20 apr. 2008

Tri tri, tra tra, tru tru...


Un cintezoi isi canta fericirea in fata apartamentului meu de pe la 5 dimineata. Se vede ca a venit primavara cu adevarat, pentru ca m-am trezit dis-de-dimineata si am deschis fereastra, imi place tare mult sa imi fac somnul de zori in boare de aer rece. Si cintezoiul... galagios nevoie mare. In prima faza, m-a cam dat peste cap. Tot incercam sa revin la visul de peste noapte, sa ma cufund in amorteala de dupa si de dinainte de alt somn. Cintezoiul nu si nu. Tri tri, tru tru, tra tra... M-a cucerit cu voiosia lui. Am stat pret de cateva clipe si l-am ascultat fara sa ma mai impotrivesc zgomotului. Ma gandeam: oare ce spui tu acolo? De pe ce cracuta ne canti asa voios cu noaptea-n cap? De ce griji te plangi sau ce iubire strigi in gura mare? Si tri tri, tra tra... cu gandul la trilul lui... am atipit din nou.

Cand m-am trezit, primul gand a fost la el. Soarele deja sus pe cer, frunzele copacului meu drag mangaiau intr-o miscare lina fereastra, lasand din cand in cand cate o raza de soare in dormitor... Cu tot cartierul semi trezit la viata, un caine lalaind aiurea in coltul blocului, mii de vrabiute galagioase si alertate acoperind zgomotul departat al orasului... nu am mai dibuit cintezoiul.

Cred insa ca ii place pe la noi, fiindca acum sunt la cafeluta si el a revenit. Ce incantare! Iaca un cadou frumos de Florii de la un cintezoi incapatanat de vesel.. Hihihi...

0 Comenteaza:

Trimiteți un comentariu

Blog Widget by LinkWithin

Pur si simplu...

A person is never so empty as when he is full of himself.

Persoane interesate

 

Copyright © 2008 Green Scrapbook Diary Designed by SimplyWP | Made free by Scrapbooking Software | Bloggerized by Ipiet Templates