27 sept. 2007

Prefer adevarul care ustura


Un prieten bun si drag sufera foarte tare. A fost parasit de iubita fara prea multe explicatii si se simte pierdut. Nu isi gaseste linistea, nu reuseste sa doarma, nu gaseste raspunsuri la intrebarile care dau navala in fiecare clipa. Are toate simptomele unei crize recente... de inima ranita. Nu se poate concentra, nu isi gaseste locul, incearca cu disperare sa inteleaga ‘de ce’; toate zilele se scurg in agitatie, nervozitate, sentimentul dezolant al singuratatii... adica exact cum este mai trist... Si peste toate acestea, banala si singura explicatie ‘Am nevoie de timp ca sa imi dau seama ce simt’. Ca sa-i indulcim putin suferinta, ne-am intalnit la o bere, 3 fete si prietenul indurerat. Fara exceptie, toata lumea de la masa traise cel putin o data sentimentul de a fi parasit, uitat, lasat deoparte fara a intelege de ce. Ouch!

Personal, am trecut cu varf si indesat printr-o astfel de experienta. Nu am inteles niciodata de ce, in loc sa imi spuna adevarul, prefera sa serpuiasca printre explicatii inutile. Explicatii pe care vrei cu disperare sa le crezi atunci cand iti doresti ca lucrurile sa mearga. Le lasi sa te orbeasca si cand totul se termina ramai buimac si nu intelegi de ce.

Apropos de ‘de ce’: de ce cand nu mai iubim nu alegem calea poate mai grea, dar de fapt mult mai corecta, de a-i spune celuilalt ‘nu te mai iubesc’??!! Gasesc ca e o chestiune de franchete si de respect. Iar opusul, faptul ca evitam sa spunem lucrurilor pe nume... o problema de egoism. Nu e vorba aici de mila, nici de protejare, nici de ezitare. Suntem cu gandul numai la nefericirea sau preocuparile noastre si uitam ca intr-o poveste din asta mai este cineva. Avem falsa impresie ca il protejam pe celalalt, dar in realitate amanam la nesfarsit o chestiune care, pe termen lung, doare mai tare decat adevarul.

Apreciez femeile si barbatii care aleg calea sinceritatii. E vorba de maturitate, de CURAJ si de respect fata de celalalt. Tatal prietenei mele are o vorba buna - mai bine un sfarsit groaznic decat o groaza fara sfarsit. Am trecut prin groaza fara sfarsit chiar si cand totul se terminase, pentru ca eu tot nu intelegeam de ce am ajuns acolo. Daca inca ma iubea... de ce nu era in continuare cu mine??!! Stiu sigur acum ca prefer sfarsitul groaznic, dar acela in care ai ocazia sa intelegi de ce nu mai merge. Macar asa sentimentul pierderii e indulcit de sinceritatea unei discutii finale, directe si corecte.

3 Comenteaza:

Anonim spunea...

Adevarul care ustura in dragoste seamana a autoflagelare, imi infatiseaza imaginea unui sclav care se crede stapan si descopera cu stupoare ca a primit un bici pe spinare exact de unde se gandea ca va primi o mangaiere...
Lasand la o parte faptul ca foarte putine persoane, indiferent de sex, ar aprecia adevarul cand e vorba de sentimentele personale cele mai profunde(incercam sa etichetez dragostea, te-ai prins!), nu cred ca adevarul poate ajuta intotdeauna cand e vorba sa rupi o relatie! Adevarut nud, gol-golut se reduce, atunci cand nu e o terta persoana implicata, la sfasietorul si banalul nu mai pot trai langa tine, lasa-ma sa-mi vad de drumul meu, tot ceea ce am impartasit impreuna e un fum de paie strabatut de vantul uitarii, etc.
Sigur ca esenta unei relatii o reprezinta sinceritatea, dar la sfarsitul unei relatii e bine sa tii seama de susceptibilitatile celui pe care il parasesti, care oricum va incasa un soc, care va intra in depresie in momentul in care nu va mai satisface persoana din centrul universului sau, care va suporta calvarul parerilor de rau si amintirilor generate de fiecare intamplare, loc sau suvenir!
Socul si razvratirea impotriva celui ce genereaza suferinta oricum vor fi acute, iar adevarul despre o ruptura poate fi apreciat numai in momentul in care nici unul dintre parteneri nu mai este implicat emotional profund, in sensul de a fi indragostit, pentru ca sentimente de afectiune si apreciere vor exista in continuare...
Sentimentul de egoism oricum exista din momentul in care te decizi ca cel pe care nu-l mai iubesti trebuie sa dispara ca sa-ti poata da oportunitatea unor alte contacte neingradite de prezenta celui pe care in mintea ta nu il mai numesti deja iubitul(a) ta! Un altruist dezinteresat s-ar sacrifica ca sa nu produca suferinta, desi ar intra in cercul vicios al groazei fara sfarsit, in care partenerul traieste cu frica in san de a nu fi parasit!
Adevarul nu e usor de spus, dar nici usor de digerat, totul tine de persoana careia i te adresezi. O forma de egoism ar putea fi considerata si spunerea adevarului, am facut ceea ce e corect de facut, acum pot sa trec mai departe, fostul(a) ar trebui sa aprecieze ca am fost sincer! Sunt sigur ca 99% ar prefera sa fii un farsor langa care sa stea in continuare, decat un sincer care sa plece ca un actor care si-a spus replica!!!
Intr-o experienta de viata esti de ambele parti ale baricadei, vei fi parasit sau vei parasi, iar intrebarea cea mai grea cand rupi o relatie tot ramane in picioare: am facut oare tot ce trebuia ca sa-i fie mai usor partenerului? Ajungi indubitabil sa reactionezi in functie de sentimentele pe care crezi tu ca le are partenerul... Ce doare oare mai tare, un adevar dur sau o minciunea frumoasa?!

Anonim spunea...

fata draga,
nu mai suferi.Nu merita...
Nu era jumatatea ta...destinul tau.Punct.

Deschide ochii si vei vedea ca cerul e albastru, soarele e pe cer si culmea...straluceste, oamenii mai si zambesc!.
Ce sfat sa-ti dau? Gandeste simplu.Nu incerca sa desfaci firul in patru ca nu ajungi nicaieri.
Si nu-ti pierde speranta ...undeva, cineva, te asteapta..

Simply Red on 30 septembrie 2007 la 14:02 spunea...

THORN - iti multumesc foarte mult pentru o atat de avizata perspectiva. Modul in care ai pus problema e corect si da, sunt de acord cu tine in multe privinte. Articolul, asa cum l-am scris eu, reprezinta ce cred prin prisma unei experiente recente si, cum e normal, foarte specifice. Era evident ca dragoste nu mai era cel putin din partea unuia si era evident ca sinceritatea ar fi ajutat enorm si lucrul asta era bine stiut (si discutat, si agreat) de amandoi.

Fireste ca exista situatii si situatii. E normal sa pui in balanta cat de mult lovesti, chiar sub apanajul bine intentionat al sinceritatii finale. Probabil ca cel mai mare adevar este exact asta... ca adevarul nu e usor de digerat si ca totul tine de persoana cu care stai de vorba. Este atat de fina limita a ceea ce poate fi digerat in situatii de genul asta, incat iaca, nici astazi nu stim cum sa gestionam bine situatiile astea (si ce inseamna ‘bine’ pana la urma...?). Cu putin efort constient insa, nu cre dca e imposibil sa alegi sa spui adevarul... Daca ma gandesc ca deja nu mai iubesti, poate doar il respecti si apreciezi pe celalalt... pai atunci insasi dovada acestui respect ar trebui sa fie o discutie sincera. Mda, poveste lunga daca ma gandesc cat conteaza aici si educatia, oamenii in cauza, povestea in sine...

Tot de acord cu privire la faptul ca multi preferam minciuna dulce decat adevarul crud. Dar cat timp? Pana cand? Oricat am trai cu iluzia fericirii, tot ajungem sa ne dam seama de adevaratul ei gust amar mai devreme sau mai tarziu. Si cand adevarul iese la iveala si constati ca in falsa zona de confort a doi esti de fapt de unul singur... ce iti ramane de facut? Este asa o iluzie povestea asta incat personal, daca m-as putea intoarce in timp, as alege cea mai directa si mai groaznica varianta – sa ma prabusesc sub acele lovituri de bici, din analogia ta. As face-o cu un singur scop, dar unul extrem de practic si real – as salva timp si nervi, consum intern si.. din nou... timp. Pentru ca acum mi-am dat seama ca asta e cel mai pretios lucru pe care l-am pierdut in vreme ce el se codea sa intoarca toate cartile pe fata – din Dumnezeu stie ce si cate mii de motive posibile. Asa cred, asta simt. In ciuda experientei mele, este foarte, foarte adevarat ce ai scris. Fiecare, merge mai departe cum spune momentul si convingerea..

PS: Am reusit sa intru si eu ca omul pe pagina cu form de comentarii. Thanx God!

Trimiteți un comentariu

Blog Widget by LinkWithin

Pur si simplu...

A person is never so empty as when he is full of himself.

Persoane interesate

 

Copyright © 2008 Green Scrapbook Diary Designed by SimplyWP | Made free by Scrapbooking Software | Bloggerized by Ipiet Templates