30 mar. 2008

Leapsa cu mesaje muzicale


M-am trezit dimineata si mi-am sorbit cafeluta intr-o superba duminica de primavara preluand amuzata, din proprie initiativa, o leapsa de la Irina, femeia simpla, al carei blog il citesc cu regularitate. Si de la amuzament am ajuns din nou la concluzia ca nu exista coincidente in viata. Prea multe mesaje ingramadite pentru cele 19 intrebari de mai jos.

Jocul a fost urmatorul:
1. Put your music player on shuffle.
2. Press forward for each question.
3. Use the song title as the answer to the question even if it doesnt make sense. NO CHEATING!
4. Tag 5 people
5. Bold the questions and with the answers, give your own comments on how it relates to the questions.

Si iata rezultatele

1. How are you feeling today?
Depeche Mode - The love thieves
Eh... ce comentariu sa pun aici?! Iubiri, martiri, sacrificii... Sa mai comentez?! :o)

2. Will you get far in life?
Mika - My Interpretation
Aici am inceput sa zambesc...

3. How do your friends see you?
Florin Chilian - Chiar daca...
Confirm, cel putin unul din ei asa ma vede :o). Totusi, cam trista viziunea. Mai prieteni... ce-i cu voi?! :o)

4. Will you get married?
Curtis Singer - You're all that matters to me
Sa concluzionam ca da. Nu?! :o)


5. What’s your best friend’s theme?
The Fray - Without reason
Principessa – you’re the one to judge :o)

6. What is the story of your life?
Phil Collins - Do you remember
Ah, fir-ar sa fie de ancore din trecut... Sunt pe situatie, ma gandesc foarte mult la acum, vizualizez un viitor frumos, o sa fie bine. The story of my life is nice.

7. What was high school like?
Morcheeba - Washed away
Even if we don't succeed / No worries for you and me / Even if we don't agree / No worries for you and me...
Viata de liceu, ce-i mai frumos decat asta, ca grijile erau atunci drame existentiale si astazi sunt doar un motiv de zambet in coltul gurii?! :o)


8. How can you get ahead in life?
Morcheeba (feat. Bradley) - Run Honey Run
Pai uite cum pot sa merg mai departe: So run honey run, and hide in the wind / And never stop to look inside your mind. Mi se pare incredibila 'coincidenta'.


9. What is the best thing about your friends?
The Platters - Unchained Melody
Cat m-am bucurat de rezultatul asta! Deja cred in intamplarile din dimineata asta. Imi iubesc prietenii. Scot din conctext ideea de 'lust'. Pur si simplu tin la oamenii din jurul meu si ii apreciez pentru ceea ce sunt, cu bune si cu rele. Am nevoie de ei. I need your love / I need your love / God speed your love to me.

10. What is in store for this weekend?
Frankie Goes to Hollywood - The power of Love
Hmmm... No comment. :o)

11. What song describes you?
Kaiser Chiefs - Ruby
Aaaa... interesant. Cel putin interesant.


12. To describe your grandparents?
Ravin - Wish you were here
Incredibil, rezultatul asta mi s-a parut incredibil. Gandul la bunica mea...
Like waves to the shore heart of the ocean / The star high up all, part of the sky, / Now I dream to you, / I dream of a river, / A water so blue, / Wish I could live there, / Wish you were here…/ Wish u were here… / Like the air that I breathe, You’ll always be there, / The wings that I need, / And I wanna fly.

13. How is your life going?
Duran Duran - Ordinary Life
:o)))) Corect! :o)))

14. What song will they play at your funeral?
Chicago - You're the inspiration
Ei da, daca ai mei copii si urmasi asta vor crede, inseamna ca nu voi trai degeaba. Hai sa trecem repejor la urmatorul context...

15. How does the world see you?
Beverly Craven - Promise me
Sunt o Varsatoare visatoare, dependenta de de oameni si de afectiune. Daca pot spune ceva cu tarie este ca in general imi pasa de cei din jurul meu. Asta cred ca se vede. Pot fi reliable. Foarte motivationala melodia, in acest context. Mai ales ca in ultima vreme ma gandesc la ce ar insemna sa renunt la tot ce am si sa ma inscriu intr-un program de voluntariat pentru sprijinul femeilor din Africa, Asia... ma rog. E doar un gand, cineva mi-a propus asta si a aprins niste beculete in mintea mea ratacitoare prin ale lumii cotloane.

16. Will you have a happy life?
The Platters - Twilight Time
Ei... alta surpriza placuta. Will i have a happy life? I already do! :o) Si cu asa melodie... Deep in the dark your kiss will thrill me like days of old / Lighting the spark of love that fills me with dreams untold / Each day I pray for evening just to be with you / Together at last at twilight time / Together at last at twilight time.

17. Do people secretly lust after you?
Metallica - Nothing Else Matters
Hihi. Pls don't keep that a secret anymore. :o)

18. How can I make myself happy?
Skillet - The older I get
Din nou, incredibila 'coincidenta'. Mai explicit decat atat... nici ca se putea.

19. What should you do with your life?
Wilson Philips - You Won't See Me Cry
Chiar din titlu e evident, nu? :o)

Preluati ideea stafetei daca vreti. Incercati. Sunt convinsa ca cel putin cateva intamplari va vor da de gandit. Muzica pe care o ascultam este cea cu care rezonam, ne reprezinta. Iar in viata nu exista coincidente, tot ce ni se intampla apare cu un scop si totul depinde atat de mult de cat de inspirati suntem in a intelege mesajele ce ni se desfasoara sub privire, zi de zi. Astazi am vanat mesaje. Nu stiu cat de relevante sunt sau nu, eu cred in marea majoritate din lista de mai sus. Chiar sunt usor amuzata de cat de la indemana sunt unele dintre ele. My life is brilliant, my love is pure.. :o))

26 mar. 2008

My dream match


Am un motiv in plus sa ma rog la toti sfintii ca Romania sa bata in primul meci de la Euro 2008. Fix in acea seara trebuie sa creem o atmosfera de super distractie pentru niste clienti, intr-un eveniment ce se vrea si el memorabil pur si simplu pentru ca... nu te joci cu memoria clientului. Never ever, no, Sir!

Asa s-a nimerit in calendar: pe 9 iunie trebuie sa facem, intr-o vagauna de munte romanesc, un eveniment pentru 'niscaiva' 150 clienti din cei foarte importanti. Dintre ei, 90% sunt barbati, iar dintre acestia, probabil tot atatia microbisti.. Si Romania joaca in primul meci din Grupa cu... Franta.

Va suna cumva vreun clopotel? In mintea mea e o salba de clopote ce bat a ingrijorare. Si ma amuza ironia situatiei. Pentru ca:

1. daca batem, personal nu cred ca ar trebui sa bagam un banut in plus pentru atmosfera. Se creeaza de la sine, cu euforia si nebunia specifice noua. Nu stiu de unde le scoatem, dar avem atata naturalete in a ne distra cand bate Romania, incat as miza pe spontaneitate memorabila cam... 100%. As putea sa imi iau concediu de pe acum in timpul evenimentului asta.

Daaaaaaar, asta-i de fapt Planul B. Suna clopotnita in mintea mea, bate a pericooool: ding-dong-ding-dong!!!!

2. Daca mancam bataie, e j-a-l-e. Moralul lor aluneca la kilometri adancime si nimeni nu ii mai scoate din depresie pret de zile, luni, ani... Dupa caz. Ca sa plece clientul multumit si fericit tocmai de la evenimentul nostru, ne trebuie un plan A de o perfectiune.. perfecta :o).

Ma simt ca la pariuri si pronosticuri. Ma gandesc la cote. In pariuri sportive, cotele reflecta procentajul probabilitatii ca un anumit rezultat sa fie atins. Cu cat cota este mai mica, cu atat rezultatul este mai previzibil de a fi atins. Exista cote zecimale, fractionale, fluctuante, cote live....Se fac pariuri simple, combinate... E treaba serioasa acolo.

Nu si cand spui Romania – Franta la Euro 2008. Nu si cand spui de un meci ce se va desfasura in timpul cinei festive din evenimentul nostru, ca alta ora de inceput de meci nu putea sa fie decat 19:00. Va dati seama? Ce sanse sunt sa ii batem noi pe francezi? Ding dong ding dong diiinnng doooonnng... Almost z-e-r-o?! :o)

Cum distrezi un om distrus? Cum distrezi 150 suporteri tristi? Why me? Why then? Why France? Jiiz.. ce imi plac provocarile astea. Priceless for my stress factor. :o))

Elvetia - In Zurich (3)


Am plecat in Elvetia intr-un scouting, in avant-premiera unui eveniment ce se va desfasura acolo, cu ocazia Campionatului European de Fotbal. Am vazut Zurich, Lucerna si Berna. Aveam si alte locuri pe lista de ‘must’ – St. Gallen, Lausanne, Geneva, Neuchatel, Interlaken, Jungfaujoch – dar nu am reusit sa ajungem. In mod cert nu va voi spune despre muzee, puncte de atractie turistica si cine stie ce locuri pe care le-ati putea gasi in orice pliant. Nu asta a fost experienta mea.

Mai degraba va spun despre ce am facut si pe unde mi-au umblat pasii.

Chiar daca aici am ajuns si de aici am plecat, nu am stat foarte mult in Zurich. Am vazut Crowne Plaza si Senator, doua hoteluri in care am stat in doua nopti diferite, in cele mai diferite conditii cu putinta. Au mai fost si cateva restaurante, contactul cu ‘swiss gourmet’ - raclette, si – din nou – cu oamenii.

La Crowne, camere proaspat renovate, in stil modern, minimalist. Dar vai.. vai... vai ce mici! Atat de mici incat au furat un colt de camera sa faca baia. Si atat de tare au tinut la estetic, incat baia era desavarsita, dar nefunctionala. Clanta usii de la baie era de fapt o mare gaura, neacoperita. Intimitate fonica si vizuala = z-e-r-o. Probabil cine merge la Crowne sta numai in regim de single, dar cum in cazul nostru s-a mers pe dubla... imi permit sa cred ca exista si exceptii. La care ei nu s-au gandit si rau au facut, as zice. Pen’ ca asa mi-a ramas Crowne in amintire : hotelul cochet dar stramt si incomod. Am trecut din fericire peste acest soc pentru ca – doua femei responsabile fiind – ne-am privit in ochi si ne-am inteles pe deplin nevoile. - Ignore my presence cand vine vorba de baie. - Daca e must, e o placere! :o)

Dupa cazare si faza cu ‘long espresso’ si cu ‘huge is normal for Germans’... am cautat un restaurant cu specific elvetian. Si am ajuns in Adler, undeva pe o straduta in orasul vechi. Si am vazut ce inseamna sa vrei sa fumezi intr-o natie de nefumatori. Mi s-a explicat ca pot fuma ‘dupa ce mananc’, prin bunavointa sefului restaurantului. Lucky me, mi-am zis vazand ce de compromisuri faceau gazdele. Si am fumat. Si am mancat o delicioasa supa de ceapa si un delicios raclette – una din specialitatile elvetiene – care vine cu o intreaga poveste pe masa.



Fotografia nu ne apartine, e doar pentru a va crea ceva senzatii in timpul lecturii :o) Mai intai de toate vine aparatul – un device, care se baga in priza si are doua puncte de incalzire, o ‘mini-plita’ si un ‘mini-cuptor’. Pe plita se pun bunatatile extra pe care le poti comanda – carne, sunca, carnaciori, legume. Sub plita, pe o paletuta mica, se pune branza feliata, care se consuma topita. Am primit si variate garnituri: ceapa murata (arbagic), castraveti murati, ciupercute, porumb. Tot separat, intr-un saculet textil extrem de simpatic, cartofi noi, copti in coaja. Si iacata procedeul : se pune felia de branza in paletuta, la incalzit. Pe plita se pune la fript accesoriul culinar pe care ti l-ai ales. Eu am avut carnaciori, Ioana felii de jambon. Cand branza se tpoeste, este ideala peste cartof, cu garniturile acre de mai sus garantez senzatii sublime :o). Mi-a placut raclette. E buna mancarea asta pregatita personal, bibilita, combinata, dar in acelasi timp cum nimic nu impune un cod formal, o tinuta, cine stie ce cunostinte speciale sau tacamuri pretentioase. Mi se pare ca ii reprezinta. La fel si fondue (o sa scriu despre asta odata cu Lucerna).

Despre hotelul Senator de p-a-t-r-u stele nu va pot spune decat atat: lousy. Atata vreme cat intr-o camera single patul este pus fix in usa iar baia e de fapt o mica cusca... ce 4 stele? Unde? Pe cer poate! In vise! :o)

Sa revin la oras... cu o poza care de asemenea nu ne apartine. Nu am ajuns departe cu pasii, deci nu am mare lucru a prezenta, dar va pot povesti.



In ciuda fotografiei de mai sus, eu am vazut si blocuri banale. Exista si o idilica zona veche (din care nu am inca poze), ce imi aduce aminte de Oradea cumva, au magazinase la tot pasul, banci la fiecare colt de strada, biciclete, multe nationalitati ce se vanzolesc in timpul zilei... De la 7, 8 seara in sus se lasa linistea in oras. Cele mai importante puncte de atractie raman raul Limmat si lacul Zurich, pe malurile carora se intinde orasul. Lacul este curat si maiestuos - are o suprafata sa de 88 kmp, deci huge, again! De altfel relieful variat si vecinatatea peisajelor montane sunt atuul numarul unu al tarii, peste tot unde am ajuns am admirat piscuri inzapezite. Am vazut pentru prima oara paduri de brazi argintii si zone de pasune inimaginabil de mari pentru o tara atat de mica... La un moment dat ne si intrebam: oare nu cultiva nimic pe atata amar de suprafata? Pai cred ca importa ce au de importat si... exporta ce au ei mai bun (ceasuri, branza si ciocolata) si uite asa isi fac veacul intr-o neutralitate nestingherita, sustinuta de valoroasele conturi si dobanzi ale bancilor elvetiene.

Pe langa ca e considerat centrul industrial, financiar si cultural al tarii, orasul mi-a dat impresia de centru corporatist si rece, in ciuda stilului arhitectonic preponderent clasic, vechi. Am vazut doar 3 blocuri mai semete, dar nenumarate cladiri de birouri grupate in zone limitrofe, oameni grabiti spre birouri dimineata, traffic jam in orele de peak (nici gand insa de ceva similar cu Bucurestiul, no way dears!) si blocuri blocuri blocuri.

Swiss 'sky-scrapers'...


Cam ca in Militari, asa... :o)))))



O statie oarecare de tramvai...


Informatie la discretie



In gara...




Zurich mai inseamna si Bahnoffstrasse. Milioane de magazine. OK, exagerez. Zeci. Dar parca sunt milioane, la fel ca si preturile. Le-as exprima in milioane de-as putea. Zara? You kidding?! Nu m-am putut atinge de nimic. Peste preturile in Euro erau lipite etichete de o schioapa in CHF. H&M mai scump decat in alte locuri (cat de dor imi e de perioada reducerilor la H&M... ah, ah! :o). Numele mari, toate prezente. Ioana cauta disperata un Burberry’s. De avut, aveau, dar nu l-am gasit noi.








El isi astepta stapana. Incredibil cu cata rabdare, nimic nu i-a distras atentia pana ce tipa nu a iesit din magazin...





Cam atat din Zurich, mai jos cateva fotografii din nordul tarii, un sat in care am ajuns cu totul intamplator pentru un pranz fugitiv, in timp ce ne grabeam cu treaba spre o fabrica de-a noastra de acolo. De prin Würenlingen cel mic si pustiu... dar curat si elegant. Asa e toata Elvetia provinciala. Mai mare dragul!













Next here: Lucerna.

24 mar. 2008

Elvetia – Transportul public (2)


De nota 10. Si asta inca de la aeroport. Pardon, din avion. Am plecat cu o blagoslovita de amigdalita, in avion mi-a fost parca mai rau, aveam frisoane si am cerut cel putin 4, 5 ceaiuri calde. Stewardul a fost extrem de dragut, no extra charge for tea, chiar mi-a oferit o perna si o patura. Am reusit sa dorm o buna bucata de vreme, astfel ca la aterizare ma simteam chiar mai bine decat m-as fi asteptat.

O alta supriza: bagajele au ajuns inaintea noastra pe banda. Iar noi, romanii, am ajuns ultimii la banda. Marea majoritate erau deja pe drumul spre iesire cand noi – aparent grabiti – ne asezam la ridicare de valize.

Tot la aeroport constatam ca nu exista doar un simplu centru de informare cu privire la Elvetia. Acolo este de fapt un stand imens din care iti poti lua carti despre Elvetia, toate gratuite: Orasele Elvetiei, Bucataria elvetiana, Vacanta cu familia in Elvetia... Carti. Nu pliante, nu fluturasi, nu revistute. Carti oferite gratuit, la libera alegere a turistului. Nici nu vreau sa imi imaginez cat costa sa le produci. Las’ ca au si paduri nesfarsite, nu le lipseste materia prima pentru hartie, dar impresia inca de la inceput a fost de nota 10.

Tot din aeroport: absolut toate bordurile, treptele, trotuarele sunt impecabile si au spatii speciale pentru traversat cu trollere. Imi caram valijoara si ma gandeam la supliciul din Portugalia, surata noastra latina, cand mergeam pe trotuare pavate cu piatra cubica carand dupa mine un geamantan pe roti ce cantarea bine catre 40 kilograme, in timp ce in spate aveam o alta geanta, un rucsac si ‘poseta’ burdusita cu tot felul de nimicuri cumparate din mall-urile lusitane, Colombo si Vasco da Gama. Ha! Pe langa experienta de atunci... Elvetia = parfum!

Cand ne intrebam mai tare cu ce si cum ajungem la hotel, vine solutia: statii speciale pentru hotel bus-uri. Marile hoteluri trimiteau cu alte cuvinte shuttle bus-uri la fiecare jumatate de ora pentru a-si ridica clientii inca din aeroport. Intr-un curent si un vant ingrozitor, am asteptat cuminti, cu amigdala in vant, sa ne vina autbozul. In statie, toate informatiile de care aveam nevoie: ce scrie pe autobuz, la ce ora vine, numere de telefon, tot. Din pacate au venit 3 de la alte hoteluri, al nostru nu. Cand intr-un final am vazut unul, nu a oprit sa ne ridice. A disparut dupa colt in ciuda semnelor noastre disperate. Am ramas in curent cu un gust amar si mai tarziu l-am ‘turnat’ pe sofer la receptie, spre socul absolut al doamnei care a si inregistrat vorbele noastre. - Thank you, I will report that to our management. - Thank you too! i-am spus, cu gatul prastie.

Cand ne-am urcat in taxi pentru a parasi totusi aeroportul mi-a dat prin cap sa verific ce scria in ghidul cumparat de Ioana din Romania. ‘In Elvetia, taxiurile sunt scumpe. Un drum de la aeroport in centrul orasului va costa intre 40-50 CHF.’ Am stat cu ochii fix pe aparat. La final, am platit 48.- (asa marcheaza ei francii elvetieni, nu am aflat inca de ce). Plus 2.- tips... a fost exact ca in ghid. Bun ghid!

Mai tarziu, cand am platit 3.9.- CHF pentru un drum cu autobuzul in Zurich, am inteles de ce spuneau ca taxiurile sunt scumpe. Pretul amigdalitei mele s-a cerut platit insa :o).

In peregrinarile ulterioare, am constatat ca in fiecare statie de autobuz exista un aparat automat, harta orasului, traseele, orele la care ajunge autobuzul in statie... totul. Si daca nu te descurci, exista intotdeauna elvetienii. Pe noi ne-au ajutat din capul locului, pentru ca nu aveam monede. Ca o ciudatenie pentru aceasta tara, automatul de bilete nu functioneaza decat cu monede. Daca banii sunt la rang de mare putere, pentru ca totul este scump in Elvetia, fara maruntis nu faci nimic! Aveau ei insa si nu ne-a fost greu sa schimbam bancnote pe monede ori de cate ori am avut nevoie. Ei aveau maruntisul, noi aveam tupeul... asa ca ne-a iesit de minune!

In nenumaratele noastre interpelari, am mai ajuns la o concluzie: oamenii astia nu isi cunosc orasele. Intrebam de strazi pe care le descopeream ulterior si le vedeam drept mari, principale, iar ei dadeau din cap nestiutori. Unde este Heinrichstrasse? Cine? H...strasse... Nu cunosc. Hotelul Crowne Plaza? Hm... Nu cunosc... In 3 cazuri din 5, oamenii nu stiau ce sa raspunda. Noroc ca am dat si de cine se pricepea, intotdeauna.

Legat de transport, cred ca in capul listei se afla infrastructra de cale ferata. Trenuri rapide, prompte la secunda, mereu disponibile din orice loc pentru orice destinatie te pot duce unde nici nu gandesti cu gandul. Merg repede, nu fac zgomot si mai ales, sunt libere si c-u-r-a-t-e. Totul este civilizat in gari, oamenii linistiti in trenuri, nu se fumeaza, toaletele sunt impecabile, orele respectate cu sfintenie. In Elvetia, o secunda te poate costa mult, dar nu foarte mult. Daca ai ratat trenul acum, sansele ca peste jumatate de ora sa plece altul din aceeasi gara sunt foarte mari.

Intr-o tara pe care o parcurgi din nord spre sud si din est spre vest in maximum 3 ore, trenurile formeaza o retea incredibil de bine pusa la punct. Se merge cu trenul la serviciu, se merge cu trenul la munte, din capitala la tara, de la tara la... si mai la tara, peste tot.

Toata organizarea asta costa insa. Cea mai lunga calatorie pe care am facut-o a fost Lucerna-Berna-Zurich si ne-a costat 51.- CHF, adica 45 EUR, adica aproximativ 170 RON. Cred ca in Romania, cu banii astia, ajungi... in Budapesta :o). One way ticket, ce-i drept.

Partea buna ramane totusi eficienta sistemului si disponibilitatea informatiilor din orice punct te-ai afla. Iti poti cumpara bilete din orice gara, pentru oricate destinatii doresti, pentru 24 ore, saptamanale, exista abonamente, carduri cu reducere pentru cei ce stau mai mult de o luna in tara. Orice este la indemana daca esti curios sa afli. Si cand spun la indemana.. ma gandesc la display-urile cu informatii aflate la tot pasul: in hoteluri, in gari, la centre de informatii, in mall-uri, peste tot.

Ca o dovada ca niciodata nu este suficient de aglomerat cat sa stai in picioare, biletele nu se dau niciodata cu locuri. Poti opta pentru clasa 1 sau a 2a, dar nu e nevoie de mai mult. Ma gandeam la ororile din personalurile noastre. Ma gandeam la ce inseamna sa bati un drum pana la Dorohoi. Of... of!

Ca sa finalizez cu transportul, ar trebui sa mai adaug cateva lucruri despre masini si... biciclete.

Masini... nu am vazut cine stie ce. Nu ca m-as pricepe foarte tare, pentru ca nu ma pricep, dar nu am vazut. Vorba Ioanei: ‘cred ca am vazut un jeep la un moment dat’. Au parut un popor care nu pune mare pret pe luxul pe 4 roti. Conduc foarte linistit si organizat, se acorda prioritate trecatorilor inainte ca acestia sa puna piciorul pe trecerea de pietoni. Am trait acest sentiment cand masinile din stanga mea s-au oprit pana sa ajung la marginea trotuarului, m-am simtit de parca mi s-ar fi facut o mare, mare favoare. Ce-i drept... nu am vazut multi pietoni sa treaca pe rosu, chiar daca nu erau masini pe strada. Firesc: respectul este o chestiune reciproca, always and forever.

Elvetienii sunt biciclisti. Exista locuri de parcat bicicletele speciale, la tot pasul :o). Si sunt acolo biciclete cu sutele. Din nou – o tara cu dimensiuni liliputane. Isi permit probabil sa parcurga multi kilometri pe bicicleta. Si asta e foarte bine pentru ei (si pentru ochiul nostru, ca prea multi frumosi si atletici sunt acolo ca sa nu te incante cate o ocheada ;o)).

Finalul acestui capitol va fi exact ca si finalul calatoriei, o poveste din avion, de la intoarcere. Intre puii de somn si snack-ul gustat cu pofta, am remarcat ca pe harta afisata pe ecranele din avion nu exista Bucurestiul. Am vazut marcate marile capitale eruopene, cand zburam deasupra Europei de Est am vazut Budapesta, Sofia, pana si Pristina, Kabul, mai la est... Bucurestiul insa nu. ‘Destinatia noastra finala’ lipsea cu desavarsire, dintr-o omisiune cel putin ciudata si cred eu, deloc intamplatoare. Eram intrigata. In timp, am inceput sa ma enervez. Traseul avionului nostru era marcat si pluteam cu sute de kilometri la ora peste culturi si civilizatii europene ca sa ne indreptam... spre nicaieri. Chiar suntem nicaieri? Cand am inceput sa mai si vorbim despre asta, m-am enervat si mai tare. Am auzit pe cineva din spate, un tip zgomotos, spunand acelasi lucru: ce ma irita ca nu au pus si Bucurestiul pe harta Europei! Atunci m-am decis ca la coborare ii voi spune despre asta pilotului. Ceea ce am si facut.

Stiti cum e in avion. In general, pilotul sta in usa cabinei si da cu binetea la urcare, iar la final iti ofera un zambet, un multumesc si un bye bye politicos... la faza cu 'bye-bye' l-am prins. M-am oprit o clipa, si i-am cerut un minut. Soc total, ca se astepta sa imi vad de drum ca toti ceilalti, sa multumesc si sa plec in lumea mea.
- Excuse me, do you have a minute?
- Yes, please.
- Have you noticed that on the map you are showing us in the plain, Bucharest is not marked?
- Yesss.. (un ‘da’ usor mascat a uimire... stia, m-am prins. Chiar m-a durut sa ii vad zambetul din coltul gurii.)
- Don’t you think somebody should be aware enough to change that and make it right?
- Yesss.. (si din nou ironia din zambet...)
- So... right! I think so too. Thank you for a nice flight.

Si a tacut, ca si cand nu i-ar fi pasat. Dar l-am atins un pic. Doar un pic. S-a vazut ca nu i-a convenit. Ii inghetase ironia pe buze.
Si am pasit din avionul lui si am intrat in tara mea.

Voi reveni cu povesti din orasele in care am fost. Soon.

23 mar. 2008

Elvetia - Oamenii (1)


Deci, sa reincepem din nou iar si again cu niscaiva literatura :o). Ziceam ca o sa fie ceva literatura de prin Elvetia. Pai...

Nu am scris un jurnal in timpul vizitei in Elvetia. Mi-am zis ca ma voi baza pe amintiri. Si asta voi incerca sa fac... o lista cu amintiri. Am ajuns acolo pentru a patra oara acum, dar a fost prima data cand si cheful si meseria mi-au cerut sa deschid ochiul critic. Si zic ca l-am deschis. Cu Ioana Barosana si Sebi alaturi, i-am intors pe elvetieni pe toate partile, i-am analizat, i-am admirat, i-am certat, ne-am minunat de una, de alta. Mie mi-a placut. Mi-a placut mult tara, mi-au placut oamenii, politetea lor, ritmul calm in care isi traiesc viata, modestia, in ciuda banilor ce sigur zac in conturi. Mi-a placut tara asta.

Nu am poze acum, nu am fost 'in charge' cu aparatul foto, iar partenerii mei de calatorie mi-au promis abia pe luni ‘bunatatile’. Cred ca sunt superbe... mai ales cele din Lucerna. Eu sunt dispusa sa mai astept putin. Cred ca merita!

So, de prin ‘lista’ de calatorie, primul episod: oamenii.

O sa incep cu cea mai placuta parte. Mai frivola, ce-i drept, dar placuta... :o)
Cred ca Elvetia este – din ce am vazut eu pana acum - tara cu cei mai multi barbati ‘beton’ pe metru patrat. Incotro intorci capul, exemplare atletice, cochete si finute iti incanta privirea. Sunt mai toti inalti, bine facuti, cu ochi frumosi si cu scalpul aranjat. :o) Au si un aer intelectual, ceea ce... of course.. mareste gradul de placere pentru o simpla turista observatoare. Tinerii ca tinerii, dar cei mai grizonati sunt chiar speciali! Younger and older, deopotriva, arata bine bine bine. :o)

La polul opus sunt, desigur, femeile. O singura data am intors capul dupa o tipa, in Zara, in Berna. Si sunt tentata sa va descriu cum arata, ca nu degeaba am intors capul, dar ar fi nedrept sa creez o asemenea imagine. Si asta pentru ca pur si simplu femeile tinere din Elvetia mi-au lasat un gust amar. Si de mandrie nationala :o), ca ale noastre chiar sunt mai frumoase in comparatie cu ce am vazut. Prost imbracate, cheep, cu parul neglijent si neingrijit, nu mi-au atras decat priviri analitice, ridicari de spranceana si concluzii indoielnice. In nenumarate cazuri am vazut cupluri si intrebarea numarul 1 a fost... oare de ce sunt impreuna?! Ce a vazut la ea? Evident, nu sunt in masura sa raspund. In savoarea momentului mi-am permis sa zambesc usor in coltul gurii. Ah, ce rea sun! I know, I know. Da' suntem la analiza, da?! Si unde ati mai vazut voi femei dragute cand vine vorba de alte femei, ha?! :o)

La alt pol opus, doamnele mai in varsta. Tare cochete, elegante, rafinate. Incredibil cum femeile din paragraful de mai sus se pot maturiza atat de frumos, pastrand un aer natural si, in ciuda varstelor inaintate, o prospetime vizibila in aerul lor degajat. Arata a femei fara griji. M-am gandit la un moment dat: cred ca trebuie sa existe un prag brusc de constientizare la ele... daca tot nu am facut nimic pentru mine pana acum... ce ar fi sa incerc acum, la batranete?! Si iaca asa ni s-a infatisat privirilor: cele tinere si neglijente, cele batranele si cochetele.

Ca sa daram ce am scris mai sus, va spun ca in ciuda frumusetii lor si a constitutiilor mai mult sau mai putin atletice, elvetienii nu se dezmint ca descendenti din neamuri germanice. Daca este ceva ce am remarcat cu siguranta peste tot atunci acest lucru se traduce intr-o incredibila severitate a atitudinii, o raceala de marmura, priviri serioase si prea multa strictete. Discutam intre noi, in grup: parca nu stiu sa traiasca, sa se bucure de viata, sa mai si zambeasca din cand in cand. Probabil ca o fac, dar niciodata pe strada. Sau in restaurante. Niciodata cat sa ii vedem si noi, turistii. De unde si o imagine generala cam... de gheata.

Nu m-a mirat sa aflu ca rata divorturilor in Elvetia depaseste 50%.

Apropos de restaurante: tot Elvetia este tara in care am vazut cei mai multi oameni petrecand timp in restaurante si cafenele singuri. I-am urmarit: stateau singuri cu orele, nestingheriti, intr-o obisnuinta ce dainuieste cu siguranta in tara asta de ani de zile, de cand lumea. Este mai mult decat firesc sa iei cina de unul singur in restaurant. In cel mai nepotrivit caz, daca tot esti trecut de 50, 60 ani, te zgaiesti la turistele latine, zgomotoase si vesele. Which is bad for the image. Bad bad bad. Si totul e construit pe ideea asta: mesele in restaurantele elvetiene sunt pentru 2 persoane. La noi, masa standard nu are niciodata mai putin de 4 scaune.

Ca urmare, in clipa in care intalnesti o persoana extrem de amabila si zambareata, primul gand care ar trebui sa iti treaca prin minte ar trebui sa fie: de unde o fi imigrat aici? Adevaratii simpatici intalniti pe drum veneau din tari latine (Cuba, Italia, Franta). Si apropos de nationalitati, sunt foarte multi turci, albanezi si sarbi in Elvetia. Chinezii si japonezii sunt luati in ras mereu. Un prieten care ne astepta la gara mi-a spus: "folow the Japonese"!". Si ne-am gasit unde trebuia :o).

Apropos de imagine, m-a izbit curatenia generala, exemplara, perfecta. Intr-un singur loc am vazut gunoaie, in ultima zi, intr-un pasaj pietonal foarte circulat. Am gasit insa si o scuza: era foarte de dimineata, tocmai trecusera puhoaie in drum spre birou si spre scoli asa ca le-am gasit circumstante atenuante. Si stiu sigur ca pana la 9, 10... totul urma sa fie ‘aspirat’ in mod neasteptat.

La fel de neasteptat cum sunt de exemplu tonele de materiale informative pe care le ai la dispozitie in aceasta tara aproape integral automatizata. M-am gandit: cineva se ocupa sa creeze toate materialele astea. Si se vede asta, pentru ca au o imagine unitara, parca exista un national guideline, aceeasi paleta de culori, font size-uri, font face-uri... Totul este alineat, bibilit, gandit la detaliu. De regula: daca ai nevoie de ceva in Elvetia, nu e cazul sa iti faci probleme. Cel putin alti cativa inaintea ta s-au gandit la nevoile tale si au creat un material informativ, un afisaj sau o masinarie automata care sa te ajute exact cand ai nevoie.

Iti poti potrivi ceasul dupa mersul trenurilor, al tramvaiului, al autobuzelor. Au ceasuri p-e-s-t-e-t-o-t! Si toate ceasurile publice sunt marca Mondaine – un excelent mijloc de publicitate si promovare in masa.

Fiindca tot am fost cu treaba acolo, am urmarit foarte indeaproape cum este organizat sistemul turistic. Si am tras cateva concluzii, dar cred ca cea mai socanata e legata de patina si uzura pretutindeni remarcata in hoteluri. Am stat in 3 hoteluri, toate cu afisaj de 4 stele. Nu exista nici un fel de posibila comparatie cu Romania! Din cele 4 stele din hotelurile lor, cel putin 2 s-au pierdut cu siguranta undeva, pe lungul drum parcurs de la inaugurare si pana azi... Desi, am auzit o receptionera laudandu-se ca hotelul in care stateam abia fusese dat in folosinta cu un an in urma. Si holurile erau imbracate in gresie de 30 RON/mp pe Valea cascadelor, si patul unei camere single era pus fix in usa de la intrare, si pe holuri mirosea ca la Spitalul Municipal – sectia de neurochirurgie (cine a fost... stie de ce spun asta). Cand voi primi pozele va veti convinge cum si de ce. De retinut insa: un hotel de 4 stele in Elvetia echivaleaza cu unul de 2, maximum 3 in Romania. Si nu glumesc deloc cu privire la asta.

Ce mi-a placut: lcd-urile din camere :o). Si cum am primit noi un welcome message personalizat, direct de pe ecran, cand am intrat in camera. Welcome Mrs. XX - asta scria cu litere de-o schioapa pe ecran. Si nu am sa uit cum am avut noi posibilitatea de a ne uita la filme celebre selectand asta in meniul televizorului. Si cum am adormit dupa 5 minute, fericite ca am dat de ‘Escape from Alcatraz’ prin somn :o).

Si mi-au mai placut: baia cu usa de geam sablat de la Crowne Plaza. Nu exista nici un strop de intimitate acolo, dar era cocheta camaruta, ce-i drept. Tot acolo, micul dejun. Si painea cu seminte. Incredibil de buna!

Sa revin: exista o imagine generala usor ‘prafuita’. Cel putin asa apare ea in ochii unui est-european pus pe analiza si carcoteala. In realitate insa... nu cred ca sunt deloc preocupati de partea ‘glamour’ a ceea ce inseamna viata lor. Nici in vitrine, nici in magazine, nici pe strazi, nici in haine, pantofi, genti, nici in case – cel putin din cum arata la exterior. E la purtare casa veche, mobila veche, tocita, patinata. Cred ca in materie de ceasuri sunt foarte la moda. Si la bucatarie. se mananca bine in Elvetia, rafinat. Dar despre asta voi vorbi intr-un alt episod.

Am apreciat serviciile si in general comportamentul elvetianului. De la cel de rand, la cel cu functie publica. Politetea e la mare rang, si spun asta cu o mare admiratie, pentru ca mi-a facut placere sa discut cu functionarii din garile lor, dar si cu oamenii de pe strada extrem de rabdatori in a ne arata sau chiar a ne conduce pana la locurile pe care le cautam. Cum va spuneam, din loc in loc am dat si de simtul umorului.

Ajungem in Crowne Plaza. De sete si oboseala, decidem sa bem o cafea inainte sa iesim in oras. In bar, dam de un chelner foarte, foarte tinerel. Il vad ca sta bine cu privirea, e foarte ager, ne scaneaza de sus pana jos:
- Buna ziua.. .buna ziua.. bla bla
- Se poate comanda o cafea aici si sa o bem in lobby?
- Da...
- Acolo putem fuma, nu?
- Da...
- Ok.
- Ce fel de cafea vreti?
- Espresso.
- Scurt sau dublu?
- Lung.
- Lung?
- Da, lung. Cel mai lung pe care il aveti.
- Cel mai lung pe care il am?
- Da. The longest espresso.

Se chicoteste, sa zambeste. Peste 3 minute apare cu tava.

- Se intampla sa aveti cumva si un croissant?
La care omul nostru bulbuca ochii cat cepele si cu o voce aproape necontrolata intreaba in cel mai intrigat mod cu putinta:
- Croissanttttt?????!!!!!!!!!! La ora asta???!!!!!!!!

Pentru o clipa, noi amutim.
- Da, stiti, mi-e foame si mi-e pofta.

La fel de intrigat, da din cap si zice ca se duce sa caute. Revine cu o farfurioara si ne zice victorios:

-Ultimele doua pe care le-am gasit!
- Ah, wow, ce bine!

In timpul asta noi admiram un super, super mare si frumos ciobanesc german ce se plimba tantos cu stapanul, spre lift. El:
- Aha, a German Shepherd.
- Yes, very big. He’s huge. (chiar era u-r-i-a-s)
- But no, this is the normal size for us.
- Oh yes? You sure??
- Positive.
- Well, good to hear. We already know a lot about Switzerland from the first Swiss person we talk to.
- I am not Swiss. I am German.

Si s-a indepartat foarte tafnos, usor iritat si distrat de remarca noastra. Cum de nu ne-am dat seama ca NU este elvetian??! Pfui! Greseala mare! :o)

La final, pe nota de plata, ne-a pus doua inimioare de ciocolata. I-am lasat bacsis si pe moneda i-am returnat o inimioara. Ma intreb daca s-o fi prins de mesaj cu inima lui uriasa de german. :o))


Cam atat pentru un prim episod. Revin, poate chiar cu poze :o). Ioana si Sebi, you owe me that! :o)

16 mar. 2008

De prin ultima vreme


De renuntat sa scriu aici nu voi renunta probabil niciodata. Cred ca daca nu ar mai fi civilizatie, laptopuri, agende, bloc-notesuri, pda-uri si mai stiu eu ce alte bazaconii, ei bine, probabil as scrie pe copaci. Madam Crusoe :o). As scrijeli de exemplu: ‘azi s-au facut 5 ani de cand imi lipseste bloguletul meu si lumea gandurilor de acolo’. Hihi.

Serios vorbind, imi lipseste lumea asta. In ultimele zile am fost asa de ocupata incat nici e-mailurile nu mi le-am mai verificat. Imi place cand umblu pe coclauri cu delegatiile – trece timpul iute, sunt o harnicuta, albinuta, problem solver usually. Dupa cateva zile insa oboseala isi spune cuvantul si tanjesc dupa linistea casei mele, cat de comfortabil sunt eu cu macii mei de pe pereti si cu cartile mele, cu salatica mea, papuceii mei de casa pufosi, paharul meu de vin de seara, baile prelungite cu lecturi profunde... (Remarcati probabil ce simt acut al proprietatii am. :o))

Ieri de exemplu, abia asteptam sa ma intorc acasa pentru ca mi-era dor de cartile de pe noptiera. Am racit in delegatie, de fapt m-am captusit cu o frumusete de amigdalita, asa ca singurul lucru la care am tot visat de vineri seara pana sambata a fost scena in care, in pijamalele mele mov si pufoase, cu o canuta mare de ceai de menta cu lamaie pe noptiera, as fi putut sa ma afund sub patura si sa citesc pana m-ar fi cuprins somnul. Am si facut asta de altfel, desi ‘a citi’ e mult spus. Nu am reusit sa parcurg foarte multe pagini pentru ca am adormit. Si nici somnul parca nu a fost ce trebuie. Cand fac amigdalita ma doare tot corpul, fac temperatura si ma chinuie in vis cosmaruri de nebiruit, toate legate de job. Ih. Si dupa ce ca nu m-am odihnit, acum sunt iarasi cu valijoara pregatita, plec in Elvetia. Cu amigdalita cu tot, ca bineinteles ca nu a trecut. Ma rog, eu sper sa ii treaca la un anumit punct, poate ploaia si ninsoarea care se anunta prin Zurich, Lucerna, Berna saptamana urmatoare o sa ma ‘ajute’ ;o).

So: nu am nici un fir pentru acest post, am venit sa fac o mica incalzire, imi era dor. Cineva m-a intrebat zilele trecute: si.. ce vei face totusi? Ca daca nu mai scrii o bucata de vreme, lumea nu mai intra pe blog. Iti pierzi cititorii si atunci e ca si cum scrii pentru nimeni.

Raspunsul meu sincer este ca that’s my last worry. Niciodata nu am scris pentru mass audience. Daca chiar o sa simt lipsa cuiva pe blogul asta o sa va dau telefon de cate ori scriu ceva pentru mine si pentru voi. Sunteti mana mea de apropiati, asa ca nu risc plati suplimentare la abonament, nu aditionale... nimic in plus decat placerea de a va spune ca azi m-am simtit libera sa scriu cand am vrut, ce am vrut, cum am vrut. Si de a va cauta sa va spun.. ‘hei, prietene, vezi ca am scris despre discutia noastra de ieri’. Ca sa nu uitam ca a avut loc :o).

Va salut inainte de a zbura spre ‘Svitzera’. Ma intorc cu poze, promit!

PS: Dragut ca m-am oprit din orice inainte de a iesi pe usa... doar ca sa scriu aici, nu? E un semn ca nu sunt pierduta de tot... :o)

8 mar. 2008

Secret admirer?! Eu??!!!




Ce faci cand primesti un astfel de buchet printr-un curier misterios care nu mai aduce nici un alt semn, nici un card, biletel, nici un nume, n-i-m-i-c?!

Va spun eu: ramai masca. :o) Intai de toate pentru ca este evident ca ai un admirator secret, doi pentru ca... e secret. Ma termina misterele de genul asta. Trandafirii sunt superbi, catifelati, perfecti. Ce sa zic... traiesc the feeling of an uncertain romantic... something! :o) La max!

7 mar. 2008

Last lecture


Si uite cum am facut o pauza de 10 minute si m-am trezit cu lacrimi in ochi in mijlocul zilei.


Habar nu am


Ma gandesc sa renunt la blog, pentru ca... nu stiu de ce, parca nu mai simt.

Ma gandesc mult la asta, pentru ca nu mi-e foarte clar daca nu pot, daca nu mai vreau sau pur si simplu daca nu cumva renunt prea usor si din clipa in care o sa spun GATA, de fapt, o sa imi para rau. Nu stiu ce e in mintea mea. E asa de aglomerat, incat nu mai stiu. M-am apucat de o chestie si la prima perioada incarcata si dificila, ma trezesc ca ma gandesc sa renunt.

Nu stiu ce voi face, dar m-am gandit sa las un mesaj pentru ca stiu ca intrati si nu gasiti nimic nou. Ce sa zic... Cred ca un singur lucru imi vine acum in gand: I had my share of giving.

Acum simt nevoia sa ma dau deoparte, stau pe ganduri, astept sa mi se faca dor din nou, dor de scris, de cuvinte, de frenezia gandurilor rostogolite pe paginuta asta verde. Astept.

--------------------

PS: Daca renunt, ma incadrez in statisticile care spun ca, dupa 6 luni. marea majoritate a bloggerilor renunta la 'hobby'.

Daca nu renunt, macar pot sa confirm ca e o perioada critica. Sunt in 6 luni. Peste 4zile as face 7. Mai vedem. Astept.

5 mar. 2008

Ovo-pasco-lacto-vegetarian


Astazi am invatat cateva cuvinte noi. Primul e un 'compozit' incredibil:

ovo-pasco-lacto-vegetarian, in care:
ovo = ou
pasco = peste
lacto = branzeturi

Exista, fireste, si variante:
ovo-vegetarian
lacto-vegetarian
pasco-vegetarian
ovo-lacto-vegetarian
ovo-pasco-vegetarian
pasco-lacto-vegetarian
etc etc etc

Din acelasi repertoriu, consemnam:

vegan = vegetarianul care consuma numai, citez, 'ierburi' (legume).

fresh-vegan = vegetarianul absolut, care consuma numai legume in stare naturala, din categoria 'bio de bio' - nimic fiert, prajit, gatit.

Am ametit. Mi-e foame si as manca - in ciuda orei inaintate - un piept de pui la gratar cu o salata verde, cu lamaie si ulei. Si seminte decojite si marar. Si pentru ca asta consum de cateva luni, care va sa zica... I might be kind of a chicken fresh vegan. Sau... ce?! :o)

Nu am inventat ce nu cunosteati din insiruirea de mai sus. Mi le-a spus mie astazi un Food & Beverage Manager dintr-un hotel de renume. Omul intalnise de toate, vorbea cu o usurinta incredibila, pentru el chestiunile astea sunt pe lista de to do-uri, clar la ordinea zilei. Care-cui-ce-i-dam sa manance.

Imi si imaginez cum ajung la bucatar solicitarile astea si ce se aude mai departe, prin bucatarie: nu puneti va rog compot de ananas la salata de fructe de la masa X, este pentru un fresh vegan. Sau: avem un ovo-vegetarian la masa 2, doreste o portie de 'Pollo della Casa'... fara pollo. Sau: da, tartinele 'Tonno i Frutti' pe care le doriti sunt cu ton, fructe de mare si legume. Ah, sunteti ovo-lacto-vegetarian?! Bine, scoatem tonul. Si fructele? Sunt proaspete, da, da... :o)))

2 mar. 2008

I am dreaming my life


Shiny ma suna si imi spune ca a fost intr-un restaurant indian, unde pe pereti sunt afisate o multime de aforisme, citate, vorbe mari si intelepte. Si mi-a spus ca cel mai mult i-a placut 'Live your dreams, don't dream your life'.

Si apoi s-a intrerupt discutia noastra, pentru ca i-a murit ei bateria la telefon.

Si am ramas cu vorbele astea in gand, m-au furat de la documentele pe care le am de pregatit, duminica, pe 2 martie, pentru birou. Si mi-au accentuat oricum starea ciudata prin care trec de cateva zile, de oboseala, stres, dar mai ales de ingrijorare. Ca intr-adevar, viata mea se opinteste de cativa ani in dedicatie maxima fata de meseria si munca mea, dar mai ales de triste esecuri in viata personala. Am scris mai demult ca ma auto-sabotez. Mai grav este ca, iata, continuu sa o fac constienta fiind ca nu e bine.

Gandurile astea vin si pe fondul unei discutii recente cu alt prieten, iranian, care imi impartasea din povetele persanilor:

- Stii care este cel mai mare dar pe care Dumnezeu il ofera oamenilor?
- Iubirea?!
- Da, bravo! Exact asta este!

I-am raspuns instant, spontan, sincer. Am stiut raspunsul corect la intrebare. Ha! Dar ce folos, daca nu sunt in stare sa fac ceva pentru asta, pentru mine.

Blogul asta e singurul adevar pe care l-am intreprins in sprijinul meu in ultimele luni. Dar, vai, ce adevar! Virtual, intangibil... singuratic. I am dreaming my life. Si cu asta cred ca spun totul. Si cel mai tare ma enerveaza ca tot la nivel de blah-blah o sa raman, multa vreme de acum incolo, daca nu - ce trist! - forever. Ca stiu bine ca astept in zadar o solutie din afara mea. De decis, tot eu trebuie sa decid cand viata mea personala va fi mai importanta decat cariera si responsabilitatile si excesul de zel profesional.

Sunt dezamagita ca nu fac mai mult pentru mine. Si ca raman la nivel de ‘dreaming’ si de vorbe goale pe care cica mi le insusesc.

Alte vorbe:

'Twenty years from now you will be more disappointed by the things that you didn't do than by the ones you did do. So throw off the bowlines. Sail away from the safe harbor. Catch the trade winds in your sails. Explore. Dream. Discover.” Mark Twain

Vorbe... vorbe... vorbe.

Martisor si de la mine


Am remarcat, printre altele, ca nu mai am timp de scris, din pacate. Am remarcat insa ca nici voi nu mai aveti timp de citit :o). A venit primavara, incepem sa iesim din hrube. Ce bine, ce bine! Avem o scuza comuna :o)

Ca sa nu las 1 Martie sa treaca fara o vorba... am cautat un 'martisor' literar, m-am oprit tot la cartea primita cadou cu ani in urma. M-am amuzat citind, va impartasesc si voua.

O primavara frumoasa!

'Pana sa iti pierzi reputatia, nu ti-ai dat niciodata seama ce povara era pentru tine.' - Margaret Mitchell

'O fata poate sa astepte sa apara barbatul potrivit, dar asta nu inseamna ca, intre timp, nu se poate amuza cu cei nepotriviti' - Cher

'Daca respecti toate regulile, ratezi toata distractia' - Katharine Hepburn

'Cerule, ce diamante frumoase.'
'Cerul nu are nimic de-a face cu asta, draguta.' - Mae West in filmul 'Noapte dupa noapte'

'Exista undeva un barbat cu suflet mort, care nu i-a spus sotiei niciodata: la naiba cu micul dejun, hai in pat.' - Samuel Hoffenstein

'Dupa ce un barbat descopera ca femeia nu este un inger, incearca sa afle masura in care nu este un inger.' - Autor necunoscut

'Sex appeal-ul este cincizeci la suta zestre genetica si cincizeci la suta parerea celorlalti despre tine.' - Sophia Loren
Blog Widget by LinkWithin

Pur si simplu...

A person is never so empty as when he is full of himself.

Persoane interesate

 

Copyright © 2008 Green Scrapbook Diary Designed by SimplyWP | Made free by Scrapbooking Software | Bloggerized by Ipiet Templates