21 mai 2008

El cu milionul, noi cu lectia...


Acum 6 ani de zile lucram impreuna in aceeasi companie. El era junior si se straduia mai mereu sa faca pe placul tuturor. Si noi, astialalti, deja cu vechime si cu trecere pe la sefu’, il cam tratam de copilandru. Frumos si respectuos, ca eram oameni civilizati, dar fara sa il luam in serios mai niciodata. Adevarul e ca... chiar era copil. Era inca student, undeva pe la 18, 19 ani ani asa, cu o figura foarte naiva si inofensiva... George al nostru era ‘the junior’ in echipa.

Tocmai de aceea, cand si-a anuntat plecarea subita, o bucata de companie a ridicat spranceana: adica bine, do’mle, nici bine nu ai venit ca si pleci? Pai noi, astia care suntem aici de la inceputuri, noi am tras, am ajuns undeva, stim sa apreciem adevarata masura a lucrurilor. Noi stim ca succesul nu vine peste noapte. Noi stim oricum mai bine decat tine ca trebuie sa tragi ca sa ajungi undeva. Iar voi - generatia asta tanara - asteptati pica para malaiata si cand nu pica fructu’ dati bir cu fugitii. Ce de superficialitate! Tocmai tu, junioare, care noi te-am corcolit si te-am tinut in palma si te-am dadacit si ti-am vandut pe tava meseria, bratara de aur... Hehe, ai sa vezi tu, prietene... Noi am fost ca tine, tu ca noi o sa fii si atunci o sa vezi!

O alta bucata din companie si-a indesat rasetele pe la colturi. Frustratii momentului care s-au bucurat ca pushtiu’ a luat initiativa si pleaca: uite dom’le, ce gest maret, uite cum protesteaza el fata de nedreptatile la care suntem noi toti astia supusi. Hehe, gata, incet incet le pleaca oamenii buni. Ei las, ca de maine ma apuc si eu sa imi caut si scap i eu de aici.

Habar nu am daca asta era cu adevarat in mintile unora din jur, dar pot sa pun pariu ca nu sunt foarte departe de adevar.

(Paranteza: Adica asa se intampla de fiecare data cand se mai duce cate unul. Nu ati vazut? Este un pattern. Oricine pleaca lasa in urma cel putin doua categorii de frustrati atarnand pe birouri:

1. frustratii cei care gandesc ca recunostinta e floare rara, ca omul te lasa balta exact cand nu trebuie, ca pleaca exact cand te asteptai sa culegi roadele investitiei de timp si de bani si de nervi pe care cu abnegatie de sef exemplar le-ai depus la altarul relatiei voastre. Evident, aici intra managementul, superiorii directi, ‘directorii’...

2. frustratii ciudosi, cei care au pogonul de neumltumiri adunate in desaga, marii exploatati, victimele eterne. Adica aia care raman in urma, la acelasi birou de care sunt satui, cu aceeasi munca plicticoasa, aia care se lamenteaza, se vaicaresc, se auto saboteaza vreme indelungata, aia pentru care a face un CV este capat de lume.. (acuma... eu stiu ca voi soca, dar ‘aia’ suntem noi de multe ori, no matter the exceptions...).

Inchis paranteza.)

Cu George, povestea a fost cu atat mai interesanta cu cat, dupa ce ca era j-u-n-i-o-r, ne-a anuntat ca se retrage pentru a-si face el, de capul lui, un business privat. Adica nu pleca la alt patron. Copilasul nostru isi facuse firma si lua viata in piept de-a dreptul. Care piept, mai Georgele mai, nu vezi cat esti de firav?! In ciuda tuturor, el si-a vazut de drumul lui, noi, fireste, de al nostru...

Si anii s-au scurs. Din cand in cand mai aflam despre el, la reuniunile ‘de clasa’ - ca daca tot ne-am avut ca prietenii la serviciu, ne mai si vedem din cand in cand. Si asa mai aflam de Georgica - si-a facut intr-adevar business-ul lui, ii merge binisor, el cu treaba lui, acolo, noi cu a noastra. Ba la o bauta din asta a venit chiar el, in persoana, la fel de copilandru ca, deh, or fi trecut peste el anii, dar au trecut si peste noi.Cum spuneam... noi ca tine am fost, tu ca noi o sa fii, mai George mai... Si el tot modest, nu s-a laudat, nu si-a strigat nici fericirea nici nefericirea, dar i se citea entuziasmul in putinele vorbe. Deja il priveam cam din cealalta perspectiva: uite frate, el de capul lui, noi tot la patron. O fi stiind el ceva de nu se da batut.... Era ceva ca isi mentinea business-ul pe linia de plutire. Adica era de apreciat baiatul.

Acum 2 luni, o noua reuniune, mult mai putini decat altadata. Georgica nu apare. Si toata lumea isi trece in revista amarul. - Te-a maritat? - M-am maritat, prietene, m-a luat compania pe vecie. - Tu, te-ai insurat? - Si io, cu delegatiile. Am harem... multe si marunte, sa-mi ajunga... - Da' de George mai stiti mai ceva? Mai are mai magazinasul ala al lui, virtual? Mai traieste baiatul asta? Ala nu, ala nu... pana cand unu’ zice: - L-am vazut eu, cred ca ii merge bine, conducea o masina benogasa. Aha, a crescut copilu’... -Hai sa il sunam mai, poate vine sa ne vedem. Pun mana atunci si acolo pe telefon si ma lansez emotionata ca o sa il aud pe copilu’. Si suna, suna, suna... Abonatul nu raspunde. - Eee, Georgic-al nostru e greu de gasit. Las’ ca poate suna el inapoi. N-a sunat.

Azi dimineata, deschid Capitalul. Ce mi-o fi venit, nu stiu, ca nu l-am mai deschis de luni intregi. Si rasfoiesc a lene asa... o pagina - balarii. A doua pagina - balarii. Pe la sectiunea de IT, articol mare de coperta: Primul milion de euro facut dintr-o republica virtuala. Ha ha! Ia sa vedem ce zic astia aici: Un tanar de 26 de ani din Bucuresti a intrat in randul milionarilor in euro la numai sase luni dupa ce a lansat un joc de strategie online, care le ofera utilizatorilor faima si putere virtuala. Ia uite frate! Uite si tu ce face pushtimea in zilele noastre! Si ma apuc sa le citesc asta in gura mare colegilor. Si toti: Whoa! Whoa! I-auzi frate... Si in timp ce ei se mirau, am si eu timp sa cobor privirea pe pagina... la ditamai poza cu tanarul de doar 26 ani... Si mi se taie respiratia, efectiv. Si nu cred ca mai e nevoie sa continuu, puteti voi sa cititi aici.

Mai am vorbe doar de epilog:
Simt nevoia sa tac si sa invat prieteni. Asta simt eu nevoia sa fac acum.

OK - o sa ii dau un sms, o sa il felicit si o sa ii zic ca e maret. Jos palaria! Si asta o fac cu zambet sincer pe buze, ca vorba aia - ce vina are omul ca are doar 26 anisori?! Si ca el ca mine nu o sa fie niciodata?!

12 Comenteaza:

Anonim spunea...

offf, draga mea Andreea!

Ai deschis o pagina tare draga mie si citind am retrait acele momente. Cat despre George, numai de bine! Sa-i mearga biiine, si mai bine, sa fie fericit si iubit pentru ceea ce este nu pentru ceea ce are.

Afland de "tragedia" (=)) ) prin care trece am vrut sa-l sun si sa-l consolez dar m-am gandit sa aman momentul pentru o zi in care cred, cu adevarat, ca el... George, n-o sa fie niciodata ca noi (nu numai ca tine) :))

Il salut de aici ca poate-si face, omu', dosar de presa si da peste tot ce se scrie aici... :)

Va imbratisez cu drag, ElenaB.

Simply Red on 21 mai 2008 la 16:51 spunea...

Draguta mea ElenaB. SAU Dear Anonimus lady :o))

Eu propun sa il sunam si sa ne oferim serviciile. Putem sa ducem si noi o parte din 'tragedie'. Uite, de exemplu eu as putea sa preiau vreo 20% din ea. Cred ca asta as putea sa o duc... :o)

Simply Red on 21 mai 2008 la 16:52 spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Simply Red on 21 mai 2008 la 20:29 spunea...

Black, ar trebui sa te implici mai activ in educatia copilului :o). Sa nu mai piarda noptile cu virtualitati inutile...Desi, isi pierde George utilizatorii si noi nu vrem. Ai vazut, m-am oferit s apreiau din 'tragedie'. :o)

Personal, nu am inteles si nu voi intelege niciodata febra asta viciata a jocurilor pe calculator - de oricare ar fi ele. Am jucat o singura data ceva, parca ii spunea Civilisations, m-a prins de am stat o noapte intreaga sa pun e picioare o comunitate de pithecantropusi, dupa care mi-am dat seama ca NU VREAU sa pierd timpul asa. Si asa il pierd cu o mie de alte prostii. Asta mi-ar mai lipsi!

Dar, exista si the other side of the story: poate trebuia sa fiu mai atenta. Sa speculez oportunitatea, ma alegeam si eu cu vreo 'tragedie' din asta. O fi tarziu?! Hihi...

Simply Red on 21 mai 2008 la 21:23 spunea...

Mondenii? :o)) Daca o nimeresc, imi trebuie premiu. Ca e la marele ghici...

Anonim spunea...

...ce probleme aveti si voi! Puneti mana la munca si nu va mai vaicariti atat! Nu cunosc nici un miliardar cu atitudine de ...plangacios!

Simply Red on 22 mai 2008 la 09:16 spunea...

De fapt faceam si noi o pauza. In rest, atitudine de miliardari sadea! ;o)

Anonim spunea...

black prietene... sa-ti dau formula de calcul a "randamentului"?... din moment ce "timpul" este pierdut pe "business-ul" altora... nu mai este "timp" de produs ...primul milion!

Alia on 22 mai 2008 la 11:22 spunea...

eu am un om din asta care a aparut recent in ZF(pt a doua oara :D) sunt mandra de el nevoie mare pentru ca e cel mai bun prieten al meu. cand vreau sa il laud altora... imi rad in fata spunandu-mi ca vai aia e afacere? unde e responsabilitatea sociala? ceva mai high class nu putea sa faca?...
acum sincer... daca omului ii vin banii inseamna ca o face totusi ceva ce prinde la public si ca a avut capul si puterea sa ajunga acolo.

Simply Red on 22 mai 2008 la 11:25 spunea...

Alia, bine ai revenit! :o)
Si eu sunt tare mandra de George. Am senzatia ca toti fostii colegi pe care i-am anuntat sunt mandri -asta e o dovada ca am tinut unii la altii tare mult. Nu ii spun acum, ca si-o ia in cap de tot :o). Dar intr-o zi o sa ii spun. Stii ce ma rog? Sa mai conteze si pentru el :o)

Anonim spunea...

Super articolul tau! Si scris ca la carte!

Simply Red on 26 mai 2008 la 09:04 spunea...

stash >> Multumesc! Mai ales ca vine din partea ta, sunt onorata!

Trimiteți un comentariu

Blog Widget by LinkWithin

Pur si simplu...

A person is never so empty as when he is full of himself.

Persoane interesate

 

Copyright © 2008 Green Scrapbook Diary Designed by SimplyWP | Made free by Scrapbooking Software | Bloggerized by Ipiet Templates