incapere. Which was not the case. In vestiar, alte doua tipe, nu le-am mai vazut ever before in my life. Si ele intr-o tacere muta, destul de preocupate fiecare cu prosopul, dusul, machiajul, pieptanul, foehnul... Cand m-am pornit sa cant, am simtit ca dau ca nuca in perete in linistea rupta doar de fosnetul miscarilor noastre si de radioul ce zdranganea intr-un colt. Si eu, intai in soapta, apoi din ce in ce mai tare, am insotit nu mai stiu ce melodie se auzea prin boxe... Si nu m-am oprit pana la sfarsit. Nu am putut.

Am o stare de 10 stele. Nu stiu de unde a venit. Si nici cat va sta. Nici nu conteaza. E o clipa asa frumoasa, ca nu am cum sa o tin inlauntru.

23 iun. 2008

TIBCO = KK!


Pentru prima oara in viata mea, pe o caldura suportabila la limita, intr-un soare dogoritor si fara apa - deh, nu mi-a iesit in cale niciun chiosc pe ultima suta de metri - m-am pogorat la TIBCO. Adica mi-am zis eu ca in loc sa pierd timpul la piscina mai bine ma duc in cautare de niscaiva idei de business si, eventual, vreun cadou potrivit pentru prietenele mele, care saptamana asta mai cresc un pic :o)). Si deci m-am dus. Am acceptat de buna voie si nesilita de nimeni sa fac aceasta vizita, in amintirea anilor trecuti, cand la Romexpo semnam prezent pe lista celor cu stand...

Nu. Am inceput gresit acest post. Se cere un alt inceput:

Eu cand spun TIBCO – Targul International de Bunuri de Larg Consum de la Bucuresti... spun... un eveniment special, organizat intr-un cadru economic oficial, menit sa aduca oportunitati de afaceri in domeniu. Bunuri de larg consum, intr-un cadru precum Romexpo, se traduce in acceptiunea mea cu... ‘bunuri de larg consum bune si foarte bune’ pentru piata romaneasca. Goodies. ‘Besties’ of goodies. De-ale Romaniei si, fiindca e international, si de-ale altora. Ma gandesc la oameni de afaceri din lume care vin la Bucuresti sa isi promoveze produsele. Da’ vin asa... intr-un anume fel. Elegant, ingrijit, cu imagine construita, cu mesaj, cu atentie la detaliu – din respect pentru tara pe care o reprezinta si din respect pentru tara in care se prezinta. Ah, si ma mai gandesc eu, cand spun international, ca participa multe tari la un astfel de targ. Din UE, din Asia, din Americi. Nu ma astept sa se reintregeasca toate steagurile mapamondului in rotonda din Romexpo, nici sa gasesc luxul de pe lume, nici numele din Top 100 brands worldwide. Ma astept insa la o participare de bun simt, la decenta, la noutati...

Insa, reality check m-a palit mai tare ca arsita si caldura pe care le-am indurat:

- Ca spui TIBCO sau ca spui standurile din complexul Niro sau Europa.. tot aia e!
- International inseamna China, Pakistan, Indonezia, Thailanda si Hong Kong. Atat. Nu mai e nevoie de geografie, ca oricine poate retine cateva tari din Asia, nu?!
- Nu m-am asteptat sa ma duc la TIBCO sa gasesc de vanzare chiloti, ciorapi, bluze si esarfe pe care as fi putut lesne sa le cumpar din Piata Gorjului.
- Nici 4 sau 5 standuri unde, intr-o lipsa totala de igiena, cativa romanasi se agitau ca la circ pentru a face demonstratii cu ‘rozatoarea’ Borner. Va amintiti de razatoarea aia minune, cu sute de cutite si mii de modalitati de a taia legume si fructe? Ei bine, ati ratat super demonstratii live neparticipand la TIBCO.
- TIBCO a mai insemnat kilometrul zero pentru cele mai tentante promotii ale perioadei. La fiescare pereche de pantofi cumparata, primeati una gratuit. Pantofiori, sandalute, papucei comozi si secsosi, balerini gratiosi, shlapi odihnitori si pantofi sport comozi, o gama atat de variata nu am mai vazut demult! In mii de culori. Roz, mov, verde prazuliu, galben, violet, maro, negru, alb, dungulite, punctulete, dantelute, floricele... Va dati seama ce ati pierdut?! O adevarata parada chinezeasca cu fitze de TIBCO...
- Ah, sa nu uit de oale. Tigai. Polonice. Linguri si furculite numai bune pentru parastas...
- Si perdele. Multe perdele. De asortat cu niste covoare chinezesti.
- Margele, bratari, inele si diademe.
- Toate inghesuite in cutii de standuri de 2/2 m patrati, fara spatii de depozitare organizate decent, cu baxuri si cutii de care vizitatorul se impiedica la orice pas.

All in all: mizerie ieftina!

Prin urmare, daca nu ati fost la TIBCO 2008 nu ati ratat nimic. Va felicit chiar! Asa dezamagire nu am mai trait demult. De aceea, fara nicio exagerare... TIBCO = KK!

20 iun. 2008

Afectiuni fizice si corespondente energetice


Acum cativa ani am trecut printr-o experienta interesanta. Eram la birou, ma durea o ureche foarte tare. Ma apucase brusc, inexplicabil, si ma plangeam de mama focului. O colega m-a invitat sa ne retragem si am avut o mica discutie pe tema durerii mele. M-a facut atunci constienta de aspecte noi pentru mine: orice afectiune in plan fizic are un corespondent in plan astral, energetic. In clipa in care am discutat punctual despre ce ar fi putut sa imi cauzeze durerea de ureche si am constientizat un anumit context care cauzase acest lucru... chinul meu a trecut la fel de brusc cum aparuse. Am discutat si mai mult pe tema asta si mi-a trimis atunci o lista cu astfel de corespondente. Am pastrat-o. Nu stiu de unde provine, in mod clar este creata de persoane avizate.

V-o impartasesc si voua acum, cu increderea ca va poate fi de folos. Sunt lucruri ce pot fi controlate si lucruri care ne depasesc. Dar nu strica sa fim constienti de unele posibile semnificatii:

  • Probleme ale picioarelor: refuzul de a evolua sau teama de a stagna in viata, dependenta, neautonom.
  • Probleme ale gambelor: folosirea incorecta a personalitatii
  • Probleme ale gleznelor: folosirea incorecta a capacitatii de a lua noi directii sau teama de schimbare
  • Probleme ale oaselor de pe partea stanga a corpului: greseli legate de atitudini fata de mama, iubita, sotie, sora.
  • Probleme ale oaselor de pe partea dreapta a corpului: greseli legate de atitudini fata de tata, sot, frate, iubit.
  • Probleme ale femurului: nu v-ati ascultat fiinta interioara, vocea sufletului. Fractura/fisura la partea de sus a femurului: folosirea incorecta a creativitatii, nevoia de a va integra mai mult legilor spirituale, in perspectiva autoperfectionarii. Fractura/fisura a femurului in apropierea genunchiului: incapacitatea sufletului de a comunica cu personalitatea.
  • Probleme ale tibiei: pentru o femeie: folosirea incorecta a laturii sale masculine inconstiente; pentru un barbat: folosirea incorecta a laturii sale feminine inconstiente.
  • Probleme ale coapselor: folosirea incorecta a legaturii dintre suflet si personalitate.
  • Probleme ale genunchilor: indepartare de scopul dv. in aceasta viata, refuzul de a evolua, intreruperea legaturii dintre suflet si personalitate, orgoliu, refuz de a fi ingenunchiat sau umilinte.
  • Probleme ale soldurilor: utilizarea incorecta a liberului arbitru, incapacitatea de a va gasi calea in plan material, lipsa unui scop in viata.
  • Probleme ale bazinului: refuzul procreerii si creatiei in general, utilizarea incorecta a energiilor sexuale si a creativitatii.
  • Probleme ale spatelui: partea de jos: teama de viitor, lipsa de sustinere financiara; partea de mijloc: dificultati de detasare fata de trecut, sentimente profunde de culpabilitate (spre stanga: fata de o femeie - spre dreapta: fata de un barbat); partea de sus: nu sunteti inteles de anturaj, lipsa de sustinere afectiva, impresia unor responsabilitati prea grele pentru acel moment.
  • Sciatica: teama de viitor si de probleme banesti, lipsa de sustinere din partea celor din jur.
  • Probleme ale coloanei vertebrale:
    - zona lombara si dorsala (vertebrele L1-L5 si D11, D12): utilizarea incorecta a energiei fizice: L3,L4,L5 - utilizare defectuoasa a respiratiei; L1,L2,D12 - utilizarea defectuoasa a musculaturii; d11 - utilizarea defectuoasa a sistemului digestiv.
    - zona dorsala: D7-D10: incapacitatea de a iubi sau folosirea incorecta a iubirii; D4-D6: incapacitatea de a exprima bucuria, umorul, rasul, exaltarea (sobrietate excesiva, lipsa simtului umorului, lipsa zambetului de pe figura, fata si suflet mohorat etc); D1-D3: incapacitatea de a va depasi limitele terestre prin credinta si incredere in univers;
    - zona cervicala: C1: incapacitatea de a va conecta la propriul suflet; C2: incapacitatea de a va deschide sufletul; C3: incapacitatea de a percepe adevarul spiritual; C4: incapacitatea de a cunoaste insticntiv esenta lucrurilor si fiintelor; C5: incapacitate de detasare pentru o analiza mai buna a situatiei; C6: utilizarea incorecta a logicii si ratiunii; C7: lipsa devotiunii, incapacitatea de a va lasa patruns de emotia sau energia divina, insensibilitate in fata religiei.


  • Probleme de reproducere: utilizarea incorecta a sexualitatii sau a creativitatii, sentiment de culpabilitate sexuala.
  • Probleme ale ovarelor sau testiculelor: refuzul propriei feminitati, respectiv masculinitati.
  • Infectie urinara: manie fata de partenerul sexual.
  • Tulburari renale: incapacitatea de a exterioriza ceea ce simtiti, incapacitatea de a va exprima talentele, capacitatile, dorintele, sentimente reprimate
  • Ulcer: resentimente, aversiuni, neliniste exagerata.
  • Indigestie, hiperaciditate, gaze: resentimente, manie refulata, comportament pasiv-agresiv.
  • Probleme ale intestinelor: incapacitatea de a asimila experientele vietii, refuzul de a intelege unele lectii de viata la nivel evolutiv.
  • Cancer: soc emotional puternic cu cateva luni sau cativa ani inaintea declansarii bolii, cu incapacitatea de a exprima emotiile la acea data, individul nu si-a asimilat nici macar jumatate din lectiile karmice ce i-au fost propuse de viata, refuzand astfel evolutia.
  • Diabet declarat in copilarie sau tinerete: se datoreaza unei vieti anterioare in care individul nu si-a refuzat nimic: excese sexuale, pasionale sau violente si toate formele negative ale expresiei de sine, nevoie de afectiune.
  • Diabet declarat la maturitate sau batranete: probleme relationale in legatura cu partenerul de viata, nevoie mare de afectiune.
  • Probleme ale ficatului: incapacitatea de a scapa de emotii negative, manie indreptata impotriva propriei persoane, disimulata intr-o manie pentru altcineva, rezultat al unui conflict intre suflet si mental, resentimente, ura.
  • Ficat slab din nastere: dezacord intre suflet si mental provenind dintr-o alta viata, dezechilibru psihic.
  • Icter: individul sufera un prejudiciu pe care nu stie sa-l indrepte
  • Probleme cardiace: incapacitatea de a exprima deschis sentimentele, teama de iubire
  • Slabiciuni cardiace congenitale: incapacitatea de a exprima deschis sentimentele, avandu-si originea intr-o alta existenta.
  • Ritm cardiac neregulat: inconstanta in manifestarea naturii sentimentale
  • Atac cardiac: incaacitatea de a transmite suficient energia iubirii, necesitatea de a manifesta iubirii in toate relatiile existente
  • Probleme ale sangelui: folosirea incorecta a energiei si sentimentelor; necesitatea abordarii unui regim vegetarian
  • Hipertensiune: lipsa de compasiune, iubire foarte limitata, necesitatea de a exprima iubire pentru tot ceea ce intalneste.
  • Hipotensiune: iubire limitata, prin atitudini negative, fara a crede in iubire
  • Anemie: refuzul de a-si utiliza talentele in serviciul aproapelui sau, incapacitatea de a fi de ajutor celor din jur
  • Colesterol crescut: rigiditate sporita, duritatea, crearea unei carapace protectoare, necesitatea de a deveni mai deschis, lasand frau liber emotiilor
  • Probleme ale splinei: incapacitatea exprimarii iubirii sau obsesii, necesitatea purificarii prin eliminarea sentimentelor negative
  • Probleme respiratorii: refuzul de a exista, de a lasa viata sa intre in corp, utilizarea necorespunzatoare a energiei intr-o existenta anterioara
  • Tuberculoza: atentie exagerata pentru valorile materiale intr-o viata anterioara
  • Boli nervoase: utilizare defectuoasa a calitatilor intelectuale, gandire negativa, rigiditate sporita a mentalului, necesitatea invatarii tolerantei si deschiderii spirituale
  • Probleme ale pielii: teama de a se exprima total, de a fi el insusi, de a se deschide complet
  • Psoriazis sau alte boli de piele: lipsa de iubire pentru sine, respingere a tot ceea ce viata ii ofera; o cauza ar fi cruzimea fata de animale intr-o viata anterioara, ceea ce il face acum fie sa ii fie teama de aceste animale, fie sa le adore, emotiile negative ies prin piele
  • Alergii: utilizare defectuoasa a unei energii particulare sau rezultatul unei experiente traumatizante in aceasta viata sau intr-o existenta anterioara, alergie la "ceva, cineva"
  • Anorexie: moarte precoce intr-o viata anterioara, refuz de a trai
  • Autism: refuzul societatii, ducand o viata marginala intr-o existenta anterioara; acum solutia sta in iubirea pe care apropiatii sai trebuie sa i-o daruiasca.
  • Tabagism: necesitatea detasarii fata de mama sau de tata, provenind dintr-o problema de intarcare.
  • Alcoolism: probleme cu tatal; trebuie cultivata detasarea fata de tata, depresie.
  • Angina: teama de a se exprima sau de a cere ceva parintilor sau partenerului
  • Artrita: spirit excesiv de critic si rigid
  • Coma: fuga fata de cineva sau ceva
  • Conjunctivita: manie neexprimata, frustrare
  • Constipatie: atasament, posesivitate, refuzul de a se debarasa de vechile scheme devenite inutile
  • Diaree: teama, refuzul de a slabi incordarea, incapacitate de a asimila si invata din experientele vietii, emotionalitate puternica
  • Hemoroizi: teama de a slabi incordarea, incapacitatea de a se relaxa
  • Herpes: culpabilitate sexuala
  • Insomnii: sentiment de culpabilitate
  • Rau in mijloacele de transport: teama de a pierde controlul, anxietate
  • Rau de mare: teama de moarte
  • Greata, varsaturi: respingerea unei idei, a unei peroane sau a unei experiente
  • Greata pentru o femeie insarcinata: nu a dorit cu adevarat acest copil
  • Probleme ale prostatei: culpabilitate sexuala, teama de a imbatrani
  • Retentie de apa: refuzul de a slabi incordarea, incapacitatea de a se relaxa
  • Reumatism: resentimente, slabirea iubirii fata de aproapele sau, rigiditate, asprime
  • Guturai: perioada de confuzie sau in urma unei temeri sau culpabilitati
  • Tiroida: incapacitatea de a se exprima asa cum doreste
  • Miopia: teama de viitor; intr-o viata anterioara nu a dorit sa vada si nici sa-i ajute pe semenii sai; adesea parintii inspira teama copiilor, ceea ce declanseaza miopia
  • Zona Zoster: teama de viitor, gandire negativa
  • Inaltime mica: intr-o viata anterioara individul a avut tendinta de a se limita in mai multe domenii, utilizare necorespunzatoare a fortei fizice (violenta) intr-o existenta anterioara
  • Probleme ale dintilor: dificultatea de a lua decizii, probleme cu agresivitatea
  • Probleme ale gatului: teama de a intreba si de a se exprima, blocaj al creativitatii, persoana creativa care se blocheaza
  • Durere de cap: rezistenta la curentul vietii sau la scopul incarnarii sale, teama de schimbare, autocritica, autodenigrare, lipsa de iubire sau respect de sine, perfectionism exagerat
  • Ceafa intepenita- torticolis: refuzul de a se schimba, teama de nou, anxietate, orgoliu, timid
  • Probleme ale urechilor: refuzul de a intelege ceva sau pe cineva, nu vrea sa auda.
  • Obsesie de a nu se ingrasa: refuz de imbatrinire, respingere de sine, teama de a nu fi placut/a, acceptata/a

19 iun. 2008

Prea bun sa lipseasca...


Cica antrenorul Olandei isi anunta jucatorii ca vor juca un meci contra Romaniei.

Nimeni n-are chef, si la un moment dat portarul Van der Saar zice :

- Baieti, uite ce zic eu, joc eu singur contra Romaniei, si voi mergeti intr-un club, OK?"

Toti sunt de acord. La un moment dat aprind TV-ul si ce vad: 1-0 pentru Olanda, gol Van der Saar in minutul 5! Toti veseli, sting TV-ul si iar se pun pe baute... La capatul celor 90 de minute aprind din nou televizorul si... " Romania 1 - Olanda 1, gol Mutu, minutul 90." Fuga toti la stadion si la vestiare il gasesc pe Van der Saar, disperat, cu capul in maini...

- Ce s-a intamplat, mai Van der Saar?

- Baieti, imi pare sincer rau, am fost eliminat in minutul 6 ...


:o)))))

Cei buni sunt luati


Cea mai mare enormitate pe care am ingaduit-o recent urechilor mele a fost intr-o discutie cu un nene foarte convins ca vesnica vaicareala a femelor, cu ‘barbatii buni sunt luati’, se refera de fapt la bani. Barbatii buni cu bani sunt luati asta-i expresia potrivita, zicea ‘mnealui. Daca nu era un tip inteligent, mi-as fi intins aripile mult mai repede. Dar nu m-am putut abtine sa nu ii contra-argumentez in cateva cuvinte ideea pe care o sustinea cu asa inversunare. Si la sfarsit i-am si trantit-o finut ca probabil numai barbatii slabi de inger se consoleaza cu asemenea gand...

Sunt foarte de acord ca ideea cu ‘barbatii buni sunt luati’ e cea mai la indemana scuza pe care si-o ingaduie femeile singure. Fir-ar sa fie, doar nu s-au ascuns toti in gaura de sarpe. Pur si simplu sunt luati. Imi amintesc de o discutie cu fostul sef, care s-a suparat groaznic de tare cand ne-a auzit vorbind pe tema asta. Noi, fetele, schimbam vorbe ieftine despre cum e greu de gasit cineva reliable ‘la varsta noastra’. (Atunci aveam vreo 25-26 ani!!!!) Si ca oferta pe piata e foarte saraca, toti cei buni sunt luati. Si ca da... exista doua tipuri de barbati: cei neinteresanti, si cei insurati care, evident, pentru noi nici nu mai sunt barbati. Si el, seful, era insurat. Si chiar s-a suparat, ca discutia venea pe fondul unei depresii cauzate de andropauza, instalata cand el era mai putin pregatit pentru asa ceva. Cumulat cu implinirea de varsta rotunda de 50... l-am lasat cam perplex cu ideile noastre.

Ma bufneste rasul acum cand ma gandesc la convingerile mele stupide de la 25. Cum adica barbatii buni sunt luati?! Unu la mana, daca sunt atat de buni, de ce vad in jurul meu puzderie de cupluri plictisite, rutinate, incatusate? Doi la mana, ce e bun pentru mine nu e bun pentru tine si viceversa. In general... ca mai sunt si cazurile specifice in care ne place acelasi barbat si... ia sa vezi cum ies scantei. :o)

Nenea pomenit mai sus a venit sa puna cireasa pe tort, complicand problema cu ideea banilor. Oh, give me a break! Asociez mai degaraba situatia materiala analizata intr-un astfel de context cu intrebarea: Stimabile domn (si doamna, desigur – povestea e valabila si viceversa) ce ai facut mataluta pana la varsta asta? NU ai bani. OK. Dar: ce ai? Ai cariera? Ai crescut si tu niste copii? Ai calatorit in lume? Ai citit pana la refuz? Ti-ai propus scopuri marete si le-ai atins? Ai facut CEVA care sa iti sustina calitatea de om responsabil si matur – adica de ‘barbat bun’?

Pentru ca asta cred ca face diferenta intre un barbat bun si unul care nu ma intereseaza. E o diferenta care nu tine de numarul de zerouri din contul bancar. Ca nu cu acest cont imi impart eu viata de zi cu zi. Nici nu ma astept sa ma bazez pe un cont respectabil, ci pe un om respectabil. Banii din buzunar nu imi vor oferi niciodata o imbratisare la nevoie, nici afectiune, nici respect, nici intelegere, nici dragoste pasionala atunci cand o cere clipa, nici hotarare, nici farama de inspiratie de care am nevoie, ca orice om. Nici nu vor sti sa ma asculte, nici nu imi vor impartasi sperante, nici nu vor fi alaturi de mine la bine si la greu. Nu nu nu.

Mai degraba zic ca exista barbati disponibili pentru o relatie care pot fi buni, nebuni si foarte buni. Si toti pot fi cate putin din toate in acelasi timp. Depinde cine ii priveste si din ce perspectiva.

18 iun. 2008

Cum am scapat de meci...


Am fost foarte inspirata ca nu m-am implicat in privinta meciului de aseara. Ca sa evit emotiile prin care am trecut la Romania–Franta, am evitat cam tot ce a urmat dupa. Atunci am sapat transee in ultimele 13 minute, pe un balcon paralel cu sala in care 150 de clienti urmareau meciul pe super ecrane, intr-o super atmosfera, toti imbracati in tricoul nationalei, cu majorete dragutele pe langa ei si concurs de bere la scena deschisa... Daca luam bataie se ducea de rapa o cina importanta, se ruina evenimentul. Miza mea era alta decat sa batem. Miza mea era sa scap cu fata curata si onorabila, ca organizator ce ma aflu.

Cand cu Italia-Romania am aflat de la pilot ca scorul la pauza e 0-0. Eram in avion. Si cand am ajuns in aeroport asteptam bagajele si a inceput sa curga cu sms-uri in jur. Ploua cu sms-uri. Bip, bip, bip bip bip.... Dupa fetele oamenilor ne-am dat seama ca e de rau. Imediat dupa ne-a spus un domn ca a ratat Mutu penalti. D’oh! Alti nervi, alta distractie. Atunci m-am prins ca e mai bine sa fug de clipe din astea cand tensiunea o ia razna. Sunt patrioata, dar nu pana la infarctulet. Please!

Prin urmare, luni dupa-amiaza, disperata ca nimeni nu vrea sa iasa in oras, sa facem altceva decat sa ne uitam la un meci de super emotii, mi-am facut programare la cosmetica. La Andreea Pilates. La Andreea Acrobata :o). Am luat all inclusive, toate serviciile posibile, numai sa petrec acolo cat mai mult timp cu putinta. M-am pus pe lista ultima. Am ajuns acolo, tot orasul fierbea, se pregateau de meci... eu relaxata... ca o floricica ce abia astepta masajul de rigoare....

Cand intru in cabinet, constat ca aveau televizor. TVR1, of course. Am ingrosat la maxim obrazul si mi-am rugat specialista fie sa il inchida, fie sa il dea pe mute. L-a amutit. Si uite asa am asistat eu cu ochii inchisi la prima repriza muta de meci, cu vopsea pe gene si pe sprancene, proaspat epilata si masata la greu, cu fata relaxata dupa masaj, mainile 'manichiurate' si piciorusele de bebe fericit. Hiha! Eu acolo, ei pe teren, transpirati, milioane acasa, agitati...

Si am tras cat am putut de mult de timp ca sa NU ajung acasa pentru a doua repriza. Din nefericire, cand am pasit in apartament, au dat ei gol. So what, mi-am zis?! Se termina lumea?! Eram asa de relaxata... ca... nu prea mi-a pasat. Si nici acum nu imi pasa. De unde bag sama ca am facut bine ca nu m-am implicat.

Ba chiar mi-as dori sa castige Olanda turneul asta. O sa tin cu ei. Mie mi-au placut. Mi-a placut spectacolul lor.

15 iun. 2008

Sarut mana... nu mai vreau


Mi se spune din ce in se mai des sarut mana. La spalatorie, sarut mana. La magazin, sarut mana. La clubul de fitness, sarut mana. Cu furnizorii, la telefon si tete-a-tete, sarut mana... In taxi, sarut mana... Desuetul 'sarut mana' isi reintra in drepturi. Numai ca nu stiu daca e o moda printre barbati sa saluti asa, mai nou, sau pur si simplu cere persoana mea un asemenea salut... care a ajuns sa ma agaseze.

Asta ce vrea sa insemne? Ca s-a emancipat tot romanul peste noapte? Ca m-am facut fata mare de pupat mana si de pus la respect? Ca nu mai am fata de tinerica si s-au decis toti sa ma ‘sarutzeasca’? Ca am imbatranit?! Cine, eu????!!!

Dintotdeauna mi-au placut barbatii care dau cu ‘sarut mana’ cand au de-a face cu o femeie... Chiar gestul in sine, de a pupa mana unei femei, oricat de demodat pare unora, mie mi se pare unul frumos si – daca e bine executat – chiar elegant. Dar acum mi se pare ca ma insoteste prea des replica asta. Uneori, mai rar ce-i drept, si gestul. Si cauza cred ca e un pic din toate cele de mai sus. Am si imbatranit, nu mai am nici fata de pustoaica, s-or mai fi emancipat si oamenii, isi citesc clientele mai lesne si adauga plus valoare cu un salut de genul asta.

In ciuda faptului ca ii admir pe cei capabili sa ofere respect inca din faza de salut, cand situatia o permite, caut sa domolesc treaba cu pupatul mainii din faza incipienta. Aduc vorba de tutuiala, sa trecem la persoana a IIa, sunt degajata, evit formalitatile... De ce? Pur si simplu pentru ca acest ‘sarut mana’ repetitiv si deja agasant imi aduce mereu in prim plan dimensiunea varstei mele. Pe care o iubesc asa cum e, invat de la an la an sa o accept si sa o speculez in ce are mai bun. Numai ca am nevoie de ritmul meu. Si sarut mana asta vine prea des, mai repede decat pot eu asimila.

De unde concluzionez ca si ce e frumos, daca e prea mult, strica. Va rog mult, fara sarut mana prea curand, daca se poate!

14 iun. 2008

Eu cand ma mai indragostesc?!


Maine e 15 iunie.S-a dus jumatate din 2008. Nu am stat sa fac un calcul exact, dar daca e luna a sasea, si e la jumate... atunci e clar ca s-a dus jumate de an. Invariabil ma intorc cu gandul la decembrie 2007, cand o buna parte din gandurile mele au fost cucerite de previziuni marete pentru 2008. O sa fac, o sa dreg, se anunta un an frumos, simt eu, it’s deep inside of me. Eram – cum mai sunt de altfel uneori, nu azi! – insufletita de un feeling interior atat de entuziast cu privire la viata mea, incat as fi putut sa munt muntii din loc.

Probabil ca acest post vine intr-un moment de oboseala maxima. Probabil ca maine nu o sa mai cred acelasi lucru. Probabil ca din timp in timp nu ma simt bine daca nu cad in penseuri deprimante... Da’ nu am ce face. Si asa ajung sa imi exprim regretul ca iar a trecut un amar de vreme si parca am batut pasul pe loc.

M-am saturat sa imi numar anii in reusite profesionale, asta-i adevarul. Cred ca de aceea nici nu le mai cantaresc foarte tare cand fac bilanturi, fie ele rotunde, fie de jumatate de an. Pur si simplu am evaluarea chitita pe reusitele personale. Nu mai conteaza ca a iesit foarte bine nu stiu care eveniment, nu stiu ce materiale promotionale, nu stiu ce proiect marunt sau complex. E mult mai putin relevant ca imi merge bine la birou. Depun o gramada de efort si munca in jurul acestor diverse lucruri si ajung mereu la concluzia ca de fapt toata inspiratia mea, toata energia de care dispun, tot dinamismul si generozitatea care intr-un fel sau altul ma caracterizeaza.. se duc pe lucruri mai putin importante in viata. Si neprioritare acum.

Si asa ajung la miezul acestui post: sunt realmente ingrijorata de faptul ca nu ma mai indragostesc. Atentie: nu ma indragostesc. Desi am ocazia sa cunosc persoane interesante, nimic nu ma atrage suficient de mult cat sa imi tresara inima intr-un fel pe care il cunosc. Ma confrunt cu o faza extrem de ciudata, acela de gol interior, saracie lucie in rezerva mea cu disponibilitati sentimentale.

E ca si cum in inima mea ar fi existat candva niste camarute foarte clar delimitate si, rand pe rand, ocupantii lor au venit, s-au asezat confortabil in noul spatiu, si-au luat in drepturi titlul de proprietar, si-au trait destinul o buna bucata de vreme intre peretii miocardului mei si – la vremuri de rastriste – cand a crescut chiria sau s-au inasprit discutiile cu proprietarul, si-au luat bocceluta si au plecat. Fireste, nemailasand nicio sansa altor potentiale tranzactii... ‘imobiliare’. Nu sunt o speculanta, nu am idee de trendurile pietei. Niciodata nu am stiut cand si in ce sa investesc, cum sa fac sa obtin profituri sau sa speculez oportunitati. La fel si cu inima mea. Am senzatia ca am gestionat intr-un mod falimentar comorile dinauntru, am dat prea mult pentru prea putinul pe care l-au reprezentat vorbele goale ale mult iubitilor mei ‘chiriasi’. Si azi ma trezesc falita. Nu de dorinta, de putinta.

Caci altfel nu imi pot explica vidul pe care il traiesc. Bat la usa portii mele noi posibile relatii, ascult interesata povestea vietii personajelor din fata mea si – din pacate – ma trezesc ca fac eforturi sa le gasesc interesante istoriile, de altfel normale, firesti, omenesti... Si vai, ce declic ciudat cand devin constienta de efortul meu! De ce sa ma straduiesc sa indragesc trecuturi straine de mine? De ce nu imi iese mai lesne tranzactia asta inter-sentimentala pentru care ma simt realmente pregatita? De cand a devenit asa de greu picatul cu tronc? Unde se ascunde persoana care sa miste niscaiva piese din angrenajul interior al sufletului meu, niste rotite care sa ma anime din nou in afacerile de-a iubirea?

Va spun sincer, intr-o astfel de stare, nu simt nevoia de explicatii stiintifice sau sfaturi atoatestiutoare. Nici aluzii la cariera mea. Ea este la fel de reala ca si creditele in banca. E la fel de necesara ca si nevoia de a incepe un lucru si a-l duce la un bun sfarsit de care sa fiu mandra. E la fel de prezenta ca si timpul altminteri liber pe care l-as avea si pe care trebuie sa il umplu cu lucruri interesante, care sa ma anime, nu sa ma plictiseasca. Plus ca nu cred in ideea ca ai nevoie de timp liber ca sa te indragostesti. Din contra: cand te indragostesti, gasesti tot timpul din lume pentru a-ti trai iubirea. Eu astept sa ma indragostesc. Si sunt ingrijorata ca nu se mai intampla. Si nu stiu de ce nu se intampla. Si incertitudinea ma ingrijoreaza si ma intristeaza, tocmai pentru ca-i a mea in proportie de 100% si asta nu imi place deloc.

5 iun. 2008

Farama din univers....









Si din perspectiva asta... cat de mari suntem noi? Si cat de mari sunt problemele zilei de azi? Sau... cat sunt de mari lucrurile cu adevarat importante? Mi-ar prinde bine sa vad viata mai des din perspectiva asta... Sper ca si voua.

4 iun. 2008

Un zambet pentru 10 ani...


Ieri mi-am reinoit permisul de conducere. Il am de 10 ani, dar de condus m-am pus serios pe treaba abia anul trecut. Si ma uitam, inainte sa predau vechiul card... la ce moaca aveam acum 10 ani. Moaca e un cuvant bine spus. Purtam o camasa babeasca, neagra cu picatele portocalii, inchisa pana la ultimul nasture – un profil de fetita cuminte pana la Dumnezeu. Nu ca azi nu as fi cuminte (sic!), dar ideea de a cocheta cu mine insami si cu viata din jurul meu imi erau tare straine la vremea aceea. Ideea de sexy woman? Cred ca nu incapea in dictionarul meu limitat despre viata la 21 ani. Parul meu, dupa taieri succesive si nereusite, explodase in crestetul capului. Rosu ca focul. O pereche de ochelari desueti si nepotriviti imi atarnau pe nas... M-au induiosat insa bineinteles, trasaturile fetei. Ca aveam o asa candoare si asa o naivitate in ochi, in ciuda chipului serios de tanara pustoaica studenta pe care il afisam. Ehe, au trecut 10 ani. M-am facut 'baba batrana'... Andreutzo mama, ce stiai tu la vremea aceea despre vremea aceasta?!

Cu ideea asta in minte... dar si cu gandul ca de de ziua fotografiei depinde imaginea mea in permisul de conducere pentru urmatorii 10 ani, m-am dus ‘la poza’ mai pregatita decat odinioara. Am avut grija sa dau fetei mele un contur mai ingrijit. Parul, fardul, rujul – am pierdut ceva vreme dimineata cu pomadeala. Las’ ca am iesit din casa in blugi, ca de o zi administrativa. Dupa bibileli succesive, fetisoara mea striga de la o posta: ‘sunt chipesa! Pentru urmatorii 10 ani m-am gatit! Sunt chipesa!!!’ :o) Si cand flsh-ul mi-a orbit ochii, am super-super zambit. A fericire, ca asa ma simt si asa sunt!

Si cand o fi sa am 41 ani, sper sa nu ma uit dezamagita la poza facuta ieri. Sper sa imi aduc aminte de ziua asta si sa zic... ‘Da, aveam 31, eram mai tanara, dar stiam si atunci cine sunt si ce vreau. Si uite ce de incredere transmite chipul asta... hehe!” Planul asta functioneaza daca nu ma marit intre timp, desigur. Imi imaginez insa ca atunci o sa fie si mai bine, o sa transmit energie pozitiva pe o raza de zeci de metri :o).

Prin urmare: ca nu suport sa nu dau bine in documentele oficiale, astea eliberate pe decade. Buletin, pasaport, permis de conducere... Nu suport! Si mai cred ca indiferent ce ai in cap si in suflet, un chip senin si increzator te ajuta peste ani, cand scoti documentul la vedere. Treci mai usor peste aparitia ridurilor, peste zilele negre, depresiile temporare... Si nu cred o iota din ce spun unii si altii, ca in astfel de documente oficiale trebuie sa pastrezi o figura rezervata, serioasa, de cetatean responsabil. Si ce, oameni buni, daca zambim la oficiale inseamna ca suntem mai putin seriosi? Sa fim reasonable! Pur si simplu e bine sa dai bine, pentru tine!
Blog Widget by LinkWithin

Pur si simplu...

A person is never so empty as when he is full of himself.

Persoane interesate

 

Copyright © 2008 Green Scrapbook Diary Designed by SimplyWP | Made free by Scrapbooking Software | Bloggerized by Ipiet Templates